Dezvoltarea Moldovei şi reforma puterii

4.1. Creșterea eficienței administrației publice

Provocările cu care se confruntă Moldova modernă - războiul din Ucraina și consecințele acestuia, schimbările fundamentale în politica mondială, redistribuirea sferelor de influență la nivel global și regional, instabilitatea internă politică şi socio-economică la etapa reformelor nefinisate, înaintează cerinţe înalte faţă de calitatea administrației publice. Schimbările sistemice impulsionate de punerea în practică a noii paradigme de dezvoltare, schimbările dinamice ale necesităţilor societăţii, au nevoie de instituţii eficiente și înalt profesioniste ale puterii de stat.

Direcţia strategică prioritară a dezvoltării ţării trebuie să devină crearea unui sistem de stabilitate și continuitate a puterii de stat, îndreptat spre dezvoltarea statului Republica Moldova și îmbunătățirea radicală a administrației publice.

Administrarea eficientă este condiţia esenţială a vitalităţii oricărui sistem social, dar şi a statului, în general. Eforturile de trecere la un sistem democratic de guvernare s-au ciocnit de slăbiciunea noilor instituţii democratice, de nivelul scăzut al administrației publice, ca urmare a lipsei de instruire profesională în domeniul administrației publice în rîndul politicienilor și funcționarilor. Se suprapune aici şi nivelul scăzut al culturii generale, dar şi morale, al majorităţii conducătorilor publici, lipsa patriotismului şi dragostei faţă de propria ţară, existența unui conflict de interese în rîndul funcționarilor publici, care au cetățenia altor state, în momentul rezolvării unor probleme care au legătură cu interesele statelor respective, nivelul scăzut de remunerare a muncii demnitarilor și, în consecinţă, corupția și birocratizarea sistemului puterii de stat.

Toate aceste rămîn a fi unul dintre principalele obstacole în calea soluţionării problemelor sociale şi politice majore, și au condus la agravarea şi amplificarea unor asemenea fenomene negative, precum sărăcirea păturilor largi ale populaţiei, creşterea bruscă a inegalităţii sociale şi nedreptăţii, creşterea economiei tenebre, corupţia, nihilismul juridic şi consolidarea separatismului.

Strategiile de guvernare, utilizate de către autorităţile moldoveneşti pe parcursul întregii perioade de independenţă a ţării, se bazează pe dominarea mecanismelor administrative, orientate spre o centralizare rigidă şi alinierea „verticalei puterii”, caracterul autoritar de implementare al reformelor sau „algoritmic” (principiul strict corporatist) de distribuţie a funcţiilor guvernamentale, în rezultatul cărora statul şi societatea, împărţite în sfere de influenţă (domenii ale unor politicieni concreţi), pierzîndu-şi elementele cheie ale guvernării ierarhice, sînt imposibil de guvernat.

În condiţiile dezvoltării insuficiente a tradiţiilor şi instituţiilor democratice, a societății civile moldovenești, dar şi a unui nivel scăzut de educaţie morală a funcţionarilor de stat, încep să acţioneze mecanismele tenebre ale administraţiei de stat, iar în procesul luării deciziilor domină interesele sponsorilor străini sau ale unor grupuri financiar-oligarhice mici, apropiate de actuala guvernare. Toate acestea duc la înrăutăţirea tuturor parametrilor de dezvoltare ai societăţii pînă la limite critice, duc la slăbirea statalităţii şi pun sub semnul întrebării pregătirea societăţii pentru un model democratic de guvernare.

Schimbările politice, care au loc în Moldova contemporană, creează nevoi stringente de construire a unui model nou de guvernare, care ar avea un potenţial mare de mobilizare şi dezvoltare. La baza acestui model trebuie să stea redefinirea rolului, funcţiilor statului și serviciului public în cadrul reformelor administrative moderne. Rezultatul realizării noului tip de administrație publică trebuie să devină un stat optim ca structură, eficient şi renovat, condus exclusiv de către profesionişti în domeniul guvernării de stat, care au studii în domeniu, care au fost verificaţi moral şi au educaţia corespunzătoare. Societatea şi statul trebuie să fie conduse de cei mai buni!

Într-o societate democratică modernă, statul este o combinaţie a două subsisteme de bază: aparatul de stat, supus birocratizării, şi comunitatea cetăţenilor. În condiţiile formării democraţiei în Moldova, guvernarea statului ar trebui să fie privită ca o unitate dialectică a acestor două începuturi, pe de o parte - guvernarea organizaţiei de stat, iar pe de altă parte − guvernarea populaţiei. În acest caz, administrația publică se bazează nu numai pe legăturile verticale ale autorităților publice, care duc adesea la birocratizare și ineficiență, ci și pe legăturile orizontale ale autorităților publice cu cetățenii, asociațiile publice și structurile din sectorul privat.

Modalitățile de îmbunătățire a administrației publice vizează rezolvarea unui șir de probleme de bază:

4.1.1. Necesitatea îmbunătăţirii continue a mecanismului de separare a puterilor în stat, prin optimizarea și consolidarea concomitentă a sistemului ierarhic de guvernare a statului la toate nivelurile.

4.1.2. Delimitarea în continuare a competențelor autorităților centrale și locale în sfera de responsabilitate comună, descentralizarea competențelor de administrare cu consolidarea concomitentă a structurii ierarhice centralizate de guvernare și îmbunătățirea disciplinei executive a organelor puterii de la toate nivelurile în domeniile care țin de competența puterii centrale.

4.1.3. Reducerea numărului de niveluri ale conducerii, accelerarea proceselor de planificare şi de luare a deciziilor.

4.1.4. Înlăturarea dualităţii şi paralelismului între structurile puterii prezidenţiale şi executive în sistemul guvernării statului.

4.1.5. Crearea unui sistem eficient cu mai multe nivele şi etape de selectare, formare profesională şi alte forme de pregătire a tinerilor pentru gestionarea structurilor de stat şi ale puterii locale.

4.1.6. Îmbunătăţirea sistemului de pregătire şi recalificare profesională a funcționarilor publici, inclusiv a aleşilor poporului.

4.1.7. Interzicerea desfășurării unei activităţi politice pentru toți funcţionarii publici profesionişti, garantarea păstrării locurilor de muncă a funcţionarilor publici în cazul schimbării puterii politice.

4.1.8. Reducerea numărului funcţionarilor publici şi majorarea semnificativă a salariilor celor care rămîn. Statul ar trebui să-și asume, în totalitate, grija pentru guvernanţii săi şi familiile lor.

4.1.9. Asigurarea unui controlul democratic eficient al puterii executive din partea celei legislative.

4.1.10. Realizarea reglementării legislative în diverse domenii de activitate ale societăţii, eliminarea vidului legislativ din multe domenii ale administrației publice.

4.1.11. Perfecţionarea mecanismului de guvernare în următoarele domenii: ideologic, metodologic, normativ-juridic, organizaţional, de personal, inovaţional, de informare şi comunicare, de analiză şi prognozare, planificare.

4.1.12. Excluderea oricărui conflict de interese din partea demnitarilor de stat și a funcționarilor, concentrarea activității acestei categorii de persoane exclusiv asupra intereselor statului moldovenesc. Interzicerea ocupării anumitor funcții în administrația de stat și în sistemul judecătoresc de către persoane cu dublă cetățenie. Acest subiect este foarte sensibil, dar este important pentru consolidarea statalității moldovenești, date fiind precedentele în care deținătorii cetățeniei unui stat vecin mare au luat decizii în interesul statului respectiv.

