Statutul

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

  1. Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII”, în continuare ”Partidul” este un partid politic orientat spre reprezentarea și promovarea intereselor tuturor păturilor sociale și este constituit în baza asocierii benevole a cetățenior Republicii Moldova, fără deosebire de rasă, sex, origine etnică și confesiune, asociere axată pe asigurarea bunăstării întregului popor. Doctrina este conservatoare.

  2. Denumirea intergală a Partidului este Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” iar denumire prescurtatăAlianța „MOLDOVENII”.

  3. Partidul își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova în strictă conformitate cu prevederile Constituției Republicii Moldova, Legii nr. 294 din 21.12.2007 cu privire la partidele politice, Programul Partidului și prezentul Statut.

  4. Partidul își organizează activitatea în conformitate cu principiile și valorile democratice universal recunoscute asigurând tuturor membrilor dreptul la opinie, transparență și egalitatea drepturilor sale.

  5. Partidul este constituit după principiul de organizare administrativ-teritorială a Republicii Moldova.

  6. Partidul se constituie în forma juridică de organizare partid politic. Partidul obține statutul de persoană juridică din momentul înregistrării în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, dispune de autonomie financiară, juridică, economică și organizatorică. Partidul dispune de patrimoniu, de conturi bancare, sigiliu, ștampilă, legitimații, blanchete cu antet, drapel, emblemă şi siglă electorală.

  7. În relațiile cu autoritățile publice, cu alte formațiuni politice, cu organizațiile din țară și din străinătate Partidul este reprezentat de Președinte (Copreședinte) sau de un alt reprezentant, împuternicit prin decizia Consiliului Politic Național.

  8. La decizia Consiliului Politic Național, partidul poate crea blocuri, alianțe politice pentru participarea la alegerile de toate nivelurile.

  9. Simbolul permanent al partidului este: „În câmp bordo (pantone 207C) un cap de bour stilizat de culoare bordo (pantone 207C), amplasat pe un soare cu 16 raze de culoare galbenă(pantone 123c) și însoțit de denumirea integrală a partidului, cu textul Alianța MOLDOVENII Partidul Politic (font TTNormsPro) de culoare galbenă (pantone 123c).

  10. Reprezentarea grafică a simbolului permanent este inclusă în anexa nr.1 și constituie parte integrantă a prezentului statut, sigla electorală este aprobată de Consiliul Politic Național. Simbolica Partidului este înregistrată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

  11. Adresa juridică a Partidului este: mun. Chișinău, str. Paris 51/2, ap. 22.

  12. Adresa juridică a Partidului poate fi schimbată prin decizia Consiliului Politic Național al Partidului.

CAPITOLUL II

OBIECTIVELE ȘI METODELE DE REALIZARE

2.1. Obiectivele asumate de Partid sunt următoarele:

2.1.1. Clasă politică responsabilă prin implicarea tuturor cetăţenilor, inclusiv din diasporă, în administrarea treburilor publice;

2.1.2. Economie verde și durabilă în care regulile sunt predictibile și egale pentru toți;

2.1.3. Educație în centrul căreia sunt copiii, elevii, studenții și un mediu competitiv pentru cadrele didactice;

2.1.4. Societate umană și echitabilă, centrată pe Om și nevoia acestuia de a trăi într-un mediu sănătos;

2.1.5. Un sistem sanitar public care să își utilizeze eficient resursele, să-și priroritizeze investițiile și care să garanteze servicii medicale de calitate, promovând un mediu sănătos de viață și prevenția maladiilor respectând drepturile pacienților.

2.1.6. Justiţie independentă și integră, care să asigure statul de drept;

2.1.7. Relații bune cu vecinii și orientarea pro-europeană a politicii externe;

2.1.8. Administrație publică pentru cetățeni și care promovează utilizarea serviciilor digitale;

2.1.9. Comunități dezvoltate și implicate în rezolvarea problemelor Oamenilor

2.1.10. Societate puternică, informată și unită pentru care libertatea Omului de a crea este prioritate.

2.1.11. Consolidarea familiei, apărarea drepturilor femeii-mame și a copilului;

2.1.12. Crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea spirituală, fizică, intelectuală și aplicarea în practică a cunoștințelor și aptitudinelor profesionale ale cetățenilor Republicii Moldova”;

2.1.13. Plasarea Republicii Moldova în rîndul statelor dezvoltate ale Europei”

2.2. În scopul realizării obiectivelor asumate, partidul:

2.2.1. Constituie organizațiile de partid și alege organele de conducere și control în conformitate cu prevederile statutare.

2.2.2. Informează opinia publică despre măsurile întreprinse, promovează obiectivele asumate și colaborează prin toate mijloacele legale cu societatea civilă.

2.2.3. Consultă cu regularitate cetățenii în problemele de interes major.

2.2.4. Participă la alegerile de toate nivelurile convingând cetățenii să voteze reprezentanții Partidului.

CAPITOLUL III

MEMBRII PARTIDULUI

3.1. Membru al Partidului poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova care, potrivit normelor legale, are dreptul la vot, indiferent de sex, apartenență etnică, convingeri religioase, satut social și avere, care recunoaște și respectă prevederile Statutului și susține programul Partidului și declară în scris, pe propria răspundere, dacă este sau nu membru al altui partid politic.

3.2. Dobândirea și pierderea calității de membru al Partidului:

  1. Pentru a deveni membru al Partidului, orice cetățean al Republicii Moldova care întrunește condițiile stipulate în art. 3.1. depune individual o cerere scrisă sau electronică, cu aplicarea semnăturii elelctronice.

  2. Cererile de aderare la partid se depun la secretariatul partidului;

  3. Aderarea la Partid sau pierderea calității de membru al Partidului nu pot servi drept motiv pentru obținerea oricăror privilegii sau pentru limitarea drepturilor și îndatoririlor fundamentale ale omului.

