Victor Marahovschi: Instanța care schimbă țara
Cum Curtea Constituțională a Republicii Moldova din arbitru al legii treptat s-a transformat în centru de inginerie politică
(Cronologia activismului instituțional al Curții Constituționale (2010–2026)
Introducere: Nu doar despre partid
Discuțiile despre Curtea Constituțională din Republica Moldova oscilează aproape întotdeauna între două extreme. Ori Curtea este prezentată ca un gardian impecabil al Constituției, mai presus de politică. Ori întreaga istorie a deciziilor ei este explicată prin acțiunile actualului guvern condus de PAS.
Însă o privire atentă asupra deciziilor Curții din ultimii cincisprezece ani relevă că niciuna dintre aceste versiuni nu reflectă realitatea.
Adevărata problemă este mai profundă. În ultimii ani, Curtea Constituțională a Republicii Moldova prea des a fost nu doar un arbitru care oprește încălcările, ci o instituție, ale cărei decizii au transformat însăși structura politică a țării. Nu numai sensul normelor individuale s-a schimbat, ci și echilibrul practic dintre parlament, președinte, guvern, partide, alegeri și chiar centru și regiunile autonome. Această linie a început nu în guvernarea PAS; precedentele ei fundamentale au apărut mai devreme. Dar PAS a ajuns la putere într-un cadru instituțional stabilit și a înțeles rapid valoarea ei politică - în principal, e vorba despre competiția dintre partide, eligibilitatea electorală și redistribuirea influenței.
Și aici, standardul european este deosebit de important. În opinia exprimată în martie, 2026 privind Legea nr. 100/2025 a Republicii Moldova, Comisia de la Veneția a recunoscut în mod explicit, că statul are dreptul să protejeze sistemul democratic de corupția electorală, finanțarea ilegală și interferențele externe. Dar a avertizat imediat: efectul cumulativ al noilor măsuri extinde semnificativ controlul statului asupra sistemului de partide, iar dizolvarea unui partid este permisă doar ca ultimă soluție (last resort), în cele mai grave circumstanțe, cu o justificare strictă și în prezența unor alternative mai puțin restrictive. Aceasta nu este o remarcă secundară. Este cadrul, prin care trebuie citită întreaga istorie a Republicii Moldova din ultimii ani.
O concluzie istorică generală într-o singură formulă
Dacă ne uităm nu la evaluările politice, ci la deciziile Curții în sine, este clar, că în ultimii cincisprezece ani Curtea Constituțională a Republicii Moldova a suferit o transformare instituțională semnificativă. De la un organism însărcinat doar cu verificarea conformității constituționale a legilor, a devenit treptat un arbitru politic și constituțional, nu doar o „a patra putere”, ci, în multe cazuri, cea mai înaltă autoritate, care nu doar interpretează, ci și abrogă legi întregi. Într-o serie de cazuri-cheie, deciziile ei nu au evaluat pur și simplu legalitatea acțiunilor guvernamentale - au modificat echilibrul puterilor dintre parlament, președinte, guvern,chiar și regulile sistemului electoral. Cele mai semnificative cazuri de astfel de interferențe au avut loc în 2013, 2016, 2017–2018, 2019, 2021 și 2023–2025. Această tendință a început cu mult înainte de PAS, dar sub conducerea PAS a continuat și în anumite blocuri - în special ce ține de partide, alegeri, design instituțional - a devenit deosebit de vizibilă.
Cadru statistic: cum a crescut sarcina și s-a schimbat natura solicitărilor
Conform rapoartelor oficiale ale Curții Constituționale, numărul de solicitări noi a arătat astfel: 2010 - 48, 2011 - 30, 2012 - 41, 2013 - 53, 2014 - 61, 2015 - 59, 2016 - 163, 2017 - 176, 2018 - 212, 2019 - 235, 2020 - 227, 2021 - 293, 2022 - 234, 2023 - 282, 2024 - 331. O creștere deosebit de accentuată a avut loc în 2016.