Schimbările structurale profunde şi dinamica provocărilor cer de la funcţionarii publici profesionişti şi de la conducători calităţi şi competenţe fundamental noi. În primul rînd, ei ar trebui să aibă o experiență practică, o gîndire creativă şi capacităţi pentru inovaţii, care ar permite depăşirea inerţiei sociale şi instituţionale a structurilor birocratice. În plus, aceștia trebuie să fie înarmaţi cu cunoştinţe fundamentale din domeniul politicii, economiei, managementului, analizei politice, teoriei procesului decizional, prognozei sociale, conflictologiei. Aceste persoane trebuie să aibă o reputaţie impecabilă, să fie sănătoase fizic şi moral.

4.2. Optimizarea conducerii politico-administrative

Strategia de dezvoltare durabilă presupune finalizarea reformelor democratice, un curs politic consecvent al statului în baza intereselor naţional-statale, participarea activă a statului la elaborarea planurilor și programelor de dezvoltare, stimularea activităţii investiţionale, dezvoltarea regională, utilizarea mecanismelor de piaţă pentru a motiva schimbările structurale în scopul dezvoltării şi creşterii bunăstării tuturor păturilor populaţiei din ţară.

Transformările democratice, apariția unor noi relații de producție, bazate pe diverse forme de proprietate, au dus la o creștere accentuată a complexității funcțiilor de conducere a societății, care necesită cunoştinţe mai vaste și un nivel tot mai ridicat de profesionalism și competență a guvernanților în procesul de administrare socio-politică.

Conducerea politico-administrativă se realizează la nivel naţional-statal şi include activități de politică externă (administrație publică) și de politică internă (management politic), bazate pe parteneriatul managerial dintre stat, societatea civilă și organele puterii locale în vederea asigurării intereselor naționale, ținînd cont de dinamica proceselor globale.

Obiectivul strategic de bază al reformelor administrației publice trebuie să fie trecerea decisivă de la modelul birocratic, ca fiind unul inadecvat necesităților etapei post-industriale de dezvoltare a societății, la modelul funcţionarilor publici. În cadrul acestui model, statul este considerat un prestator de diverse servicii oferite populaţiei şi este perceput de către funcţionarii publici şi de cetăţeni nu din punct de vedere al unor relaţii caracteristice puterii autoritare de guvernare.

Principalele direcții strategice pentru îmbunătățirea eficienței administrației publice:

4.2.1. Crearea unui model eficient de guvernare politică a statului, care să asigure pregătirea profesională şi morală a viitorilor conducători, elaborarea programelor de dezvoltare eficiente pe termen lung, stabilitatea şi continuitatea guvernării.

4.2.2. Raţionalizarea atribuţiilor şi pîrghiilor de influenţă a aparatului de stat asupra vieţii societăţii, în baza conceptului „unui stat minim autosuficient”, decentralizarea puterii în conformitate cu principiul subsidiarităţii, dezvoltarea autoadministrării locale, concomitent cu consolidarea structurii ierarhice de conducere centrală, exercitate de stat. Atragerea la guvernarea statului, în calitate de consultanţi, a structurilor societăţii civile, create şi finanţate exclusiv de către cetăţeni și persoanele juridice din Republica Moldova.

4.2.3. Căutarea unui model optim de organizare și funcționare a mecanismului administrației publice, precum și reformarea acestuia prin accelerarea tranziției de la modelul birocrației raționale la modernizarea sistemului bazat pe principiul serviciilor oferite de stat populației și pe instituția funcționarului public.

4.2.4. Optimizarea mecanismului politic al administrației publice prin consolidarea profesionalismului și a calității de elaborare a deciziilor, de punere în aplicare a acestora, soluționarea crizelor și conflictelor politice care apar pe parcurs, analiza și evaluarea rezultatelor și consecințelor deciziilor adoptate.

4.2.5. Includerea în mecanismele politice de conducere, în calitate de consultanţi, a instituţiilor societăţii civile de origine moldovenească, la nivel de elaborare a opţiunilor şi expertizării deciziilor adoptate.

4.2.6. Crearea unui cadru legal normativ pentru trecerea totală către modelul de funcționari publici în care statul funcționează diferențiat: ca instituție care asigură producția și furnizarea de servicii, ca instituție de auto-organizare a cetățenilor și ca instituție de supraveghere, realizată în baza regulilor relaţiilor contractuale.

4.2.7. Introducerea şi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor moderne, inclusiv a inteligenței artificiale, în realizarea funcţiilor statului, pentru sporirea eficienţei lui, a transparenţei şi asigurării controlului democratic din partea cetăţenilor.

4.2.8. Implementarea unui sistem de evaluare a eficienţei administrației publice în baza capacităţii structurilor şi instituţiilor puterii de stat de a rezolva cu succes problemele cu care se confruntă societatea, precum și a crește nivelul calității serviciilor de care beneficiază cetățenii.

4.2.9. Realizarea intereselor politice ale cetăţenilor, exclusiv prin participarea în partidele politice şi prin apariţiile în mass-media.

4.2.10. Reducerea funcției de Președinte și transferul puterii executive către Primul ministru ales de Parlament. Acest lucru va permite eliminarea dublării funcțiilor și va asigura consolidarea puterii executive, care este cea mai importantă condiție a unei guvernări eficiente a statului în perioada reformării și dezvoltării sale, în condițiile redistribuirii sferelor de influență în lume și a crizelor permanente.

4.2.11. Eliminarea tuturor restricțiilor privind numărul de mandate ale Primului ministru al țării.

4.3. Contracararea utilizării abuzive a puterii publice

La etapa actuală de dezvoltare, administrația publică are drept obiect o societate de tranziţie, cu trăsăturile de dezvoltare caracteristice − o economie slabă, tensiune socială şi un nivel conflictual în creştere, sporirea neîncrederii în instituţiile sociale, dar şi ale democraţiei în general, abateri de la normele sociale de comportament. În această perioadă are loc un dezechilibru al intereselor diferitor grupuri sociale, creşte polarizarea economică, este distrus modelul dreptăţii sociale însuşit de societate. În ansamblu, fenomenele distructive precum dezinformarea în masă, demagogia de stat și prostirea populației prin intermediul mass-media controlate, corupţia, arbitrarul birocratic, „clientelismul” etc., reprezintă diferitele forme de abuz de putere publică.

Prin urmare, una dintre sarcinile prioritare este elaborarea şi implementarea unor măsuri eficiente şi complexe împotriva diverselor abuzuri din partea structurilor puterii de stat, dar şi a anumitor funcţionari.

Problema creării unui mecanism politico-legal de contracarare a abuzurilor de putere în Republica Moldova are un caracter politic, juridic şi social, deoarece în condiţiile păstrării instabilității există riscuri sociale legate de securitatea naţională. De aceea, una dintre priorităţile statului moldovenesc este de a minimiza abuzurile puterii, iar acest proces ar trebui să devină sarcina principală a dezvoltării strategice, să aibă un caracter sistemic de natură politică şi juridică, să nu se limiteze la bine cunoscutele „reforme ale justiției”, campanii „anticorupţie” ş.a.

Pentru a contracara abuzurile puterii de stat, este necesar un model bine construit de stabilitate și continuitate a puterii, separarea puterilor în stat, funcţionarea eficientă a instituţiilor parlamentare şi judecătoreşti, a instituţiilor de drept şi structurile societăţii civile de origine exclusiv moldovenească (partide politice de opoziție și extraparlamentare, organizații patronale, sindicate etc.).