3.3. Pierderea calității de membru al Partidului Alianța „MOLDOVENII” are loc în următoarele cazuri:

  1. Demisie;

  2. Excludere, urmare a constatării nerespectării intereselor și valorilor Partidului sau denigrării imaginii partidului prin declarații false făcute cu rea credință, sau din alte motive stabilite în Statut;

  3. Adeziune la alt partid;

  4. Incompabilitatea cu funcția publică;

  5. Deces.

3.4. Membrii Partidului au următoarele drepuri

  1. Să-și exprime liber opiniile în cadrul forumurilor partidului indiferent de rang;

  2. Să solicite și să primească la timp toate informațiile pe care partidul le deține în scopul promovării și atragerii noilor membri sau susținători ai Partidului;

  3. Să fie informat despre activitățile partidului;

  4. Să se implice plenar în activitățile organizației din care face parte;

  5. Să aleagă și să fie ales în funcțiile de conducere ale partidului;

  6. Să fie propuși și promovați în funcții și în organele administrației publice;

  7. Să beneficieze de susținerea colegilor de partid în fața atacurilor de orice gen;

  8. Să participle la ședințele la care se discută problema ce vizează prestația proprie în partid;

  9. Să se autosuspende din partid pe perioada exercitării unor funcții incompatibile cu calitatea de membru de partid;

  10. Să recunoască, să susțină și să promoveze deciziile organelor de partid de orice nivel chiar dacă poziția proprie este alta decât cea adoptată prin vot democratic de organul partidului;

  11. Să reprezinte partidul la diferite forumuri, adunări și alte activități publice ca delegați în cazul în care au fost mandatați de către partid;

3.5. Orice limitare sau încălcare a drepturilor stipulate în art.3.4. atrage răspunderea disciplinară a celor care se fac vinovați de abuz.

3.6. Membrul partidului este obligat:

  1. Să ajute oamenii, comunitatea țara;

  2. Să cunoască și să respecte prevederile Statutului și ale Programului Partidului și să contribuie plenar la promovarea lor în localitatea unde locuiește sau unde activează facând uz de toate căile și metodele legale;

  3. Să respecte și să îndeplinească hotărârile organelor de conducere ale Partidului;

  4. Să susțină candidații partidului, desemnați în baza principiilor democratice prevăzute în prezentul statut în campaniile electorale de orice nivel și în funcțiile administrației publice;

  5. Să respecte disciplina internă de partid, pluralismul de idei și opinii și drepturile altor membri de partid;

  6. Pe perioada întregii activități, atât în cadrul partidului, cât și în cazul exercitării funcțiilor publice să servească drept model de corectitudine, moralitate și integritate;

  7. Să nu utilezeze un limbaj violent, infam sau injurios;

  8. Să militeze constant pentru atragerea noilor membri, pentru păstrarea și întărirea unității partidului;

  9. Să participe activ la toate campaniile electorale și să nu facă declarții defaimitoare la adresa Partidului sau să comită fapte care ar compromite partidul;

  10. Să achite în conformitate cu prevederile statutului cotizația de membru de partid.

3.7. Sancțiuni disciplinare și modalitatea de aplicare

3.7.1. Membrilor Partidului li se pot aplica, în dependență de gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite, următoarele sancțiuni:

    1. Avertisment;

    2. Mustrare;

    3. Mustrare aspră;

    4. Suspendarea sau revocarea din funcția de conducere;

    5. Retragerea sprijinului politic pentru funcția obținută;

    6. Excluderea din partid.

3.7.2. Membrul Partidului poate fi exclus din partid în cazul în care:

    1. Nu a respectat interesele și valorile Partidului;

    2. A denigrat imaginea partidului prin declarații false și făcute cu rea intenție;

    3. În mod deliberativ a încălcat de mai multe ori prevederile prezentului statut și a Codului de Etică și Arbitraj;

    4. A încălcat sau neglijat hotărârile organelor de conducere ale Partidului;

    5. A făcut declarații publice împotriva deciziilor adoptate prin vot democratic de organele ierarhic superioare ale partidului;

    6. I-a fost interzisă exercitarea drepturilor politice prin hotărârea judecătorească definitivă.

3.7.3. Excluderea din partid are loc în felul următor:

    1. Membrii de partid care nu dețin funcții de conducere în cadrul organizațiilor primare sau în administrația publică-locală - la propunerea oricărui membru de partid al organizației date prin decizia președintelui organizației primare;

    2. În cazul în care organizația primară întrunește mai mult de 35 de membri și are birou executiv local, excluderea are loc la propunerea președintelui organizației primare, prin decizia biroului executiv local;

    3. Membrii de partid care dețin funcții de conducere în partid la nivel local și funcții în administrația publică locală și raională pot fi excluși la solicitarea Biroului Executiv teritorial prin decizia Consiliul Politic Național.

    4. Prevederile art. 3.7.3., lit. c), nu se răsfrâng asupra președinților organizațiilor teritoriale raionale, organizațiilor de sector al mun. Chișinău, organizațiilor municipale Chișinău, Bălți și UTA Găgăuzia. În cazul în care organizațiile nominalizate întrunesc peste 600 de membri, aceștia pot fi excluși din partid la solicitarea a cel puțin 3 (trei) membri ai Consiliului Politic Național prin decizia Consiliului Politic Național.

3.7.4. Abateri mai puțin grave decât cele stipulate în articolul 3.7.2. sunt considerate:

    1. Neparticiparea repetată și nejustificată la activitățile organizate de partid;

    2. Nesubordonarea față de organele ierarhic superioare ale partidului;

    3. Utilizarea unui vocabular violent, infam și înjuros la adresa altor membri de partid;

    4. Încălcarea prevederilor Codului de Etică și Arbitraj al Partidului, aprobat de Consiliul Politic Național;

3.7.5. Pentru admiterea unor abateri disciplinare prevăzute în articolul 3.7.4. membrului de partid, abaterea căruia a fost dovedită, i se poate aplica una din sancțiunile stabilite în articolul 3.7.1. (literele a,b,c,d,,).