Rapoartele oficiale ale Curții Constituționale relevă o tendință instituțională importantă. După a.2016, majoritatea cazurilor au ajuns în instanță prin mecanismul excepțiilor de neconstituționalitate, inițiate de instanțele ordinare în timpul examinării unor cauze specifice.
Astfel, 235 din cele 282 de recursuri primite în 2023 au fost astfel de excepții, iar în a. 2024 - 296 din 331.
Aceasta înseamnă, că o parte semnificativă a activității Curții Constituționale de astăzi este legată de funcția ei de filtru constituțional pentru întregul sistem judiciar. Curtea acționează din ce în ce mai mult ca un centru de control al constituționalității în aplicarea ordinară a legii .
Și aici rezidă principalul paradox al practicii moldovenești. Pe măsură ce Curtea Constituțională s-a integrat mai profund în activitatea cotidiană a sistemului judiciar, deciziile sale au depășit controlul constituțional obișnuit și au început să influențeze însăși arhitectura politică a statului - de la soarta parlamentelor și a partidelor la regulile de participare înalegeri.
Cronologia activismului politic al Curții Constituționale: anii 2010–2026
Anul 2013. Curtea Constituțională a modificat nu textul, ci sensul public al textului
La 5 decembrie, 2013 Curtea Constituțională a emis Hotărîrea nr. 36 privind raportul dintre articolul 13 din Constituție, preambul și Declarația de Independență. Formal, cazul privea interpretarea. În esență, se referea la statutul limbii de stat și la ierarhia surselor constituționale. Curtea a concluzionat că, în cazul unei discrepanțe între textul Constituției și Declarația de Independență, Declarația are prioritate, ceea ce înseamnă că denumirea limbii în Declarație capătă o semnificație decisivă. Dosarul oficial al cauzei menționează în mod explicit, că aceasta a fost o interpretare a Constituției în urma unui apel al unui membru al parlamentului.
Din punct de vedere juridic, Constituția nu a fost rescrisă de Parlament. Din punct de vedere politic și constituțional, s-a produs ceva nu mai puțin important: Curtea Constituțională a modificat sensul obligatoriu pentru stat al normei fără procedura obișnuită de modificare constituțională. Însăși Curtea a subliniat ulterior, că decizia sa din 2013 continuă să se aplice direct și nu necesită formalități suplimentare pentru aplicare. Acesta a fost un semnal crucial pentru întregul sistem: instanța este gata nu doar să protejeze textul, ci și să-i reconstruiască conținutul practic.
Anul 2016. Alegerile prezidențiale directe au fost restabilite nu de parlament, ci de instanță
Dacă anul 2013 a demonstrat capacitatea Curții Constituționale de a schimba sensul constituțional, atunci pe 4 martie, 2016 aceasta și-a demonstrat capacitatea de a schimba însuși modelul de guvernare. Prin Rezoluția nr. 7, instanța a declarat neconstituționale prevederile reformei din a.2000,care au înlocuit alegerile prezidențiale directe cu celeparlamentare. Anunțul oficial al Curții Constituționale a afirmat acest lucru cu maximă claritate: instanța a restabilit dreptul cetățenilor de a alege președintele prin vot direct, iar textul deciziei a revenit la versiunea anterioară a articolului 78.
Impactul politic al acestei decizii a fost enorm. Moldova a primit nu doar un mecanism electoral diferit, ci o logică diferită a legitimității prezidențiale. Centrul de greutate al întregului sistem politic s-a mutat. Mai mult, acest lucru a fosturmarea nu a unei noi reforme constituționale parlamentare, ci a unei decizii judecătorești. Tocmai de aceea, anul 2016 esteunul dintre cele mai puternice argumente în favoarea tezei,conform căreia Curtea Constituțională a Republicii Moldova a acționat uneori nu ca un „legislator negativ”, care pur și simplu înlătură neconstituționalul, ci ca o instituție care construiește efectiv o nouă configurație a puterii.