Sursa erorilor sistemului, a conflictelor, şi factorul intern de destabilizare al statului moldovenesc sînt diferitele forme de abuz a puterii executive, care au loc atît în sistemul de conducere a statului, cît şi în cel local. Baza fărădelegilor puterii în domeniul guvernării statului o constituie împuternicirile extinse ale autorităţilor puterii executive şi ale anumitor funcţionari (în special în timpul perioadelor de „stare de urgență” impuse arbitrar), pe fundalul salariilor mici şi instruirii insuficiente a acestor persoane din punct de vedere profesional şi moral, lipsei controlului eficient din partea societăţii.

Printre cele mai periculoase abuzuri din punct de vedere social în domeniul politicii legislative și a administrației de stat în perioada de tranziție este, în primul rînd, așa-numita „oligarhizare” a acestui proces, nu atît din partea reprezentanților comunității de afaceri, cît din partea liderilor partidului de guvernămînt, care se bucură de sprijinul necondiționat al unor actori externi influenți, care înțeleg foarte puțin situația politică moldovenească. Coruperea înalților funcţionari de partid, legiuitorilor și birocraților de către grupuri financiare și politice externe, inclusiv semi-criminale, în scopuri egoiste pentru adoptarea unor acte juridice normative (legi, decrete, regulamente etc.) neconforme cu interesele publice și utilizarea fondurilor publice în scheme financiare criminale, cauzează prejudicii ireparabile societății și statului. Drept exemplu, putem menționa creșterea artificială a ratelor dobînzilor în economie și vînzarea către investitorii străini a obligațiunilor de stat în valoare de miliarde de lei la rate de circa 20 la sută anual în timpul guvernării PAS, pe fundalul creșterii cursului de schimb al leului. Ce este aceasta, dacă nu o plată pentru sprijinul politic din partea grupărilor oligarhice de origine străină, care oferă un sprijin cuprinzător regimului de la guvernare?

La aceasta se adaugă nihilismul juridic și conflictul de interese al anumitor grupuri politice, care, sub influența forțelor politice străine, încalcă în mod criminal Constituția și procedurile legale pentru a schimba Legea fundamentală a Republicii Moldova prin mijloace care nu sînt prevăzute de Constituția Republicii Moldova. Acești criminali politici și colegii lor din sistemul judiciar transformă treptat Constituția țării într-o bucată de hîrtie fără valoare.

Este nevoie de un sistem eficient şi integru de măsuri instituţionale, juridice şi organizatorice împotriva abuzului de putere:

4.3.1. Instituţionalizarea politico-legală a principiului de maximă transparență a activității organelor puterii de stat şi a conducătorilor lor, interacţiunea lor obligatorie cu instituţiile societăţii civile de origine moldovenească (partide politice, sindicate, organizaţii pentru drepturile omului, asociații de afaceri, asociaţii religioase etc.).

4.3.2. Desfăşurarea repetată a expertizei anticorupţie şi sociale a celor mai importante decizii adoptate și promulgate de legiuitori, precum și de funcţionarii publici din administrația centrală și locală. Efectuarea, o dată la 10 ani, a unei revizuiri a legilor și decretelor Guvernului pentru a verifica relevanța și conformitatea acestora cu interesele țării și ale societății (așa-numita „ghilotină”).

4.3.3. Adoptarea unui act normativ special, care ar reglementa activităţile de lobby.

4.3.4. Stabilirea ordinii şi duratei maxime a termenului de adoptare a proiectelor de lege din momentul depunerii și pînă la adoptare, mai ales a celor de importanță socială.

4.3.5. Înăsprirea responsabilităţii reprezentanţilor puterii legislative şi executive pentru abuzurile admise.

4.3.6. Perfecţionarea sistemului de formare profesională şi morală a viitorilor funcționari publici, îmbunătăţirea sistemului de recalificare a funcţionarilor publici aflaţi în serviciu şi introducerea sistemului de motivare pe termen lung a funcţionarilor de diferite ranguri, care respectă întru totul legea.

4.3.7. Reducerea aparatului de stat, crearea condițiilor pentru stabilitatea și continuitatea acestuia, creșterea nivelului de salarizare, introducerea de beneficii sociale pentru cei mai profesioniști, utili pentru țară și mai onești funcționari, precum și pentru membrii familiilor acestora. Introducerea unui sistem de angajare pe viață pentru anumite categorii de funcționari publici.

4.3.8. Interzicerea ocupării anumitor funcții în organele de stat și în sistemul judiciar de către persoanele cu dublă cetățenie. Acest subiect este foarte sensibil, dar este important pentru consolidarea statalității moldovenești, avînd în vedere precedentele în care deținătorii cetățeniei statului vecin, sub presiune, au luat decizii ilegale care subminează suveranitatea și independența Republicii Moldova. În același timp, dacă un cetățean al unui alt stat candidează pentru anumite funcții publice, acesta este obligat să renunțe public la a doua cetățenie și să depună o cerere în acest sens. Renunțarea la cetățenia altor state implică proceduri complicate, prin urmare statul moldovenesc ar trebui, în baza legilor relevante, să ofere acestor persoane asistența juridică necesară și să garanteze protecția împotriva persecuției nejustificate din partea altor state.

4.4. Asigurarea colaborării forţelor social-politice şi consolidarea societăţii

Una dintre sursele-cheie ale riscurilor în societatea modernă moldovenească este slăbiciunea strategică și ideologică a clasei politice de guvernămînt, incapacitatea acesteia de a oferi poporului un proiect social satisfăcător pentru viitor, modalitățile de depășire a contradicțiilor perioadei de tranziție determină strategia lor de a menține puterea și a păstra status quo-ului politic în detrimentul valorilor dezvoltării și creației. Anume această mentalitate contribuie la formarea și răspîndirea în întreaga societate a modelului de comportament consumatorist-parazitar.

Un sistem politic instabil, corupt și ineficient nu este în măsură să asigure implementarea deplină a principiilor democratice prevăzute în Legea fundamentală a statului. Conducerea politică a țării în vorbe își arată disponibilitatea de a pune în aplicare aceste principii, dar, în realitate, de cele mai multe ori arată dezbinarea puterii, implicarea conducerii statului în rezolvarea problemelor minore (aruncate de cineva) în detrimentul obiectivelor strategice, corupția, sărăcia și problemele sociale de bază nerezolvate ale populației, pun sub semnul întrebării nu numai eficacitatea administrării politice și publice, ci și soarta democrației în Moldova.

Ca urmare a caracterului închis al procesului de luare a deciziilor de către stat, a influenței politice secrete a grupurilor oligarhice străine și a existenței unei zone mari tenebre de practici manageriale zilnice, scade importanța politică reală a instituțiilor democratice ale puterii, iar funcționarea lor capătă un caracter formal-procedural.

Este în creștere înstrăinarea societății de clasa conducătoare și de stat, precum și neîncrederea maselor largi față de reformele democratice. În consecință, în rîndul populației se intensifică sentimentul de protest, ceea ce creează premise pentru manipularea pe scară largă a opiniei publice în interese private, de grup și egoiste, precum și în interesul forțelor externe.

În activitatea partidelor politice cresc brusc tendințele populiste, cinice și retorica iresponsabilă, care vizează atragerea unui număr maxim de voturi și sprijinul electoratului. Riscurile politice și sociale ale acestor procese constau în restricționarea semnificativă a democrației reale și a perspectivelor de dezvoltare a autoguvernării civile, ceea ce înseamnă blocarea efectivă a reformelor democratice, stagnare în economie și sfera socială.

