Strategia de dezvoltare economică şi optimizare a politicii sociale

5.1. Introducere în capitolul „Economia”

Noi nu avem cu ce ne lăuda în domeniul economiei, în cele cîteva decenii care au trecut de la proclamarea independenţei. Am realizat foarte puţine. Noi nu avem bănci cu capital naţional cu adevărat mari, capabile să finanţeze pe deplin businessul și familiile din Moldova, nu avem nici pieţe de desfacere sigure pentru domeniile cu orientare spre export, nu avem nici corporaţii locale transnaţionale, capabile să concureze eficient pe pieţele externe, agricultura noastră este distrusă şi se restabilește foarte încet, infrastructura turistică a ţării este slab dezvoltată şi nu există o politică de stat coerentă pentru dezvoltarea ei, cumpăram din străinătate majoritatea mărfurilor de consum, inclusiv produse alimentare, şi nu putem proteja afacerile legale de economia tenebră a mărfurilor şi serviciilor.

În ţară nu se produc electrocasnice, calculatoare, automobile, motociclete şi biciclete, ceasuri, echipamente electrice de iluminat şi alte mărfuri de larg consum, multe tipuri de produse alimentare, este slab dezvoltată industria de producere a îmbrăcămintei, încălţămintei, mobilei, bibelourilor, materialelor decorative pentru construcţie. Ştiinţa noastră este ineficientă, iar realizările sale minore nu sînt implementate în economia naţională. Ca rezultat, nu am reuşit încă să creăm condiţii pentru dezvoltarea materială şi spirituală a tuturor cetăţenilor din ţara noastră, drept consecinţă, mulţi au plecat la muncă peste hotare, lăsîndu-şi copiii şi părinţii, iar o parte dintre cei care au plecat, au rămas pentru totdeauna în străinătate. Economia slab dezvoltată, lipsa fondurilor în bugetul de stat nu pot oferi un nivel de trai decent celor care au rămas în ţară, provocînd nemulţumirea majorităţii cetăţenilor față de politica socială a statului.

Am rămas în urmă, sîntem cea mai săracă ţară din Europa. Dar, în acelaşi timp, în Republica Moldova locuieşte un popor talentat, muncitor, pozitiv, care mai are şi o educaţie aleasă. Care e problema, atunci? Cum se spune, dacă sîntem atît de deştepţi, de ce sîntem atît de săraci? Răspunsul la această întrebare este important. Pentru a ne mişca în direcţia dezvoltării, este necesar să înţelegem ce greşeli am făcut în procesul de construire a economiei de piaţă. Ce nu ne-a permis să menţinem şi să dezvoltăm în noile condiţii baza materială rămasă de pe timpurile Uniunii Sovietice?

Vom răspunde imediat la această întrebare, căci răspunsul este clar şi simplu: lipsa cunoştinţelor necesare!!!

Liderii noştri, care au venit la putere în anii 80 şi acei care au venit succesiv pe tot parcursul acestor ani, nu au avut şi nu au cunoştinţe necesare referitor la principiile, care trebuie urmate pentru a forma un sistem financiar eficient şi alte infrastructuri ale economiei de piaţă, principii care, odată urmate, ar duce la realizarea intereselor statului, a societăţii şi majorităţii oamenilor... Conducătorii noştri nu prea înţelegeau cu adevărat, nu înţeleg nici acum sau nu sînt interesați de acest lucru, motivele şi interesele statelor străine şi a organizaţiilor internaţionale „venite rapid în ajutorul nostru”, cu un pic de bani, iar, în general, cu un sfat. „Ei ne ajută” şi astăzi.

Nu aveau (și nici nu au) astfel de cunoştinţe nici consilierii economici ai liderilor noştri, îndoctrinaţi cu studiile sovietice, iar apoi europene, şi sfaturile consultanţilor străini, în care nu puteai să nu ai încredere, anume din motivul că „încercau sincer să ne ajute”. Conducătorii noştri primeau în grabă informaţii despre unele aspecte ale economiei de piaţă, fără să intre în detalii, însă așa cum spuneau înţelepţii − în detalii se ascunde adevărul. Conducătorii noştri şi asistenţii acestora, din păcate, nu au reuşit să obţină cunoştinţele necesare, însă au însușit bine miturile despre economia de piaţă, pe care le-au şi pus la baza guvernării statului.

Iată care sînt miturile:

5.1.1. Tot ce se poate trebuie privatizat, şi cît mai repede.

5.1.2. Statul ar trebui să se retragă pe deplin din procesul de gestionare a economiei - piaţa atotputernică le va reglementa pe toate.

5.1.3. Pămîntul agricol trebuie împărţit între milioanele de ţărani, căci „pămîntul trebuie să aibă stăpîn”.

5.1.4. Peste hotare trăiesc nişte unchi-democraţi foarte buni, care ne iubesc foarte mult, ne doresc binele fără preget, ei sînt experţi în relaţiile de piaţă, şi, de aceea ne vor da bani, sfaturi bune şi vom trăi pînă la adînci bătrîneţe huzurind.

5.1.5. Trebuie create condiţii egale pentru toţi – şi pentru străini, şi pentru localnici. Odată ce vom face acest lucru, capitalul străin va curge în ţara noastră, dezvoltînd economia locală în beneficiul poporului moldovenesc.

5.1.6. Economia de piaţă începe de la o monedă puternică, care trebuie să poată fi cumpărată şi vîndută liber. În plus, fiecare persoană (inclusiv fizică) care are valută străină poate avea drepturi nelimitate pentru comerţul exterior.

5.1.7. De problemele emiterii banilor şi de gestionarea activităţilor financiar-bancare ale statului ar trebui să se ocupe doar Banca Centrală (BNM), iar Guvernul nu trebuie să se implice, decît poate doar în calitate de consultant.

5.1.8. Creditele (şi depozitele) în lei, în mod obligatoriu, trebuie să fie considerabil mai scumpe decît cele în valută străină (liber convertibilă).

5.1.9. Este necesar ca în ţară să fie atras capitalul bancar din străinătate, căci cei din străinătate dispun de mulţi bani ieftini şi pe termen lung. Băncile cu capital naţional, dar mai ales cu capital de stat, nu trebuie să existe în mod obligatoriu, ne putem lipsi de minune de ele.

În anii de independenţă ne-am condus de aceste mituri, ceea ce nu a adus un rezultat pozitiv, ţara e şi mai săracă, dar ele sînt încă destul de viabile şi constituie baza politicii tuturor Guvernelor Republicii Moldova. Mai încercăm, ca altădată, să privatizăm totul, statul „nu se implică” în business, lăsîndu-l singur să facă faţă problemelor privind finanţarea, concurenţa neloială din partea companiilor străine pe pieţele din Republica Moldova şi de peste hotare, problemelor privind securitatea şi amplasarea teritorială, în țară a mai rămas o singură bancă mică cu acționari moldoveni - cele mai mari bănci au fost vîndute la preț de nimic străinilor, pe care conducătorii liberali moldoveni îi iubesc din toată inima. Sistemul nostru financiar-bancar este mic, scump, deserveşte extrem de ineficient economia, este dirijat de Banca Naţională, conducătorii căreia au privilegii foarte mari în a gestiona economia, nu au, însă, nici o obligaţiune faţă de alegători şi sînt în întregime sub controlul instituţiilor financiare internaţionale.

Încurajarea businessului de a împrumuta bani străini mai ieftini duce la scăderea semnificativă a volumului masei monetare în lei, la creșterea neîncrederii în moneda națională, pierderi mari din cauza diferențelor de curs valutar, la invalutizarea economiei, confuzie în contabilitatea și raportarea companiilor moldovenești, precum și în stimularea importurilor.

Cel mai important e că noi „rătăcim” prin ţări străine, în căutare de simpatie şi pomană de la unchii şi mătuşile bune, în loc să înţelegem interesele globale, de care se conduc politicienii de peste hotare, esenţa actualelor legi economice, precum şi interesul nostru moldovenesc propriu, dar mai ales locul nostru în această lume.

Viaţa ne arată că ne cunoaştem mai bine problemele proprii şi ar trebui să ne rezolvăm de sine stătător propriile obiective de dezvoltare economică, căci nimeni dintre străini, după cum ne demonstrează experienţa de decenii, nu ne va ajuta.

Obiectivul nostru nu este să cerem, ci să cîştigăm bani. Noi nu trebuie să-i cerem nu pentru că nu ne vor da. Ei ne dau și ne dau, însă iau de la noi considerabil mai mult decît ne dau, iau de la noi în așa fel, încît noi nu numai că nu înțelegem, dar și le mulțumim celor care iau de la noi. Și cel mai important, ei nu ne învață și nu ne vor învăța niciodată cum să cîștigăm bani.

Mai mult decît atît, ni se oferă o astfel de consultanță, încît companiile din Moldova să nu devină vreo dată concurenţi de afaceri pentru ţările care ne consultă şi ne oferă credite, inclusiv prin intermediul instituţiilor financiare internaţionale. Ei au luat, iau şi vor lua de la noi mai mult decît ne-au dat, căci politicienii profesioniști din orice ţară se gîndesc exclusiv la electoratul lor. Estul şi vestul au suficiente probleme, iar liderii lor nu sînt aleşi de moldoveni. Politicienii străini au electoratul lor, problemele lor economice, crize periodice, şomaj şi sarcini privind soluţionarea problemelor sociale. Şi aceste probleme sînt suficiente, pentru a nu se ocupa cu munca de caritate în alte ţări. Noi, însă, ne pierdem timpul alergînd prin lume cu mîna întinsă, distrăgîndu-ne atenția cu probleme neimportante care ne sînt aruncate, care distrag atenția politicienilor de la calea principală de dezvoltare, devenind dependenți de creditori, noi înrăutățim și mai mult situația din țară prin această dependență.

În continuare, vă vom arăta care este structura economiei mondiale, pe cine deservesc legile economice „obiective”, cum şi de ce ne „duc de nas” consultanţii internaţionali şi în ce mod trebuie să-şi formeze ţara noastră propria economie, pentru a hotărî problemele de bază ale poporului Republicii Moldova şi a-şi găsi locul în divizarea internaţională a forţei de muncă.

Vom spune adevărul nu pentru a acuza Vestul sau Estul, ci pentru ca, în baza acestor cunoștințe, factorii de decizie din Moldova să înțeleagă mai ușor, cum să coopereze eficient cu țările străine și organizațiile internaționale. Trebuie să elaborăm o politică economică, care să contribuie la dezvoltarea statului şi businessului local, dar nu una care să conserveze problemele, politica, care să dezvolte suveranitatea şi nu un sistem de înrobire cu obligaţiuni internaţionale. Este necesar ca noi, în sfîrşit, să elaborăm o politică, rezultatul căreia va consta într-o colaborare echitabilă, cointeresată cu ţările Europei şi lumii în beneficiul poporului nostru şi al popoarelor-partenere.

5.2. Fiecare politician trebuie să ştie

Pentru a se dezvolta, statul are nevoie de bani. Pentru o dezvoltare pe termen lung, statul şi economia sa trebuie să dispună de un sistem financiar-bancar naţional puternic, bazat pe propria valută. Numai un astfel de sistem poate crea în ţară un circuit eficient al banilor, care să poată asigura pe deplin businessul cu mijloace băneşti pentru dezvoltare pe termen lung şi cu capital circulant. În Moldova, sistemul financiar-bancar este slab, în circulaţie se află o cantitate foarte mică de lei, iar folosirea valutei naţionale se limitează la plăţi interne, credite şi operaţiuni financiare pe termen scurt. Iar acesta este rezultatul lipsei unor cunoştinţe necesare, după cum am menţionat mai sus, în domeniul finanţelor şi economiei de piaţă moderne în rîndul cetățenilor Moldovei care conduc ţara, precum şi o consecinţă a politicilor instituţiilor financiare internaţionale controlate de un grup de state. Aceste state nu au nevoie de concurenţi pe pieţele internaţionale, au nevoie de o ţară a „lumii terţe”, săracă, docilă şi care să depindă de ele. Desigur, obiectivele noastre, obiectivele Republicii Moldova, nu au nicidecum puncte comune cu o asemenea abordare. Însă haideţi să mergem mai departe şi să încercăm să înţelegem, cum îşi ating scopurile aceste ţări?

Aşa cum a spus în secolul al XIX-lea unul dintre cei mai proeminenţi specialiști în finanțe, „daţi-mi posibilitatea să controlez emisia banilor şi nu-mi pasă ce marionete veți pune în fruntea statului”. De atunci au trecut mulţi ani şi urmaşii „celor mai străluciţi finanțiști” ai secolului al XVIII-lea și al XIX-lea au format cîteva grupuri financiare mondiale, care controlează emisia monetară a mai multor ţări ale lumii. În unele ţări, inclusiv Statele Unite, persoanele private şi băncile au propriile centre de emisie a banilor, în altele - le controlează prin intermediul influenței. Un rol deosebit de important în acest sistem îl are Rezerva Federală a SUA, care emite dolari şi aparţine băncilor internaţionale private şi persoanelor fizice. Pe parcursul mai multor decenii dolarul are reputaţia de cea mai sigură valută din lume, de aceea, dacă simplificăm schema, este destul să emiți un anumit număr de dolari, iar cu ei să cumperi în lume tot de ce e nevoie pentru moment, dînd credite structurilor tale sau altor oameni „de încredere” – propagatori ai politicii necesare. Dar cum rămîne cu inflaţia, veţi întreba Dvs.? Da, aceasta este o ameninţare foarte mare la adresa economiei Statelor Unite, care emite un număr aproape nelimitat de dolari, de aceea există o sarcină majoră – prin diverse moduri de a menţine dolarul SUA peste hotarele Statelor Unite sau, dacă nu se va reuși acest lucru, utilizarea periodică a acestuia prin organizarea unor crize. Pe o cale similară merge astăzi şi Europa de Vest, care emite, ce-i drept în cantităţi mai mici, euro, care depinde foarte mult de dolarul american.

Desigur, aceste sarcini sînt rezolvate cu ajutorul și participarea directă a instituțiilor financiare internaționale, a diferitor fundații de caritate și de altă natură, a organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), a mijloacelor de informare în masă controlate și a structurilor de forță, prin punerea în aplicare a următoarelor politici:

5.2.1. Consolidarea rolului dolarului SUA ca valută de bază şi ca principalul instrument de plată între state.

5.2.2. Consolidarea rolului dolarului american ca instrument de plată pentru tranzacţiile între corporaţiile diferitor ţări.

5.2.3. Consolidarea rolului dolarului american ca mijloc al depozitelor şi economiilor cetăţenilor diferitor state.

5.2.4. Menţinerea controlului asupra pieţei globale a hîrtiilor de valoare şi a resurselor naturale şi consolidarea dolarului american ca monedă de cotaţie a acestor active şi plăți pentru acestea.

5.2.5. Finanţarea creării şi activităţii în diferite ţări a mass-mediei controlate şi a organizaţiilor neguvernamentale (ONG-urilor), care dovedesc statelor şi Guvernelor lor, că interesul lor este de a menţine situaţia conform punctelor 5.2.1. – 5.2.4.

5.2.6. Sprijin financiar şi de altă natură pentru politicienii loiali şi funcţionarii de stat (sau instruiţi în mod special), un control strict asupra „comportamentului” lor, asigurarea prezenței unor astfel de oameni în structurile de stat în diferite ţări. Creditarea Guvernelor loiale sub angajamente care să consolideze poziţia dominantă a sistemului financiar actual, reflectate în memorandumurile cu FMI.

5.2.7. Influenţa asupra elaborării legislaţiei în domeniul economiei şi finanţelor în ţările creditate. În aceste ţări este adoptată, în mod obligatoriu, Legea cu privire la Banca Centrală, prin care practic este întărit rolul Băncii Centrale (BNM), în calitate de verigă a sistemul financiar global, care lucrează pentru consolidarea şi extinderea zonei de influenţă a dolarului american (iar astăzi, într-o anumită măsură şi a monedei Euro).

5.2.8. Promovarea „oamenilor noştri” în funcțiile de şefi ai instituțiilor financiare şi în special ai Băncilor Centrale, în scopul de a-şi realiza propriile interese.

Demult au fost implicați și savanţii-economişti, care au elaborat teorii economice şi au creat o „bază ştiinţifică” pentru sistemul financiar global. Mulţi dintre ei au primit pentru dezvoltările lor Premiul Nobel (care „s-a găsit” pentru ei) de aceea la noi nu vin cu mîna goală, dar cu aşa-numitele teorii şi legi ale pieţii, care cică „funcţionează în mod obiectiv”.

Dintre aceste „legi şi teorii”, de bază pot fi numite următoarele:

1. Teoria valorii banilor, în conformitate cu care banii trebuie neapărat să aibă valoare, inclusiv şi la prima lor depozitare de către Băncile Centrale. Această teorie, recunoscută astăzi în întreaga lume, a întărit teoretic dreptul stăpînilor şi agenţilor de a influenţa importante centre de emisie a banilor pentru a cîştiga bani grei din producerea banilor;

1. Cu privire la Băncile Centrale. Teoria este menită să legitimeze în toată lumea anglo-americană contemporană modelul sistemului financiar de creditare. Ideea principală a acestei teorii este de a retușa unicitatea centrelor de emisiune precum Sistemul Federal de Rezervă, de a lega emisiunea monedelor naționale ale statelor controlate de volumul rezervelor de aur și de valută (de fapt, de dolari), de a consolida în opinia publică mondială legitimitatea veniturilor „care nu provin din muncă” ale stăpînilor și agenților de influență ai marilor centre de emisii și de a justifica teoretic independența totală a centrelor de emisie față de guverne. În acelaşi timp, se iau măsuri, în rezultatul cărora Băncile Centrale a mai multor state devin dependente de instituțiile financiare internaționale controlate de anglo-americani;

1. Teoria valutei unice mondiale de decontare şi de rezervă. Această teorie, întărită în anul 1944 de acordurile Bretton-Woods, are la bază conceptul unei bunăstări substanţiale a popoarelor lumii, care folosesc în decontările internaţionale o monedă unică. Aplicarea în practică a acestei teorii prin intermediul instituţiilor financiare internaţionale permite, în baza emisiilor Fondului monetar de rezervă, cumpărarea fără restricţii de active în întreaga lume, dar şi reţinerea, prin intermediul calculelor internaţionale, iar cîteodată şi interne ale unor ţări, dolarilor de la întoarcerea lor în America. Astăzi, aceeași politică o promovează și finanţatorii europeni;

1. Teoria gestionării inflaţiei. În numeroase lucrări „ştiinţifice” scrise la această temă se conturează o serie de cauze ale proceselor inflaţioniste, însă se evită cu orice preţ cauza principală a inflaţiei – valoarea banilor. Totul este atît de încurcat într-o serie foarte mare de lucrări „teoretice” la această temă, încît puţini oameni se mai gîndesc la faptul că ratele dobînzilor la credite sînt cele mai importante, dar mai ales sînt un indicator constant al creşterii costului mărfurilor şi serviciilor produse în lume.
   
   Aceasta este o axiomă clară pentru orice contabil, care este evitată cu grijă în lucrările macro-economiştilor contemporani. Mai mult, prin mărirea ratelor dobînzilor la depozitele şi creditele acordate se propune combaterea inflaţiei, paralizînd practic businessul şi înrăutățind problemele economiei moldoveneşti, care şi aşa nu sînt puţine. Care este motivul atenţiei sporite din partea FMI - vom arăta în cele ce urmează, dar nouă, moldovenilor, ar trebui să ne fie clar un lucru – motivul nu este deloc grija pentru bunăstarea noastră, dar interesul concret al statelor străine;

1. Teoria privind crearea rezervelor valutare. După cum am menţionat mai sus, persoanele interesate, emiţînd o cantitate mai mare de dolari şi de euro decît poate „digera” economia occidentală şi cumpărînd pe această cale „aer” − active în străinătate, cu siguranţă, vor avea grijă ca aceşti bani, cît mai mult timp posibil (cel mai bine totdeauna) să nu se reîntoarcă în Statele Unite şi Europa.

   • Acest lucru este necesar pentru a proteja economia occidentală de inflaţia necontrolată. Iar o modalitate de a atinge acest obiectiv este să forţezi prin „sfaturi bune” Guvernele unui număr cît mai mare de ţări să formeze rezerve valutare, mai ales în dolari SUA, astfel încît, acestea să nu poată fi utilizate pentru achiziţionarea mărfurilor reale. Principalul instrument în atingerea acestui scop este FMI cu armata lui de consilieri şi consultanţi, precum şi „economiştii locali”.

   • Aceşti „băieţi”, aducînd drept exemplu unei asemenea ţări precum Moldova (şi nu numai) consecinţele crizelor regionale şi mondiale, dovedesc în mod concludent necesitatea formării rezervelor. Au fost inventate chiar şi standarde – rezervele statului trebuie să constituie nu mai puţin decît suma importurilor pentru trei luni. În cazul în care rezervele, ca în cazul Moldovei, depăşesc aceste standarde, se dă curs argumentelor de altă natură, inclusiv presiunii directe asupra conducerii statului.

   • Astfel, noi ne „păstrăm” banii de „rezervă” în băncile recomandate de către FMI – acestea sînt, de obicei, bănci controlate de bancheri internaționali, situate în întreaga lume. Guvernelor mai multor ţări le este foarte greu să nu ia în considerare aceste sfaturi – căci crize într-adevăr au loc și încă destul de des. Acum ne întoarcem la îngrijorarea sinceră (și nu luăm între ghilimele acest cuvînt) din partea FMI în legătură cu o posibilă inflaţie în ţările, ale căror guverne urmează orbeşte cursul lui. Aceste Guverne sînt prieteni adevăraţi ai FMI, căci ele emit „din aer” sume suplimentare de valută naţională pentru a cumpăra valuta străină ajunsă în ţară. Această valută este trimisă de către ei, practic pentru totdeauna, înapoi peste hotare, de aceea trebuie să aibă grijă de aceste Guverne. Căci banii, emişi „din aer” pentru a cumpăra valuta străină, fără a crea produs suplimentar, ajung să circule în economia naţională şi devin cel mai important factor al inflaţiei, înrăutăţind viaţa și așa grea a electoratului prietenilor FMI – a Guvernelor docile din ţările, conducătorii cărora nu prea înțeleg (sau nu doresc să înțeleagă) cum sînt păcăiți.