Anii 2017–2018. Curtea elaborează mecanismul de ocolire a președintelui
Următoarea etapă a fost mai puțin spectaculoasă ca aspect, dar nu mai puțin importantă în esență. Pe fondul conflictului dintre președinte și guvern, Curtea Constituțională a dezvoltat doctrina imposibilității temporare de exercitare a puterilor prezidențiale. În octombrie, 2017 instanța a examinat chestiunea privind nenumirea unui ministru de către președinte, și a declarat că refuzul șefului statului de a îndeplini o obligație constituțională poate duce la un mecanism temporar, care permite desfășurarea acțiunii corespunzătoare prin intermediul unei alte autorități. Însăși instanța a stipulat în mod special, că decizia sa din 2016 se referea doar la metoda de alegere a președintelui, și nu la schimbarea naturii parlamentare a regimului. Dar tocmai din aceasta a decurs concluzia practică: mandatul direct al președintelui nu trebuie să blocheze activitatea guvernului.
În limbajul sec al jurisprudenței, părea rezolvarea unui conflict instituțional. În limbajul realității politice, aceasta însemna crearea unui mecanism pentru ocolirea președintelui,fără a-l pune sub acuzare completă. Instanța nu a interpretat pur și simplu Constituția; a elaborat un model de funcționare a puterii pentru o criză specifică. Iar acesta a devenit un pas crucial în transformarea Curții Constituționale într-un centru unic de inginerie politică și constituțională.
Anul 2019. Momentul în care instanța însăși a devenit parte a crizei
Iunie 2019 a marcat punctul, în care Curtea Constituțională a Republicii Moldova nu a mai putut fi considerată un arbitru neutru, fără mențiuni internaționale. În acele zile, Curtea Constituțională a intervenit în mod constant în disputa privind calendarul formării puterii după alegerile parlamentare, a declarat neconstituționale deciziile noii majorități parlamentare, a sancționat suspendarea președintelui și, practic, a deschis calea pentru dizolvarea parlamentului. Apoi, pe 15 iunie, însăși instanța a anulat deciziile emise anterior. Întreaga secvență dramatică a făcut obiectul unui aviz separat de urgență al Comisiei de la Veneția, CDL-AD(2019)012.
Evaluarea Comisiei a fost extrem de dură. Aceasta a constatat,că Curtea Constituțională nu și-a respectat propriile proceduri și principiul egalității părților și că motivele pentru dizolvarea parlamentului lipseau la momentul respectiv. Comisia a subliniat, de asemenea, că suspendarea președintelui este permisă numai acolo, unde este expres prevăzută și reglementată de textul constituțional. În esență, aceasta nu mai era o dispută privind tehnica juridică, ci o concluzie formalizată la nivel internațional: într-un moment critic, instanța nu servea doar procesul, ci producea ea însăși un rezultat politic.
Iunie, 2019 invalidează orice teză simplistă, conform căreia „totul a început sub PAS”. Nu, sistemul de intervenție juridică-politică fusese instituit mult mai devreme și intrase deja într-o criză constituțională acută.
Anul 2020. Curtea Constituțională intră în spațiul alegerii strategice a statului
Pe 7 mai, 2020 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional acordul dintre guvernele moldovean și rus privind un împrumut de stat, deciziile guvernului și legea de ratificare. Împrumutul în cauză era de 200 de milioane de euro. Documentele oficiale și raportul anual al curții enumeră acest caz ca fiind unul dintre cele mai semnificative ale perioadei.
Aici, este deosebit de important să înțelegem nu doar forma juridică, ci și amploarea politică. Formal, Curtea Constituțională a acționat în limitele autorității sale de a supraveghea actele internaționale. În esență, a zădărnicit o decizie financiară externă deja aprobată de stat, a intrat în spațiul în care se intersectează politica bugetară, gestionarea crizelor și politica externă. Curtea s-a aflat din nou nu la marginea alegerii politice, ci în centrul acesteia.