Oligarhizarea politicii, lucrul în interesele jucătorilor externi în schimbul unui sprijin politic nelimitat (corupție externă) și corupția internă consolidează rolul lobby-ului tenebru în deciziile politice în interesul clanurilor de partid și birocratice care fuzionează cu grupurile din sectorul privat.

Un factor de risc semnificativ pentru stat, în general, și pentru reformele democratice, în special, este nivelul scăzut al culturii generale, politice și juridice a clasei conducătoare moderne din Moldova. O înțelegere simplificată a realității, nerespectarea principiilor moralității și eticii, iresponsabilitatea față de țară și popor, activitatea în interesele forțelor externe, ascunse sub sloganuri demagogice despre viitorul european (sau altul) al țării, predominanța intereselor de clan și un nivel ridicat al corupției contribuie la apariția multor probleme în procesul guvernării politice-de stat:

4.4.1. Încălcarea sistematică a normelor democratice, permiterea unor practici ilegale de guvernare.

4.4.2. Creșterea corupției, criminalizarea reprezentanților structurilor de stat și, ca urmare, a întregii societăți.

4.4.3. Atitudinea nihilistă față de cerințele și nevoile straturilor largi ale societății și de prioritățile economice și sociale.

4.4.4. Îndepărtarea de interesele societății și atitudinea iresponsabilă față de implementarea reformelor și stabilizarea situației din țară.

4.4.5. Incompetența strategică și ideologică și, ca urmare, subestimarea riscurilor emergente, mizarea pe răbdarea nelimitată a oamenilor.

Evident că anume din perspectiva identificării și înțelegerii particularităților peisajului socio-cultural și politic național trebuie realizată căutarea unor proiecte optime pentru dezvoltarea statală și juridică a Republicii Moldova, a unui sistem de mijloace și metode de exercitare a puterii publice, precum și asigurarea cooperării forțelor socio-politice și consolidarea societății.

4.5. Perfecţionarea sistemului de stat şi politic

Democraţia reprezentativă contemporană se bazează pe concurenţa partidelor şi a liderilor lor pentru dreptul de a exercita puterea politică, pentru a forma organele reprezentative ale puterii de stat, pentru a determina direcţiile de bază ale politicii interne şi externe. În sfera politică se păstrează o stare de incertitudine instituţională, care rezultă din lipsa unei comunicări politice eficiente între partide, organizații politice și liderii acestora, ceea ce face dificilă găsirea unui compromis privind procedurile și normele politice și comportamentale.

Imaturitatea actorilor politici din peisajul politic moldovenesc face ireală, în acest moment, găsirea unor compromisuri privind cele mai importante principii intangibile pentru dezvoltarea unui stat suveran independent, a cărui politică se va baza pe principiul primatului intereselor Republicii Moldova și ale poporului moldovenesc în toate sferele activității guvernării.

Schimbarea voluntaristă şi constantă a normelor şi procedurilor temporare, dominarea acordurilor și restricțiilor informale, încercările anumitor actori politici de a-și impune propriile reguli creează o amenințare la adresa eficacității deciziilor politice.

Conform practicii general acceptate, cel mai mult contează nu semnificația a ceea ce se propune, ci sursa, ceea ce duce la refuzarea propunerilor utile pentru societate, care vin din partea opoziţiei. Între partidele de opoziţie şi cele de la guvernare are loc un concurs de „învinuiri reciproce”, în locul unui schimb constructiv de opinii pentru găsirea căilor optime de dezvoltare. Acest lucru se întîmplă în interiorul coaliţiilor de guvernămînt, atunci cînd politicienii (funcționarii), care propun lucruri utile pot fi suspectaţi, din cauza competenţei scăzute a oponenţilor, de promovarea intereselor cuiva. O astfel de abordare, care de cele mai multe ori nu presupune analiza beneficiilor măsurilor propuse pentru stat şi societate, dar se caută „interesul”, blochează iniţiativa celor mai buni reprezentanţi din rîndul funcţionarilor de stat.

Pentru reglementarea activităţii partidelor politice şi organizaţiilor este necesar:

4.5.1. De introdus în sistemul politic reguli şi norme formale, care vor reglementa acţiunile actorilor politici în procesul de elaborare, discutare şi realizare a hotărîrilor importante pentru societate.

4.5.2. De introdus în mod legal în Constituţie modificări, în conformitate cu care posturile de conducători ai Comisiei electorale centrale şi ale celor locale, departamentelor publice cu funcţii de control, se transmit opoziţiei. Funcţionarii, care nu fac parte din nomenclatura politică, începînd cu al doilea nivel al puterii (adjuncul Ministrului etc.) ar trebui să fie selectaţi în bază de concurs, să fie apolitici și protejaţi de lege împotriva concedierii din cauza schimbării conjuncturii politice. Astfel, coaliţia de guvernămînt va fi formată direct de către alegători, ca rezultat al alegerilor.

4.5.3. De anulat practica transmisiunii în direct a ședințelor Parlamentului şi Guvernului, din necesitatea de a evita show-urile politice, una dintre regulile cărora este tendinţa politicienilor, total inacceptabilă, de a „juca pentru public”, „de a face demagogie”, în loc să participe la un proces legislativ eficient. Promovarea în Societate a ideii că o Lege bună nu este meritul acelora care au propus textul acesteia, ci al celor care au votat pentru ea.

4.5.4. Depăşirea incertitudinii instituţionale, în scopul creării premiselor pentru găsirea unui compromis printr-o comunicare eficientă între partidele politice şi luarea unor decizii politice echilibrate în interesul societăţii.

4.5.5. Consolidarea rolului şi importanţei capacităţii partidelor politice de a efectua o analiză competentă a situaţiei reale a economiei, a sistemului social şi a nevoilor majorităţii cetăţenilor, a statutului statului în lume și a capacităţii lor de a elabora cele mai eficiente şi competitive decizii în cadrul programelor strategice în desfăşurare, care alcătuiesc programul politic al statului, exprimată sub forma ideii naţionale. Este de dorit, în activitatea social-politică a partidelor, distanţarea de doctrine care şi-au pierdut actualitatea într-o lume care se schimbă rapid, şi care nu reflectă realităţile politice şi direcţia strategică de dezvoltare a Republicii Moldova, constrîngînd voința politicienilor în momentul luării deciziilor, necesare în mod obiectiv, dar care contravin doctrinei de partid.

4.5.6. Crearea unor mecanisme instituționale și consolidarea rolului reperelor valorice și ideologice în activitatea partidelor, ceea ce va permite depășirea riscurilor ruperii acestora de baza socială și electorală și asigurarea legitimării lor în cadrul sistemului politic al Moldovei.

4.5.7. Conştientizarea influenţei partidelor politice asupra procesului de dezvoltare a societăţii civile în contextul atingerii unei anumite ordini socio-politice a sectorului asociativ, creşterea nivelului de autoorganizare şi de activitate a cetăţenilor.

4.5.8. Consolidarea treptată a sistemului de partide în baza concurenţei pe arena politică, extinderea partidelor, sporirea rolului acestora şi a organului legislativ suprem în viaţa politică a ţării în condiţiile parlamentarismului eficient. Eliminarea restricțiilor privind finanțarea partidelor de către persoanele juridice și fizice-rezidenți ai Republicii Moldova, care au venituri legale.