3.7.6. Aplicarea sancțiunilor prevăzute în prezentul statut membrilor organelor de conducere și de control de nivel național, deputaților și funcționarilor publici din administrația publică centrală, membrii ai Partidului și președinților organizațiilor teritoriale prevăzute în articolul 3.7.3., litera d, - la solicitarea Președintelui Partidului de către:

    1. Consiliul Politic Național - pentru abaterile stipulate în articolul 3.7.2 și pentru abateri grave decide excluderea din partid;

    2. Președintele partidului și Secretarul general al partidului poate fi exclus din partid la propunerea Consiliului Politic Național, votată cu 3/4 din voturile celor prezenți prin hotărârea Congresului votată cu 50%+1 din ce prezenți.

3.7.7. Niciun membru de partid nu poate fi sancționat fără să-i fie asigurată posibilitatea de a participa la ședința organului abilitat pentru a confirma sau infirma, cu probe, abaterile disciplinare incriminate.

    1. În cazul neprezentării la ședință și netransmiterii unei note explicative cu privire la acuzațiile aduse la adresa lui, organul care decide, poate adopta hotărârea în lipsa acestuia;

    2. Orice sancțiune prevăzută în prezentul statut poate fi atacată în termen de 10 zile la organul ierarhic superior celui care a decis aplicarea sancțiunii cu excepția cazurilor prevăzute în articolele 3.7.5, 3.7.6;

    3. Membrul exclus din partid în conformitate cu prevederile articolului 3.7.3 poate ataca decizia respectivă la Curtea de Etică și Arbitraj în decurs de 15 zile calendaristice;

    4. Curtea de Etică și Arbitraj va lua act de cerere și timp de 30 de zile calendaristice va comunica solicitantului decizia adoptată;

    5. Deciziile cu privire la sancționare neatacate în termenii stabiliți în prezentul statut sunt tratate ca definitive și irevocabile.

CAPITOLUL IV

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ȘI ORGANELE DE CONDUCERE, EXECUTIVE ȘI DE CONTROL ALE PARTIDULUI

4.1. Partidul este constituit în conformitate cu principiul de organizare administrativ-teritorială și își desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova

4.2. Structura organinizatorică a Partidului include:

  1. Organizații primare - (locale), sătești, comunale, orășenești.

  2. Organizații teritoriale – raionale, de sector ale mun. Chișinău, organizații municipale ale orașelor Chișinău, Bălți și organizația UTA Găgăuzia.

  3. Organizații naționale.

  4. Organizația municipială Chișinău are în componența sa 5 organizații de sector: Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana, Râșcani. Organizațiile de sector își desfășoară activitatea conform acelorași principii ca și organizațiile tertoriale raionale. Organizațiile primare de partid din cadrul comunelor, satelor și orașelor, care în conformitate cu prevederile Legii 136/2016 privind statutul municipiului Chişinău fac parte din mun. Chișinău, intră în componența organizațiilor de sector.

4.3. Organele de conducere, executive și de control

4.3.1. Organele de conducere

    1. la nivel local - adunarea generală;

    2. la nivel teritorial, de sector și municipial – Conferința;

    3. la nivel național – Congresul;

4.3.2. Organele executive

    1. la nivel local – președintele, iar dacă numărul membrilor din localitate depșește 35 membri atunci se formează și biroul executiv al organizației primare.

    2. la nivel teritorial, de sector și municipal – Biroul executiv Teritorial, de sector și municipial;

    3. la nivel national – Consiliul Politic Național.

4.3.3. Organele de control

    1. la nivel local – trezorier;

    2. la nivel teritorial, de sector și municipial – Cenzor;

    3. la nivel national – Cenzor, Curtea de Etică și Arbitraj;

4.3.4. Organizația primară (locală)

    1. Organizațiile primare (locale) constituie temelia Partidului și se pot crea în localitățile incluse în componența unităților administrativ-teritorial și în raza secțiilor de votare în cazul în care întrunesc 3(trei) membri din teritoriul respectiv.

    2. Organizațiile primare și listele membrilor de partid se înregistrează la Biroul Executiv Teritorial.

    3. În cazul comunelor, în componența cărora intră mai multe sate, prin decizia Biroului Executiv Teritorial pot fi constituite celule din cel puțin 7 membri ai Partidului, activitatea cărora este coordonată de liderul ales prin vot.

4.3.5. Organizația primară este constituită prin hotărârea adunării de constituire a membrilor care au depus cerere de aderare la Partid. Adunarea este deliberativă dacă la lucrările și participă majoritatea absolută (50%+1) a membrilor organizației. Hotărârile adunării, inclusiv hotărârea cu privire la alegerea președintelui se adoptă cu votul majorității celor prezenți.

4.3.6. Adunarea generală ordinară a membrilor organizației primare se convoacă de către președintele organizației nu mai rar decât o data în 6 luni. În cazul în care, organizația primară înrunește mai mult de 35 de membri și are Birou Executiv Local, adunarea generală poate fi convocată și de Biroul Executiv Local. Adunarea general extraordinară este convocată la cererea a cel puțin 1/3 din numărul total de membri sau la solicitarea organului de conducere ierarhic superior. Adunarea de dare de seamă și alegeri se convoacă o data la 4 (patru) ani și este deliberativă cu prezența majorității membrilor înregistrați la data convocării.

4.4. Adunarea generală a membrilor organizației primare are următoarele atribuții:

  1. Adoptă hotărârea de constituire a organizației primare;

  2. Alege delegați pentru constituirea organizațiilor teritoriale, de sector și municipiale;

  3. Alege delegați pentru conferințele de dare de seamă și alegeri teritoriale, de sector și municipiale;

  4. Stabilește obiectivele organizației primare;

  5. Alege pe o perioadă de 4 ani președintele, vice-președintele, biroul executiv local (dacă sunt întrunite condițiile stipulate în prezentul statut), secretarul și trezorierul;

  6. Analizează și decide referitor la activitatea desfășurată în perioada dintre adunări;

  7. Propune Biroului Executiv Teritorial candidaturile pentru alegerile locale;

  8. Elaborează și coordonează cu biroul executiv teritorial tacticile și strategiile de activitate pe durata campaniilor electorale de orice nivel în cadrul circumscripției sau a secției de votare;

  9. Decide asupra conformării, completării și executării bugetului organizației primare.

4.5. Biroul executiv al organizației primare

4.5.1. Biroul executiv al organizației primare este ales de adunarea generală al organizației primare pe o perioadă de 4 (patru) ani cu votul majorității membrilor prezenți la adunare dacă numărul membrilor de partid din localitate depășește 35.