Anul 2021. Instanța decide din nou soarta ciclului parlamentar
Pe 15 aprilie, 2021 Curtea Constituțională a decis că există circumstanțe, care justifică dizolvarea parlamentului. Această decizie a devenit declanșatorul legal al alegerilor anticipate din 2021, care au dus la asigurarea de către PAS a unei majorități parlamentare și a dominației politice în cadrul sistemului de guvernare. Raportul anual al Curții pentru a.2021 consideră această perioadă ca fiind una dintre perioadele centrale ale activității sale.
Aici se află o linie de demarcație analitică crucială. Ar fi prea grosolan și prea ușor retractabil să susținem că această decizie era deja o „decizie a Curții PAS” (cum au numit-o unii). La momentul adoptării ei, PAS nu controla parlamentul. Dar ar fi la fel de naiv să se pretindă că această poveste nu are legătură cu utilizarea ulterioară a instanței de către actualul guvern. O afirmație mai exactă ar fi că PAS nu a creat mecanismul de redistribuire judiciară a puterii în sine, ci a ajuns la putere tocmai datorită unui sistem, în care Curtea Constituțională devenise deja o instituție capabilă să determine soarta ciclului parlamentar. Și apoi acest sistem s-a dovedit extrem de „util” pentru PAS.
Anul 2023. Partidul Șor și începutul unei noi etape – reelaborarea juridică a domeniului partinic
Pe 19 iunie, 2023 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Aceasta a fost una dintre cele mai radicale decizii în istoria sistemului de partide din Republica Moldova: un jucător important a fost eliminat de pearena politică nu prin mijloace electorale, ci printr-un act de justiție constituțională. Dezvoltarea legislativă ulterioară a acestei linii a devenit chiar mai importantă ca decizia în sine.
După interzicerea partidului, majoritatea parlamentară PAS a mers mai departe și a început extinderea sistemului de restricții pentru persoanele asociate cu entități interzise. Și aici, opinia Comisiei de la Veneția din 2026 devine deosebit de importantă. Este valoroasă tocmai pentru că evită fie naivitatea, fie propaganda. Comisia a recunoscut realitatea amenințărilor - corupția electorală, finanțarea ilegală, interferența externă și încercările de a reînvia entitățile interzise sub forma „partidelor succesoare”. Dar a subliniat, de asemenea, că și într-o astfel de situație dizolvarea partidului nu trebuie să fie un răspuns automat al statului. Dimpotrivă, este o ultimă soluție - o măsură extremă, permisă doar în cele mai grave circumstanțe, cu o justificare strictă și cu disponibilitatea unor alternative mai puțin restrictive.
Această concluzie lovește direct problema moldovenească. Deoarece nu neagă dreptul statului de a se apăra, interzice transformarea apărării democrației în gestionarea administrativ-judiciară a competiției politice.
Anii 2023–2024. Instanța nu doar ajută guvernul, eadevine principalul filtru al politicii acceptabile
În toamna anului 2023, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea Codului Electoral, care interzicea automat participarea la alegeri a persoanelor asociate cu partidele declarate anterior neconstituționale.
Pentru un observator superficial, acest lucru poate părea o dovadă a independenței complete a curții față de PAS. Dar concluzia mai profundă este mai neplăcută. Aceasta nu mai era o simplă „instanță a puterii”, sau o simplă „instanță împotriva puterii”. Era o instanță, care a devenit filtrul final al permisibilității politice: stabilește linia de demarcație dintre protejarea ordinii constituționale și izolarea inacceptabilă a unei părți din arealul politic. Raportul anual al Curții Constituționale pentru a.2023 demonstrează că problemele ce țin de alegeri, partide și identitate constituțională, au fost centrale.