4.5.9. Asemenea măsuri, împreună cu consolidarea puterii, vor crea condiţii pentru depăşirea tendinţei periculoase de formare a sistemului politic monocentric, aşa-numitului „partid al puterii”, pentru consolidarea pluralismului politic în procesul de dezvoltare a statului moldovenesc.

4.6. Ideologia partidelor şi cultura politică

În Republica Moldova, în ciuda încercărilor principalelor partide politice de a-şi manifesta în vreun fel apartenenţa lor doctrinară, ideologiile de partid rămîn formulate inexact, cu o serie de principii şi valori formulate vag, iar rolul lor în construirea partidului este încă nesemnificativ. Şi legitimarea sistemului moldovenesc pluripartinic rămîne incompletă, într-un anume fel convenţională, deoarece procesul de dezvoltare a partidelor politice se află încă la etapa începătoare. Printre principalele motive ale acestei stări a partidelor politice se numără caracterul incomplet al noii stratificări a societății, caracterul incomplet al intereselor comune și politice ale diferitelor pături şi grupuri ale societăţii, îndepărtarea unei părți semnificative a populației de sistemul puterii și de stat, interese ideologice şi politice estompate, lipsa unei idei naționale acceptate de marea majoritate a societății, precum și cursul contradictoriu al transformărilor democratice din țară.

Oligarhizarea procesului politic, transformarea organizațiilor politice într-un obiect de vînzare-cumpărare și într-un instrument în concurenţa politică, utilizarea pe scară largă a așa-numitului „marketing electoral” și a tehnologiilor online pentru preluarea puterii în stat, creează premise reale pentru manipularea cinică în masă a oamenilor și recrutarea lor pentru atingerea unor obiective înguste de grup.

În consecinţă, actuală rămîne întrebarea, despre cît de real este sistemul pluripartidist, despre reforma sistemului de partide ca parte a eforturilor la nivel naţional de optimizare a sistemului politic din Moldova. Partidele parlamentare sînt percepute ca organizații politice care acționează în cadrul sistemului politic al statului, fac parte din structura politico-statală de guvernare și sînt strîns legate de societatea civilă, în măsură să prevină înstrăinarea structurilor puterii de stat de popor, ajutînd astfel puterea să evite comiterea unor greşeli politice grave. Cu toate acestea, efectele negative de pe arena politică moldovenească, incapacitatea partidelor parlamentare de a scoate ţara din criza politică, oligarhizarea structurilor puterii de partid şi stat, indică tendinţele periculoase de înstrăinare şi opoziţie a intereselor înguste de grup ale conducerii de partid față de scopurile şi obiectivele naţionale generale.

Totodată, există modalităţi de ieşire a Republicii Moldova din criza sistemică, acestea sînt obiective şi trebuie formulate.

Strategia actuală încearcă să își asume sarcina de a formula aceste idei în așa fel, încît ideile noastre să devină ideea națională a întregului popor moldovenesc și, în același timp, noi nu vom reproșa celor care vor copia aceste idei de la noi. Poporul a obosit, de aceea nu contează cine a propus ideile, importantă este esenţa şi utilitatea ideilor propuse.

După cum a fost subliniat mai sus, pe parcursul întregii perioade de tranziţie de la trecutul sovietic la democraţie, dintr-o serie de motive obiective şi subiective, nu s-a produs structurarea sistemului de partide în baza doctrinelor politice şi ideologiilor. Este evident, că această „rămînere în urmă” faţă de lumea civilizată este un avantaj, cu condiţia ca cele mai mari partide politice vor percepe ideologia moldovenismului şi în bază acesteia vor lua un set de măsuri în vederea dezvoltării statului. Principalele forţe politice trebuie să se deosebească prin sistemele lor tactice de realizare a ideii naţionale, precizate sau elaborate independent de către aceste partide.

În acest caz, lupta electorală se poate desfășura nu în jurul unor scheme abstracte și doctrinare scrise de politologi, dar în jurul profesionalismului echipelor de partid, nivelului profesional și moral al liderilor formațiunilor politice și al echipei partidului, evaluării de către alegători a capacității acestora de a realiza sarcinile universale cu care se confruntă Moldova.

Cele mai importante valori pentru toate partidele politice din țară fără excepție sînt: suveranitatea; integritatea teritorială a țării în baza reintegrării malului stîng al Nistrului; dezvoltarea economiei, provinciei, științei, medicinei, educației și a altor ramuri ale sferei sociale; protecția socială a păturilor nevoiașe ale populației, identificarea etnică clară a moldovenilor, cu o singură denumire a țării, a națiunii majoritare și a limbii de stat. În baza acestora, folosind ideile politicienilor şi ale structurilor societăţii civile, stabilite de către cetăţenii Moldovei, ar trebui să se ajungă la un consens al tuturor partidelor politice ca doctrină strategică − a ideii naţionale, iar rivalităţile politice, după cum am subliniat mai sus, să se canalizeze şi să dovedească capacităţile forţelor politice concrete în a realiza aceste doctrine.

Pentru democraţia în proces de devenire, sistemul de partide este o instituţie politică importantă. În plus, pentru ieşirea Moldovei din criza sistemică, împreună cu o strategie pe termen lung, este importantă stabilitatea şi continuitatea guvernării. Partidele soluţionează un obiectiv fundamental − construirea instituţiilor guvernamentale, dar şi a structurilor, care vor asigura o legătură între societatea civilă şi putere. Examinarea particularităţilor şi perspectivelor construcţiei partidelor din Republica Moldova prin prisma unei ideologii unice pentru toate partidele se explică prin situaţia politică din ţară şi rolul special al ideologiei, care predetermină comportamentul maselor, iar în cele din urmă, oportunitatea statului de a se dezvolta în mod eficient.

4.7. Opoziţia ca subiect al procesului democratic şi politic

Existenţa opoziţiei politice este una dintre cele mai importante caracteristici ale regimului politic, criteriul de evaluare al caracterului său democratic și defineşte competitivitatea procesului politic, legat direct de nivelul alternativității în procesul de adoptare a deciziilor politice.

Influenţa opoziţiei asupra procesului politic poate fi pozitivă şi să contribuie la dezvoltarea sistemului politic prin sporirea constructivităţii şi deschiderii sale, dar şi să servească drept sursă de destabilizare a situaţiei politice. Cu toate acestea, lipsa unor mecanisme eficiente de includere a opoziţiei în procesul politic o plasează în zona comportamentului politic convenţional, ceea ce poate duce la o instabilitate a dezvoltării politice, iar în condiţiile agravării maxime a situaţiei poate duce la prăbuşirea întregului sistem. Anume o astfel de abordare față de a opoziției este caracteristică guvernării PAS în perioada 2021-2025.

Cu toate acestea, avînd în vedere faptul că opoziţia este una dintre instituţiile-cheie ale dezvoltării democratice, trebuie luate următoarele măsuri pentru a restabili rolul ei în contextul proceselor democratice generale:

4.7.1. Conştientizarea de către cele mai importante partide parlamentare a faptului, că opoziţia constructivă şi activă politic este o condiţie necesară pentru dezvoltarea echilibrată a sistemului politic al Republicii Moldova, pentru asigurarea eficientă a conducerii publice şi politice a statului, una dintre sursele de idei.

4.7.2. Instituţionalizarea opoziţiei ca o modalitate şi un mijloc de stabilizare al sistemului politic şi de partide din Republica Moldova.

4.7.3. Elaborarea modelului optim formal-juridic, normativ al relaţiilor dintre partidele şi organizaţiile politice, luînd în consideraţie experienţa Republicii Moldova.