    1. Ședințele biroului executiv al organizației primare sunt moderate de către președintele organizației primare, iar în lipsa acestuia de către vice-președintele organizației.

    2. Ședințele biroului executiv al organizației primare sunt convocate de către președintele organizației primare sau la cererea a cel puțin de o treime din membrii biroului executiv după necesitate, dar nu mai rar de o data la 3 luni.

    3. Hotărârile Biroului Executiv al organizației primare se adoptă cu votul majorității celor prezenți la ședință.

4.5.2. Biroul Executiv al organizației primare are următoarele atribuții

    1. Asigură îndeplinirea hotărârilor și sarcinilor organelor de conducere ierarhic superioare ale Partidului;

    2. Monitorizează realizarea hotărârilor adunării generale;

    3. Aprobă planurile de activitate în perioada electorală și le coordonează cu biroul executiv teritorial;

    4. Întreprinde măsuri pentru atragerea noilor membri în partid;

    5. Propune adunării generale candidaturi din rândul membrilor Partidului la funcțiile publice locale de nivelul unu și doi;

    6. Elaborează bugetul organizației și îl propune Biroului Executiv Teritorial pentru aprobare;

4.6. Președintele organizației primare:

4.6.1. Conduce ședințele biroului executiv al organizației primare în perioada dintre adunări și reprezintă Partidul în relațiile oficiale la nivel local și are următoarele atribuții:

a. Asigură realizarea hotărârilor adunării generale și a organelor de conducere ierarhic superioare;

b. Exercită conducerea curentă a organizației primare în perioada dintre adunările generale;

c. Propune candidaturile membrilor biroului executiv local, vice-președintelui, secretarului și trezorierului;

d. Coordonează activitatea membrilor partidului care dețin funcții în autoritățile publice locale;

e. Gestionează mijloacele financiare ale organizației;

f. Stabilește responsabilitățile vice-președintelui și secretarului organizației.

g. Exercită atribuțiile Biroului Executiv al organizației primare până când acesta nu este constituit.

4.7. Organizarea la nivel teritorial

4.7.1. Organizațiile teritoriale, raionale, organizațiile de sector ale mun. Chișinău și organizațiile municipiale Chișinău, Bălți, UTA Găgăuzia ale Partidului se constituie pe baza organizațiilor primare și locale amplasate în raza unei structuri administrativ-teritoriale de nivelul doi și exercită funcțiile de organizare, conducere și control a activității acestora.

4.7.2. Organele de conducere, executive și de control ale organizațiilor stipulate în articolul 4.7.1. sunt prevăzute în articolul 4.3.

4.7.3. Conferințele teritoriale se convoacă de către Biroului Executiv Teritorial, Președintele Organizației Teritoriale, sau la solicitarea a cel puțin o treime din numărul organizațiilor primare după necesitate, dar nu mai rar decât o data la 2 ani.

4.7.4. Conferința teritorială este deliberativă dacă la lucrările ei participă majoritatea delegaților aleși, iar hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor celor prezenți.

4.7.5. Conferința teritorială are următoarele atribuții:

a. Alege și revocă președintele organizației, stabilește componența numerică și nominală a Biroului Executiv Teritorial și ai Cenzorului pe o perioadă de 4 (patru) ani;

b. Adoptă hotărâri cu privire la realizarea programului și a strategiei partidului la nivel teritorial inclusiv în cadrul campaniilor electorale;

c.Examinează și aprobă rapoartele Biroului Executiv Teritorial , ale președintelui organizației și ale Cenzorului;

d. Alege delegați la congresul Partidului conform normei de repartizare stabilite de Biroul Executiv Național;

e. Poate delega unele atribuții Biroului Executiv Teritorial inclusiv atrubuția de alegere/revocare a președintelui organizației în perioada dintre conferințe în cazul în care activitatea organizației teritoriale este calificată de organele ierarhic superioare ca nesatisfăcătoare.

4.7.6. Biroul Executiv Teritorial este organul executiv al organizației teritoriale a Partidului și organizează activitatea organizației teritoriale în perioada dintre conferințele teritoriale. Componența numerică și nominală a Biroului Executiv Teritorial este stabilită de către conferința de constituire a organizației teritoriale și ulterior pe măsura aderării noilor membri și constituirii organizației primare poate fi modificată.

4.7.7. Ședințele Biroului Executiv Teritorial sunt prezidate de președintele organizației teritoriale, iar în lipsa acestuia - de vicepreședinte și sunt deliberative dacă la ele participă majoritatea membrilor, iar hotărîrile se adopta cu votul majorității celor prezenți.

4.7.8. Biroului Executiv Teritorial are următoarele atribuții:

a. Gestionează activitatea organizației teritoriale în perioada dintre conferințele teritoriale;

b. Convoacă ședințele Conferinței Teritoriale;

c. Stabilește norma de reprezentare a delegaților din organizațiile primare;

d. Alege/revocă pentru o perioada de 4 (patru) ani vice-președinții organizației teritoriale,secretarul organizației teritoriale;

e. Aprobă listele candidaților pentru alegerile locale și face modificările de rigoare în aceste liste în conformitate cu prevederile Codului Electoral;

f. Gestionează patrimoniul și mijloacele financiare ale organizației teritoriale;

g. Decide incorporarea în componența organizațiilor teritoriale a noilor organizații primare constituite;

h. Cooptează noi membri ai Biroului Executiv Teritorial în limita stabilită de conferința de constituire a organizației teritoriale;

i. Propune eliberarea din funcții până la expirarea mandatelor a membrilor Biroului Executiv Teritorial în cazurile prevăzute de statut;

j. Desemnează șeful stafului electoral în alegerile locale și parlamentare;

k. Stabilește prioritățile de dezvoltare locală, proiectele și programele precum și modalitatea de implicare a structurilor și a organelor locale în realizarea lor efectivă;

l. În situații cu totul deosebite, când organele de conducere la nivel local activează insuficient sau în afara prevederilor statutului și a strategiei partidului hotărăște dizolvarea Biroului Executiv Teritorial sau demiterea președintelui organizației.