   • Cu totul altceva ar fi dacă autorităţile Moldovei (Guvernul şi Banca Naţională) ar fi reuşit să direcţioneze cea mai mare parte a valutei cîştigate de exportatori şi „gastarbaiteri” pentru creditarea pe termen lung, cu rată scăzută, a producătorilor de mărfuri moldoveneşti cu scopul ca aceştia să achiziţioneze peste hotare echipamentul şi materia primă necesară. Atunci, în loc de lei „inexistenţi, fără acoperire” în economie s-ar remarca o creştere a producţiei mărfurilor autohtone, care să lege leii emişi şi să formeze o barieră contra creşterii preţurilor.

   • Concomitent, industria care reînvie va creşte venitul naţional al Republicii Moldova, creînd noi surse de venit pentru bugetul de stat, dar şi locuri de muncă.

   • Aici este tocmai timpul să revenim la normativele volumului rezervelor de valută şi aur. Cine şi cum a stabilit aceste normative? De ce mărimea lor trebuie să corespundă cu mărimea importurilor pentru trei luni şi nu pentru şase luni? Ni se spune că „din experienţa altor ţări”. Care ţări? Ştim că Republica Moldova în perioada anilor 2008-2009, pentru stabilizarea sistemul financiar din timpul celei mai puternice crize din ultimele decenii, a avut nevoie de mai puţin de 400 de milioane dolari SUA. Mărimea rezervelor valutare ale Moldovei la începutul anului 2025 a constituit aproximativ 5,2 miliarde de dolari SUA. Să presupunem că rezervele vor fi duble şi vor constitui 800 de milioane de dolari sau, tot conform „normelor”, vor constitui trei importuri de 3 luni, ceea ce în 2024 în medie a constituit aproximativ 2,2 miliarde de dolari. Dar de ce ar trebui o ţară cu o necesitate mare de fonduri pentru dezvoltare să „mureze”, cu un procent mizer, 3,0 miliarde dolari SUA? La ce bun, în acest caz, să alergăm prin lume şi să cerem credite şi subvenţii pentru ca să cîrpim bugetul? Întrebarea e una retorică.

   • Acest sistem viclean nu a fost creat pentru a face economia moldovenească să crească, iar moldovenii să prospere, de aceea sîntem obligați să creștem în continuare rezervele și sîntem ajutaţi cu sfaturi insistente - pentru a lupta împotriva inflației trebuie să „constrîngem” băncile și întreprinderile locale, majorînd normele de rezervă pentru băncile comerciale și ratele în economie. În acelaşi timp, politicienii locali devin totalmente dependenţi de creditorii, care nu iau nici o decizie serioasă fără „consultări cu partenerii internaţionali”;

1. Aceste sfaturi deservesc, de fapt, o altă teorie economică „obiectivă”, care spune că ratele în economie trebuie să fie neapărat mai mari decît inflaţia prognozată. În ce mod ratele ridicate influenţează inflaţia, am vorbit mai sus. O asemenea abordare a economiei are un impact extrem de negativ asupra businessului local mic şi mijlociu, nevoit să amîne propriile proiecte de dezvoltare din cauza lipsei finanţării conform volumului şi calităţii banilor. În acelaşi timp, se amînă crearea de noi locuri de muncă, mărirea contribuțiilor la buget, iar țara, fără o producție proprie dezvoltată de produse alimentare și bunuri de larg consum, devine mai dependentă de importuri. Acelaşi lucru putem să-l observăm acum şi în Rusia, dar şi în alte ţări ale CSI, care au înghiţit aceeaşi „momeală”.

   • Mai mult decît atît, această politică impune businessul mare să-şi scoată activele din ţară cu scopul de a oferi credite externe ieftine pentru propriul business.

   • Businessului local, însă, (în special celui din provincie), îi rămîne să culeagă roadele luptei eroice împotriva inflaţiei din partea funcţionarilor sus-puşi, o parte dintre care nici nu ştie ce face, în timp ce altă parte lucrează conştient împotriva propriei sale ţări.

   • Şi această activitate este minuţios ascunsă în spatele retoricii demagogice despre importanţa cooperării între instituţiile financiare internaţionale, despre crearea condiţiilor pentru investitorii străini, despre ridicarea nivelului imaginii ţării etc.;

1. Teoria funcţionării pieţei de capital, bazată pe metoda speculativă de estimare (raportul dintre cerere şi ofertă) a costului capitalului companiilor şi, în consecinţă, acţiunilor acestora. La această temă, de asemenea, sînt scrise o mulţime de lucrări, care abundă de formule şi ecuaţii matematice complexe. Lucrările despre capital dau recomandări numeroşilor „participanţi ai pieţei” din întreaga lume cu privire la modul determinării valorii acţiunilor în baza rapoartelor emitenţilor şi a unor dovezi indirecte ale schimbărilor mediului de funcţionare a acestor companii, fără a vedea măcar fotografii ale oficiului acestei companii.

   • Un număr foarte mare de persoane (consultanți în investiții) calculează tendințele în ceea ce privește valoarea companiilor, determinînd o serie de motive „obiective” pentru formarea valorii acestora, care de cele mai multe ori nu au nici cea mai mică legătură cu situația reală a unei anumite companii, iar un număr și mai mare de alte persoane citesc rapoartele acestor consultanți, luînd în baza acestora decizii de a investi sau de a-și retrage capitalul.

   • Această teorie permite sustragerea legală a activelor unor persoane în favoarea unui cerc restrîns de persoane care, avînd finanțe nelimitate, controlează comerțul mondial cu valori mobiliare și cunosc foarte bine situația reală. Se procedează simplu - la un moment dat, coordonat de cercul restrîns de persoane, cotațiile hîrtiilor de valoare sînt majorate artificial, apoi participanții la acest ”proces” vînd titlurile care le aparțin la preț maxim, după care de pe piață sînt extrase resursele financiare, provocînd o scădere catastrofală a valorii acțiunilor și obligațiunilor. Acest moment, pentru a distrage atenția, este precedat de o operațiune întîrziată de „umflare” a unei ”bule” într-un sector sau teritoriu (pentru criza din 1998, a fost „umflată” piața financiară din Asia de Sud-Est și Rusia, iar prin cea din 2008 - piața americană a obligațiunilor ipotecare).

   • Astfel, o mulţime de oameni care au rămas cu active foarte ieftinite şi datorii faţă de băncile aceloraşi finanţatori, pentru a-și achita datoriile au fost nevoiţi să scape de acţiuni la orice preţ posibil. La aceasta se mai adaugă şi teama naturală a investitorilor obişnuiţi de a-şi pierde bunurile agonisite şi dorinţa de a păstra măcar ceva. Are loc o reacţie în lanţ, în care un număr foarte mare de persoane doresc la un moment dat să își vîndă activele și doar un număr mic de organizatori ai acestei ”acțiuni”, în momentul de vîrf al scăderii valorii acestora, cumpără aceste active. Și aceste persoane au bani suficienţi, deoarece, în primul rînd, ele produc acești bani, iar în al doilea rînd, ele au cîştigat deja, atunci cînd şi-au vîndut acţiunile cînd acestea au atins valoarea maximă, cu cîteva zile înainte de producerea crizei. Apoi, o dată la 10-15 ani, totul se repetă. Astfel, timp de cîteva zile, bani grei şi active migrează periodic din buzunarele „fraierilor”, care „teoretic joacă corect” la bursă, în buzunarele aceloraşi băieţi − binefăcătorilor şi consultanţilor noştri.

   • Din cauza mașinăriei birocratice puternice și a cunoștințelor slabe în domeniu, chiar și în această economie îndepărtată, în Republica Moldova nu s-a dezvoltat o piață a valorilor mobiliare de stat, similară celei occidentale, prin urmare există toate posibilitățile de a crea, de la zero, o piață de capital eficientă, care să fie o alternativă la creditarea bancară;

1. Teoria globalizării economiei mondiale, în conformitate cu care, poate fi eficientă la maxim doar economia bazată pe producţia în masă a mărfurilor în toată lumea, iar acest lucru îl poate face un cerc destul de restrîns de companii (de marcă) globale. Obiectivul principal al acestei teorii − să extindă pieţele de desfacere a companiilor occidentale (şi cele subordonate lor din Extremul Orient), să-şi consolideze poziţia dominantă la nivel mondial, dar și să întîrzie în mod semnificativ dezvoltarea businessului naţional în noile economii. Iar o asemenea economie trebuie să se bazeze, desigur, pe sistemul financiar global, controlat de către proprietarii Sistemului Federal de Rezervă al SUA. Pentru a pune în aplicare această teorie, s-au scris „lucrări”, care au pus bazele instituţiilor economice şi financiare globale, precum FMI, IFC, BM, BERD, OMC etc., de asemenea controlate de către Sistemul Federal de Rezerve al SUA;

1. Despre rolul „salvator” al businessului mic şi mijlociu. Discuțiile pe această temă au menirea să distragă atenția economiilor tinere de la înțelegerea necesității de a crea companii naționale mari în industrii care produc produse pentru consumatorii finali (nu doar materii prime), capabile să concureze cu firmele globale occidentale (și din Orientul Îndepărtat) pe piețele proprii și mondiale, să cîștige bani pe aceste piețe și să creeze, astfel, în propriile țări oportunități pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Este bine cunoscut faptul, că principalii clienţi, dar şi acei care fac comenzi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, sînt marile companii multinaţionale, dar mai ales acţionarii şi angajaţii acestora, care primesc salarii bune. Dar acest lucru este ascuns „foarte minuţios”, iar „să duci de nas” poporul în baza acestei teorii este destul de simplu – într-o asemenea afacere, într-adevăr, poți implica un număr foarte mare de persoane din populația aptă de muncă, iar aceasta este cea mai importantă sarcină a autorităților în orice stat.

Businessul mic şi mijlociu nu are nevoie de discuţiile funcționarilor referitor la sprijinul lor, ci are nevoie de:

• puterea de cumpărare a businessului mare şi a populaţiei;

• accesul la bani calitativi (ieftini şi pe termen lung), necesari pentru propria dezvoltare;

• subvenții din partea statului pentru dezvoltarea proiectelor promițătoare;

• lupta rezultativă a statului împotriva concurenţei neloiale în ce priveşte mărfurile importate şi locale contrafăcute. Lichidarea contrabandei şi producţiei ilegale;

• protecţionismul sănătos din partea statului în favoarea producătorilor locali la achiziţionarea de către organele puterii a mărfurilor şi serviciilor;

• accesul liber la comunicaţiile energetice şi inginereşti ieftine;

• ●anularea permiselor și licențelor comerciale urgente pentru desfășurarea afacerilor. Dreptul de a desfășura orice afacere ar trebui acordat pentru o perioadă nedeterminată, iar privarea de acest drept poate fi efectuată numai în baza unei decizii judecătorești eficiente.

Anume asupra acestui lucru vor fi îndreptate eforturile mișcării noastre de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii.

1. Şi, în final, despre puterea magică a construcţiei drumurilor, precum şi a capacităţii drumurilor bune de a contribui la creşterea economică a ţării. De fapt, totul nu este chiar atît de explicit, această problemă trebuie abordată cu atenție, într-un set de măsuri privind îmbunătățirea situației în întreaga țară, şi să construim drumuri fie din contul propriilor economii (bugetelor de la diferite niveluri şi a fondului rutier), fie din contul creditelor pe termen lung (nu mai puţin de 30 de ani) şi a celor ieftine (nu mai mult de 1% anual).

Mai multe detalii în ce priveşte problema construcţiei drumurilor, precum şi propuneri privind dezvoltarea economiei Republicii Moldova, ţinînd cont de necesitatea ajungerii la un compromis cu creditorii străini, vă vom oferi în alte capitole ale strategiei economice.

5.3. Stabilirea priorităţilor de dezvoltare.

Încercările Guvernelor moldoveneşti de a crea programe eficiente de dezvoltare a economiei pe parcursul anilor de independenţă sînt legate de implicarea în această activitate a consultanţilor străini sau a specialiştilor locali, discipoli ai științei moderne, recunoscute de comunitatea internațională. Dintr-un program în altul migrează, cu unele modificări, postulatele-standard: „sprijinul businessului mic şi mijlociu”; „sprijinul acordat producătorilor agricoli”; „integrarea europeană”; „crearea unui nivel înalt al bunăstării”; „liberalizarea pieţei”; „lupta împotriva corupţiei”; „fereastră unică”; „modernizarea”; „supremaţia legii”; „creşterea exporturilor”; „atragerea investiţiilor”; „inovaţiile şi creșterea competitivităţii”; „stimularea producerii mărfurilor pentru piaţa locală”; „realizarea unei politicii fiscale rezonabile”; „dezvoltarea infrastructurii moderne”; „dezvoltarea resurselor umane cu un înalt nivel de studii”; „cooperarea cu instituţiile financiare internaţionale”; „creşterea salariului mediu în sectorul reala al economiei”; „oprirea recesiunii economice”; „redresarea creşterii economice” etc. Apoi urmează promisiunea de a elabora anumite documente pentru realizarea programelor, cîte ceva este elaborat, dar este foarte greu să găsim printre acestea un plan complex şi, cel mai important, un plan pregătit profesionist şi care să poată fi realizat la modul real, un plan de acţiuni pentru dezvoltarea economiei Moldovei şi a creșterii bunăstării poporului.

Încotro să se îndrepte ţara? Să ajungă din urmă țările dezvoltate, creîndu-şi o industrie puternică? Dacă vom găsi o nişă, de ce nu? Cu toate acestea, nu este uşor, cele mai multe „locuri libere” pe piaţă sînt ocupate, în unele domenii am fost întrecuţi pentru totdeauna. Poate încercăm să atragem companii mari occidentale de producere? Este şi asta o opţiune, dar una dificilă, căci de cele mai multe ori pentru Occident sînt mult mai atractive, în acest sens, China, Asia de Sud-Est, India şi Africa, precum şi marile ţări din CSI, care au o piaţă internă mare. Poate ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea industriei IT? Încercăm să o dezvoltăm, dar în această industrie putem angaja cîteva zeci de mii de oameni, nu mai mult. Dar cu ce să se ocupe ceilalți? Poate are sens să încercăm să creăm aşa-numita „economie de deservire”, cu un regim off-shore pentru business, fani ai căreia sînt unii economişti din Moldova? Şi această tendinţă are sens, însă nu rezolvă multe probleme, inclusiv problema ocupării forţei de muncă, dezvoltarea uniformă a provinciei, diversificarea economică şi aşa mai departe.

Evident, pentru noi ar fi logic să căutăm ceva nou, proaspăt, să încercăm să înţelegem problemele majore cu care se confruntă omenirea, probleme, care le scapă elitelor lumii, sustrase de la planificarea viitorului de sarcinile şi grijile cotidiene. Poate încercăm să propunem lumii idei şi concepte noi de supravieţuire, pentru a putea prognoza locul economiei moderne în viitorul omenirii, să profităm de tendinţa de dezvoltare a opiniei publice mondiale, pentru a înţelege calea strategică, pe care dacă o urmăm, putem face ca întreaga lume să manifeste interes, creînd un nou mediu de trai, tehnologii, produse, moduri de consum şi de existență? Este clar că numai găsind o cale a noastră, unică, putem deveni competitivi şi rezolva rapid problemele economice ale statului, ale familiilor, ale cetăţenilor.

Trebuie să ţinem cont, că în faţa ameninţărilor globale, umanitatea este din ce în ce mai preocupată de problemele cauzate de civilizaţia modernă, principalele dintre care sînt direct sau indirect legate de metodele activităţii economice, tipului lor de dezvoltare economică, criteriilor de evaluare a nivelului de dezvoltare a diferitor ţări, precum şi a vieţilor cetăţenilor lor. Oamenii tot mai mult încep să se gîndească la veridicitatea, în conformitate cu Concepţia Creatorului, valorilor declarate, care stau la baza teoriilor şi activităţii economice.

Ni se spune că principiul de bază al dezvoltării economiei moderne este creşterea constantă a nomenclaturii şi a cantităţii bunurilor şi serviciilor oferite consumatorului, precum şi stimularea puternică a consumului acestor mărfuri şi servicii prin folosirea publicităţii. Criteriul de bază al dezvoltării economiei statului este determinat de creşterea produsului intern brut (PIB). Sînt create o mulţime de agenţii de rating, companii internaţionale de audit, firme de evaluare, susţinute de organizaţiile financiare internaţionale şi de comerţ, care, după o anumită perioadă analizează macro-indicatorii diferitor state.

În acelaşi timp, sînt luate în considerare cifrele goale ale PIB-ului, care sînt comparate cu indicatorii din anii precedenți, alcătuindu-se astfel indicatorii dezvoltării economice a statelor, în baza cărora se formează ratingurile dinamicii de dezvoltare sau a regresului diferitor țări. Aceste ratinguri adesea influenţează politica investitorilor, comportamentul cetăţenilor acestor state, formează argumentele FMI în cadrul negocierilor cu anumite Guverne. Evident, o astfel de politică contribuie la dezvoltarea businessului companiilor globale şi oferă argumente importante organizaţiilor financiare şi comerciale internaţionale de a implementa propriile politici în ţările terţe ale lumii (şi nu numai).

Însă aceste ratinguri nu iau în considerare acele lucruri, care pot fi găsite în alte ratinguri, mai puţin însemnate, şi care sînt mai concludente pentru determinarea calităţii vieţii oamenilor.

Dar nu se iau în considerare indicii esenţiali pentru om, în opinia noastră: nivelul purităţii mediului în ţară, volumul (în metri cubi la pătrat) de plantaţii forestiere, creşterea lor anuală, creşterea cursului apei în rîuri şi izvoare, respectarea securităţii sanitare în zonele bazinelor acvatice; îmbunătăţirea calităţii (purităţii) aerului şi a resurselor de apă în stat, calitatea şi nivelul educaţiei; îmbunătăţirea calităţii produselor alimentare din punctul de vedere al purităţii lor ecologice și beneficiului pentru sănătate; creşterea sortimentului de produse alimentare sănătoase în meniul zilnic al oamenilor (este vorba despre alimentele vegetale proaspete neprocesate, ecologic curate, dar nu despre carne, ca acum); creşterea volumului ambalajelor ecologice; reducerea folosirii recipientelor şi ambalajelor de unică folosinţă; reducerea diferenţei dintre nivelul de trai al cetăţenilor foarte bogaţi şi a celor săraci; creșterea ponderii clasei de mijloc în ţară; creșterea nivelului sănătăţii, a dispoziţiei pozitive şi a nivelului de optimism al cetăţenilor; în sfîrşit, creşterea numărului oamenilor cu adevărat fericiţi, fapt care este de multe ori posibil nu prin consumul excesiv, da prin renunţarea la mai multe produse şi servicii absolut inutile şi uneori dăunătoare, pe care economia modernă le propune omului.

Problemele enumerate mai sus, tot mai mult şi mai mult îngrijorează oamenii din lumea întreagă, unde (în special în Europa, cea mai apropiată de noi) se formează o piaţă complet nouă cu idei, servicii, mărfuri, principii de formare a mediului de trai şi a locuinţei, netradiţionale pentru consumatorul modern. Pentru a cîştiga această piaţă nu trebuie să creăm produse noi, fabrici uriaşe, reţele puternice pentru promovarea lor...

Aşa-numita economie liberală de piaţă, este plină de absurdităţi, pe care nu le observăm jucînd după regulile primitive, stabilite cu cîteva secole în urmă de către unul dintre economiştii anglo-saxoni clasici. Ideile sale sună aproximativ așa: „Orice persoană, ocupîndu-se de vreun business în interesul său pur egoist, producînd bunuri sau servicii, fără să vrea, aduce beneficii întregii societăţi”. Acest lucru suna destul de actual în Evul Mediu tîrziu, cînd Europa devastată şi slăbită de războaie şi conflicte interne căuta idei pentru asigurarea unei calităţi sporite a vieţii cetăţenilor săi. Într-o anumită perioadă istorică aceste idei au jucat un rol pozitiv în crearea condiţiilor prielnice pentru dezvoltarea economiei în vechea Europă. Însă, în baza acestor idei este construită şi economia lumii moderne - lumea ştiinţei, cunoaşterii, a tehnologiilor avansate, a inteligenței artificiale şi a nivelului ridicat al învăţămîntului.

Produce și promovează tot ce vrei, vinde tot ce poţi! Important e ca ideile, mărfurile şi serviciile tale să nu aibă o influenţă momentană periculoasă asupra vieţii. Nu poţi produce droguri, arme chimice şi biologice, produse alimentare şi medicamente otrăvite, este limitată producerea armelor şi anumitor substanţe chimice. În rest, totul este permis!

Poți „îmbîcsi” cîrnaţul cu mortăciuni şi aditivi artificiali, poți produce salamuri fără nici o bucăţică de carne, dar şi îngheţată și cașcaval, care nu conţin nici o picătură de lapte, ci doar ingrediente din gaz-petrol. Poți produce bomboane pentru copii − fără zahăr şi ciocolată, poți turna în sticle apă „dulce” cu îndulcitori artificiali şi aromatizatori, care ”dă peste cap” sistemul imunitar al copiilor, poți „ghiftui” omul cu medicamente, care conţin substanţe chimice sută la sută şi care distrug, cu timpul, organismul omului, şi aşa mai departe. Efectul nociv întîrziat, pe care-l vor avea asupra sănătăţii adulţilor, dar și mai important − al copiilor, asupra mediului înconjurător, intelectului tinerei generaţii, nivelului moral şi spiritual al omului, nu îngrijorează pe nimeni dintre acei care au permis producerea acestora!