Cu alte cuvinte, în epoca PAS, Curtea Constituțională nu acționează neapărat întotdeauna ca un instrument mecanic al puterii. Dar se dovedește de foarte multe ori a fi instituția, prin care guvernul capătă capacitatea de a finaliza sau rescrie legal cele mai sensibile decizii în sfera competiției politice. Acest lucru este mai subtil casubordonarea directă. Dar și mai periculos. Pentru că acest model pare respectabil și, în exterior, impecabil din punct de vedere formal.
Anul 2025. Găgăuzia și o nouă etapă: instanța redistribuie nu doar sfera partinică, ci și arhitectura internă a statului
În a.2025, Curtea Constituțională a intervenit într-un alt domeniu, nu mai puțin sensibil - relația dintre guvernul central și regiunea autonomă. În discuție a fost participarea Adunării Populare a Găgăuziei la nominalizarea candidaților pentru funcțiile de procuror și procuror-șef al regiunii autonome. În examinarea acestui litigiu, instanța a declarat neconstituționale prevederile legislative existente, și astfel a schimbat, de facto, modelul existent de participare a organelor autonome la formarea sistemului procuraturii.
Formal, aceasta a fost o interpretare juridică a distribuirii puterilor. Cu toate acestea, prin consecințele sale, această decizie a afectat un domeniu mult mai larg - echilibrul dintre statul central și instituțiile autonome. A demonstrat că Curtea Constituțională continuă să joace un rol activ nu numai în reglementarea regulilor electorale sau a sistemului de partide, ci și în chestiuni care țin de structura instituțională internă a țării.
Tocmai aceasta este semnificația acestui episod. În anii precedenți, deciziile- cheie ale Curții Constituționale țineau cel mai des de sistemul electoral, puterea prezidențială sau competiția dintre partide. Însă decizia privind Găgăuzia a demonstrat că logica intervenției judiciare a depășit demult limitele „chestiunilor electorale” și se extinde treptat asupra arhitecturi statului.
Privind în ansamblu, se conturează o imagine consistentă. Curtea Constituțională a emis decizii, care au influențat definiția limbii de stat, au schimbat metoda de alegere a președintelui, au ocolit conflictele instituționale dintre președinte și guvern, au devenit un factor în dizolvarea parlamentului, au intervenit în deciziile financiare strategice ale statului, au determinat soarta partidelor, limitele sufragiului pasiv și, în prezent, afectează distribuția puterilor între centru și regiunile autonome.
Dacă astfel de decizii apar o singură dată, ele pot fi explicate printr-o criză politică sau prin circumstanțe excepționale. Dar dacă se formează o secvență pe termen lung și implică din ce în ce mai multe elemente-cheie ale sistemului statal, nu mai este vorba despre o colecție aleatorie de cazuri de mare anvergură. Este vorba despre formarea unui model instituțional stabil, în care Curtea Constituțională devine treptat unul dintre mecanismele centrale de redistribuire a împuternicirilor politice și constituționale în cadrul statului și în anumite cazuri, nu rareori, ia decizii în calitate de autoritatesupremă în stat, depășindu-și semnificativ atribuțiile.
Anul 2026. Comisia de la Veneția avertizează asupra problemei principale
De aceea, opinia Comisiei de la Veneția, CDL-AD(2026)007, nu ar trebui interpretată ca un comentariu tehnic asupra unei singure legi, ci ca un avertisment pentru întregul sistem. Comisia a recunoscut în mod explicit legitimitatea obiectivelor statului moldovenesc în combaterea corupției electorale, a finanțării ilegale și a încercărilor de a reînvia entitățile interzise. Dar a afirmat, de asemenea, în mod explicit că noile măsuri extind semnificativ controlul de reglementare și coercitiv al statului asupra sistemului de partide, și astfel intră în însăși esența pluralismului politic. Și cel mai important, chiar dacă un nou partid este văzut ca succesor al unuia interzis, acest lucru nu ar trebui să ducă automat la dizolvare; dizolvarea este permisă doar ca ultimă soluție și numai cu o justificare convingătoare și alternative mai puțin restrictive. Comisia a subliniat, de asemenea, necesitatea unor evaluări periodice independente ale impactului legii asupra integrității electorale, pluralismului politic și drepturilor fundamentale.