4.8. Biroul Executiv Teritorial are următoarele atribuții suplimentare:

a. Planifică și coordonează activitatea organizației precum și a organizațiilor primare și acordă sprijinul necesar în perioada dintre ședințele Consiliului Politic Teritorial;

b. Asigură informarea membrilor partidului cu privire la hotărârile organelor ierarhic superioare ale Partidului;

c. Monitorizează executarea propriilor decizii și a hotărârilor Conferinței și Consiliului Politic Teritorial;

d. În scopul promovării imaginii favorabile a Partidului în teritoriu și atragerea noilor membri și simpatizanți, organizează acțiuni și manifestări cu caracter politic, cultural și educativ;

e. Elaborează bugetul organizației teritoriale;

f. Organizează activități electorale;

g. Aprobă și modifică, după consultarea cu Consiliul Politic Național, listele candidaților la funcțiile de primari și consilieri la toate nivelele și prezintă materialele respective comisiilor electorale de circumscripție;

h. Propune numirea/revocarea membrilor Partidului în funcție la nivel teritorial;

i. Stabilește organigrama aparatului de lucru al partidului la nivel teritorial și angajează personalul necesar;

j. Exerită și alte atribuții prevăzute în prezentul statut.

4.9. Președintele organizației teritoriale

4.9.1. Președintele organizației teritoriale este ales de Conferința Teritorială pentru un mandat de 4 (patru) ani și reprezintă partidul în relațiile oficiale în zona lui de activiatate. Președintele organizației teritoriale este și președintele Biroului Executiv Tertorial și are următoarele atribuții:

a. Prezidiază lucrările conferinței, și ședințele Biroului Executiv;

b. Supune aprobării organelor de conducere teritorială, planul de măsuri pentru îndeplinirea hotărârilor aprobate de organele ierarhic superioare ale partidului;

c. Propune candidaturile membrilor Biroului Executiv Tertorial, vicepreședinților și a secretarului Organizației Teritoriale;

d. Participă la ședințele Biroului Executiv Tertorial și informează ulterior organele de conducere subordonate despre problemele discutate și deciziile aprobate în cadrul ședințelor;

e. Poartă negocieri politice la nivel teritorial;

f. Semnează procesele verbale ale ședințelor prezidate;

g. Coordonează activitatea membrilor Partidului aleși sau numiți în autoritățile publice locale și raionale;

h. Coordonează activitățile tuturor structurilor Partidului din teritoriu în cadrul campaniei electorale și poartă răspundere personală pentru rezultatele înregistrate;

i. Pentru perioada de absență sau de imposibilitate a exercitării funcției desemnează un vicepreședinte pentru asigurarea mandatului;

4.9.2. Cenzor teritorial

a. Este ales de către Conferința teritorială;

b. Efectuează controlul referitor la gestionarea fondurilor și a patrimoniului Organizației Teritoriale;

c. Își organizează activitatea în conformitate cu prevederile stipulate în Regulamentul Cenzorului;

d. Informează periodic Biroul Executiv Teritorial despre neregulile depistate.

4.10. Organizația municipală este compusă din 5 organizații de sector – Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana, Râșcani. Organizațiile primare de partid din cadrul comunelor, satelor și orașelor, care în conformitate cu prevederile Legii 136/2016 privindstatutulmunicipiuluiChişinău fac parte din mun. Chișinău, intră în componența organizațiilor de sector.

4.10.1.Organizațiile de sector ale mun. Chișinău sunt organizate după aceleași principii și au aceleași organe de conducere și aceleași atribuții ca și Organizațiile Teritoriale Raionale

4.10.2.Biroul Executiv Tertorial al mun. Chișinău se convoacă nu mai rar decât odată în 3 luni sau după necesitate de către președintele organizației teritoriale al mun. Chișinău sau la solicitarea 1/3 din organizațiile de sector.

4.11. Organele de conducere la nivel național sunt stabilite în art. 4.3.1.; 4.3.2.; 4.3.3.

4.11.1. Congresulesteorganulsuprem de conducere al Partiduluiși are următoarelecompetențe:

- AprobășimodificăProgramulșiStatutulpartidului politic;

- Decide componențanumerică a Consiliului Politic Național al partidului;

- AlegeșirevocămembriiConsiliuluiPolitic Național alpartidului;

- AlegeșirevocăCenzorulșimembriiComisiei de EticășiArbitraj;

- ExamineazășiaprobărapoartelePreședinteluipartiduluiși a ConsiliuluiPolitic Național;

- ExamineazășiaprobărapoarteleCenzorului

- Decide înprivințareorganizăriisaulichidăriipartidului politic.

4.11.2. Congresul include delegați din partea organizațiilor teritoriale.

4.11.3. La Congres pot participa și invitați fără a avea drept de vot.

4.11.4. Congresul ordinar se convoacă o dată la 4 (patru) ani la decizia ConsiliuluiPolitic Național, cel puțin cu 10 de zile calendaristice înainte de data desfășurării lucrărilor.

4.11.5. Congresul extraordinar se convoacă la solicitarea Consiliului Politic Național, Președintelui sau cel puțin 1/3 din organizațiile teritoriale prin decizia Consiliului Politic Național în decurs de 10 de zile calendaristice din data adoptării deciziei respective.