4.7.4. Menţinerea instrumentelor şi metodelor de interacţiune constructivă cu instituţiile puterii în scopul creşterii efectului pozitiv al acestei interacţiuni şi minimizării efectelor negative.

4.7.5. Introducerea în mod legal, de preferință prin introducerea unor modificări la Constituție, a procedurii prin care funcțiile de șefi ai comisiilor electorale centrale și locale, ai Curții de Conturi și ai unor alte structuri de stat cu funcții de supraveghere să fie atribuite reprezentanților opoziției.

4.8. Denumirea unică a țării, națiunii și limbii reprezintă baza formării statului moldovenesc

Sarcina principală a Strategiei de dezvoltare constă în elaborarea ideilor și definirea căilor de realizare a acestora, în vederea atingerii scopului final: „Construirea unei țări bogate, autosuficiente, ai cărei locuitori privesc cu încredere spre viitor”. O țară cu o economie dezvoltată, apă și aer curat, păduri și grădini îmbelșugate, fără gunoaie, în care trăiesc mulți oameni fericiți, o țară din care tinerii nu pleacă și în care mulți cetățeni străini ar vrea să trăiască. Acesta ar trebui să fie obiectivul strategic al oricărui lider aflat la putere. Nu există nicio îndoială că toți cei care au condus statul moldovenesc modern au avut anume acest scop, dar, din anumite motive, cu cît trece mai mult timp, cu atît ne îndepărtăm mai mult de acest obiectiv.

Astăzi, economia noastră este la nivelul celei de la sfîrșitul anilor ‘70, infrastructura se deteriorează, sistemul de învățămînt de la Bologna degradează și pregătește material pentru universitățile din afară, oamenii sînt dezorientați și nu înțeleg ce viitor îi așteaptă în această țară, de aceea părăsesc în masă Moldova. Noi sîntem divizați. Sîntem divizați nu în baza ideilor despre faptul cum să construim o țară prosperă și cum să combatem răul care intră în conștiința copiilor noștri prin intermediul Internetului și al altor așa-zise „realizări” ale civilizației moderne. Noi sîntem împărțiți, practic, în două părți de către cei care privesc harta Moldovei cu susul în jos: cei care sînt orientați spre Est - flancul stîng al preferințelor politice, și cei care sînt orientați spre Vest - flancul drept; cei care batjocoresc istoria noastră în componența Rusiei și a URSS - flancul drept, și cei care batjocoresc istoria noastră în componența României regale - flancul stîng; cei care cer studierea istoriei Moldovei - flancul stîng, și cei care insistă pe studierea „istoriei românilor” - flancul drept... Și așa mai departe. De această situație se folosesc actori străini influenți, care pe parcursul întregii perioade de independență au scindat cetățenii Republicii Moldova, agravînd această diviziune.

Atunci cînd oamenii, îngrijorați cum să-și hrănească familia, sînt atrași în jocuri geopolitice, pe ei nu-i mai interesează de ce economia țării este slabă, de ce degradează mediul, morala, valorile familiale, de ce înflorește vulgaritatea și lipsa de cultură. E destul ca un politician să declare că vrea în Europa sau să se unească cu cineva, și el are asigurate mii de voturi. Mai departe este o chestiune de tehnică, de carisma liderilor, de bani și mass-media, datorită cărora unii o iau înainte și ajung la guvernare.

Sîntem divizați în ceea ce privește viitorul țării. În ultima perioadă ridică capul unioniștii, lor li s-a permis chiar să facă politică oficial, și problema se pune în felul următor: țara va fi ori nu va fi? Va exista pe hartă Moldova – un stat ortodox cu tradiții și cultură străveche, cu propria misiune pe pămînt, ce-i drept neînțeleasă de mulți, sau va dispărea pentru totdeauna?

Vom răspunde chiar acum. Marea majoritate a populației (inclusiv cei plecați la muncă peste hotare) pledează pentru păstrarea statalității moldovenești, iată de ce statul nostru va exista și va veni timpul prosperării lui, timpul în care, ca și în evul mediu, acest stat va lupta în prima linie împotriva răului care intră treptat în sufletele noastre prin intermediul tehnologiilor moderne de prostire a maselor de oameni.

Cu toate acestea, pe harta Europei cu greu găsești o țară, în care sînt permise partidele care se pronunță pentru lichidarea statului pe care, în conformitate cu legea, conducătorii acestor partide trebuie să-l dezvolte.

În statele naționale deja formate, opinia publică este divizată în baza altor probleme: cum trebuie să fie economia – liberală sau orientată social; cum trebuie să fie politica socială (cultura, învîțămîntul, ocrotirea sănătății, sistemul de pensii…); politica în probleme de toleranță; politica externă în ansamblu. Iar noi discutăm foarte puțin pe marginea acestor probleme – noi sîntem implicați în alt gen de discuții (Vest-Est; UE-EurAU; NATO sau neutralitatea; istoria românilor sau istoria Republicii Moldova), pe marginea unor chestiuni care ne dezbină. Problemele construirii unui sistem financiar eficient, capabil să dezvolte economia și familiile, degradarea sistemului educațional și a celui social, dezvoltarea agriculturii și a provinciei, a mediului înconjurător, educarea patrioților care cred în viitorul țării lor și multe alte chestiuni foarte importante trec pe planul doi. Economia nu se dezvoltă, țara degradează, familiile sărăcesc și caută un trai mai bun peste hotare. Fără populație economia își pierde baza de dezvoltare. Cercul s-a închis! Este evident că a venit timpul cînd la putere în Republica Moldova trebuie să vină patrioți care își iubesc sincer țara.

Moldova modernă este un stat național și se pune întrebarea: poate există niște principii universale pe care se bazează temelia unui stat național slab, nou format sau care și-a restabilit suveranitatea după o lungă întrerupere? Dacă există, care sînt ele? De ce partenerii de dezvoltare nu ne învață acest lucru? De ce, cu consilieri străini permanenți pe parcursul întregii perioade de independență, noi nu am devenit o țară prosperă? Că doar ei ne-au împărtășit din experiența lor de prosperare. Sau, poate că ne-au dat cunoștințe despre faptul cum undeva peste mări a fost construită o casă, dar nu ne-au explicat cum trebuie construită temelia ei?

Dacă vom studia istoria nouă a Europei și vom examina, să zicem, cum anume, influențată activ din exterior, s-a destrămat Iugoslavia, în frunte cu Serbia ortodoxă încăpățînată, putem lesne vedea aceste principii.

Să luăm drept exemplu Muntenegru. Un timp îndelungat au existat două puncte de vedere cu privire la apartenența națională a locuitorilor din Muntenegru: unele surse susțineau că ei cu toții sînt sîrbi (în special în perioada iugoslavă), alții îi divizau în sîrbi și muntenegreni, prin determinarea caracteristicilor naționale ale locuitorilor din zonele muntoase și celor de coastă ale țării. Dar la începutul anilor 90 ai secolului trecut, imediat după începerea destrămării Iugoslaviei, în această țară a apărut o mișcare națională puternică și o mare parte a populației a început a se numi muntenegreni. Asta a coincis cu sporirea bruscă a interesului UE și NATO pentru această țară, precum și cu apariția în regiune a structurilor Fundației Soros și ale altor organizații similare. Imediat au apărut manuale de istorie a Muntenegrului, care reflectau calea istorică deosebită a poporului din Muntenegru. Adepții existenței limbii și a naționalității muntenegrene se pronunțau pentru independența politică a Muntenegrului.