În esență, acesta nu mai este doar un sfat pentru Republica Moldova. Este formula riscului. Dacă statul se implică prea mult în reglementarea partidelor și a alegerilor, acesta trece cu ușurință linia dintre protejarea democrației și manipularea substituirii acesteia.
Prin ce diferă Republica Moldova de modelul european normal
Este important să nu ne dedăm exagerărilor ieftine. În țările UE, curțile constituționale intervin și în chestiuni politice sensibile. Însă standardul european nu se măsoară prin intervenția în sine, ci prin calitatea acesteia: integritatea procedurală, respectul pentru instituțiile legitime democratic, proporționalitatea, individualizarea restricțiilor și prudența extremă acolo unde sunt implicate partide și alegeri. Acestea sunt tocmai criteriile pe care Comisia de la Veneția le-a aplicat Moldovei în 2019 și 2026. Și anume conform acestor criterii practica moldovenească pare alarmantă.
Problema nu este că la noi Curtea Constituțională este puternică. Curtea Constituțională puternică poate fi un bine. Problema este că în Moldova aceasta prea des a fost nu un organ de restricție constituțională, ci o instituție care participă ea însăși la asamblarea rezultatelor politice.
Concluzie finală: PAS nu a creat acest model, dar a devenit cel mai consecvent utilizator al lui
Cel mai vulnerabil argument în această chestiune ar fireducerea tuturor aspectelor la PAS. Deși convenabil, ar fi neadevărat. Limba, alegerile prezidențiale directe, mecanismul de ocolire a șefului statului, criza din 2019 - toate acestea au apărut mai devreme. În Moldova activismul instituțional al Curții Constituționale are o istorie mai lungă ca cea a actualului guvern.
Însă argumentul opus - că PAS nu are nicio legătură cu aceasta - este la fel de fals. PAS nu a creat acest mecanism, dar a ajuns la putere prin el și îl folosește deosebit de intens acolo, unde sunt în joc cele mai avantajoase probleme pentru orice guvern: cine are voie să participe la alegeri, ce partide pot activa, unde se termină protecția statului și începe excluderea rivalilor și cum poate fi rescris spațiul politic prin construcții juridice. În acest sens, PAS nu este inventatorul sistemului, ci cel mai consecvent utilizator al lui.
Și aceasta este, probabil, cea mai alarmantă concluzie din întreaga cronologie. Un mecanism creat altă dată pentru „cazuri excepționale” a devenit treptat un instrument de lucru în politica moldovenească. La început, este necesar pentru a „rezolva o criză”. Apoi, pentru a „salva instituțiile”. Apoi, pentru a „proteja alegerile”. Apoi, pentru a „opri un partid periculos”. Apoi, pentru a „preveni succesori”. Și, la un moment dat, țara începe să funcționeze nu într-un regim de competiție politică deschisă, ci în regimul prefiltrat de acces la politică.
Acesta este principalul risc. Nu că cineva va aboli oficial democrația. Da că democrația seva reduce la o aparență, în timp ce conținutul ei viu - libera concurență, egalitatea de șanse la participare, rolul real al parlamentului și previzibilitatea regulilor constituționale - va depinde din ce în ce mai mult de un cerc îngust de decizii judiciare și administrative.
Dacă se întîmplă asta o singură dată, este o criză. Dar dacă o întreagă eră politică este structurată în acest fel, devine un model de putere. Și dacă acesta există un timp îndelungat, alegerile în sine devin mai puțin importante - pentru că tot ceea ce contează este decis înainte ca cetățeanul să voteze.
Ceva trebuie schimbat! Dar ce și cum?
Va urma...