4.11.6. Hotărârâle Congresului se adoptă cu majoritatea simplă a delegațiilor prezenți. Hotărârile cu privire la reorganizarea sau lichidarea partidului se adoptă cu majoritatea absolută din delegații desemnați la ședința congresului”

4.11.7. Congresul poate delega o parte din prerogativele sale Consiliului Politic Național.

4.12. Consiliul Politic Naționaleste organul executiv suprem al Partiduluișieste un organ colegialconstituit din maxim 15 membri, aleși pe o perioadă de 4 ani, 8 (opt) dintre care sântaleși de cătreCongresiaralții 7 membrivor fi cooptați de cătreConsiliul Politic Național pe măsura creșterii numărului de membri ai Partidului și constituirii organizațiilor primare, teritoriale și de sector. În cazul în care la data alegerii de către congres a membrilor Biroului Politic Național funcția de președinte al partidului nu este vacantă, atunci președintele partidului de drept este membru al Consiliului Politic Național ocupând un loc din cele 7 ce urmează să fie cooptate.

4.12.1. ConsiliulPolitic Național se convoacă o data la 6 luni sau de câte ori este nevoie la solicitarea Președintelui partidului, sau la cererea 1/3 din membrii Consiliului.

4.12.2. Ședințele ConsiliuluiPolitic Național sunt deliberative dacă întrunesc majoritatea membrilor și hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor participanților la ședință.

4.12.3. Consiliul Politic Național poate delega unele împuterniciri ale sale Președintelui partidului (copreședintelui).

4.12.4. Consiliul Politic Național are următoarele atribuții:

a. Elaborează și coordonează realizarea strategiei și tacticii partidului și asigură conducerea și activitatea Partidului în perioada dintre Congrese;

b. Convoacă Congresul, aprobă norma de reprezentare, pregătește proiectele ordinii de zi și a hotărârilor ce urmează a fi adoptate, stabilește data, ora și locul de petrecere a Congresului;

c. La propunerea candidaturilor din parteaoricăruimembru al Consiliului Politic Național, alegePreședintelePartidului (copreședinții), vicepreședințiipartidului, secretarul general al partidului, trezorierul, purtătorul de cuvânt, pentru o perioadă de 4 ani, precum și, îirevocă din funcțieînainte de expirareamandatului”;

d. Pe măsura creșterii numărului de membri ai Partidului și constituirii organizațiilor primare, teritoriale și de sector cooptează noi membri în Consiliul Politic Național în limita componenței numerice stabilită de Congresul Partidului;

e. Constituie în cadrul său departamente de specialitate, stabilește componența numerică și nominală a acestora, domeniile de activitate și, la propunerea Secretarului General al partidului, alege/revocă șefii acestor departamente.

f. Selectează candidaturile Partidului pentru funcțiile de președinte al țării și prim-ministru;

g. La propunerea Președintelui partidului (copreședintelui), sau la propunerea a cel puțin 5 membri ai Consiliului Politic Național, aprobă listele candidaturilor partidului pentru alegerile parlamentare;

h. Aprobă strategia și tactica participării partidului în alegerile generale locale, Parlamentare, Prezidențiale și referendumuri, precum și decide participarea sau nu la referendumuri;

i. Decide crearea alianțelor, blocurilor electorale și post-electorale ale Partidului cu alte formațiuni politice;

j. Adoptă programul de guvernare și lista membrilor guvernului din partea Partidului;

k. adoptă prin delegare de către Congres, modificarea și completarea statutului;

l. La propunerea Președintelui partidului numește/revocă din funcție purtătorul de cuvânt al Partidului;

m. Examinează și aprobă rapoartele de activitate din perioada dintre ședințele Congresului de către Președintele partidului, și Secretarul General al partidului;

n. Eliberează din funcții pentru inactivitate, nesubordonare, nerespectarea disciplinei de partid și rezultate nesatisfăcătoare, membrii Consiliului Politic Național, aleși de către acesta, președintelepartidului (copreședintele), vicepreședințiipartidului, Secretarul general;

o. Aprobă și modifică simbolul permanent al partidului totodată este în drept să modifice statutul partidului în acest sens fără o decizie suplimentară a congresului, precum și, aprobă și modifică sigla, simbolul electoral și sloganul partidului în perioadele electorale.

p. Aprobă sau respinge hotărârile organelor inferioare sau ale membrilor Consiliului Politic Național referitor a promovarea membrilor de partid în funcțiile publice de nivel raional și național;

q. Aprobă bugetul anual de venituri și cheltuieli al partidului și decide privind executarea acestuia;

r. Adoptă declarații și rezoluții referitor la evenimentele social-politice din țară;

s. În lipsa unor structuri primare și teritoriale, desemnează și aprobă lista candidaților pentru funcțiile elective în alegerile locale;

t. Desemnează și aprobă lista candidaților pentru funcțiile elective în alegerile locale din cadrul comunelor, satelor și orașelor, care în conformitate cu prevederile Legii 136/2016 privindstatutulmunicipiuluiChişinău fac parte din mun. Chișinău;

u. Aprobă cererile de aderare în partid;

v) Exercită și alte atribuții cu excepția prerogativelor Congresului.

4.12.5 Consiliul Politic Național are următoarele atribuții suplimentare:

a. Adoptă și monotorizează executarea planului de activitate pentru realizarea hotărârilor organelor naționale de conducere, executive și de control ale Partidului;

b. Definește linia politică a Partidului;

c. Decide cu privire la politica financiară a partidului;

d. Coordonează și evaluează activitatea fracțiunii parlamentare;

e. Elaboreazășiaprobăplatformaelectorală, negociazăacorduri de alianță cu alteformațiunipoliticeînperioadelelectorale;

f. Examinează și aprobă lista de candidați pentru alegerile parlamentare, canditatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Prim-ministru, membri ai cabinetului de miniștri și face modificările necesare în strictă conformitate cu prevederile Codului Electoral;

g. Monitorizează și evaluează activitatea fracțiunilor parlamentare și celor din Consiliile Teritoriale, de sector și municipale;

h. Examinează și adoptă măsurile necesare referitor la rapoartele vicepreședinților Partidului, șefilor departamentelor la nivel național și președinților organizațiilor teritoriale;

i. Decide referitor la politica financiară, monitorizează asigurarea logistică, verifică evidența contabilă a veniturilor și cheltuielilor;

j. Decide dizolvarea Biroului Executiv Teritorial sau demiterea președintelui Organizației Teritoriale în cazul în care în cadrul ședințelor a fost pus în dezbatere raportul președintelui organizației teritoriale și în urma audierilor activitatea a fost apreciată “nesatisfăcătoare”;

k. Decide asupra divergențelor apărute între organizațiile primare și cele teritoriale în legătură cu orice subiect, inclusiv pe perioada campaniilor electorale;

l. Exercită și alte atribuții ce nu constitue competența exclusivă a altor organe ale partidului.