Participanții Centrului Pen din Muntenegru – organizația scriitorilor de orientare occidentală, - protestau împotriva constituției din 1992, care determina limba sîrbă drept limbă de stat, își argumentau obiecțiile prin dreptul fiecărei națiuni la propria limbă și exemplificau prin limba croată, bosniacă, macedoneană și, cel mai interesant lucru, moldovenească. Ei nu negau faptul evident, că muntenegreana face parte din sistemul lingvistic sîrbo-croat și, practic, nu diferă de limba sîrbă, dar cereau ca limba lor să se numească oficial muntenegreană. Și statul Muntenegru a început să lupte pentru ca limba lui să nu mai fie considerată un dialect al limbii sîrbe, încă de cînd și-a declarat independența față de Belgrad în 2006. În 2007, această limbă a fost recunoscută drept limbă de stat, iar cererea pentru codul ISO a fost expediată în anul 2008. La 13 decembrie 2017, Organizația internațională pentru standardizare a decis recunoașterea limbii muntenegrene și separarea ei de cea sîrbă. Astfel, cu susținerea deplină a Occidentului, limba muntenegreană a fost oficial separată de cea sîrbă, s-a format definitiv națiunea de ”muntenegreni”, iar țara se îndepărtează rapid de Serbia, a aderat la NATO și se îndreaptă spre UE.

Aceeași situație este și în Croația care, imediat după obținerea independenței, și-a separat limba, total identică, de cea sîrbă și, astfel, limba de stat a Croației devine croata în grafie latină. La fel și Bosnia și Herțegovina, unde din anul 1993 slavii-musulmani au început să se numească bosniaci, iar din anul 1994 limba lor, practic identică cu cea sîrbo-croată, se numește bosniacă.

Noi însă avem parte de un tratament exact invers. Inițial, limbii moldovenești i-au fost atribuite codurile ISO 639: ”mo” și ”mol”, însă în anii 2000, acestea au fost anulate și acum limba moldovenească nu are un cod ISO aparte, iar cunoscutul ghid al limbilor lumii — ”Languages of the World”, cu sediul în Dallas (SUA), care conține date privind peste 7000 de limbi existente în lume — nu pomenește limba moldovenească ca o limbă aparte. În același timp, limba vorbită de locuitorii satelor din Republica Moldova și limba folosită de locuitorii din București sînt destul de diferite una de cealaltă. Este suficient să ne uităm pe site-ul dictionar.md pentru a înțelege despre ce vorbim.

De ce Occidentul, care a consultat și consultă activ tinerele țări balcanice și le oferă tot ajutorul posibil să-și consolideze denumirile limbilor și națiunilor care formează statul, nu ajută și Republica Moldova, mai mult – se opune atribuirii Republicii Moldova a denumirii propriei limbi? De ce sîntem lipsiți de propria limbă, care este primară în raport cu româna și care, spre deosebire de multe alte limbi, are un vocabular bogat de cuvinte originale, propria gramatică, precum și confirmarea documentară a denumirii sale în actele cancelariei moldovenești și în sursele străine pe parcursul a sute de ani? Probabil, Occidentul nu ne consideră apropiați și susține în această chestiune interesele statului român, înțelese greșit de elita românească. Reiese că în Occident cele mai influente forțe nu-și propun să susțină dezvoltarea statului moldovenesc?

Și noi ce ar trebui să facem? Să încetăm orice colaborare cu Occidentul? Desigur că nu, noi trebuie să dezvoltăm relațiile cu occidentul pe toate căile, mai ales că Occidentul se destramă în cel puțin trei zone de influență cu diferite interese. Însă noi trebuie să înțelegem clar cine în Occident este cu adevărat partenerul nostru de dezvoltare (în primul rînd SUA și unele țări europene mari) și cine – lup în piele de oaie și ”partener” de degradare.

Dar cel mai important – noi trebuie să tragem o concluzie clară: Republica Moldova – un stat național tînăr și slab, trebuie să capete o temelie puternică, bazîndu-se pe care să-și ia avînt pentru a merge înainte. Această temelie poate fi dezvoltarea patriotismului moldovenesc, mai ales în rîndul tinerilor, a dragostei față de propria țară, care apare din mîndria pentru istoria, cultura națională și formează identitatea națională moldovenească. Cum am mai spus, dacă nu ne vom ocupa cu născocirea bicicletei, există o singură cale universală de construire a unei astfel de temelii: argumentarea propriei căi istorice, diferite de căile țărilor vecine; declararea existenței propriei limbi; declararea existenței unei națiuni aparte care formează statul, a cărei denumire coincide cu numele statului.

Dacă toate cele enumerate mai sus nu ar fi existat în istoria noastră, istoricii ar fi trebuit să le născocească, așa cum au făcut unii vecini de-ai noștri, dar cel mai interesant este faptul că toate acestea există - există o istorie bine descrisă, letopisețele, actele cancelariei moldovenești, identitatea poporului moldovenesc, consolidată în memoria istorică de 700 ani, și limba moldovenească. Să analizăm, pe scurt, aceste trei elemente principiale:

4.8.1. Nu este nevoie să argumentăm propria cale istorică a statului moldovenesc, care, înainte de a se uni cu Valahia, a existat timp de peste 500 de ani. Acest stat avea propria politică independentă, ducea războaie cu vecinii care atentau la independența lui, inclusiv cu Valahia, pe care unii istorici moldoveni o numesc greșit Țara Românească. În tot acest răstimp de sute de ani el s-a numit Moldova, are propria istorie bine descrisă, inclusiv un set de documente ale cancelariei moldovenești de la crearea statului.

4.8.2. În acest stat se vorbeau limbile moldovenească și slavonă, primele acte ale cancelariei moldovenești în limba moldovenească sînt datate cu sfîrșitul secolului XVI, iar ca limbă de bază ea s-a consolidat în primele decenii ale secolului XVII. Există numeroase documente, editate inclusiv în România, care arată că limba se numea anume moldovenească și nu altfel. O știu prea bine și istoricii români cît de cît serioși. Dar ai noștri istorici-români, după cum se vede, nu cunosc acest lucru. Sau denaturează istoria!

4.8.3. Mai există și numeroase documente istorice, care mărturisesc că națiunea care forma statul se auto-întitula univoc – moldoveni.

Toate aceste lucruri au confirmări documentare, ne putem convinge de asta studiind documentele și lucrările care nu depind de ”știința noastră istorică” moldovenească-românească, inclusiv cele editate în România, inclusiv site-ul moldovenii.md, care a fost creat și se dezvoltă datorită unui grup de savanți-moldoveniști, o parte dintre care au absolvit universități românești.

Această temelie există, ea a fost construită de strămoșii noștri! Ea a fost distrusă timp de cîteva decenii, dar a venit timpul să o restabilim. Iar cînd vom reuși să facem acest lucru, vom obține un punct de plecare complet diferit pentru dezvoltare. Dacă Republica Moldova - țara noastră care are propria istorie, victorii strălucite, cultură și tradiții dintre cele mai bogate, dacă noi sîntem moldoveni etnici și limba noastră se numește moldovenească, dacă noi învățăm istoria Republicii Moldova, biografiile personalităților sale marcante, exemple ale faptelor lor eroice și a sacrificiului lor pentru binele țării, atunci pe aceste exemple noi putem educa tinerii în spiritul dragostei, patriotismului și credinței în viitorul statului nostru.