Dar umanitatea, cetăţenii de rînd şi într-un număr tot mai mare - elita omenirii, încep să fie cu adevărat îngriojrați de aceste probleme, care se amplifică văzînd cu ochii. Mai ales, după cum am subliniat mai sus, acest lucru poate fi observat în Europa. Foarte mulţi oameni deja nu doresc să respire aerul îmbibat cu gaze de eşapament otrăvitoare, nu vor să bea apă „moartă”, trecută prin cîteva filtre de apă, să mănînce şi să bea produse alimentare şi băuturi răcoritoare pline cu aditivi chimici şi adaosuri artificiale (produse din petrol şi gaze naturale).

Oamenii nu vor să mănînce produse modificate genetic (OMG), să privească filme şi emisiuni televizate, care abundă în imagini sîngeroase, moarte, război şi orori, să consume atît de popularele informaţii negative din mass-media de astăzi, să folosească pentru alimente şi băuturi ambalaje din polietilenă şi alte tipuri de ambalaje sintetice, să urmărească cum seacă rîurile şi sînt tăiate pădurile, înrăutăţind condiţiile mediului ambiant.

Tor mai mulţi oameni din Europa şi întreaga lume, inclusiv din ţara noastră, doresc să bea apă curată, naturală, vie, folositoare pentru organism, să mănînce produse adevărate, ambalate ecologic (pure, nu numai ecologic, dar şi genetic), să consume alimente vegetale fără chimicale, crescute din seminţe şi răsad (de la bunei și bunici), să respire aer curat, să se odihnească pe malul lacurilor cu apă curată, să poarte haine cusute din țesături „ecologice”.

Oamenii așteaptă idei noi, visează la un nou mediu, la o societate în care e multă fericire, bună dispoziţie şi energie pozitivă. Noi credem că anume în ţara noastră s-au format condiții naturale, un potenţial imens de năzuință spre un viitor mai bun şi un mediu intelectual, capabil să sistematizeze, să integreze şi să ofere lumii idei noi!

Ceea ce veţi citi în continuare va suna puţin cam cinic, dar o vom spune, căci este vorba despre dezvoltarea economică a statului: „Se formează o piaţă a unor noi produse şi servicii, a unor noi idei legate de căutarea modalităţii ieşirii umanităţii din impasului civilizaţiei moderne şi a economiei consumului nestăpînit, stimulat de publicitate. Se formează rapid și crește piaţa exemplelor de construcţie a localităţilor, regiunilor, statelor şi Societăţii, precum şi de producţie a mărfurilor şi serviciilor, în baza purităţii totale (puritatea mediului şi a produselor alimentare). O economie de acest fel, în curs de dezvoltare are un potenţial imens de afaceri şi nu necesită cheltuieli materiale mari, ci necesită cunoştinţe, încredere în corectitudinea căii alese, dar şi entuziasm din partea conducerii statului şi a maselor largi ale populaţiei”.

Anume poporul moldovenesc, care a reuşit să păstreze o istorie pozitivă şi eroii săi, o cultură populară unică, simbolurile antice ale strămoşilor săi, o spiritualitate înaltă, bună şi pură, loialitatea faţă de alte popoare, care trăiesc alături de secole, poporul, care a păstrat seminţele şi răsadurile de plante moștenite de la străbuni, care are o istorie frumoasă, pămînt cu o natură unică, monumente arheologice şi culturale, poate și trebuie să nu „alerge” după „realizările” civilizaţiei moderne. Anume poporul nostru este capabil să arate omenirii drumul de întoarcere spre adevăratele valori, stabilindu-și principalele priorităţi ale statului în dezvoltarea economică:

5.3.1. Crearea pe întreg teritoriul ţării a unei rezervaţii ecologice, curăţate în totalitate de substanţe chimice, îngrăşăminte artificiale, gunoi şi praf chimic.

5.3.2. Formarea unui mediu de trai, bazat pe puritatea naturală, produse alimentare, produse de larg consum şi materiale de construcţii naturale.

5.3.3. Crearea ştiinţei, industriei şi agriculturii, capabile să producă şi să ofere lumii noi produse şi servicii curate.

5.3.4. Stimularea la maximum a dezvoltării satelor moldovenești prin amplasarea în provincie a unei varietăți de industrii care nu dăunează mediului înconjurător.

5.4. Problemele de bază și sarcinile prioritare.

La sfîrșitul anilor ‘90 și începutul secolului XXI, în timp ce o serie de state ale Europei de Est au atins anumite progrese în economie şi în ce priveşte îmbunătăţirea vieţii oamenilor, situaţia din Republica Moldova, de la an la an, nu s-a îmbunătăţit. Principalele cauze ale acestei situaţii sînt:

5.4.1. Lipsa cunoştinţelor în domeniul economiei moderne şi în cel al organizării vieţii sociale în rîndul conducătorilor, care au guvernat ţara în această perioadă.

5.4.2. Lipsa cunoştinţelor similare şi la persoanele, care consultă conducătorii ţării – economiştii locali.

5.4.3. Neînţelegerea de către conducerea țării a intereselor globale şi regionale ale puterilor lumii, cît şi a intereselor grupurilor şi asociaţiilor financiar-bancare globale sau faptul că servește în mod conștient acestor interese în calitate de manageri-politicieni angajați.

5.4.4. Drept consecinţă a cauzelor indicate mai sus, urmarea nejustificată (dacă nu chiar nechibzuită) a sfaturilor consultanţilor din străinătate (din Vest), care nu au nici experienţă şi nici cunoştinţe de a conduce un stat aflat într-o criză prelungită, care rescriu mecanic legile lor pentru Moldova.

5.4.5. Imperfecţiunea sistemului politic, care generează o iresponsabilitate colectivă, posibilitatea de a da vina pentru eşec pe partenerii din coaliţia de guvernămînt, şi care presupune că coordonarea durează mult timp, luînd în considerare interesele diferite în elaborarea programelor de dezvoltare pe termen lung, precum şi în rezolvarea unor probleme, care necesită o decizie rapidă ca fiind unica corectă (obiectivă).

5.4.6. Instabilitatea şi aflarea la guvernare pentru un termen scurt.

5.4.7. Drept consecinţă, celor aflaţi la putere le lipsesc stimulii şi dorinţa de a elabora şi a implementa programe, care pot fi cu adevărat îndeplinite – de dezvoltare pe termen lung a statului, care să nu depindă de conjunctura electorală.

5.4.8. Lipsa unui program cuprinzător de acţiuni pentru scoaterea ţării din criză, şi a unei persoane responsabile, capabile să pună în aplicare un astfel de program.

Sarcina principală a oricărei guvernări este să creeze condiţii confortabile de trai pentru populaţie. Statul trebuie să asigure cetăţenilor săi posibilitatea de a cîştiga (iar unor categorii de a primi) suficiente bunuri materiale pentru un trai decent, o educaţie decentă, asistenţă medicală accesibilă, de calitate și să organizeze viaţa spirituală a societăţii.

Pentru îndeplinirea acestei sarcini de bază este nevoie de bani.

Rezolvînd ”problema banilor”, conducătorii ţării pot îndrepta eforturile maşinii statului în două direcţii, principial diferite ca abordare:

• Statul trebuie să aibă bani;

• Bani trebuie să existe în stat.

În cazul primei abordări statul creează o maşină puternică de control, care, prin intermediul verificărilor şi controlului, încearcă să „stoarcă” de la contribuabili impozite exorbitante, să-i facă să se gîndească numai la lucruri triste. Totodată, agenţilor economici nu li se oferă nici un ajutor real pentru cîştigarea mijloacelor băneşti , mai mult decît atît, funcţionarii creează intenţionat probleme, ca apoi să le rezolve contra mită, iar ţara se transformă într-un teren de luptă, unde unii, folosindu-şi experienţa, mintea, capacităţile şi cunoştinţele, încearcă să cîştige bani (şi nu se ştie de ce încă nu au plecat din ţară), iar alţii, folosindu-se de putere – încearcă să ia o parte din aceşti bani şi, de cele mai multe ori, nu pentru buzunarul statului.

În același timp, nu putem vorbi de rău, fără temei, toţi funcţionarii, printre care sînt și mulţi oameni deștepți, educaţi, care pot fi de folos statului. Cu salariile mizere pe care le primesc, a atitudinii statului faţă de ei, aceşti oameni au fost aduşi la starea în care ei nu pot lucra pentru stat, ci lucrează numai pentru sine. O astfel de abordare este sortită eşecului, un exemplu concludent în acest sens e Republica Moldova, unde o asemenea atitudine față de economie a fost parte a politicii tuturor guvernelor din ultimii zeci de ani. O excepţie poate constitui încercarea Guvernului PCRM, care în anul 2008 a făcut o reverenţă mediului de afaceri, stabilind o rată de impozitare de 0% pentru venitul reinvestit. Acesta a fost un semnal pentru business, însă acest pas nu a fost unul destul de flexibil, a fost unul nediferenţiat, ceea ce a dus la pierderi nejustificate în buget, despre care vom discuta mai jos.

În ce priveşte cea de-a doua abordare, la baza gestionării economiei naţionale (iar acesta este un organism unic, care trebuie gestionat ca atare) trebuie pusă perfecţionarea legislaţiei, oferirea unui caracter stimulativ, crearea unor programe de stat şi implicarea capitalului privat în realizarea acestora, crearea condiţiilor pentru finanţarea integrală a afacerilor profitabile, prin intermediul sistemului bancar naţional, din sursele interne ale statului. Unul dintre obiectivele principalele în activitatea Guvernului ar trebui să fie sprijinul activ al întregului business şi stimularea puternică a celor implicaţi în realizarea programelor de stat. Activitatea Guvernului, în acest caz, trebuie să fie îndreptată spre realizarea unui principiu important de construire a economiei unui stat: „A aduce mai mulţi bani în ţară şi a lăsa să iasă din ţară cît mai puţini bani, cu alte cuvinte, mai mult export (mărfuri, servicii, produse intelectuale) şi mai puţin import, în condiţiile asigurării depline a pieţei interne cu mărfuri”.

Vom vorbi despre crearea condiţiilor pentru dezvoltarea industriei de export şi de substituire a importului (acolo unde este posibil) şi a domeniului de prestare a serviciilor, dezvoltarea comerţului (persoana trebuie să aibă posibilitatea să cumpere tot de ce are nevoie în ţară), despre creșterea masei monetare în circulație în țară, accelerarea circulației acestor bani şi crearea condiţiilor, în care banii s-ar simţi confortabil în ţară, creînd locuri de muncă şi, astfel, crescînd veniturile statului.

Numai o astfel de economie poate să creeze în ţară posibilităţi şi să dea statului mijloace pentru rezolvarea Sarcinii principale.

Banii vin în ţară pe calea exportului, realizat de către agenţii economici – a mărfurilor, serviciilor şi produsului intelectual (numit în continuare produs) şi rămîn în ţară, cu condiţia ca cetăţenii şi agenţii economici să folosească la maxim pentru viaţa şi activitatea lor produsul (bunurile şi serviciile) de origine locală.

De ce în ţară nu se produce o cantitate suficientă şi de bună calitate a produsului pentru export şi consumul intern?

De ce de cele mai multe ori, chiar dacă avem posibilitatea să fabricăm produsul, nu putem să-l vindem?

Ce împiedică agenţii economici să producă şi să vîndă mai mult?

Ce trebuie să facă statul pentru a elimina factorii negativi din economie?

Soluţionarea problemelor economiei este posibilă în condiţiile conştientizării şi rezolvării problemelor agenţilor economici, a problemelor celor care creează produsul, aduc bani în ţară sau îi păstrează pentru ţară, vînzînd acest produs, în condiţiile creării unei sfere favorabile pentru dezvoltarea antreprenoriatului.

Vom enumera problemele de bază, cu care se confruntă businessul moldovenesc:

• lipsa unei politici de stat eficiente pentru protecţia pieţei interne și dezvoltarea industriei, care ar înlocui importul şi sprijinul producătorului intern;

• concurenţa neloială a mărfurilor de contrabandă, de semi-contrabandă şi contrafăcute, precum și a bunurilor, legal importate din țări în care guvernul subvenționează în mod activ industria;

• anarhia completă în comerţ, sprijinirea unui comerţ neorganizat de către stat (pieţe, comerţul de tip chioşc şi tarabă, importul realizat de persoane fizice);

• lipsa unor companii naţionale mari de export (holdinguri), capabile să atragă investiţii, să organizeze producţia în masă şi comercializarea mărfurilor;

• insuficienţa unui capital circulant în cazul celor mai multe întreprinderi industriale şi de alt tip;

• insuficienţa mijloacelor pentru dezvoltarea şi reînnoirea fondurilor de bază;

• lipsa mijloacelor pentru publicitate şi promovarea produselor, dar şi a serviciilor pe pieţele de desfacere, în condiţiile unei concurenţe severe din partea companiilor străine;

• problemele menţionate mai sus sînt rezultatul posibilităţilor insuficiente ale sistemului financiar-bancar, precum şi excluderea legislativă a proprietarului tuturor fondurilor disponibile – statul Republica Moldova, din organizarea finanţării depline a businessului moldovenesc şi a statului;

• lipsa unui dialog eficient între mişcarea antreprenorială şi stat;

• subdezvoltarea programelor de stat în domeniul economiei, orientate spre un parteneriat privat cu statul;

• declinul în provincie;

• drept consecinţă a celor expuse mai sus, lipsa unei cereri bănești suficiente, necesare pentru dezvoltarea serviciilor şi a infrastructurii;

• lipsa unui program complex de dezvoltare a infrastructurii turistice;

• imperfecţiunea legislaţiei fiscale (revenirea la direcţia fiscală, dar nu stimulatoare din Codul fiscal, dictat de consultanţii străini de la FMI).

Problemele menţionate mai sus constituie sarcinile economiei moldovenești.

5.5. Măsuri pentru dezvoltarea pieţei interne

Principalul indice al dezvoltării sau degradării economiei statului este starea pieţei interne. De faptul cît de operativ este capabilă să reacţioneze piaţa internă la nevoile diferitor pături ale populaţiei, să creeze locuri de muncă şi stimulente pentru dezvoltarea populaţiei în ţară, în mare măsură depinde confortul şi planurile de viaţă ale celei mai active părţi a populaţiei, care stă la baza stabilităţii statului – clasa de mijloc. Statul trebuie să acorde o mare atenţie acestui segment fundamental al economiei, care impulsionează puternic dezvoltarea businessului local, prin urmare - a statului, ajutînd propriilor companii să ocupe poziţii puternice pe piaţa internă, creînd stimulente pentru dezvoltarea, creşterea şi ieşirea lor, în cele din urmă, pe pieţele internaţionale. Principalii indicatori, care caracterizează nivelul dezvoltării pieţei interne sînt:

5.5.1. Costul, calitatea şi accesibilitatea resurselor financiare pentru business şi cetăţeni.

5.5.2. Capacitatea de cumpărare a cetăţenilor.

5.5.3. Ponderea mărfurilor produse în cadrul statului dat în raport cu întregul volum al operaţiunilor comerciale, nivelul de substituire al importurilor.

5.5.4. Nivelul concurenţei, controlul eficient asupra monopolurilor, inadmisibilitatea înţelegerilor de cartel. În această activitate, este foarte important să se ia în considerare, în primul rînd, interesele companiilor moldovenești care operează pe piața locală mică, care trebuie să își dezvolte potențialul de export și să înțeleagă, că companiile moldovenești concurează, în primul rînd, cu corporațiile transnaționale străine. În același timp, este foarte important să fie reduse foarte mult posibilitățile comportamentului arbitrar al funcționarilor, exclusă posibilitatea distrugerii companiilor locale prin legislația antimonopol și reduse semnificativ amenzile.

5.5.5. Calitatea şi siguranța pentru populaţie (în special pentru copii) a mărfurilor de larg consum şi a produselor alimentare.

5.5.6. Existenţa posibilităţii ca orice cumpărător să poată obţine informaţii sigure despre calitatea şi folosul (efectele nocive) pentru sănătate a mărfurilor procurate.

5.5.7. Restricţiile privind publicitatea, mai ales a mărfurilor dăunătoare pentru sănătatea umană (în special pentru cea a copiilor), precum şi a produselor alimentare.

5.5.8. Un sistem eficient de protecţie a drepturilor consumatorului.

5.5.9. Posibilităţiile pentru cetăţean (indiferent de puterea de cumpărare), companii şi stat de a obţine mărfuri şi servicii necesare de calitate în propria ţară.

5.5.10. Distribuirea uniformă a activităţii de afaceri pe teritoriul ţării, și drept consecinţă - dezvoltarea uniformă a tuturor regiunilor statului.

5.5.11. Existenţa condiţiilor confirmate legal pentru un dialog permanent între business şi putere.

Anume piaţa internă, care corespunde criteriilor înalte menţionate mai sus, reprezintă stimulentul pentru formarea companiilor transnaţionale cu orientare spre exporturi, companii capabile să asigure cu comenzi întreprinderile mici şi mijlocii, şi, prin urmare, să dea un impuls puternic prosperităţii statului şi societăţii. În acest sens, este esenţial să fie încurajată dezvoltarea unor industrii şi tehnologii ecologice, precum şi a producerii unor mărfuri şi servicii, care nu au efecte nocive asupra omului.

5.6. Dezvoltarea domeniilor prioritare şi a teritoriilor.

Una dintre cele mai importante sarcini în guvernarea statului este menţinerea şi dezvoltarea elementelor de bază ale modului şi stilului de viaţă de veacuri al populației, distribuirea geografică a populaţiei şi localităților, multe dintre care au fost create de strămoşii noştri cu circa 500 de ani în urmă, oprirea migraţiei.

Anume pe această bază sînt posibile păstrarea, continuitatea şi dezvoltarea valorilor spirituale şi culturale ale poporului, excluderea cheltuielilor nejustificate de creare a condițiilor şi infrastructurii pentru populaţia care migrează.

Rezolvarea acestor probleme este posibilă atunci, cînd nivelul de viaţă confortabilă şi accesul la bunurile materiale este acelaşi pe teritoriul întregii ţari, cînd peste tot există condiţii pentru ocuparea în cîmpul muncii, dar şi pentru o odihnă pe măsură a populaţiei apte de muncă, precum şi pentru educaţie şi dezvoltare a tinerei generaţii. Realizarea unui astfel de obiectiv este problematică în condiţiile unor state mari slab populate, însă destul de reală în Republica Moldova - o ţară mică, dens populată, - prin dezvoltarea infrastructurii și crearea condiţiilor avantajoase pe termen lung pentru oamenii de afaceri care investesc în dezvoltarea provinciei. Astfel, prioritare pentru dezvoltare ar trebui să fie declarate nu cele mai dezvoltate zone şi localități (din motive obiective, acestea au acumulat un potenţial suficient pentru propria dezvoltare), ci dimpotrivă - oraşele şi satele rămase în urmă, ajunse în declin ca urmare a schimbărilor necontrolate, care au loc în ţară în ultimele decenii.

În acest scop, teritoriul Republicii Moldova trebuie împărţit în cîteva categorii, conform priorităţilor de dezvoltare:

5.6.1. Localităţile rurale.

5.6.2. Centre raionale mici (Basarabca, Briceni, Vulcănești, Glodeni, Grigoriopol, Dondușeni, Drochia, Dubăsari, Edineți, Cahul, Călărași, Camenca, Cantemir, Căușeni, Criuleni, Leova, Nisporeni, Anenii Noi, Ocnița, Orhei, Rezina, Rîbnița, Rîșcani, Slobozia, Soroca, Sîngerei, Taraclia, Telenești, Ungheni, Florești, Fălești, Hîncești, Ceadîr-Lunga, Cimișlia, Șoldănești, Ștefan Vodă, Ialoveni, Strășeni).

5.6.3. Capitala Găgăuzia Yeri Comrat. Localitățile care fac parte din municipiul Chișinău.

5.6.4. Orașele mari (Bălți, Bender, Tiraspol).

5.6.5. Orașul Chișinău.

În baza orașelor menționate la p. 5.6.2.-5.6.3., să fie create centre de dezvoltare infrastructurală și industrială, construite drumuri de calitate spre localitățile rurale, drumuri și trotuare spre fiecare casă rezidențială și clădirile publice, precum și să fie asigurate toate clădirile rezidențiale cu apă, canalizare, electricitate și gaze naturale.

Desigur, cetăţenilor nu le este indiferent ce se va produce în ţara lor. O condiţie importantă pentru producerea mărfurilor şi serviciilor, aşa cum am menţionat mai sus, este ca acestea nu numai să fie ecologic pure, ci şi să aducă folos pe termen lung oamenilor şi societăţii, iar statul trebuie să stabilească domeniile prioritare, pentru dezvoltarea cărora vor fi create condiţii favorabile (fiscale şi altele) pe întreg teritoriul ţării (dar, în primul, rînd, în cele mai înapoiate regiuni şi localităţi), care să atragă potenţialii investitori.

Propunem să fie stabilită, în baza „Nomenclatorului mărfurilor Republicii Moldova”, aprobat de către guvern ‒ lista mărfurilor, producerea cărora este încurajată de stat în ţara noastră, în conformitate cu următoarele principii:

1. Produsul trebuie să fie unul de larg consum (PLC) sau să fie un produs alimentar destinat, în primul rînd, consumului persoanelor fizice;

1. Produsul este în ambalaj ecologic;.

1. Produsul face parte din grupul utilajelor, maşinilor şi mecanismelor, destinate agriculturii sau producerii alimentelor;

1. Orice altă marfă, care corespunde cerinţelor expuse mai jos:

• această marfă nu este produsă în ţară sau este produsă într-o cantitate insuficientă;

• produsul în cauză nu are efecte nocive (inclusiv şi după o perioadă de timp) asupra mediului înconjurător şi cetăţenilor Moldovei;

• procesul de producere al acestui produs nu dăunează în mod semnificativ mediului înconjurător și oamenilor;

• producerea mărfii în cauză face parte din Priorităţile de dezvoltare, stabilite în compartimentul 13.3.