4.13. Președintele partidului este garantul executiv al unității și integrității partidului, conducătorul partidului cu împuterniciri de administrare și coordonare a activității tuturor structurilor Partidului.

4.13.1. Președintele partidului este ales de către Consiliul Politic Național din rândul membrilor săi, pe o perioadă de 4 (patru) ani, prin vot deschis sau secret, cu votul majorității membrilor prezenți la ședință.În scopul asigurării bunei guvernări a partidului politic Consiliul Politic Național este în drept să aleagă, din rândul membrilor săi, doi copreședinți ai partidului care se vor bucura de aceleași drepturi și obligații.

4.13.2. Candidaturapreședintelui (copreședintelui)poate fi propusă de cătreoricaremembru al Consiliul Politic Național.

4.13.3. Președintele partidului este concomitent președinte al Consiliului Politic Național și prezidează lucrările Congresului, cu excepția Congresului de constituire al partidului, ședințele ConsiliuluiPolitic Național.

4.13.4. Președintele Partidului are următoarele atribuții:

a. Monitorizează și coordonează activitatea organelor partidului de toate nivelele, promovează prin toate căile legale mesajul politic al partidului;

b. Asigură dialogul politic al partidului și face declarații în numele organelor de conducere ale partidului, informând populația țării despre poziția partidului în diverse probleme de interes major;

c. Prezintă la Comisia Electorală Centralălista candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova și candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova, aprobată anterior de Consiliul Politic Național,precum și modificările de rigoare;

d. Emite dispoziții în scopul executării deciziilor aprobate de organele de conducere, executive și de control ale partidului;

e. Propune ConsiliulPolitic Naționalpentru aprobare măsuri disciplinare în privința membrilor de partid ce dețin funcții la nivel teritorial și național atât în cadrul partidului cât și în administrațiile publice respective;

f. Propune spre aprobarea Consiliului Politic Național organigrama secretariatului Partidului, numește și demite personalul în conformitate cu legislația în vigoare;

g. Semnează procesele-verbale ale ședințelor pe care le prezidează și actele oficiale ale partidului;

h. Poate delega unele atribuții ale sale catre vicepreședinți și secretarul general al partidului.

4.13.5. Componența numerică și nominală a vicepreședinților este aprobată de Consiliul Politic Național, la propunera Președintelului partidului (copreședintelui) sau la 1/3 din membriiConsiliului, cu votul majorității membrilor prezenți la ședință pentru un mandat de 4 (patru) ani. Atribuțiileșiresponsabilitățilevicepreședinților sunt stabilite de cătrePreședintelepartidului.

4.14. Secretarul general al Partidului este ales de Consiliul Național Politicdin rândul membrilor Consiliului pe un termen de patru ani și poartă răspundere personală pentru organizarea și dezvoltarea partidului. Secretarul general este și secretarul Consiliului Politic Național și are urmatoarele atribuții:

a. Dirijează, monitorizează și coordonează activitatea tuturor organelor de conducere, executive și de control de nivel național și teritorial.

b. Coordonează la nivel central activitățile de atragere a noilor membri de partid, planifică și organizează măsuri legale de școlarizare a membrilor cu funcții în partid la toate nivelele.

c. Ține evidența resurselor umane, materiale și financiare ale partidului și propune Consiliului Politic Național bugetul partidului.

d. Elaborează, coordonează cu organele de resort și propune spre aprobare Consiliului Politic Naționalstrategiile de formare și avansare a cadrelor de partid.

e. Contrasemnează procesele-verbale ale ședințelor Consiliului Politic Naționalale partidului.

f. Asigură colectarea cotizațiilor de membru în organizațiile teritoriale, a donațiilor și altor mijloace financiare.

g. Elaborează și coordonează ordinea de zi și proiectele de hotărâre ale ședințelor Consiliului Politic Național.

4.15. În cadrul Partidului, la decizia Consiliului Politic Național pot fi constituite structuri ale tineretului și ale femeilor. Organizarea, responsabilitațile, obiectivele și atribuțiile acestor structuri sunt elaborate și aprobate de Consiliul Politic Național.

CAPITOLUL V

ORGANELE CENTRALE DE SPECIALITATE

5.1. În cadrul Partidului sunt constituite și își desfășoară activitatea urmatoarele organe:

a) Comisia de Etică și Arbitraj;

b) Cenzorul.

5.2. Comisia de Etică și Arbitraj este o structură independentă și își desfășoară activitatea în baza regulamentului adoptat prin decizia Consiliului Politic Național.

5.3. Comisia de Etică și Arbitraj întrunește 5 membri aleși de Congres. Apartenența la Partid pentru desemnarea în calitate de membru al Comisiei de Etică și Arbitraj nu este obligatorie.Membrii Comisiei de Etică și Arbitraj nu pot fi concomitent și membri ai altor organe ale Partidului.

5.4 Comisia de Etică și Arbitraj are următoarele atribuții:

a) Se pronunță referitor la adresările membrilor de partid, aplanează, soluționează litigiile, divergențele apărute în cadrul partidului.

b) Avizează, la cererea organelor de conducere de nivel teritorial și național, candidaturile propuse pentru funcțiile de conducere în partid și în organele administrației publice de toate nivelele.

5.5. La solicitarea Consiliului Politic Național sau a Președintelui Partidului, Comisia de Etică și Arbitraj se întrunește odata pe an sau de câte ori este nevoie. Ședințele sunt deliberative dacă participă majoritatea membrilor și deciziile se aprobă cu majoritatea voturilor celor prezenți.

5.6. Hotărârile Comisiei de Etică și Arbitraj sunt irevocabile și produc efectele din data adoptării.

5.7. Cenzorul este independent și constituie organul suprem de control al activităților economico-financiare ale partidului.