Conștientizarea momentelor luminoase din trecut, cunoașterea propriei culturi și a propriilor tradiții generează în acei cetățeni ai țării, care sînt capabili să creeze, mîndrie față de propria țară și națiune, optimism și dorința de a restabili măreția de odinioară, de a continua cele mai bune tradiții. O asemenea abordare a propriei culturi și istorii trezește respectul față de națiunea titulară și patriotismul de stat al minorităților naționale. Prin promovarea pe toate căile a propriei culturi și istorii, noi vom crește patrioți care se mîndresc cu trecutul, caută posibilități de a crea în prezent și cred în viitorul țării lor. Noi vom obține un tineret activ, care va crea proiecte pentru dezvoltarea tinerilor, a familiilor lor, a cartierului lor, a țării în ansamblu și care nu va căuta să plece în altă parte. Noi vom schimba în bine atitudinea populației adulte față de propria țară și aceasta, prin propria experiență, va sprijini acești tineri, contribuind la un viitor mai bun pentru copiii și nepoții lor.

Ce ne împiedică să facem acest lucru? Vom enumera:

4.8.4. Lipsa înțelegerii din partea politicienilor-patrioți a importanței vitale a punerii în aplicare a principiilor de mai sus privind construirea unui stat național tînăr. Politicienii-patrioți care au fost la putere și au înțeles acest lucru, nu au luat și nu iau măsurile corespunzătoare de teama ”să nu se întîmple ceva”. Le-a fost frică, că românii noștri locali vor ieși în stradă. Un exemplu grăitor în acest sens este Partidul Comuniștilor, care nu a făcut acest lucru în primii ani de aflare la putere, iar după ce s-a obișnuit cu confortul, a tot amînat transformările necesare și a cochetat cu elementele antistatale. Ce a obținut în schimb? Revoluția din 7 aprilie, 2009 sub drapelele altor state și venirea la putere a unor oameni, pentru care principala parte a organismului este stomacul. Viața ne arată că în problemele de importanță vitală cum este denumirea națiunii și a limbii, nu e loc de compromise, dar trebuie să existe o poziție de stat univocă și clară a reprezentanților puterii, și această poziție trebuie explicată populației convingător.

4.8.5. Poziția elitei românești, mulți dintre reprezentanții căreia cred că statul moldovenesc și moldovenismul prezintă un pericol, capabil să submineze temelia statului român. Anume din aceste considerente, de-a lungul întregii existențe a Republicii Moldova, cu titlul de ajutor și sprijin, statul român, de fapt, contribuie adesea la degradarea tînărului stat moldovenesc. Poate că asta se face neintenționat, dar dacă nu vom lua măsuri, rezultatul final al unei astfel de politici va fi dispariția deplină a Republicii Moldova de pe harta Europei. Vom aduce un singur exemplu privind oferirea burselor pentru studenții și elevii moldoveni. În ultimii 15 ani, în universitățile Moldovei numărul studenților s-a redus de la 109 la 57 de mii. Asta în timp ce în universitățile României învață în același timp cel puțin 30,0 mii de studenți moldoveni, care anual aduc economiei românești sute de milioane de Euro prin cumpărarea de servicii, produse alimentare și a alte mărfuri de uz casnic. Reiese că România își dezvoltă economia și sistemul educațional din contul celei moldovenești, și în plus pregătește coloana a cincea, antistatală în cazul dat, formată din oameni care revin apoi în Patrie.

4.8.6. Conflictul de interese al politicienilor și a persoanelor cu funcții înalte în sistemul puterii de stat și a celei judecătorești, posesori ai pașapoartelor românești. Căci persoanele care dețin cetățenia dublă moldo-română, la primirea pașaportului moldovenesc nu au depus jurămînt de credință statului, dar au făcut-o la primirea pașaportului eliberat de statul român, legislația căruia definește clar responsabilitatea cetățeanului pentru încălcarea jurămîntului de credință țării sale. Anume din acest motiv Curtea Constituțională, condusă de românii Alexandru Tănase și Domnica Manole, din care fac parte în special persoane cu cetățenie dublă, a pus o simplă Hotărîre de Parlament, numită ”Declarația de independență”, mai presus de Constituție și a modificat textul Constituției prin introducerea sintagmei ”limba română” în loc de ”limba moldovenească”, și anume din acest motiv Comisia Electorală Centrală, compusă cum se vede tot din cetățeni ai României, înregistrează partidele unioniste și reprezentanții acestora pentru a participa la alegerile din Republica Moldova. Astfel de exemple avem foarte multe, și prezența unui asemenea conflict de interese a politicienilor și oficialilor de rang înalt contravine legislației moldovenești și va duce la faptul că, în timp, astfel de decizii pot fi anulate.

4.8.7. Lipsa propriilor științe istorice și lingvistice moldovenești, susținute oficial de stat.

4.8.8. Poziția autorităților educaționale, centrale și locale, precum și a majorității directorilor și învățătorilor din școli, care au puține cunoștințe de istorie, se află în captivitatea clișeelor geopolitice și sînt plini de antipatie față de trecutul sovietic și, respectiv, față de ruși, care în opinia lor au născocit moldovenismul, limba moldovenească și chiar națiunea moldovenească. Acești oameni se află în captivitatea programelor școlare impuse din exterior și prelucrează sufletele generației în creștere cu toată această propagandă anti-moldovenească. Ei și, bineînțeles, mulți dintre ei, sînt cetățeni români și se află în conflict de interese în cazurile în care trebuie să ia decizii în favoarea Republicii Moldova, care nu întotdeauna coincid cu interesele României.

Dacă vorbim despre știința istorică oficială rusă, ea cu siguranță nu este de partea poporului nostru, recunoaște rădăcinile latine ale moldovenilor și românilor, precum și naturalețea alfabetului latin pentru limba noastră. Prin urmare, ar trebui să-i lăsăm în pace pe ruși în această chestiune și să încetăm să-i numim pe adevărații patrioți moldoveni „pro-ruși” și „pro-Kremlin”.

Statul moldovenesc ar trebui să conștientizeze aceste riscuri, să le elimine și să le minimizeze treptat astfel, încît într-un timp scurt să poată schimba starea de spirit a părții creative a poporului moldovenesc și să meargă repede înainte fără conflicte și revoluții majore.

Despre poziția statului român. Poziția oficială a acestui stat este recunoașterea necondiționată a suveranității și independenței Republicii Moldova și trebuie spus, că marea majoritate a populației din ambele țări este foarte prietenoasă, frățească una față de cealaltă. România este cel mai important partener politic și comercial al Republicii Moldova și oferă asistență și sprijin Republicii Moldova în măsura posibilităților. Cu toate acestea, cea mai mare parte a elitei politice a acestui stat consideră „moldovenismul” periculos pentru existența României și face totul, pentru ca statul Republica Moldova treptat să fie înghițit de România și să dispară de pe harta Europei. Este important pentru noi să înțelegem acest lucru și, mai mult, împărtășind aceste îngrijorări, să purtăm un dialog cu românii la diferite niveluri. Principalele teme de discuție sînt două: dacă este posibilă unirea celor două țări și, dacă da, în ce condiții. Dacă este imposibilă, iar oamenii cu judecată înțeleg că așa este, atunci cum să construim o politică prietenoasă, fără uneltiri secrete, a României față de tînărul stat moldovenesc, o politică, datorită căreia două țări frățești s-ar putea dezvolta și crește sprijinindu-se reciproc în politica internă și pe arena internațională?

Un astfel de dialog ar trebui să înceapă imediat acele forțe patriotice, care împărtășesc ideile principale ale acestei Strategii de dezvoltare și care, în orice caz, vor veni la putere în Republica Moldova.