Prioritare trebuie să fie declarate şi investiţiile în obiectele infrastructurii şi serviciilor, lista cărora o prezentăm mai jos:

• obiectele infrastructurii turistice (hoteluri, sanatorii, complexe SPA şi altele);

• businessul financiar internaţional (fondurile de investiţii şi companiile străine, băncile şi sucursalele lor, care lucrează cu nerezidenţii RM);

• fonduri de pensii și fonduri familiale închise;

• businessul internaţional al transportului şi logisticii;

• businessul legat de comerţul de tranzit cu mărfuri şi resurse energetice;

• colectarea, prelucrarea şi reciclarea deşeurilor;

• concomitent cu dezvoltarea energiei tradiționale, producerea energiei în mod netradiţional, în conformitate cu lista aprobată de Guvern;

• construcţia şi administrarea obiectelor sportive;

• alte tipuri de servicii, care corespund criteriilor anunţate.

În afară de scutirile fiscale pe termen lung şi alte beneficii, acordate celor, care vor investi în teritoriile şi domeniile, declarate prioritare de către stat, statul trebuie să devină nu numai călăuză, ci şi participant activ la această politică şi investitor în următoarele domenii:

• ●Construirea obiectelor de infrastructură de sine stătător şi în baza unui parteneriat public-privat. De exemplu, investitorul îşi poate lua angajamentul de a construi un hotel într-un sat pitoresc, iar statul ‒ drumuri şi asistenţă pentru dezvoltarea comunicaţiilor inginereşti;

• Construirea în mediul rural a unor unități sportive mari, cu sprijinul federaţiilor internaţionale a sporturilor corespunzătoare (centre de antrenament, baze sportive, complexe sportive, care ar fi potrivite pentru competiţii sportive la cel mai înalt nivel internaţional, şi altele);

• Transferarea Universităţii de Stat, situate în centrul Chişinăului, cu toată infrastructura ei, într-o provincie din apropierea Chișinăului. Pentru acest lucru, por fi obţinute mijloace substanțiale din vînzarea imobilelor Universităţii de Stat;

• ●În mod similar, se poate ajunge la un acord privind transferul în provincie (oferindu-li-se tot sprijinul posibil), cu proprietarii ULIM-ului ‒ o altă universitate, situată în centrul capitalei;

• În infrastructura de recreere și divertisment pentru tineret, în locurile în care vor fi amplasate universitățile sus-menționate, pot fi atrase investiții private.

• Desigur, astfel de proiecte trebui realizate cu mare atenție, fără grabă, în baza unui plan bine gîndit, cîntărindu-se bine toate avantajele şi dezavantajele;

• Restabilirea, cu reprofilarea (la necesitate) a instituţiilor de învăţămînt medii şi profesionale, clădirile pustii ale cărora există în întreaga ţară.

Complexul de măsuri, care ar stimula businessul şi populaţia să investească în domeniile şi regiunile prioritare vor fi prezentate în alte compartimente (în special, la capitolul 8 „Măsuri de perfecționare a sistemului fiscal...”), însă o asemenea abordare, în contextul creşterii instabilităţii în ţările din Occident, precum și dorința unor oameni bogați, pe fondul războiului și al sindromului postbelic, de a emigra din Rusia și Ucraina în țări apropiate ca mentalitate și cultură a populației, conform convingerii noastre ferme, într-un timp foarte scurt poate porni mecanismul creşterii interesului diferitor investitori din partea locului şi a celor străini pentru investiţii în Republica Moldova.

5.7. Restabilirea mediului înconjurător

5.7.1. Descrierea problemei.

Oamenii vor să respire aer curat, să bea apă curată şi folositoare, să mănînce produse naturale, fără adaosuri chimice, să meargă pe drumuri curate, să se plimbe prin parcuri şi păduri curate (fără gunoaie), să folosească în viaţa cotidiană lucruri naturale, ecologice. Noi ne dorim să avem rîuri şi lacuri bogate în apă, cartiere verzi, amenajate şi locuri curate de odihnă. Ne dorim ca de toate acestea să aibă parte şi copii noştri.

Acest lucru şi-l doresc şi alte popoare.

Ne-am săturat de pungile de polietilenă, purtate de vînt prin cîmpurile de primăvară, de sticlele goale plutind pe rîul Nistru şi multe alte „realizări” ale civilizaţiei moderne, care ne lipsesc de toate lucrurile sus-menţionate.

În prezent, după cum am menţionat mai sus, se formează o cerere masivă pentru ceea ce nu demult părea învechit, demodat şi această tendinţă ia amploare în lume, formînd „trend”-ul de bază în economia mondială pentru deceniile următoare – ecologie şi eficacitate energetică.

Anume din acest motiv direcţia prioritară a dezvoltării statului şi societăţii trebuie să devină un program complex de restabilire a mediului de viață, iar în baza lui - de creat mărfuri și servicii ecologice, care să aibă un mare potenţial pentru a fi vîndute în ţară şi peste hotarele ei.

Realizarea unui astfel de program poate deveni un stimulent foarte puternic pentru dezvoltarea economiei, direcţia strategică de atragere a investiţiilor şi stimularea creşterii interesului faţă de ţara noastră.

Mişcîndu-ne în această direcţie, noi ‒ poporul nostru şi întreaga ţară, Republica Moldova, sîntem capabili nu numai să ne dezvoltăm rapid, ajungînd, ca nivel al calității vieţii, cele mai bogate ţări din lume. Noi putem să arătăm întregii omeniri calea de ieşire din impasul, în care au atras lumea metodele moderne de «gestionare» şi strategia economiei globale, care produce cantităţi mari de mărfuri dăunătoare pentru om şi mediul înconjurător.

Lipsa unei politici coerente în problemele de reglementare a economiei, înţelegerea greşită a pieţei ca un sistem de interacţiune între antreprenori şi cetăţeni de o parte a baricadelor, şi statul de altă parte, unde domneşte permisivitatea şi haosul, a dus la pierderi semnificative în mediul de viață al oamenilor din Republica Moldova. Acest lucru, la rîndul său, a subminat în mod semnificativ componentele etice şi estetice ale businessului, care ar trebui să fie primare în orice lucru, dacă statul şi societatea își doresc succes pe termen lung.

Statul, oferind oportunităţi de dezvoltare businessului, trebuie să ia în considerare nu numai răul de moment posibil, dar şi consecinţele pe termen lung ale unei anumite activităţi antreprenoriale pentru sănătatea morală şi fizică a cetăţenilor. Lipsa unei astfel de abordări a făcut ca economia modernă să fie în mare măsură absurdă, oferindu-i-se un rol central în degradarea umanităţii. Mai mult ca atît, oamenii nu observă absurditatea acesteia, dată fiind agitaţia cotidiană (toţi au foarte multe de făcut), lozincile demagogice, cum ar fi „A hrăni lumea cu orice preţ”, mass-media cu rapoarte triumfătoare despre îmbunătăţirea nivelului de trai, creşterea producţiei industriale, venitul naţional al statelor şi aşa mai departe.

Iar sistemul global al statisticii, clasamentelor şi evaluărilor de tot felul a „nivelului de dezvoltare” realizează şi susţine diferite rating-uri şi calificative lipsite de sens şi, în mare parte, cu efect negativ asupra omului.

Vom da cîteva exemple ale unor astfel de absurdități:

1. Ce e mai folositor: mărul sau sucul de mere din Tetra pak? Desigur mărul veţi spune Dvs.! Cu toate acestea, adevărul, evident pentru fiecare, este ignorat totalmente de industria alimentară modernă. Vom explica printr-un exemplu: Țăranii din raionul Nisporeni adună merele, după care le duc cu camioanele la 70 de km, la fabrica de conserve. Se cheltuiește combustibil, se uzează transportul, se poluează aerul. La fabrica de conserve merele sînt descărcate în recipiente deschise, unde sînt depozitate înainte de a fi prelucrate. În timpul transportării şi depozitării în containere, o parte din mere este atacată de mucegai.

   • Înainte de prelucrare, ele sînt spălate, ca apoi apa curată să se transforme în deşeuri industriale toxice, care poluează bazinele cu apă. Apoi, merele ajung sub presă, după care sucul, care se oxidează repede, cu tot cu mucegai este încălzit pînă la temperatura de fierbere (sterilizare) şi se toarnă, de regulă, în ambalaje artificiale (Tetra Pak, polietilenă, etc.).

   • În acelaşi timp, cea mai mare parte a sucului nu se toarnă imediat, ci se transformă (prin evaporarea apei) în concentrat. Concentratul se depozitează, se transportă pe pieţele de desfacere, unde este diluat cu apă, i se adăugă arome, se sterilizează şi se toarnă în ambalaje artificiale.

   • Se consumă energie electrică şi termică, este folosită munca oamenilor, se face uz de ambalaj „ecologic impur”. După toate aceste „proceduri”, sucurile împachetate ajung inclusiv la ţăranii din raionul Nisporeni, care-l beau, considerîndu-l un produs destul de folositor.

   • Astfel, în loc să organizeze un sistem de depozitare şi comercializare a merelor proaspete (gustoase şi folositoare), am obţinut suc, ale cărui calități gustative sînt de zeci de ori mai proaste decît ale produsului iniţial (merele).

   • În plus, am cheltuit mai multe resurse (combustibil, energie electrică, aburi, munca oamenilor, apă, etc.), decît sînt necesare pentru organizarea depozitării merelor proaspete, şi am contaminat mediul înconjurător cu emisii nocive, precum şi cu ambalaje sintetice, care se descompun în natură sute de ani. O absurditate!!!

   • Orice om cu judecată înţelege, că toate aşa-numitele „avantaje” ale sucului (este mai simplu să fie păstrat şi transportat) sînt o nimica toată comparativ cu dauna pe care o aduce lumii producerea acestuia. Și că, aşa cum am subliniat mai sus, e mult mai folositor să consumăm fructe proaspete şi apă curată decît suc ambalat.

Concomitent degradează provincia.

1. O situaţie similară se întîmplă şi cu laptele. Majoritatea oamenilor nu ştiu, că aproape toate produsele lactate fabricate la fabricile «moderne», sînt preparate din lapte praf şi diferite tipuri de ingrediente artificiale (diverşi agenţi, stabilizatori, arome etc.), care nu au nimic comun cu laptele, şi care sînt dăunătoare pentru sănătatea omului.

   • Adică, întîi laptele este supus unui tratament termic puternic, apa se evaporă (împreună cu componentele utile), după care laptele-praf se păstrează sau ajunge pe piaţă. În continuare laptele praf este diluat cu apă, în el se adaugă aromatizatori artificiali şi alte substanţe chimice, nocive pentru sănătate, suplimente alimentare, este îmbuteliat în ambalaj artificial (polietilenă, tetra pak, etc.) şi ajunge în comerţ.

   • Absurditate totală!!!

   • În loc să organizăm o schema ieftină de colectare, prelucrare şi turnare într-un ambalaj special (din sticlă) şi de realizare a laptelui şi produselor lactate proaspete, omenirea cheltuie resurse energetice, materiale şi umane imense pentru prelucrarea lui şi obţinerea produsului finit, care, ca şi sucul, e de calitate mult mai proastă decît produsul iniţial. Mai mult, există aşa-numitele produse lactate, care nu conţin nici o picătură de lapte (anumite soiuri de îngheţată, brînză cu cheag tare). În aceste condiţii, creşterea animalelor, iar odată cu ea întreaga provincie, degradează rapid;

1. Probabil că nu toţi ştiu că cele mai folositoare sînt acele produse (fructe, legume, zarzavaturi etc.), pe care le cresc oamenii pe pămîntul pe care s-au născut și trăiesc. Însă principiile economiei globale, care au cuprins şi agricultura, impun crearea unor capacități de producere a fructelor și legumelor pe scară largă, bazate pe agricultura industrializată, cu utilizarea unor cantități mari de îngrășăminte chimice și produse fitosanitare. Desigur, astfel de capacități sînt create acolo, unde clima e caldă şi există posibilitatea de a obţine roade bogate. Fructele şi legumele, obţinute în cantități industriale în ţările calde, ajung pe pieţele mondiale, unificînd sistemul de alimentare al omenirii, „rupîndu-l” de la fructele locale, climă şi specificul acestora. În plus, se cheltuie resurse considerabile pentru transportarea şi depozitarea acestor «produse uşor alterabile».

   • Urmările acestor procese sînt puţin studiate, dar vedem, în baza exemplului Republicii Moldova, cît de repede dispar din meniul moldovenilor prunele, caisele, merele, cartofii, varza, fiind înlocuite cu fructe exotice şi legume care au aspect comercial. Toate acestea sînt mult mai puţin folositoare pentru moldoveni, decît produsele vegetale locale pe cale de dispariţie.

   • Concomitent, degradează agricultura şi provincia;

1. Principalele calităţi ale produselor alimentare sînt (şi trebuie să fie întotdeauna), gustul natural, aroma (mirosul) şi beneficiul pentru organism, în special pentru organismul în creştere al copiilor. Noi, cei care ne-am născut și crescut în Moldova, care încă nu am uitat mirosul şi gustul tomatelor şi castraveţilor bunicilor, înţelegem deocamdată acest lucru. Cu toate acestea, tendinţa companiilor agricole şi alimentare globale de a controla piaţa mondială a produselor alimentare a dus la faptul, că principalele criterii de stabilire a calității fructelor şi legumelor proaspete (precum şi pentru seminţe şi materialul săditor corespunzător) sînt astăzi aspectul comercial bun, precum şi rezistența produsului la transportare şi depozitare.

   • Important a devenit nu gustul, folosul sau efectul nociv întîrziat asupra sănătăţii, ci posibilitatea de a asigura o aprovizionare stabilă a produselor pe piaţă prin transportarea maselor de fructe şi legume proaspete pe cale terestră, maritimă şi aeriană. Se răspîndesc rapid prin lumea întreagă şi seminţele (puieții) unor asemenea plante (globaliste). În această capcană a nimerit şi ţara noastră, cînd locul fructelor şi legumelor moldoveneşti naturale şi gustoase a fost luat de produse fără gust, pline cu nitraţi, dar care au aspect comercial.

   • Iar ţăranii noştri pleacă la construcţii în străinătate sau lucrează în familiile străinilor în vîrstă, lăsînd copiii pe seama buneilor sau a orfelinatelor. Este absurd şi trist!

   • În paralel, degradează agricultura şi provincia;

1. În natură (în special, în ţara noastră) există tot de ce este nevoie (ierburi, pomușoare, rădăcini etc.) pentru tratarea practic a tuturor bolilor, de care suferă omenirea. În plus, există o experienţă multimilenară a omenirii în ce priveşte diferitele metode de gimnastică şi practici spirituale, care pot vindeca în totalitate multe boli.

   • Majoritatea medicilor ştiu, că orice boala este rezultatul unor anumite cauze, care se acumulează, uneori chiar ani de zile, una dintre ele e viaţa haotică, dictată de civilizaţia modernă. Ne alimentăm incorect, comitem greşeli în relaţiile cu lumea înconjurătoare, sîntem expuşi stresurilor, consumăm în exces alcool şi fumăm. Drept urmare, organismul se dezechilibrează, „suprasolicitînd» un anumit organ. Iar aceasta este cauza principală a tuturor bolilor.

   • Însă medicina modernă nu propune tratarea cauzelor, ci vindecă urmările ‒ simptomele. Noi tratăm durerile de cap cu pastile chimice, care afectează organele digestive, iar organele digestive, la rîndul lor, cu pastile, care înrăutăţesc circulaţia sangvină a creierului. Medicina noastră operează şi înlătură organe acolo, unde e destul să lucreze nişte medici calificaţi, specialişti în terapia manuală, sau e destul să faci o gimnastică specială, ori să foloseşti infuzii din plante. Medicina noastră rezolvă, în general, problema local, pentru un timp, creînd noi probleme, dar nu tratează organismul în întregime, încercînd să obţină un echilibru.

   • Pe an ce trece în ţările dezvoltate creşte numărul lucrătorilor medicali, se dezvoltă vertiginos industria farmaceutică şi de producere a echipamentului medical. Însă numărul persoanelor bolnave şi al bolilor nu scade, ba chiar, dimpotrivă, creşte rapid! Între timp, plantele folositoare şi alte plante medicinale, ca urmare a copierii rețelelor cristaline din care au fost create produsele farmaceutice moderne, ramîn nesolicitate.

   • În paralel, degradează provincia.

Exemple de acest fel sînt foarte multe!

Iar acum să vedem ce „obţine” omenirea de la dezvoltarea unei astfel de economii şi de la o asemenea medicină:

• Prelucrarea totală, adesea repetată, a produsului agricol iniţial (de maximă eficienţă pentru un om), adăugarea în el a diverselor ingrediente artificiale şi de carne „moartă” (păstrată timp îndelungat în stare congelată). Transformarea acestuia într-o marfă comodă (conform standardelor actuale) pentru transportare şi depozitare, însă înrăutăţit semnificativ şi de cele mai multe ori dăunător pentru sănătatea omului. Cheltuielile mari de resurse materiale şi energetice;

• O industrie farmaceutică puternică, care, în baza sintezei chimice, creează medicamente comode pentru consum. Aceste medicamente nu pot lupta cu cauza bolii, ci diminuează temporar consecinţele bolii, afectînd organele sănătoase la momentul începerii tratamentului.

• Un astfel de sistem privează omul de capacitatea de a-şi studia propriul organism şi de a lupta de sine stătător cu bolile, ocupîndu-se de profilaxia acestora, nu încurajează un stil de viaţă sănătos. Medicina farmaceutică şi credinţa absolută în ea a majorităţii oamenilor le scurtează viaţă fericită şi duce spre o bătrîneţe tristă, bazată pe consumul permanent de produse ale industriei farmaceutice;

• O piaţa uriaşă de desfacere şi stimulii pentru dezvoltarea „ştiinţei aplicate”, a industriilor de materii prime şi constructoare de maşini, precum şi a industriei energetice, căci pentru producţia produselor sus-numite este nevoie de energie, maşini şi alte «realizări» ale civilizaţiei, care, la fel, contribuie la poluarea mediului. Dar cel mai important lucru este că, în cazul unei organizări raționale a sistemului de producție și consum, omenirea pur și simplu nu are nevoie de o mare parte din aceste lucruri!

• Un număr mare de locuri de muncă pentru oamenii implicaţi într-o activitate inutilă, care cred că fac un lucru bun. Toate astea au loc pe fundalul reducerii locurilor de muncă în agricultură şi transformării acesteia într-un domeniu adesea foarte mecanizat (de multe ori deja automatizat), chimizat, adică într-o ramură a industriei organismelor modificate genetic. Paralel au loc procesele de urbanizare, care creează noi probleme, pe care rasa umană înnebunită, de asemenea, trebuie să le soluţioneze, dezvoltînd medicina şi alte domenii (inutile) ale industriei. Iar alături, pe neobservate, degradează satul şi provincia – unicul loc, în care este posibilă o viaţă deplină şi fericită, precum şi conexiunea oamenilor cu natura, fundamentul și sursa constantă a culturii umane și a civilizației adevărate;

• O industrie publicitară puternică, care tinde să „bage pe gît” întregii populaţii această „producţie”, cultivînd în oameni dorinţa de a evalua produsele nu după calităţile lor de consum, ci în baza aspectului exterior şi a impresiilor în urma publicităţii, introduse în subconştient;

• Daunele imense asupra mediului înconjurător în procesul de producere şi folosire a tutor acestor produse, de creştere volumului deşeurilor, de dezvoltare a culturii primitive în masă în baza sloganului roman «Pîine şi distracții», de atragere a oamenilor într-o forfotă inutilă, numită muncă, de impunere a stereotipurilor şi valorilor false, care duc omul departe de problemele lumii reale;

• Iar pe fundalul acestei absurdităţi - indicatorii creşterii economiei şi a altor domenii inutile şi dăunătoare, vociferate şi răspîndite de agenţii de rating „de încredere».

Nouă ni se spune: «Producătorii de produse alimentare sînt nevoiţi să introducă aditivii alimentari artificiali, căci nu este suficientă materia primă agricolă pentru a hrăni populaţia în creştere a omenirii».

Nu este adevărat, anume o astfel de politică a dus la reducerea cererii pentru materie primă agricolă de calitate, la faptul că oamenii se mută în oraşe, că degradează provincia şi agricultura.

Anume această politică este cauza creşterii anuale în întreaga lume a volumului terenurilor agricole necultivate, care alcătuieşte astăzi, potrivit diverselor estimări, de la 20% pînă la 25% din total.

Omenirea se află în impas! Poate, cuiva îi convine acest lucru?

Nu vom răspunde aici la această întrebare, însă dacă vom renunța treptat la această forfotă a «civilizaţiei moderne» şi ne vom concentra asupra produselor şi obiectelor ecologice, la „forfotă” vor renunța o mulţime de oameni. Cel mai curios e că oamenii s-ar elibera, fără să aducă vreo daună economică reală agriculturii naţionale.

Am demonstrat mai sus acest lucru în baza exemplelor, însă pentru a face o claritate, trebuie să încercăm să schimbăm criteriile de evaluare a nivelului dezvoltării statelor.

Noi propunem să înlocuim evaluarea nivelului de creştere a producţiei mărfurilor şi serviciilor (de multe ori inutile şi dăunătoare) cu evaluarea îmbunătăţirii mediului de trai, creşterii spațiilor verzi, producerii produselor alimentare pure ecologic, a altor mărfuri şi servicii curate, a materialelor de construcţie ecologice, locuinţelor, indicatorilor nivelului educaţiei, culturii şi, în sfîrşit, a fericirii oamenilor.