5.8. Cenzorul este ales decătre Congres.

5.9. Cenzorul se convoacă la necesitate, la sesizarea organelor de conducere ale partidului, dar nu mai rar de o data la 6 luni.

5.10. Atribuțiile Cenzorului sunt:

a) Își exercită obligațiunile fără retribuire materială;

b) Efectuează controlul activității economico-financiare a organelor de conducere naționale și teritoriale;

c) Informează organele naționale ale partidului despre neregulele depistate și propune soluții de îmbunătățire a situației.

CAPITOLUL VI

UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR INFORMAȚIONALE

6.1. În caz de necesitate, ședințele organelor de conducere și executive ale Partidului, pot fi desfășurate în format online, prin utilizarea de tehnologii software și hardware, cu respectarea tuturor procedurilor statutare. Confirmarea respectării rigorilor Statutului vor fi asigurate prin colectarea și stocarea înregistărilor corespunzătoare.

6.2. Consiliul PoliticNațional poate iniția consultări interne pe subiecte de interes major pentru societate și partid prin intermediul aplicațiiilor care asigură un vot corect, transparent și accesibil pentru toți membrii din țară sau din diasporă.

6..3 Partidul asigură pentru viitorii membri posibilitatea de a depune cererile și în format electronic cu aplicarea semnăturii electronice.

6.4. Organele de conducere ale Partidului la nivel național, regional și primar vor promova utilizarea tehnologiilor informaționale pentru a asigura un proces eficient și reprezentativ de luare a deciziilor.

CAPITOLUL VII

SURSELE FINANCIARE ȘI PARTIMONIUL PARTIDULUI

7.1. În scopul realizarii obiectivelor asumate, Partidul poate dispune de patrimoniu, surse financiare, precum și de alte bunuri neinterzise de lege.

7.2. Partidul poate să dispună, cu titlu de proprietate, de clădiri, utilaje, edituri, tipografii, mijloace de transport, precum şi de alte bunuri neinterzise prin lege. Bunurile partidului nu pot fi utilizate în alte scopuri decît pentru realizarea sarcinilor sale statutare.

7.3. Administrarea, evidența și întreținerea patrimoniului se stabilesc în baza unui regulament elaborat de Cenzor și aprobat de Consiliul Politic Național.

7.4. Veniturile partidului nu pot fi distribuite între membrii Partidului.

7.5. Membrii de partid nu poartă răspundere pentru datoriile partidului, precum nici partidul nu poartă răspundere pentru datoriile membrilor săi.

7.6. Membrii partidului pot fi remunerați pentru serviciile prestate, conform deciziei Consiliului Politic Național.

7.7. Sursele de finanțare ale partidului provin din:

a. Cotizațiile membrilor de partid;

b. Beneficii provenite din activitățile proprii acceptate de legislația în vigoare;

c. Donații din partea persoanelor fizice și juridice, evidența cărora se ține într-un registru special;

d. Subvenții de bugetul de stat.

e. Alte surse neinterzise prin lege.

f. Partidul este în drept să desfăşoare activitate editorială, activitate legată nemijlocit de administrarea proprietăţii sale, precum şi alte activităţi ce aduc venituri pentru nevoile partidului, dacă aceste activităţi nu sînt interzise prin lege şi sînt prevăzute în mod expres în statutul partidului politic.

7.8. Cuantumul cotizaţiei anuale a membrului partidului constituie 600 de lei. Partidul poate stabili mai multe trepte de cotizații care pot fi alese opțional de către membri.

7.9. Achitarea cotizaţiei se face lunar, trimestrial sau anual, la decizia membrului partidului.

7.10. În scopul realizării sarcinilor statutare, Partidul poate crea în modul stabilit întreprinderi, organizații autogestionare cu drepturi de persoană juridică, să se asocieze la organizații necomerciale din același registru de publicitate, în baza deciziei Consiliul Politic Național. Veniturile și beneficiile obținute din activitatea acestor întreprinderi, organizații sau asocieri nu poate fi repartizată între membrii Partidului și sunt folosite numai pentru realizarea scopurilor statutare ale partidului și consolidarea capacităților organizaționale.

7.11. Partidul, prindecizia Consiliului Politic Național, poate institui în corespunderea cu legislația în vigoare, organe de presă și alte mijloace de informare în masa destinată propagării strategiei, programei, statutului Partidului, deciziilor organelor de conducere și informării comunității desprea ctivitatea Partidului. Conducătorii și membrii organelor presei sunt numiți de Consiliul Politic Național.

CAPITOLUL VIII

REORGANIZAREA ŞI ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII PARTIDULUI

8.1. Partidul, conform deciziei Congresului, se poate reorganiza prin fuziune (contopire şi absorbție), dezmembrare (divizare şi separare) sau transformare, în condițiile legii.

8.2. Partidul îşi încetează activitatea, în condițiile legii, prin:

a) reorganizare, conform prevederilor Legii privind partidele politice, şi pierdere în urma reorganizării, a personalității juridice;

b) autodizolvare, prin decizia Congresului;

c) dizolvare prin hotărâre definitivă a instanței judecătorești competente, la cererea organului de înregistrare;

d) declarare a neconstituționalității partidului prin hotărârea Curții Constituționale.

8.3. După încetarea activității, bunurile partidului politic vor fi folosite conform legislației în vigoare.

CAPITOLUL IX

DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

9.1. Prezentul statut intră în vigoare din momentul înregistrării la Agenția Servicii Publice.

9.2. Statutul partidului este obligatoriu și se aplică tuturor organizațiilor din cadrul partidului și membrilor acestuia

9.3. Consiliul Politic Național va aproba în termen de 6 luni de la data adoptării prezentului statut regulamentele:

a. Cenzorului;

b. Comisiei de Etică și Arbitraj;

c. Cu privire la secretariat;

d. Cu privire la alegerile în formațiune;

e. Cu privire la constituirea și funcționarea departamentelor specializate.

f. Alte acte relevante activității de partid.