Iar oamenii eliberaţi în urma producerii inutile (adesea dăunătoare) a mărfurilor şi serviciilor trebuie să se mute, de bunăvoie, în mediul rural, pe care îl vom reconstrui rapid, și să se ocupe cu agricultura şi cu tot ce o deserveşte, cu dezvoltarea sistemelor de depozitare eficientă a producţiei agricole, cu ştiinţa, ecologia, fabricarea produselor şi serviciilor pure, crearea infrastructurii turistice.

Toate acestea necesită o cantitate imensă de forţă de muncă. Noi avem nevoie de o economie, care să ofere oamenilor produse proaspete, pure, gustoase, de calitate, mărfuri şi servicii ecologice, precum şi de o medicină, care nu ar cheltui atît de multe resurse materiale, energetice şi alte resurse. Noi trebuie să obţinem ceea ce, după cum am arătat mai sus, se bucură de o cerere mare în lume.

În acest fel vom rezolva și problemele legate de ocuparea oamenilor, eliberați din economie și din sistemul administrației de stat în urma digitalizării și introducerii pe scară largă a inteligenței artificiale. În țara noastră, unde majoritatea populației urbane este încă conectată la mediul rural, această problemă este relativ ușor de rezolvat.

Bineînţeles, noi nu propunem să renunţăm la realizările incontestabile ale civilizaţiei: la industria tehnologiilor informaţionale, la mai multe tipuri de maşini, transport, mărfuri de uz casnic, care ne facilitează viaţa, la sistemele de producere a acestor mărfuri, la programele spaţiale, la ştiinţă, şi aşa mai departe.

Însă principala forţa motrice, dar şi prioritatea principală a economiei Republicii Moldova trebuie să devină, cu siguranţă, principiul „nici o activitate economică nu trebuie să aducă daune naturii şi sănătăţii omului, inclusiv, această daună nu trebuie să fie una cu efect întîrziat».

Anume din acest motiv unul dintre compartimentele programului „Economie” este „Restabilirea mediului înconjurător». Vom repeta încă o dată teza de o importanţă majoră pentru programul nostru: scopul principal al dezvoltării economiei Republicii Moldova trebuie să devină satisfacerea cererii enorme, nemanifestate pe deplin, a necesităţilor oamenilor de comunicare cu natura curată, cu apa, hrana, îmbrăcămintea, medicamentele, obiectele de uz casnic, localităţile curate, educarea, în cele din urmă, a unei generaţii demne şi sănătoase.

Cel mai interesant este faptul că, în condiţiile Republicii Moldova, producerea unor astfel de produse poate fi semnificativ mai ieftină, decît a produselor artificiale. Iar surplusurile unor astfel de produse au un potenţial enorm pentru export. Pentru realizarea unui astfel de program, statul trebuie să creeze condiții sub formă de încurajări pentru crearea și dezvoltarea unor industrii curate, precum și în mișcarea de masă a cetățenilor și a asociațiilor societății civile pentru a REFACEREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR.

Trebuie create condiţii pentru o viaţa normală a cetăţenilor moldoveni în condiţii de curăţenie, creîndu-se, în acelaşi timp, o producţie, precum şi o piaţă a bunurilor şi serviciilor, care nu are practic concurenţă în lume, aşa precum am arătat mai sus. Acest lucru este posibil acolo unde este multă apă curată, pămînt, aer, păduri, livezi, vii ecologic pure, unde natura e ciurată şi domneşte paradisul ecologic.

Vom enumera problemele esenţiale ale mediului nostru înconjurător:

1. Debitul în scădere al apei în pîrîiaşele, rîuleţele şi rîurile (în continuare rîuri) din Moldova, scăderea nivelului apelor de suprafaţă (acest lucru este vizibil în fîntîni) şi poluarea lor.

   • Dacă tendinţele actuale nu vor fi oprite, atunci accesul la apa de calitate pentru urmaşii noştri va fi extrem de îngreunat.

   • Nu trebuie să oferim nici careva cifre ‒ orice om trecut de 40 de ani, care vizitează malurile lacurilor şi rîurilor, în baza propriilor observaţii poate face concluzia că în ultimele decenii a scăzut substanţial cursul (nivelul) apei în rîurile din Moldova.

   • Multe pîrîiaşe şi rîuleţe au secat, rîurile s-au înnămolit. Practic lipseşte un curs permanent al apei în unul dintre cele mai mari rîuri din țară - rîul Bîc, pe porţiuni de la izvor pînă la lacul de acumulare Ghidihici şi pînă la Chișinău.

   • Prin capitală astăzi, în loc de rîul Bîc, curge un pîrîu rău mirositor, care se usucă şi în care periodic se aruncă gunoi, dar şi apele de canalizare ale populaţiei şi întreprinderilor industriale.

   • Acest lucru se întîmplă chiar dacă în anii 70 ai secolului al XX, în rîul Bîc pe timp de vară puteai să te scalzi, şi oamenii se scăldau. A scăzut simţitor debitul rîurilor Nistru şi Răut, apa acestor rîuri este poluată cu apele de canalizare ale localităților, întreprinderilor agricole şi industriale, precum şi cu deşeuri menajere.

Cauzele principale:

• Micşorarea densităţii spaţiilor verzi la izvoarele rîurilor;

• Poluarea şi înnămolirea izvoarelor, care alimentează rîurile;

• Utilizarea ilegală a izvoarelor rîurilor ca surse private de apă;

• Nerespectarea regimului de activitate a zonelor de securitate şi sanitare ale rîurilor şi lacurilor de acumulare artificiale. Menţinerea activităţii agricole active în zonele securizate şi sanitare ale rîurilor, ceea ce este inacceptabil şi duce la înnămolirea şi poluarea cu produse chimice a rîurilor şi a lacurilor de acumulare artificiale;

• Construirea obiectelor industriale și agricole, precum şi activitatea economică în zonele securizate-sanitare;

• Construcţia nefondată (de multe ori ilegală) a lacurilor de acumulare în albia rîurilor, care creşte considerabil evaporarea apei, şi intensitatea activităţilor agricole în zonele de securitate şi în zonele sanitare protejate a rîurilor. Ca rezultat, cîţiva afluenți ai rîurilor moldoveneşti mari Bîc, Răut şi Nistru, deja nu mai există;

• Nivelul scăzut de înverzire a terenurilor lacurilor de acumulare destinate ocrotirii sănătăţii şi în consecinţă, înnămolirea lor în urma eroziunii solului;

• Activitatea economică intensivă în păduri, defrișările, reducerea densităţii spaţiilor verzi, reducerea suprafeţelor spaţiilor verzi artificiale în ultimii 25 de ani (livezi, vii), tăierea spaţiilor verzi de-a lungul rîurilor de către populaţia locală, cu scopul de a-şi încălzi locuinţele;

• Ca urmare, micşorarea cantității de precipitaţii, topirea rapidă a omătului primăvara;

• Reducerea zonelor verzi în oraşul Chișinău în rezultatul lipsei unei politici coerente în acest domeniu în ultimii 30 de ani şi mai ales în perioada anilor 2005-2019;

• Construirea staţiei hidroelectrice din Ucraina de la Novodnestrovsk, care reduce în mod semnificativ debitul apei în rîul Nistru, anume stabilitatea ei în timp, și ameninţă, în cazul creșterii capacității acestei instalații și construirii unor structuri suplimentare, cu o catastrofă ecologică unul dintre cele mai mari rîuri din Europa și cel mai important rîu din Republica Moldova, de starea căruia depind și mai multe regiuni ale Ucrainei.

1. Lipsa unei politici de stat complexe în domeniul reducerii cantităţii deşeurilor (gunoiului), generat de populaţie şi întreprinderi. Reglementările adoptate în anii ‘20 nu au fost suficient de bine gîndite pentru a obține succes în acest domeniu;

1. Poluarea aerului de către întreprinderile industriale şi mijloacele de transport;

1. Lipsa, în marea majoritate a localităţilor, a unui sistem modern de colectare şi reciclare a deşeurilor menajere şi industriale. Iar, drept rezultat, avem gropi de gunoi peste tot ‒ pe terenurile fără construcţii şi în parcurile oraşelor, la marginea satelor, în păduri, în apă şi pe malurile lacurilor. Gunoi peste tot. Însă cel mai important este gunoiul din mintea celor care s-au obişnuit cu acest lucru, în minţile politicienilor şi demnitarilor de stat neprofesioniști, care nu rezolvă această problemă;

1. Înrăutăţirea considerabilă a calității produselor alimentare. Iar acest lucru se întîmplă din cauza:

• Dispariţiei (distrugerii) treptate a seminţelor de legume tradiţionale moldoveneşti (sovietice), precum şi a cerealelor şi rădăcinoaselor, a fructelor care au o valoare nutritivă ridicată, gust minunat şi aromă. Seminţele strămoşilor noştri, adaptate timp de secole la condiţiile locale, sînt înlocuite cu seminţe de producţie străină, fructele cărora, sub influenţa publicităţii moderne, au calităţi comerciale ”mai bune” (aspect exterior, durată de depozitare, randamentul de recoltare, rezistenţa la secetă și la variația de temperatură). Însă, aşa cum am arătat mai sus, aceste fructe nu au culoare, nu au gust şi, conform medicilor, sînt dăunătoare pentru sănătatea populaţiei şi, în special, pentru copii;

• Dispariţiei treptate (lichidării) a puieţilor tradiţionali de fructe şi nuci, de multe ori sînt înlocuite și ele cu soiuri străine, care au neajunsurile indicate mai sus;

• Modificării standardelor şi regulamentelor tehnice de producere a produselor alimentare, ca rezultat, aproape toate produsele prelucrate din materiale de origine animală şi vegetală conţin ingrediente artificiale, nesănătoase, (înlocuitori, adaosuri, coloranţi, arome, stabilizatori, conservanţi etc.), indicaţi pe ambalajul produsului cu misterioasa literă E cu cifre de neînţeles pentru consumator. Astăzi, în mod legal se produc mezeluri fără carne, îngheţată fără lapte şi ciocolată fără cacao. Urmează folosirea în produsele alimentare a viermilor, gîndacilor și a diferitor insecte, fapt promovat de UE, ca alternativă la proteinele din carne și pește. Aceasta hrană este dăunătoare pentru sănătatea omului şi mai ales pentru copii, fiind o ameninţare reală pentru generaţiile viitoare. Astfel, absolut legitim populaţia este otrăvită şi este subminat potenţialul genetic al naţiunii;

• Trecerii definitive a producătorilor moldoveni la tehnologii şi echipamente străine, axate pe producţia neîntreruptă în masă din materie primă standard. Într-o asemenea situaţie, cel mai important lucru nu este calitatea produsului, ci aspectul lui (inclusiv, al ambalajului).

• O importanţă mare pentru producătorul unei asemenea mărfi este posibilitatea de a procura materie primă anul împrejur, în cantităţi nelimitate, pentru satisfacerea „necesităţilor pieţei”, care este formată de publicitatea agresivă. Este de la sine înţeles, că materia primă poate fi produsă în cantităţi nelimitate numai în cazul, în care va conţine concentrate şi adaosuri artificiale, care otrăvesc, precum am menţionat mai sus, organismul omului;

• Finalizării procesului de tranziţie a comerţului cu amănuntul la standardele străine, baza cărora nu este calitatea, ci livrările stabile (pe parcursul anului), ambalajele frumoase şi suportul promoţional pentru comercializarea acestui produs;

• Publicității nestăvilite a produselor alimentare şi a medicamentelor, care nu are caracter informativ, ci «ispititor» şi «tentant». Ca urmare, sub influenţa unei astfel de publicităţi, oamenii cumpără şi consumă produse absolut nepotrivite pentru consum, stimulînd producerea continuă a acestora;

• Lipsei pentru ştiinţă a comenzilor de stat pentru evaluarea obiectivă a daunei pe care o au alimentele produse (crescute) din seminţe, material săditor artificial, materie primă şi deşeurile acestora;

• Lipsei conştientizării, de către demnitarii de stat şi politicieni a daunelor provocate de astfel de produse, a nivelului lor scăzut de profesionalism şi moralitate, a nivelului ridicat al corupţiei şi, în consecinţă, a absenţei controlului corespunzător al calităţii produselor importate şi fabricate în ţară;

• Lipsei înţelegerii de către cetăţeni şi politicieni-vremelnici a necesităţii de adoptare a unor programe strategice pe zeci de ani, a unor programe pentru restabilirea mediului de trai. O parte dintre cetăţeni sînt ocupaţi cu problemele curente, pe care tot ei şi le creează în viaţa de zi cu zi (în special politicienii şi funcțioanrii), alţii ‒ cu hotărîrea problemelor cotidiene curente.

• Cei care sînt îngrijorați de situaţie, cel mai probabil nu văd o cale de ieşire din ea şi propun fie o soluţie utopică sau incompetentă, fie semi-măsuri, care nu pot schimba cardinal situaţia. Purtătorii unor idei, care au cu adevărat perspectivă sînt declaraţi sectanţi sau nenormali (în special, creatorii așezărilor ecologice);

• Pierderii cunoştinţelor despre modurile eficiente de fabricare a produselor agricole ecologic curate.

1. În goana după mărfurile ieftine şi supraprofituri, are loc înrăutăţirea semnificativă a calităţii produselor de larg consum non-alimentare, în special a produselor pentru copii, multe dintre care sînt făcute din materiale artificiale de proastă calitate (de multe ori toxice);

1. Înrăutăţirii calităţii asistenţei medicale în ţară, scăderii nivelului moralităţii medicilor, prevalării intereselor materiale asupra intereselor morale ale multor medici la tratarea oamenilor. Prezenţa pe piaţă a unei mari cantităţi de medicamente necalitative. Orientarea medicinii spre tratarea urmărilor, nu și a cauzelor bolilor;

1. Înrăutăţirii condiţiilor pentru o educaţie pozitivă şi completă a tinerei generaţii, care se datorează:

• Reducerii considerabile a bazei de stat pentru educaţia copiilor în afara şcolii (secţii sportive, centre de creaţie tehnică, secţii de menaj, secţii de artă populară aplicată, cercuri şi şcoli de creaţie);

• Înrăutăţirii considerabile a calităţii învăţămîntului mediu şi superior. Corupţia din instituţiile de învăţămînt. Nivelul scăzut al motivaţiei de a studia bine;

• Controlului slab asupra nerăspîndirii drogurilor. Oferirea protecţiei traficului şi comercializării drogurilor de către membrii serviciilor de securitate;

• Accesibilității cluburilor de noapte pentru tineri şi tineret;

• Publicității necontrolate a băuturilor alcoolice, a localurilor nocturne de distracții şi a altor lucruri, „nefolositoare” pentru copii și tineret;

• Numărului mare de programe imorale și anti-statale la televiziune;

• Accesului necontrolat al tineretului, la emisiunile pornografice şi cu caracter anti-educaţional, pe Internet.

5.7.2. Poporul moldovenesc are de lucru pentru a-și îmbunătăți mediul de trai, și aceasta este una dintre principalele noastre sarcini!

Astfel, programul de restabilire a mediului de trai poate deveni o parte a ideii naţionale şi un stimul puternic pentru dezvoltarea diverselor sfere ale economiei.

Realizarea unui astfel de program va redistribui activitatea funcţionarilor, va spori substanţial motivaţia şi eficienţa activităţii lor, va crește entuziasmul şi credinţa în viitorul ţării şi a populaţiei, va trezi un interes mare faţă de ţară peste hotare. Realizarea primei etape a unui asemenea program trebuie să ocupe 5 ani, iar reperele sale de bază pot fi:

1. Atragerea activă a științei academice și universitare în realizarea proiectului național „Restabilirea mediului înconjurător”;

1. Redistribuirea activităţii aparatului de stat, crearea Inspecţiei Bazinelor Acvatice în cadrul Ministerului Ecologiei pentru restabilirea şi protecţia resurselor de apă ale principalelor rîuri şi corpuri de apă ale ţării, cu mulţi angajaţi în toate regiunile ţării. Principalele sarcini ale acestor organe vor fi:

• elaborarea unor hărţi detaliate ale izvoarelor, rîurilor şi a afluenţilor lor;

• evaluarea stării lor;

• elaborarea şi realizarea măsurilor de restabilire a debitului lor de apă;

• lichidarea iazurilor construite ilegal;

• evaluarea stării, restabilirea şi amenajarea zonelor sanitare şi de securitate ale rîurilor mari şi bazinelor mari de acumulare. La necesitare, răscumpărarea terenurilor din zonele sanitare-de securitate, care au trecut în proprietate privată;

• crearea pepinierelor de plante, folosite pentru amenajarea zonelor sanitare și de securitate;

• controlul asupra păstrării intacte a faunei şi florei.

1. Delimitarea exactă a graniţelor pădurilor şi parcurilor. Interdicţia construcţiilor în păduri şi parcuri fără permisiunea Guvernului R.Moldova;

1. Excluderea totală a activităților economice în păduri și parcuri legate de tăierea copacilor;

1. Creşterea semnificativă a numărului personalului implicat în întreţinerea şi deservirea parcurilor;

1. Crearea în fiecare cartier din oraşe şi sate a serviciilor urbane (rurale), care să se ocupe de amenajarea şi crearea spaţiilor verzi. A dota aceste unităţi cu mini fabrici de producţie a pavajelor, echipament necesar, unelte, seminţe şi material săditor. A atrage în acest cîmp de lucru pensionarii. Acest lucru nu este atît de costisitor, chiar dacă mulţi au această convingere;

1. Reexaminarea totală a standardelor şi regulamentelor tehnice de producere a seminţelor, puieţilor şi produselor alimentare în scopul creării condiţiilor pentru reîntoarcerea la o hrană pură, de calitate, folositoare şi cu adevărat gustoasă;

1. Stimularea creării unor întreprinderi nu foarte mari, de însemnătate regională, de prelucrare şi producere a laptelui şi cărnii;

1. Interzicerea totală a importului și utilizării de semințe și răsaduri bazate pe organisme modificate genetic (OMG);

1. Interzicerea totală a producerii și importului de produse alimentare care conțin OMG-uri, a proteinei obținute din viermi și insecte, precum și a diferitor ingrediente artificiale (arome, conservanți, amelioratori, umpluturi, aromatizatori etc.);

1. Trecerea treptată a agriculturii la permacultură;

1. Direcţionarea subvenţiilor exclusiv într-o agricultură pur ecologică;

1. Crearea unei reţele de laboratoare moderne de stat (şi private) pentru controlul calităţii medicamentelor, seminţelor, răsadului, produselor alimentare, mărfurilor, produselor pentru copii şi articolelor de uz casnic;

1. Interzicerea treptată (pe parcursul a 5 ani) a utilizării ambalajului din polietilenă în scopul înlocuirii lui cu unul natural (sticlă, hîrtie, lemn, ceramică, pînză naturală, lozie şi alte materiale naturale);

1. Unificarea ambalajelor de sticlă de pe piața internă utilizate pentru băuturi necarbogazoase, în vederea facilitării schimbului acestora;

1. Stimularea creării industriilor de țesături, îmbrăcăminte și încălțăminte confecționate din materiale naturale și, în principal, din cînepă;

1. Construirea unor fabrici de sticlă în afară de cele existente;

1. Crearea întreprinderilor de producere a mărfurilor de uz casnic din materiale naturale (mobilier din lemn, veselă şi tacîmuri din ceramică, porţelan, sticlă şi de fontă, produse cosmetice şi detergenţi din plante etc.);

1. Dezvoltarea treptată a medicinii de profilaxie şi recuperare, bazate pe transmiterea cunoştinţelor despre metodele de păstrare şi restabilire a sănătăţii; crearea unor centre de medicină naturistă; dezvoltarea turismului sanatorial, bazat pe metodele medicinii tradiționale şi a practicilor spirituale; crearea industriei de medicamente, exclusiv din plante;

1. Crearea şi realizarea unui program de stat de propagare a vegetarianismului şi a alimentaţiei cu crudităţi de origine vegetală, bazat pe știință;

1. Interzicerea publicităţii produselor alimentare şi a medicamentelor;

1. Elaborarea şi implementarea unor standarde noi în comerţ, necesare în legătură cu înlocuirea ambalajului artificial pentru mărfuri pe unul natural, precum şi lărgirea sortimentului produselor uşor alterabile, crearea punctelor de colectare a ambalajelor în toate magazinele din comerţul cu amănuntul;

1. Elaborarea şi introducerea programului de stat privind implementarea standardelor ecologice în construcţie;

1. Stimularea creării materialelor de construcţie din materie primă ecologică (acoperiş ceramic, ţevi, obiecte sanitare, acoperişuri din materiale de origine vegetală, geamuri, uşi, case din lemn, izolanţi termici minerali etc.);

1. Construirea în masă a aşezărilor agricole ecologice. Elaborarea planurilor urbanistice generale pentru localităţile rurale existente, ținînd seama de standardele așezărilor ecologice;

1. Punerea în aplicare a cerințelor standardelor europene faţă de ecologizarea automobilelor;

AA. Scutirea integrală de plata impozitului pe venit a companiilor participante la acest program;

BB. Crearea şi promovarea, în familii, a serviciilor de blocare a accesului la Internet, la site-urile pornografice, precum şi la informaţia de calitate joasă, care insuflă copiilor noştri valori culturale şi morale străine poporului moldovenesc. A crea, evident în bază electivă, un organ de stat, capabil să promoveze o politică adecvată în acest domeniu;

CC. Introducerea cursului «Restabilirea şi păstrarea mediului înconjurător» în programul de studii al elevilor şi studenţilor.

5.7.3. Implementarea unui program de reciclare a deșeurilor în Republica Moldova.

Înființarea unei companii de stat, a cărei sarcină principală va fi elaborarea și punerea în aplicare a unui program cuprinzător de colectare, prelucrare și reciclare a deșeurilor în întreaga țară. Această activitate ar putea fi încredințată societății pe acțiuni „Metal-Feros”, al cărui pachet de control aparține statului. Pentru a acumula mijloace pentru investiții în programul de „deșeuri”, este necesară crearea (restituirea) acestei întreprinderi a anumitor preferințe în colectarea și exportul deșeurilor metalice.

Programul ar trebui să includă un set de măsuri de natură organizatorică și investițională, menite să creeze infrastructura necesară pentru colectarea și prelucrarea deșeurilor:

1. Elaborarea și aprobarea conceptului de colectare a deșeurilor (inclusiv colectarea separată) în zonele publice din localități, precum și de la proprietarii deșeurilor (întreprinderi, organizații și populație);

1. Atragerea investițiilor în crearea (îmbunătățirea) infrastructurii de colectare și depozitare a deșeurilor la nivelul autorităților publice locale;

1. Achiziționarea (producția) de urne și pubele de diferite capacități, inclusiv pentru colectarea separată a deșeurilor în conformitate cu conceptul aprobat;

1. Achiziționarea mijloacelor de transport necesare pentru transportul deșeurilor (separat - hîrtie, mase plastice, sticlă și alte deșeuri, inclusiv organice) de la locurile de colectare din zonele rurale la locurile de sortare și reciclare;

1. Vînzarea în credit sau transferul gratuit al mijloacelor de transport, precum și a pubelelor și containerelor către autoritățile locale, întreprinderi, organizații și populație;

1. Construirea unor întreprinderi de sortare, prelucrare și vînzare a deșeurilor reciclate în conformitate cu schema aprobată, inclusiv:

• Sisteme de pregătire a recipientelor de sticlă pentru vînzare;

• Sisteme de pregătire a metalelor pentru vînzare;

• Sisteme de pregătire a deșeurilor de hîrtie pentru vînzare;

• Sisteme de pregătire a diferitelor tipuri de materiale plastice pentru vînzare;

• Sisteme pentru sortarea altor deșeuri reciclabile (inclusiv organice);

• Sisteme pentru prelucrarea deșeurilor organice, în vederea producerii de biogaz și electricitate;

• Sisteme de pregătire pentru reciclare și prelucrarea altor tipuri de deșeuri, care nu pot fi reciclate prin metode tradiționale (baterii, becuri, sticlă cu mercur, sticlă medicală, deșeuri de medicamente, aparate de uz casnic, anvelope auto și alte tipuri de anvelope, deșeuri de țesături, cauciuc și piele...).

1. Construirea unor instalații de incinerare a deșeurilor - centrale electrice, în conformitate cu schema aprobată. Acest lucru corespunde practicilor internaționale și astfel de instalații sînt necesare, deoarece pînă la 30% din toate deșeurile menajere și industriale nu pot fi eliminate prin alte mijloace;

1. Elaborarea și producerea materialelor metodologice și de instruire, instruirea reprezentanților autorităților locale responsabile de gestionarea deșeurilor privind metodele avansate de colectare și reciclare a deșeurilor;

1. Elaborarea unor instrucțiuni pentru organizarea procesului de instruire și distribuirea acestora de către autoritățile locale populației, în vederea organizării procesului de colectare separată și a prevenirii producerii deșeurilor;

1. Punerea în aplicare a dispozițiilor din secțiunile anterioare ale prezentului program privind creșterea și educarea tinerei generații.

5.7.4. Partea finală a subcapitolului.

Probabil că unii vor spune, că nu poți face nimic în cinci ani. Poți face!!! Și încă multe! Căci principalul lucru care trebuie să-l facem este să creăm condiții pentru refacerea zonelor verzi și a cursurilor rîurilor, să construim noi rezervoare de apă și să le umplem pe cele existente, să asigurăm populația cu apă și aer de calitate, precum și cu produse alimentare sănătoase, să ne curățăm de deșeuri, să eliminăm tot ce este superficial, nenatural, să ne întoarcem la ceea ce încă mai avem, la ceea ce am moștenit de la strămoșii noștri și încă ne mai amintim, la ceea ce încă nu am pierdut în totalitate! Trebuie să ne unim și să facem acest lucru! Iar la poporul care a început să realizeze ideea globală de întoarcere a omenirii la rădăcinile sale, se vor alătura și alte popoare.

Autorii sînt convinși că programul „Restabilirea mediului de trai” conține și un potențial investițional uriaș!

5.8. Reformarea sistemului de comerţ

Statul, dacă nu luăm în considerare raidurile organelor de control şi licenţiere, s-a eschivat de la reglementarea activităţii comerciale ‒ una dintre cele mai importante, iar în condiţiile Republicii Moldova – un sector-cheie al economiei.

În acelaşi timp, mărfurile de contrabandă şi cele fabricate ilegal (contrafăcute), care au inundat piaţa internă a ţării prin intermediul comercianţilor fără scrupule aduc economiei pagube colosale.

Se consideră, că daunele survenite în urma comerţului cu mărfuri contrafăcute şi de contrabandă, în primul rînd au legătură cu pierderile în buget.

Totuşi, prejudiciul acesta este nimic în comparaţie cu prejudiciul adus producătorului local legal de pe piaţa internă sau comerciantului cinstit, care nu poate concura în mod cert cu contrabandiştii şi întreprinderile economiei tenebre, libere totalmente de impozite.

Un om de afaceri local, care activează într-un cadru legal, este nevoit să folosească parţial scheme ale economiei tenebre, intrînd în sfera economiei criminale, ca astfel să se criminalizeze întreaga societate, fie să moară treptat, neavînd posibilitatea să ţină piept businessului care nu achită impozite.

Exemple:

• În ţară, împotriva tuturor așteptărilor, începe să reînvie avicultura, cu toate acestea, însă, în cantităţi mari (pînă la 40 mii de tone pe an), în pieţe şi în comerţul oficial se vinde carne de pui ieftină, de contrabandă (neimpozitată). Însă fiecare mie de tone de carne de pui, produsă în ţară, poate asigura cu mijloace de trai nu mai puţin de 200 de locuitori ai satelor, care nu au unde să lucreze și își caută un mijloc de trai în străinătate. Da pierderile la buget? Da balanţa comercială?

• În condiţii extrem de dificile funcţionează industria cărnii și cea a produselor lactate, care suportă cu dificultate concurenţa din partea produselor din carne și lactate de contrabandă, de calitate proastă, de origine ucraineană, română, poloneză, belgiană etc. Acest lucru nu permite companiilor de carne și produse lactate (multe deja nu mai există) să dezvolte creşterea animalelor în zonele rurale, sprijinind fermierii şi dezvoltîndu-se de sine stătător. Mulţi producători sînt nevoiţi, precum este indicat în capitolul «Restabilirea mediului înconjurător», să producă marfă de proastă calitate, utilizînd aditivi artificiali, emulsii etc., înrăutăţind cu asemenea produse fondul genetic al ţării;

• În ţară practic nu se vînd articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte de producţie locală, căci acestea nu pot ţine piept concurenţei cu produsele de contrabandă din Turcia, Polonia, Italia, precum şi mărfurilor contrafăcute. Iar această piaţă este estimată la 800-900 milioane de dolari pe an;

• În ţara este introdusă o cantitate imensă de produse de contrabandă şi de semi-contrabandă: aparate de uz casnic, electronică şi calculatoare, accesorii pentru ele, ceea ce privează bugetul de venituri, constrînge vînzătorii legali să stea în umbră şi sugrumă producătorii locali, care practic nu există;

• Înfloreşte contrabanda cu produse alimentare şi băuturi alcoolice, ceea ce frînează în mod considerabil dezvoltarea propriei industrii alimentare.

Lista cu astfel de exemple poate fi foarte lungă.

De ce fel de comerţ are nevoie ţara? Este oare nevoie să punem sub controlul statului și să organizăm fluxurile de mărfuri din străinătate şi în interiorul ţării sau să încredinţăm toate elementele pieţei patriotismului plin de abnegaţie al organelor de control?

Este o întrebare retorică. Cu siguranță, este nevoie.

Sistemul de comerţ trebuie neapărat să fie reglementat de stat din momentul apariţiei mărfii pe piaţă pînă la consumul final şi să îndeplinească următoarele sarcini:

• Marfa trebuie să fie legală. Trebuie să fie exclusă posibilitatea legalizării mărfii contrafăcute, de contrabandă sau produsă într-un alt mod ilegal;

• Marfa trebuie să fie de calitate, însoţită de certificatele corespunzătoare, iar dacă prevede o utilizare îndelungată, trebuie să aibă garanţie de la producător;

• Cetăţeanul, precum și producătorul mic și mijlociu, trebuie să aibă posibilitatea să cumpere în propria ţară marfa pe care şi-o doreşte (inclusiv materia primă şi accesoriile), la un preţ optim;

• Asigurarea vînzării producţiei producătorului local și a plăților la timp pentru aceste produse;

• De dezvoltat comerţul de tranzit;

• Accesul liber la activitatea comercială, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor formulate explicit de către stat faţă de sistemul de comerţ;

• Trebuie să funcţioneze lanţul: producător legal – comerţ angro ‒ comerţ cu amănuntul.

În ţară există foarte puţine companii mari angro (cu excepţia furnizorilor de produse alimentare şi medicamente), care achiziţionează mărfuri direct de la producătorii străini capabile să vîndă eficient cu amănuntul produsele pe piaţa locală sau în străinătate.

În acest context, adesea cetăţenii R.Moldova procură peste graniţă mărfuri din comerţul angro sau cu amănuntul, lăsînd în străinătate marja angrosiștilor.

În ţară ar trebui să apară companii mari angro, care să cumpere bunuri direct de la producători străini, aducînd astfel în ţara marja (10-45%), obţinută de depozitul angro din străinătate.

Mai mult decît atît, prezenţa unor companii angro mari va da un impuls puternic dezvoltării comerţului cu amănuntul, a saturării lui cu diverse produse. Cetăţeanul va putea cumpăra în propria ţară orice marfă, lăsînd acasă (comercianţilor locali) marja (de 10-45%), pe care el, atunci cînd cumpără mărfurile din străinătate, o plăteşte comerciantului cu amănuntul sau magazinului angro de peste hotare.

Trebuie să se ia în considerare faptul că existenţa în ţară a angrosiştilor mari de materie primă şi produse complementare este un stimul pentru crearea şi dezvoltarea companiilor de producere mici şi mijlocii.

Angrosiştii mari, luînd în considerare poziţia geografică favorabilă a ţării, pot cîştiga bani şi din comerţul de tranzit.

În ţara, care este declarată de tranzit şi în care sînt proclamate intenţiile de a dezvolta comerţul de tranzit, nu este permis comerţul angro în zonele economice libere. E un nonsens!

În ţară practic lipseşte graniţa pe rîul Nistru, iar acest lucru duce la faptul că din Transnistria vine o cantitate mare de contrabandă, iar să lupţi cu acest fenomen prin metode tradiţionale este greu. Există o singură cale de ieşire ‒ de blocat legalizarea canalelor de contrabandă, prin punerea în aplicare a unui complex de măsuri de dezvoltare a comerţului în ţară.

Astfel, a apărut necesitatea realizării un complex de măsuri pentru dezvoltarea comerţului (inclusiv de tranzit) în ţară:

5.8.1. A lua măsuri eficiente de restricționare drastică a comerțului cu bunuri de contrabandă și contrafăcute:

1. Să fie automatizate în totalitate toate procesele, legate de circulaţia mărfurilor importate de la graniţă pînă la consumatorul final (în baza unui Soft, capabil, să fie elaborat de companiile IT locale);

1. Să fie automatizate în totalitate (în baza unui Soft, capabil să fie elaborat de companiile IT locale) toate procesele de evidenţă a tuturor mărfurilor produse în ţară şi controlul mişcării acestora pînă la consumatorul final;

1. Să fie identificate cerinţele faţă de întreprinderile comerţului angro şi cu amănuntul, adică faţă de întreprinderile comerţului organizat (suprafaţa minimă a încăperilor, loturilor de pămînt, existenţa unui sortiment minim de mărfuri şi servicii, acordarea de garanţii minime pentru mărfurile cu folosire îndelungată, existenţa sistemelor computerizate şi a Soft-ului stabilit de către stat etc.);

1. Importul tuturor mărfurilor pentru revînzarea ulterioară a acestora să fie permis numai angrosiştilor specializaţi, care îndeplinesc anumite cerinţe şi care au licenţe, conform punctului ”c”;

1. Menținerea ordinii conform căreia valoarea oricăror bunuri străine, importate de persoane fizice fără plata tuturor taxelor de import, să nu depășească 150 EUR. Aceeași regulă ar trebui extinsă asupra coletelor poștale din străinătate;

1. A permite vînzătorilor din comerţul cu amănuntul să cumpere produse doar de la societăţile menţionate în punctul 5.8.1.d. şi de la producătorii interni, ceea ce va permite statului să pună sub control toate mărfurile şi fluxul de numerar din comerţ. Extinderea acestei reguli și asupra comerțului electronic de bunuri și a Marketplace-urilor.

Notă: realizarea activităţilor descrise în punctul 5.8.1. va face practic imposibilă legalizarea în comerţul oficial a mărfurilor de contrabandă şi contrafăcute, vîndute în prezent prin intermediul firmelor de o zi şi a „sufletelor moarte”.

5.8.2. A extinde lista mărfurilor, la importarea cărora în ţară se va aplica un impozit fix (ori accize fixe) în loc de TVA şi taxă vamală, în funcţie de valoarea declarată a bunurilor importate. Vorbim aici despre produsele de larg consum, care sînt livrate în ţară cu o taxă vamală micşorată semnificativ (aparate electrocasnice, ţigări, băuturi alcoolice, calculatoare etc.);

5.8.3. A stabili termenii, pe parcursul cărora toate întreprinderile din comerțul cu amănuntul şi angro, precum şi producătorii interni vor fi obligaţi să implementeze sistemele automatizate de evidenţă contabilă a circulaţiei mărfurilor şi a numerarului, bazate pe un singur program. În baza unui astfel de produs software trebuie să fie create sistemele informaţionale în organele de control ale statului;

5.8.4. Stabilirea unei perioade de timp, în care va fi interzisă comercializarea oricăror bunuri importate, precum și a bunurilor locale ambalate, care nu corespund condițiilor comerţului organizat, cu amănuntul sau electronic;

5.8.5. Stabilirea responsabilității proprietarilor piețelor și complexelor comerciale pentru respectarea normelor comerciale de către persoanele care desfășoară activități comerciale în baza patentei.

Notă: Piaţa este unul dintre principalele canale ale comerţului semilegal cu mărfuri de contrabandă şi contrafăcute. Piaţa înseamnă adesea criminalitate, condiţii sanitare proaste, clienţi amăgiţi, încălcarea drepturilor consumatorilor, etc. Iar cel mai important (şi acest lucru nu-l înţeleg demnitarii de stat) ‒ un loc de muncă în piaţă (cu care se laudă unii primari), ucide nu mai puţin de douăzeci de locuri de muncă din economia legală.

5.8.6. A oferi posibilitatea tuturor angrosiştilor autorizaţi să lucreze în regim de antrepozit vamal liber.

5.8.7. Autorizarea comerțului angro în zonele economice libere, pînă la lichidarea acestora, ceea ce va spori semnificativ atractivitatea acestora și a țării ca țară de tranzit.

5.8.8. Scutirea de impozite pe o perioadă de 5 ani pentru investițiile în construcții și reconstrucții, precum și dotarea cu utilaje a depozitelor angro existente.

5.8.9. A acorda scutiri pentru impozitul pe venit obţinut din comerţul de tranzit. Dezvoltarea unei rețele de terminale vamale mari.

5.8.10. Acordarea de licențe pentru comerţul angro numai companiilor care au încheiat acorduri directe de distribuție cu producătorii (această dispoziție trebuie în decurs de 1-2 ani).

5.8.11. A oferi companiilor locale tot ajutorul posibil la încheierea contractelor directe cu producătorii de mărci populare mondiale, pentru a vinde aceste bunuri pe piața moldovenească la prețuri care să nu depășească media europeană.

Conform celor mai modeste estimări, va fi nevoie de cel puţin 2 ani pentru realizarea acestor măsuri cu cheltuieli nu foarte mari din partea statului, care vor duce la:

• Creşterea veniturilor la buget ‒ nu mai puţin 5,0 mlrd. de lei anual;

• Creşterea economiei naţionale – suplimentar nu mai puţin de 4% anual;

• Legalizarea celei mai mari părţi a economiei;

• Investiţii în comerţ şi servicii (suplimentar), de cel puţin 100 mil. de dolari în următorii 3 ani;

• Nu mai puţin de 50,0 mii de locuri de muncă suplimentare;

• Mărirea semnificativă a atractivităţii economiei Republicii Moldova şi creşterea imaginii ţării pe arena internaţională.

Măsurile propuse au și vor avea mulți oponenți, inclusiv în organele puterii de stat.

Iar argumentul lor principal este că noi construim o economie liberală şi nu vom permite intervenția statului în ea. Însă liberalismul nu este anarhie, ci o ordine exactă, condiţii şi posibilităţi egale pentru toţi, cu îndeplinirea anumitor condiţii, clar formulate de către stat.

Nimeni nu acuză de dictatură statele care au stabilit cerințe stricte și un sistem de licențe în domeniul bancar, al asigurărilor, al investițiilor și în alte sfere. Atunci, de ce stabilirea ordinii în cea mai importantă sferă a economiei, care este comerțul, cu beneficii clare pentru stat și societate, este considerat un lucru anti-liberal? Oare nu sîtem incapabili să ne îndepărtăm de sloganuri și să acționăm rațional, în conformitate cu nevoile curente ale economiei naționale?

5.9. Dezvoltarea turismului și a infrastructurii transportului.

5.9.1. Turismul

În mod tradiţional se crede că pentru turismul internațional pot fi atractive numai țările cu monumente arhitecturale vechi, litoral, stațiuni montane și numeroase izvoare termale.

Din punctul nostru de vedere, acest postulat este total greșit, credința în el a paralizat, în mare parte, activitatea Guvernelor Republicii Moldova în domeniul dezvoltării turismului.

De fapt, în lume există un număr foarte mare de oameni interesați de țări și culturi noi, oameni noi, experienţe noi, există mulți oameni interesați de SPA și de turismul curativ, organizat în mijlocul frumoaselor peisaje naturale, există, în cele din urmă, cetățenii țărilor CSI, care își amintesc de Moldova ca de o țară însorită, cu struguri, fructe şi legume, alimente naturale, o ţară, vizitarea căreia îți lasă impresii de la natura frumoasă, vinul bun, muzica și dansurile vesele.

Dacă adăugăm la toate acestea componenta istorică a vechimii poporului și statului, numeroase monumente ale vechilor civilizaţii (care vor trebui «dezgropate» și pregătite spre demonstrare turiştilor), promovînd noile idei de amenajare a mediului pe pămîntul Moldovei, putem înțelege că turismul din țara noastră are un potențial imens, pe care urmează să-l descoperim, prin realizarea politicilor de stat corespunzătoare.

Anume la nivel de stat este necesară rezolvarea următoarelor sarcini pentru dezvoltarea turismului:

1. Alcătuirea unei liste a localităților, zonelor și rezervațiilor naturale, monumentelor naturii, arhitecturii şi culturii, complexelor monastice de perspectivă pentru dezvoltarea acestora în calitate de obiecte ale infrastructurii turistice. În această listă, spre exemplu, pot intra monumente ale culturilor antice și statelor: Cucuteni-Tripolie, Geto-daci, Moldova Medievală, Orheiul Vechi, Ţîpova, Saharna, peșterile de la Criva, subsolurile Cricova și Mileștii Mici, Mănăstirile Căpriana, Hîncu, Curchi, vinăriile și fabricile de băuturi spirtoase din țară, vinăriile mici etc.;

1. Elaborarea, din contul statului, a unor proiecte complexe de amenajare a obiectelor (complexelor) infrastructurii turistice. Aceste proiecte trebuie să conţină:

• Descrierea ideologiei complexului turistic, adică, o descriere detaliată a conceptului, datorită căruia obiectul în cauză va prezenta interes pentru turişti. Acest document trebuie să conțină informații complete despre viitorul complex turistic: natură, topografie, istorie, arheologie, toate legendele istorice, culturale și altele, textele povestirilor pentru ghizii turistici (este foarte important ca ghizii să nu se contrazică reciproc în relatările lor despre obiectivele turistice ale țării și istoria ei);

• Planul general de dezvoltare ale complexului turistic cu indicarea locațiilor și principalelor caracteristici ale obiectelor turistice și a infrastructurii (monumentelor arheologice, hotelurilor, restaurantelor, SPA-urilor, staţiunilor curative, centrelor sportive și de agrement, centrelor medicale, terenurilor de joacă, plajelor, debarcaderelor, sălilor de conferinţe și așa mai departe);

• Locul amplasării și condiţiile de alocare a terenurilor pentru construirea obiectelor infrastructurii turistice;

• Condițiile în care potențialilor investitori li se propune să investească mijloace pentru crearea obiectelor de infrastructură turistică (descrierea principalelor cerințe faţă de obiectul turistic, termenii de proiectare și construcție, suma minimă a investițiilor, numărul minim de locuri de muncă create. Mărimea salariului minim pentru personalul viitoarelor obiecte turistice, obligațiile statului de a crea infrastructura necesară, de a promova și a administra complexul ca un tot întreg, acordarea unor facilităţi fiscale și de altă natură etc.);

• Propuneri elaborate şi testate de dezvoltare a obiectelor infrastructurii transportului, comunicațiilor și sistemelor inginereşti;

• Un sistem de management elaborat pentru complexul turistic;

• Calcularea forței de muncă necesare și a măsurilor pentru atragerea și instruirea „creierilor” şi „braţelor de muncă”, care nu sînt suficiente.

1. A organiza, în baza unui tender sau a concursurilor investiționale, atragerea investitorilor pentru crearea unor obiecte concrete ale infrastructurii turistice, care să fie reflectate în proiectele corespunzătoare, conform punctului B. din acest compartiment;

1. A atrage în țară, folosind posibilităţile şefilor agențiilor corespunzătoare (dacă este necesar, atunci şi ale statului), un număr maxim de companii, care administrează reţele hoteliere internaționale pentru ca aceştia să investească în obiectele infrastructurii turistice. Exemple ale unor asemenea rețele: Hilton, Sheraton, Meriott, Sofitel, Holiday Inn, Ritz-Carlton și așa mai departe;

1. A încuraja crearea și dezvoltarea așezărilor ecologice, precum și a complexelor turistice pe lîngă aceste aşezări;

1. Pe măsura apariției infrastructurii turistice moderne, a investi banii statului în publicitatea permanentă a Moldovei turistice și a posibilităților pe care le oferă ea. Un accent deosebit în această publicitate trebuie pus pe specificul moldovenilor și al culturii moldoveneşti, pe vechimea pămîntului moldovenesc, unicitatea peisajelor naturale, cultura veche a vinificației, precum și pe calitatea extraordinară a produselor alimentare, a aerului, pe arta populară și altele;

1. A încuraja companiile de turism din Republica Moldova, prin acordarea de facilități fiscale maxime din veniturile de pe urma vînzării excursiilor prin Moldova;

1. Pentru dezvoltarea turismului intern este important să avem aeroporturi bune, căi ferate, şosele care duc spre obiectele turistice, precum și, în general, pe întreg teritoriul țării. De drumuri bune este nevoie, pur şi simplu, pentru o comunicare eficientă între cetățenii și companiile țării.

5.9.2. Dezvoltarea infrastructurii rutiere.

Această problemă au încercat şi încearcă să o soluţioneze, într-un fel sau altul, toate Guvernele Moldovei suverane. Despre acest lucru s-a vorbit mult (și s-au cheltuit mulți bani) mai ales în ultimii 20 de ani. Luăm credite, rugăm să ni se ofere granturi, cheltuim banii colectați de la proprietarii de autovehicule, atragem companii internaționale.

Practic toţi oficialii noștri, implicați în această problemă, sprijină cu mult entuziasm ideea investirii unor sume uriașe de bani în construcția și reconstrucția drumurilor, reclamînd la scară largă toate avantajele unor asemenea investiții. Avantajele despre care vorbesc sînt următoarele:

• Îmbunătățirea climatului investițional local, creșterea atractivității țării pentru străini, dezvoltarea turismului intern;

• Creșterea populației și crearea de noi locuri de muncă de-a lungul coridoarelor internaționale de transport;

• Creșterea semnificativă a nivelului de interconectivitate dintre regiuni și a reducerii timpului de călătorie;

• Îmbunătățirea siguranței rutiere;

• Reducerea consumului specific de combustibil, reducerea cheltuielilor pentru reparația mijloacelor de transport;

• Creșterea atractivității Republicii Moldova ca țară de tranzit.

Însă, pentru a evalua în mod obiectiv eficiența investițiilor în astfel de proiecte, trebuie examinate și dezavantajele investiţiilor prioritare, de proporţii, a unui stat deloc bogat anume în construcția drumurilor.

Întotdeauna trebuie să ţinem minte că există proiecte, care nu sînt mai puțin importante pentru țară și care sînt capabile să aibă rezultate semnificativ mai mari într-o perioadă scurtă de timp și în care ar trebui direcționate resurse de investiții limitate (proprii și de credit) nu mai puțin importante.

Este foarte important ca acei bani care sînt atraşi în țară să fie cheltuiţi cu profit maxim și să fie create condiții pentru dezvoltarea progresivă, pe termen lung.

Anume de aceea, luînd în considerare marea agitaţie din jurul construcției drumurilor, declarată de unii oficiali ca fiind un panaceu pentru toate relele, ar trebui să atragem o atenție deosebită problemelor priorităţii investițiilor masive în construcţia drumurilor unei țari deloc bogate.

Construcţia drumurilor este o investiție cu cea mai lungă perioadă de recuperare a cheltuielillor dintre toate opțiunile posibile (chiar şi investițiile în educație, în cazul în care sînt luate în considerare numai din punctul de vedere economic, dau un efect mult mai tangibil) din următoarele motive:

• În perioada valorificării investițiilor în drumuri, a fost creat un număr neglijabil de locuri de muncă, în comparație cu banii cheltuiți. Construcţia drumurilor este unul dintre cele mai mecanizate tipuri de lucrări de construcție, astfel încît, chiar şi la construcția de drumuri la scară largă în țară, putem vorbi de aproximativ 2-3 mii de locuri de muncă suplimentare în organizaţiile, companiile rutiere și în cariere;

• Locuri de muncă suplimentare în centrele comerciale și de deservire de pe marginea drumurilor (restaurante, cafenele, magazine, hoteluri, autoservice și benzinării) de-a lungul autostrăzilor internaționale construite, ceea ce este relativ puțin în comparație cu banii cheltuiți. Pe autostrăzile europene și americane un centru comercial și de deservire este creat la fiecare 30-40 km de drum. Puteți calcula cîţi kilometri de autostrăzi internaționale ne-am propus să construim și să înțelegem, că vorbim despre aceleași cîteva mii de noi locuri de muncă, inclusiv țăranii-furnizori de produse pentru aceste complexe;

• Aceste facilități și angajații lor nu vor crea o bază impozabilă suplimentară semnificativă. Este adevărat, că apărătorii unei astfel de metode de investiții prioritare pot vorbi despre venituri mari la buget din TVA din partea organizațiilor implicate în dezvoltarea investițiilor în drumuri. Dar acest TVA este parte din credit, care va trebui apoi restituit din același buget;

• Priorităţile enumerate de către susținătorii construcției masive a drumurilor, ca un panaceu pentru rezolvarea tuturor problemelor, oferă o eficienţă economică şi socială nu foarte înaltă, în comparație cu alte domenii de investiții, dar şi cu banii cheltuiți;

• Astfel, întoarcerea banilor cheltuiţi, fără o abordare gîndită și complexă a dezvoltării țării și a construcției și reconstrucției drumurilor, cu utilizarea maximă a resurselor interne, este complet imprevizibilă, indirectă, întîrziată cu zeci de ani, ceea ce nu este de dorit pentru țările nu prea bogate, atunci cînd vine vorba de resursele de creditare.

Ţara nu are încă suficientă experiență în construcţia drumurilor de înaltă calitate, care să poată servi decenii la rînd, fără reparații capitale. Drept exemple pot servi drumurile reparate de la declararea independenței încoace, o mare parte dintre care necesită reparații repetate, iar unele au fost reparate capital deja de cîteva ori. Iar acest lucru se datorează nu numai constructorilor neconştiincioşi, ci într-o măsură mai mare, lipsei experienței suficiente, pe care urmează să o acumuleze și drumarii, și statul. Țara nu este pregătită nu numai financiar, dar şi din punct de vedere tehnic pentru construcția de amploare a drumurilor.

Este nevoie de timp pentru a finaliza baza normativă care reglementează cerințele pentru studiile pre-proiect ale drumurilor existente și care urmează a fi reconstruite, pentru documentația de proiectare, pentru baza și stratul de acoperire a drumurilor, luînd în considerare realitățile secolului XXI, asociate cu intensitatea ridicată a traficului și creșterea tonajului mijloacelor de transport.

Baza normativă ar trebui să garanteze astfel de cerințe față de repararea și construcția drumurilor, încît, în cazul îndeplinirii lor, drumurile reparate sau construite să poată fi utilizate fără lucrări majore de întreținere timp de mai multe decenii.

Este nevoie de timp pentru perceperea acestor cerințe de către drumari, pentru construcția și reconstrucția bazei material-tehnice a companiilor constructoare de drumuri. Pregătirea bazei normative trebuie începută în regim de urgenţă și pentru aceasta nu sînt necesari mulţi bani. O muncă în această direcție se realizează și trebuie finalizată în cel mai scurt timp.

Banii „îngropați” în drumuri nu creează, în mod direct, niciun produs, care ar putea genera profit, asigurînd returnarea investițiilor, crearea de noi locuri de muncă, vărsări la buget. Banii cheltuiți vor fi uriași, va fi foarte greu să îi returnezi creditorilor în termeni tangibili, iar marea majoritate a cetățenilor Republicii Moldova nu vor simți vreun efect pozitiv pentru familiile lor în urma unor astfel de investiții.

Bugetul copiilor și nepoților noștri va suporta o povara enormă privind rambursarea dobînzilor și a împrumuturilor.

Statul va fi nevoit să amîne alte investiţii, cu adevărat prioritare pentru țară. Totodată, este puţin probabil să fie obţinut un efect economic rapid în urma construcției drumurilor, așa cum am demonstrat mai sus.

Pentru un stat nu foarte bogat există riscul foarte mare să investească resurse de credit într-o direcție, care nu va oferi un randament clar previzibil și o creștere a banilor împrumutați, și care nu va avea un impact semnificativ asupra îmbunătățirii vieții cetățenilor (rezolvarea problemelor sociale, crearea locurilor de muncă etc.).

Împreună cu creditele pe termen lung și subvențiile oferite, Guvernul RM foloseşte pentru construcția drumurilor împrumuturi pe termen mediu de la bănci internaționale și unele țări, condițiile cărora, după părerea noastră, pot fi atractive pentru alte programe de dezvoltare, dar sînt inacceptabile pentru construcția drumurilor.

Evident, în primul rînd, este necesară restabilirea drumurilor de importanță națională (ceea ce se face în ultimele decenii), care leagă capitala de centrele raionale, precum și a drumurilor către obiectivele turistice (prevăzute în planurile generale de dezvoltare ale acestora), transferînd pe un făgaş mai domol (de recuperare) construcţia drumurilor mai puţin importante.

În același timp, toate drumurile trebuie construite foarte intensiv, însă este important ca resursele financiare, atrase pentru construcția drumurilor, să corespundă următoarelor condiții:

• Acestea trebuie să fie granturi;

• Acestea trebuie să fie credite contractate pentru o perioadă de cel puțin 30 ani, cu o perioadă de graţie la restituire de cel puțin 10-15 ani, cu rata creditului nu mai mare de 1-2% anual;

• Acestea trebuie să fie mijloace bugetare;

• Acestea ar trebui să fie mijloace ale Fondului Rutier și Fondul Național pentru dezvoltare regională și locală, pentru realimentarea cărora ar trebui să fie folosite impozitele în creștere percepute de la proprietarii de automobile și companiile petroliere (pe viitor şi a celor electrice).

Totodată, este foarte important să implicăm la maxim în construcția drumurilor companiile moldovenești de construcție a drumurilor și să utilizăm materiale locale. În acest scop, este necesar ca producerea materialelor pentru construcția drumurilor, care nu sînt produse în Republica Moldova (bitum, emulsie de bitum, materiale nețesute utilizate pentru consolidarea suprafeței drumului...) să fie declarată drept una dintre direcțiile investiționale favorabile în țara noastră.

5.9.3. Transportul rutier.

În ciuda unor anumite progrese, legate de creșterea generală a economiei în anii 2000 și 2010 ai secolului XXI, situația rămîne alarmantă și este nevoie urgentă de un set de măsuri pentru dezvoltarea transportului auto, care poate include:

1. Stimularea dezvoltării businessului auto, orientat spre dezvoltarea pe termen lung, crearea locurilor de muncă stabile și participarea la formarea bugetelor de diferite niveluri. Încurajarea construcției de centre auto mari în provincie;

1. Stimularea creării și dezvoltării întreprinderilor mari de exploatare a transportului de pasageri. Crearea condițiilor pentru dezvoltarea parcurilor de autobuze, din contul determinării corespunzătoare a prețului biletului;

1. Stimularea creării și dezvoltării unor întreprinderi auto mari de vînzare și întreținere a mijloacelor de transportare a mărfurilor de capacitate mare. Acest lucru este deosebit de actual datorită volumului mare al traficului de mărfuri, care va fi efectuat prin Republica Moldova după încheierea războiului din Ucraina;

1. Excluderea licențelor urgente pentru serviciile de transport. Acest tip de afaceri ține de necesitatea unor investiții mari în mijloace de transport și într-o bază mare pentru reparații, de aceea nici într-un caz nu trebuie să admitem, ca oamenii care investesc aceste fonduri să fie la cheremul oficialilor. Licenţa trebuie să fie eliberată pentru o perioadă nedeterminată și retrasă numai în cazul existenţei unor motive serioase, confirmate de o instanță de judecată;

1. Excluderea concurenței neloiale prin manipularea cu licențe;

1. Stimularea vînzărilor mijloacelor de transport ecologice, sigure pentru oameni și natură.

1. Majiorarea limitei de viteză în orașe de la 50 la 60 km/h, ceea ce va îmbunătăți mobilitatea transportului urban în contextul creșterii semnificative a calității mașinilor și a siguranței acestora, inclusiv pentru ceilalți participanți la trafic.

5.9.4. Transportul aerian.

În epoca modernă, transportul aerian este dezvoltat, în general, de către companiile globale și regionale mari care scot treptat de pe piață companiile mai mici sau prost gestionate. Companiilor mici, din care astăzi fac parte companiile aeriene moldovenești, le este greu să concureze la capitolul preţului biletelor, calităţii și nivelului deservirii, precum și a corectitudinii realizării angajamentelor față de clienți (pasagerii transportului aerian).

Astăzi putem observa cît de mari sînt prețurile biletelor companiilor moldovenești. Din cauza numărului redus de avioane pe care le dețin, companiile aeriene moldovenești periodic nu îşi îndeplinesc obligațiile faţă de pasageri, reţinînd și transferînd (uneori cu o zi sau mai mult) zborurile, aeronavele noastre nu sînt cele mai noi şi nici destul de confortabile (să luăm, spre exemplu, distanța dintre rînduri, care este mai mică cu cîțiva centimetri, decît în aeronavele europene). În plus, în timpul pandemiei de Covid, cetățenii moldoveni s-au confruntat cu cazuri flagrante, în care unele companii aeriene străine au refuzat să efectueze zboruri din Chișinău și le-au transferat în România. Statului moldovean îi este foarte greu să influențeze aceste procese fără a avea sub controlul său un operator aerian, cum a fost cîndva AIR-Moldova, distrus în timpul guvernării ”liberalilor” și „democraților”.

În același timp, în fiecare țară există, practic, cîte o companie aeriană națională mare, care se bucură de protecţie (de multe ori într-o formă ascunsă) din partea statului. Astfel de companii ocupă, de cele mai multe ori, mai mult de jumătate din piața națională a transportului aerian în țările lor și se dezvoltă cu succes.

Dacă analizăm parcul de avioane, precum și companiile aeriene care deservesc operatorii naționali de succes în țările mai mici, putem atrage atenţia asupra următoarelor lucruri:

• Aceste companii aeriene au un capital mixt (public-privat), cu o cotă mare a statului;

• Parcul de avioane al acestor companii este divers și constă din cîteva zeci de avioane cu o capacitate de la 70 pînă la 300 (iar uneori şi mai mult) de pasageri. Acest lucru îi permite să economisească combustibil, atingînd un nivel maxim de completare a locurilor, precum și asigură venituri suficiente pentru o dezvoltarea deplină;

• Majoritatea zborurilor internaționale și toate zborurile interne sînt operate de către companiile aeriene interne;

• Aceste companii beneficiază de facilități substanțiale (de multe ori ascunse) în aeroporturile din țară. Aceste companii sînt gestionate de manageri extrem de bine plătiți, cu o vastă experiență în businessul aerian.

În legătură cu aceasta, este logic să propunem proprietarilor companiilor cu capital moldovenesc, care activează pe piața moldovenească, să se unească și să creeze împreună cu statul o întreprindere, astfel încît statul să dețină cel puțin 51% din acțiuni. În acest caz, statul va investi bani din fondurile corespunzătoare și ar emite garanții pentru companiile de leasing într-o sumă suficientă pentru a ajuta noii companii să crească pînă la nivelul minim al «parametrilor de supraviețuire» și să asigure un nivel acceptabil al deservirii, de care este demn poporul nostru.

În cazul în care proprietarii companiilor aeriene locale vor refuza să devină parteneri ai statului în această afacere, este necesar, în mod obligatoriu, să fie creată o companie aeriană de stat, care să se „transforme” repede într-o mare companie aeriană regională, capabilă să sprijine în mod activ politica statului în domeniul transportului aerian.

Desigur, ar fi cazul ca autoritățile aeronautice din Republica Moldova să aibă grijă de deservirea calitativă a pasagerilor, care sosesc în Republica Moldova și care pleacă din țara noastră cu avioanele companiilor aeriene străine.

Evident, după ce transportatorii aerieni locali vor fi suficient de dezvoltați și consolidați, ar trebui să limităm zborurile companiilor aeriene low-cost ale căror bilete sînt destul de scumpe și, în același timp, clienții lor au parte mereu de surprize (cu bagajele, cu deservirea la bord, cu acordarea ajutorului medical etc.), spre Moldova, precum și să reflectăm asupra condițiilor corespunzătoare, care le sînt înaintate tuturor transportatorilor aerieni, care zboară în Republica Moldova, ele ar trebui să presupună ca:

• anunţurile de la bord să fie făcute, în mod obligatoriu, inclusiv în limba moldovenească;

• nivelul deservirii să corespundă anumitor parametri (distanța minimă dintre fotolii, costul minim al hranei, îngrijirea medicală la bord etc.);

• posibilitatea de a recupera costul biletelor, banii fiind întorși pasagerilor nu mai tîrziu de 5 zile înainte de zbor;

• să fie respectate cerințele faţă de parcarea aeroportului în punctele de destinație.

Evident, autoritățile aeronautice ale țării nu trebuie să se concentreze pe zborurile tranzit, să excludă complet zborurile deasupra teritoriului ţării la altitudini joase, deoarece fluxul mare al avioanelor care aterizează şi decolează, precum și avioanele care zboară la altitudini joase, înrăutățesc semnificativ mediul de trat al oamenilor din țară, în special al acelora care locuiesc în zona aeroporturilor.

Una dintre puținele realizări ale conducerii partidului PAS este revenirea aeroportului din Chișinău în proprietatea statului, care este o condiție esențială pentru o politică eficientă în domeniul transportului aerian. Statul trebuie să depună toate eforturile pentru a dezvolta aeroportul din Chișinău și infrastructura aeroportuară, pentru a-l transforma într-un „hub” regional major de pasageri, de serviciile căruia, după încheierea războiului, să se folosească nu numai cetățenii moldoveni, dar și cetățenii ucraineni și români.

5.9.5. Transportul feroviar.

Dezvoltarea transportului feroviar în Republica Moldova ar trebui să urmeze următoarele direcții:

Dezvoltarea transportului intern:

• Transportarea cerealelor și semințelor oleaginoase între elevatoare;

• Transportarea metalelor și materialelor de construcții;

• Transportarea echipamentelor grele și de altă natură;

• Transportarea pasagerilor.

Dezvoltarea transportului internațional pe timp de pace trebuie să asigure:

• Creșterea rapidă a traficului tranzitului de pasageri și de mărfuri;

• Extinderea capacității de transport feroviar pentru livrarea mărfurilor către țările UE;

• Creșterea numărului de trenuri care leagă Chișinăul de țările CSI și UE.

Pentru aceasta este nevoie să fie asigurată viteza și siguranţa transportării. În acest scop propunem următoarele măsuri:

• Renovarea garniturii cu una modernă;

• Mărirea numărului de vagoane a garniturilor;

• Oferirea serviciilor diferențiate pentru pasageri;

• Crearea unui sistem informaţional de comandă a garniturilor, care să excludă monopolizarea transportării și amestecul factorilor subiectivi în procesul de utilizare a căii ferate pentru transportul de marfă;

• Crearea la baza ÎS CFM a unei societăţi pe acţiuni cu includerea obiectelor de cale ferată din Transnistria. Pentru aceasta, a purta negocieri cu Transnistria, în scopul transmiterii obiectelor de cale ferată autorităților locale, care pot deveni acționari ai CFM. Astfel, poate fi rezolvată problema politică de reunire a căilor ferate ale Republicii Moldova, ceea ce le va extinde considerabil capacitățile;

• Avînd în vedere importanța conservării și dezvoltării CFM, precum și situația politică actuală din regiune, CFM ar trebui să fie recunoscută, pentru o anumită perioadă de timp, drept o întreprindere cu pierderi planificate și prevăzute anual în bugetul de stat mijloace financiare necesare pentru acoperirea pierderilor și dezvoltarea acestei întreprinderi;

• Construirea unor stații de cale ferată pentru pasageri și marfă, în apropiere de orașul Ungheni, pentru formarea garniturilor care sînt trimise în UE ‒ înlocuirea rapidă a boghiurilor de pe liniile cu ecartament larg din RM cu cele mai înguste ale trenurilor de tranzit;

• Crearea unui echipament automatizat pentru a dirija procesele de la staţia nouă construită la Ungheni, inclusiv în scopul reducerii semnificative a timpul de înlocuire a boghiurilor vagoanelor de tranzit;

• Construirea autostrăzii de la Chișinău pînă la o nouă gară din oraşul Ungheni.

• Construirea, conform standardelor UE, a liniei feroviare de mare viteză Kiev-Chișinău-București.

5.9.6. Transportul acvatic

Măsurile privind dezvoltarea transportului acvatic trebuie să includă:

• Cumpărarea, de la actualii proprietari, a portului Giurgiulești de pe Dunăre - singura ieșire, independentă de alte state, la oceanul mondial pentru mărfurile moldovenești, încărcături și pasageri. Aceasta este cea mai importantă problemă pentru asigurarea independenței economice a Republicii Moldova.;

• Oferirea în continuare a unor facilități pentru businessmenii-rezidenți care achiziționează flotă;

• Construcția unui port pe cursul inferior al Nistrului. De exemplu, în Olănești, unde exista cîndva un elevator și o dană de încărcare pentru barjele care transportau cereale și semințe oleaginoase către porturile de la Marea Neagră din Ucraina.

5.10. Dezvoltarea agriculturii și provinciei (completare la subsecțiunea 5.6.)

În anii 1990, în Republica Moldova a fost efectuată reforma agrară sub egida proiectului ”Pămînt” finanțat de USAID, care a dus la degradarea totală a agriculturii. În loc ca „privatizatorii” moldoveni să creeze cooperative sau societăți pe acțiuni în locul colhozurilor și sovhozurilor, a fost luată decizia de a împarți totul între toți locuitorii din sate: teren arabil, livezi, vii, utilaje, clădiri și structuri, și chiar animale. Drept urmare, oamenilor le-au revenit bucăți de pămînt de la cîteva sote pînă la un hectar, care sînt foarte greu de consolidat și, în consecință, de cultivat, precum și cote-părți în imobilele colhozurilor și sovhozurilor, care au devenit practic fără proprietar și în stare de degradare. Animalele și păsările de la ferme au fost vîndute de conducătorii gospodăriilor, care au trecut în regim de așteptare pasivă imediat după apariția „ideilor inovatoare” privind reforma agrară. În multe cazuri, au fost lichidate sistemele de meliorare și agrochimice, bazate pe abordarea științifică. În același timp, în agricultură au început să fie introduse semințe, îngrășăminte și produse chimice străine, care nu respectă în toate cazurile standardele de mediu.

Ca urmare a „reformelor” sus-menționate, provincia a sărăcit rapid, agricultura a degradat, iar majoritatea locuitorilor din sate s-au mutat în orașele mari sau au emigrat în alte țări. De această situație au profitat guvernele liberale și au început să reducă în mod activ școlile din sate și alte obiecte ale infrastructurii sociale. Agricultura este baza existenței satelor, multe dintre acestea fiind fondate de strămoșii noștri cu sute de ani în urmă. Provincia este sursa culturii și tradițiilor populare moldovenești, locul cel mai benefic pentru a trăi și educa tînăra generație, de aceea una dintre sarcinile politicienilor este să păstreze și să dezvolte mediul rural, baza căruia poate fi agricultura și industria de prelucrare a materiilor prime agricole.

Republica Moldova cu siguranță nu are nevoie de investitori străini pentru a organiza întreprinderi agricole, deoarece țara are suficienți specialiști în agricultură și oameni de afaceri competenți (lideri) capabili să gestioneze eficient complexe agricole mari.

Țara are nevoie de o politică rezonabilă, care va duce la restabilirea rapidă a provinciei și la dezvoltarea agriculturii:

5.10.1. Adoptarea unor măsuri legislative, care să faciliteze consolidarea terenurilor în vederea cultivării lor eficiente. Una dintre metode ar putea fi schimbul forțat, prin decizia autorităților locale sau a instanțelor de judecată, a loturilor de pămînt, cu condiția ca proprietarul lotului să primească un teren cu o suprafață nu mai mică, cu o bonitate mai mare, cu o pantă egală sau mai mică, și mai aproape de locul său de trai.

5.10.2. Înăsprirea legislației, în vederea urmăririi, inclusiv penale, a importatorilor lipsiți de scrupule, care aduc în țară semințe, produse chimice și îngrășăminte dăunătoare, și crearea unei rețele de laboratoare moderne pentru a exclude importurile de semințe și produse alimentare care conțin aditivi artificiali și organisme modificate genetic (OMG).

5.10.3. Întreprinderea unor măsuri pentru restabilirea și dezvoltarea producției de semințe în țară, astfel încît să obținem la final nu numai culturi cu un randament ridicat, ci, în primul rînd, culturi agricole utile pentru om.

5.10.4. Întreprinderea unor măsuri pentru accelerarea dezvoltării în țară a pepinierelor pentru cultivarea puieților de copaci fructiferi, decorativi și de pădure.

5.10.5. Încurajarea creării, cu participarea activă a statului, a cooperativelor de depozitare, prelucrare și comercializare a produselor agricole.

5.10.6. Transmiterea în jurisdicția primăriilor a complexelor de clădiri economice rămase fără proprietar (ferme zootehnice, brigăzi de tractoare, depozite etc.), în care nu au fost înființate și care nu funcționează în mod real cooperative. Aceste complexe ar trebui vîndute la licitații, iar banii încasați să fie păstrați în conturile primăriilor și plătiți acționarilor sau moștenitorilor acestora, la solicitare.

5.10.7. Implementarea unui set de măsuri de dezvoltare a sectorului de creștere a animalelor și a păsărilor, astfel încît să satisfacă pe deplin nevoile de carne și lapte ale pieței interne și ale întreprinderilor din sectorul cărnii și cel al produselor lactate, orientate spre export. În acest scop, luarea unor măsuri pentru a se asigura că volumul de culturi cerealiere și de produse oleaginoase cultivate în țară, necesar pentru piața internă, împreună cu utilizarea lor în industria alimentară, este direcționat către producția de furaje pentru păsări și animale.

5.10.8. Restabilirea întreprinderilor de prelucrare a pielii și lînii pentru a fi folosite în alte industrii.

5.10.9. Punerea în aplicare a unui set de măsuri pentru reconstituirea și conservarea resurselor acvatice, precum și pentru refacerea și dezvoltarea sistemelor de irigații în țară:

• Punerea în aplicare a măsurilor indicate în p. 5.7.2.B. și 6.2.3.;

• Crearea unor iazuri mici, dar adînci în locurile de captare maximă. Totodată, construcția barajelor și a fundurilor lacurilor trebuie realizată exclusiv prin organizarea lucrărilor de terasament într-un mod special, în baza experienței disponibile în țară. Interzicerea utilizării materialelor artificiale la construcția fundurilor iazurilor;

• Repartizarea uniformă a lacurilor artificiale pe teritoriul Republicii Moldova în așa fel, încît apele subterane ale acestora să se poată uni în viitor;

• Folosirea la maxim a apelor în urma revărsării rîurilor mari (Nistru, Prut, Răut) prin construcția de canale și conducte pentru umplerea rezervoarelor artificiale și utilizarea lor ulterioară pentru irigare;

• Dezvoltarea sistemelor de irigare pentru preluarea directă a apei din rîurile Nistru și Prut în perioadele secetoase;

• Lansarea în țară a producției de țevi și echipamente necesare pentru sistemele de irigare.

5.10.10. Punerea în aplicare a setului de măsuri prezentate în compartimentul 6. pentru a asigura, împreună cu extinderea sistemului de subvenții, accesul întreprinderilor agricole la finanțare bancară de calitate.

5.10.11. Oprirea exodului masiv al populației din mediul rural prin punerea în aplicare a setului de măsuri de dezvoltare a provinciei și a țării, prezentate în acest program

5.10.12. Păstrarea cu orice preț a școlilor, chiar și în satele slab populate, deoarece o localitate fără școală este sortită dispariției. Noi trebuie să facem tot posibilul pentru ca satele, întemeiate de strămoșii noștri cu sute de ani în urmă, să nu dispară de pe harta Republicii Moldova.

5.10.13. Crearea unui proiect de dezvoltare a infrastructurii sociale și implementarea treptată a lui, cu implicarea investițiilor private. Este vorba despre construirea unor complexe socio-culturale în provincie, la o distanță de cel mult 30 km de fiecare localitate, dotate cu parcări și asigurate cu transport public, care să includă:

• Centre comerciale de produse nealimentare (articole de uz casnic, materiale de construcții, mobilă, îmbrăcăminte și încălțăminte...);

• Supermarketuri cu produse alimentare;

• Centre auto;

• Case de servicii publice;

• Complexe culturale și recreative de divertisment (piscine interioare și exterioare mari cu parc acvatic, centre SPA, cinematografe, săli de bowling și biliard, restaurante).

5.10.14. Scutirea de impozitul pe venit, pentru o perioadă de 10 ani, a operatorilor economici care au investit în obiecte indicate în p. 5.10.9.

5.11. Dezvoltarea sistemului energetic, optimizarea consumului de energie.

În epoca modernă, energetica (energia electrică, termică și gazele) joacă un rol esențial în dezvoltarea economiei și stabilitatea vieții sociale în stat.

Cerințele-cheie față de sistemul energetic al Republicii Moldova sînt următoarele:

• Siguranța, stabilitatea și calitatea înaltă a resurselor energetice;

• Prețul scăzut la resursele energetice;

• Disponibilitatea mai multor surse competitive de resurse energetice;

• Disponibilitatea în țară a unor capacități energetice care să depășească cererea, în perspectivă.

Respectarea condițiilor indicate mai sus poate dezvolta în țară industria competitivă, agricultura și domeniul serviciilor, precum și poate asigura atractivitatea țării pentru trai.

În acest scop, autoritățile țării ar trebui:

• Să întreprindă toate măsurile pentru reintegrarea țării cît mai curînd posibil și să includă Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES) în sistemul energetic al țării. Să atragă fonduri pentru reconstrucția MGRES în vederea creșterii eficienței acesteia;

• Să excludă factorul politic din activitățile practice de asigurare a țării cu resurse energetice;

• Să încurajeze și să dezvolte sistemele energetice geotermale (solare);

• Să continue eforturile de demonopolizare a pieței energiei electrice, inclusiv achizițiile din străinătate;

• Avînd în vedere numărul foarte limitat de furnizori reali în lume, să elimine haosului de pe piața gazelor naturale. Să restabilească monopolul statului asupra achizițiilor de gaze din străinătate, fapt necesar pentru a exclude din lanțul de achiziții intermediarii;

• Crearea unor sisteme de producere a biogazului și a unor incineratoare de deșeuri în conformitate cu punctul 5.7.3.

5.12. Măsuri de îmbunătățire a sistemului construcțiilor în țară.

5.12.1. Introducere în subiect.

Sistemul construcțiilor din Uniunea Sovietică era caracterizat de un nivel ridicat al birocrației, rămînînd în urmă față de nivelul de dezvoltare tehnologică a construcțiilor din țările avansate, și de un control slab asupra executării planurilor de construcții ale statului. Ca urmare, fondurile erau risipite și se acumulau proiecte care se construiau un timp îndelungat, aducînd pierderi statului și, adesea, o pierdere totală a mijloacelor investite.

Cu toate acestea, acest sistem avea o serie de avantaje:

• Existența unui sistem dezvoltat de organizații de proiectare sectoriale și regionale, capabile să rezolve probleme complexe de elaborare a planurilor generale ale teritoriilor, a schemelor de dezvoltare a industriei și a sferei sociale, precum și de proiectare a obiectelor de orice destinație și complexitate. În aceste organizații de proiectare se acumula documentația privind complexele proiectate și construite, proiecte standard, baza normativă, experiența și cunoștințele, care erau transmise noilor generații de proiectanți;

• Existența unui sistem dezvoltat de normare și standardizare în proiectare și construcție. În acest scop, exista un organ de stat pentru gestionarea sistemului de proiectare și construcție (Comitetul de Stat pentru Construcții) și au fost înființate numeroase institute, birouri de proiectare și științifice. Au fost elaborate și puse în aplicare standarde pentru proiectarea și construcția cuprinzătoare a localităților, întreprinderilor industriale, instituțiilor de învățămînt, obiectelor de agrement și întremare, complexelor agricole, precum și a oricăror alte facilități;

• Existența organizațiilor de construcții, inclusiv a celor specializate, capabile să pună în aplicare proiecte de construcții de orice complexitate.

Prăbușirea URSS a fost un mare șoc nu numai pentru destinele multor oameni, dar și pentru economiile noilor state independente, iar orice criză, după cum se știe, afectează în primul rînd construcțiile. Republica Moldova nu a fost o excepție în această privință. Fenomenele de criză au fost agravate de incompetența în domeniul economic a noilor lideri ai noii țări, care și-au început activitatea prin distrugerea sistemului organizațiilor de proiectare, în care lucrau mii de specialiști înalt calificați. Acești noi lideri (scriitori, poeți, politologi-disidenți și avocați) nu prea înțelegeau de ce țara avea nevoie de institute de proiectare, dar erau foarte atrași de proprietățile imobiliare și terenurile situate în partea centrală a Chișinăului.

Ca urmare, Moldova, ca și alte țări din fosta URSS, a pierdut practic unul dintre cele mai elaborate și cuprinzătoare sisteme de management al construcțiilor care au existat vreodată în lume. Practic, toate institutele de proiectare și organizațiile de construcții au fost distruse.

A trebuit să începem totul de la zero. În Republica Moldova, după criza din anii ‘90, doar datorită entuziasmului constructorilor și proiectanților sovietici întreprinzători, au început treptat să se restabilească organizațiile de construcții, printre care, astăzi, avem companii înalt tehnologizate, capabile să realizeze proiecte de construcții cu o complexitate înaltă. Exemple de astfel de proiecte realizate în țara noastră există. Cu toate acestea, a fost pierdut aproape în întregime sistemul științific de standardizare, dezvoltare și modernizare a documentației normative, într-o situație dificilă se află sistemul de proiectare, în care, încă din perioada sovietică, s-a păstrat singurul Institut de proiectare Chisinauproiect, care trece prin momente dificile, multe localități nu au planuri generale aprobate și casele se construiesc haotic, nu există un control din partea autorităților centrale asupra dezvoltării spațiilor adiacente autostrăzilor, a fost practic uitată necesitatea unei construcții complexe și de ansamblu.

Șefii care s-au succedat ai ministerelor, în subordinea cărora s-a pomenit sistemul de gestionare a construcțiilor, au inițiat și au adoptat legi prost concepute, ignorînd total experiența acumulată, copiind orbește de la unele țări practica acordării unor persoane profesioniste cu specializare îngustă a licențelor pentru proiectarea diferitor părți ale proiectelor, precum și „verificatorilor”. De cele mai multe ori, acești profesioniști sînt antreprenori individuali (de multe ori neînregistrați în această calitate), angajați în privat de către societățile de proiectare. Aceste persoane, în mod individual, poartă răspundere deplină pentru calitatea documentației elaborate, nu educă noi proiectanți, iar experiența lor după pensionare sau deces nu este transmisă nimănui. Experiența bogată a acestor oameni se pierde pentru întreaga țară, spre deosebire de institutele de proiectare sovietice, ai căror specialiști principali au educat de la zero proiectanți cu o calificare înaltă. De asemenea, nu are cine să poarte răspunderea pentru daunele cauzate de documentația de proiectare prost concepută, în cazul decesului autorilor proiectului. Astăzi, aproape toate organizațiile de proiectare din țară au fost create în ultimii 30 de ani și nu au mai mult de 10-15 angajați permanenți, în principal arhitecți, designeri de interior și constructori. De obicei, aceste organizații de proiectare nu supraviețuiesc mai mult de 10 ani, după care dispar împreună cu arhivele și experiența acumulată.

5.12.2. Ce ar trebui să facem?

Există și alte probleme, pentru soluționarea cărora, pe parcursul a 3-5 ani, este necesară efectuarea următoarelor modificări legislative:

• Crearea unui organ independent centralizat în cadrul guvernului, după modelul Gosstroi al URSS, care să dețină toate funcțiile de elaborare și de îmbunătățire a standardelor și a documentației normative în domeniul proiectării și construcției, precum și controlul deplin asupra punerii în aplicare a legilor statului în acest domeniu. Transferul tuturor întreprinderilor și organizațiilor de stat din acest domeniu în subordinea acestei instituții;

• Crearea (restabilirea), în subordinea organului sus-menționat, a direcțiilor științifice și de proiectare necesare, astfel încît, în termen de maximum 5 ani, să fie recreată toată baza normativă necesară în ceea ce privește proiectarea și construcțiile. Alocarea resurselor bugetare necesare pentru această activitate;

• Introducerea unei proceduri de licențiere a organizațiilor de proiectare, stabilind cerințe minime privind structura ierarhică, numărul de angajați, nivelul de calificare a acestora și componența specialiștilor angajați permanent;

• Stabilirea pentru obținerea licenței, a unei liste a funcțiilor obligatorii, care trebuie completate cu specialiști angajați permanent în orice organizație de proiectare;

• Anularea sistemului de licențiere a specialiștilor-proiectanți. Întreaga responsabilitate pentru educarea și formarea profesională, precum și pentru calitatea necorespunzătoare a documentației de proiectare și despăgubirea pentru eventualele daune, ar trebui să fie pusă pe seama organizației de proiectare, precum și a proiectanților, în cazul dăunării sănătății sau al decesului persoanelor;

• Elaborarea, în cel mai scurt timp posibil, prin eforturile organizațiilor locale de proiectare, a planurilor generale ale localităților, în cazul în care astfel de planuri nu există;

• Interzicerea efectuării construcțiilor pe terenurile situate de-a lungul șoselelor la o distanță de cel puțin 100 de metri, fără un proiect complex de dezvoltare, elaborat pentru întreaga zonă de-a lungul uneia dintre șoselele incluse în componența unei localități;

• Obligarea tuturor dezvoltatorilor, ca, în calitate de anexă la actul de dare în exploatare a obiectelor (complexelor), să prezinte organizației de proiectare responsabile pentru teritoriu documentația de proiectare a clădirilor și structurilor, precum și schițele tuturor rețelelor subterane și de comunicații;

• În cadrul programului de dezvoltare a substituirii importurilor și a provinciei, de dezvoltat, într-o perioadă scurtă de timp, industria materialelor de construcții și a echipamentelor pentru construcție, în afară de întreprinderile existente în acest sector. Este vorba despre înființarea și dezvoltarea producerii de piatră, cărămizi și alte materiale ecologice pentru pereți și pereții despărțitori, toate tipurile de materiale de finisaj, inclusiv plăci ceramice, gresie și faianță, diferite tipuri de țevi și supape de închidere, foi de sticlă și oglinzi, cabluri și echipamente electrice, echipamente pentru bucătărie, ventilație și sanitare, precum și alte tipuri de materiale și echipamente utilizate la construcția clădirilor rezidențiale și industriale;

• Industria construcțiilor este o parte importantă a economiei moldovenești, dar cu cel mai înalt nivel al birocrației, ceea ce împiedică semnificativ dezvoltarea acesteia. În acest sens, este necesară crearea, la nivel legislativ, pe lîngă organul de stat menționat în primul alineat al prezentului punct, a unei comisii permanente, formate din reprezentanți ai sectorului construcțiilor. De asigurat această comisie cu un secretariat și un birou, în aceeași clădire cu organul de stat corespunzător. Fără avizul comisiei menționate să nu poată fi adoptat niciun act legislativ și de reglementare, care vizează interesele sectorului construcțiilor.

5.13. Planificarea și administrarea de stat a economiei.

După cum a fost menționat mai sus, ca urmare a lipsei de cunoștințe suficiente în domeniul economiei și finanțelor în rîndul conducătorilor statului, a avut loc o tranziție rapidă de la o economie socialistă, planificată, la o economie construită pe principiul „Va reglementa totul Măria Sa, piața”. Statul s-a îndepărtat complet de problemele legate de prognozarea și planificarea pe termen lung, angajîndu-se activ în privatizarea totală a tot și a toate. Institutul Național de Cercetări Economice, care în perioada sovietică se numea Institutul Științific de Cercetare pentru Planificare, era subordonat Gosplanului RSSM și-i asista pe conducătorii Gosplanului în planificarea științifică a dezvoltării țării pentru următori anii, acum a fost transferat Academiei de Științe Economice din Moldova și se ocupă în principal de analiza situației economice din țară, de prognoza pe termen scurt și, de asemenea, participă la procesul de studii al Academiei.

Îndepărtarea de la putere a managerilor de stat profesioniști, cu spirit patriotic, capabili să evalueze consecințele deciziilor luate de stat în condițiile unei economii în tranziție, absența legilor și a unor acțiuni gîndite, capabile să ia în considerare toate riscurile tranziției la relațiile de piață, excluderea completă a planificării pe termen lung din practica gestionării țării, au dus la problemele sistemice, pe care le-am detaliat mai sus.

Această Strategie descrie imaginile viitorului, la care ar trebui să aspirăm cu toții și pentru realizarea cărora trebuie să efectuăm o muncă pregătitoare uriașă: să evaluăm resursele interne disponibile, să oferim o prognoză realistă a creșterii acestora ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor planificate, precum și să evaluăm posibilitățile reale de atragere a resurselor externe. Țara urmează să rezolve cele mai complicate probleme de finanțare a dezvoltării industriei, agriculturii, energeticii și infrastructurii. În paralel, este necesar să dezvoltăm provincia, precum și infrastructura, și instituțiile sociale. Probleme sînt multe, iar pentru a le rezolva într-un mod coerent și planificat, este necesară revenirea la planificarea la cele mai înalte niveluri ale statului. În acest scop este necesară:

5.13.1. Înființarea unui Comitet de Stat pentru Planificare și Prognoză (Planul de stat al Republicii Moldova) condus de una dintre primele persoane în stat. Să fie subordonat Președintelui.

5.13.2. Încredințarea Planului de stat al Republicii Moldova a funcțiilor de elaborare, prezentare Parlamentului spre aprobare a planurilor septenale de dezvoltare a țării, controlul realizării acestora, precum și actualizarea la timp a planurilor aprobate.

5.13.3. Asigurarea acestei instituții cu resursele materiale, tehnice și financiare necesare pentru realizarea atribuțiilor ce îi revin.

5.13.4. Transferul în subordinea Planului de stat al Republicii Moldova a Institutul Național de Cercetări Economice, atribuindu-i funcții de cercetări științifice a proceselor ce au loc în economia mondială, de elaborare a propunerilor de determinare a locului Republicii Moldova în diviziunea mondială a muncii, de prognozare și modelare a dezvoltării economiei mondiale și regionale, precum și de elaborare a planurilor și graficelor detaliate de realizare a programelor pe termen lung, aprobate de Parlament.