Crezul moldovenilor

ŢARA ŞI NAŢIUNEA

  1.  Iubiţi-vă Patria – Moldova! Niciodată nu vorbiţi de rău ţara voastră. Rezistaţi obiceiului meschin, răspîndit la noi, de a critica pe toți și toate. Nu putem construi un viitor mai bun fără gînduri bune despre trecutul, prezentul şi viitorul ţării noastre.
  2.  Nu aduceţi ca exemplu alte ţări, dezapreciind propria ţară. Adică, în America totul este minunat, în Europa – formidabil, la noi, însă, totul merge prost. Posibil, în anumite sfere am rămas, în urmă, avem ce îmbunătăţi, însă critica sterilă n-o să ne ajute să depăşim situaţia, doar va genera pesimism şi lipsa dorinţei de autodezvoltare. Experienţa altor ţări trebuie studiată şi implementată, dar e inadmisibil să subapreciem posibilităţile noastre.
  3.  Еste imposibil să faci lucruri bune, gîndind negativ. Ţineţi minte, numai gîndurile pozitive despre viitorul ţării şi al poporului sînt capabile să genereze planuri de dezvoltare a personalităţii, a familiei, a afacerilor, a societăţii, care la rîndul lor să ducă la schimbări pozitive în viața noastră. Numai o persoană care crede în viitorul prosper al ţării sale poate făuri pentru şi întru această ţară − proiecte noi; locuri de muncă; se poate implica eficient în politică; este capabilă să promoveze idei noi în diverse domenii ale vieţii publice.
  4.  Fiţi optimişti, schițați planuri de anvergură, dar și de importanță locală. Este imposibil să realizezi ceva, fără a avea o idee clară despre aceasta.
  5.  Stabiliţi-vă obiective de lungă durată. Realizîndu-le – fixaţi-vă noi scopuri. O permanentă existenţă a scopurilor face viaţa plină de sens şi conţinut.
  6.  Nu aduceţi negativul vieţii cotidiene în familie. Încetaţi să discutaţi acasă în termeni negativi despre colegi, prieteni, cunoscuţi şi rude, chiar dacă aceștia greşesc. Discutaţi despre ceva frumos şi lumea se va colora pentru Dvs. numai în culorile bucuriei.
  7.  Nu înjuraţi, mai ales în familie. Cuvintele urîte afectează sănătatea celui, care pronunţă aceste cuvinte, dar şi a celor din jur. Pentru un moldovean este inadmisibil să înjure în prezenţa copiilor şi femeilor.
  8.  Ţineţi minte, fericirea nu depinde de cantitatea banilor, de renume sau de recunoştinţă, de posibilitatea de a fi văzut la ecranul televizorului sau de a defila pe podium. Fericirea depinde de durata şi frecvenţa emoţiilor pozitive, dăruite de lumea înconjurătoare şi de voi înșivă. Căutaţi în lumea ce Vă înconjoară motive pentru bucurie şi le veţi găsi neapărat. Ţineţi minte – emoțiile negative, trimise de Dvs. în spaţiu, se vor întoarce neapărat sub forma unei proaste dispoziţii sau boli. Aşa-i orînduită lumea.
  9.  Trăiţi aşa ca să nu incomodaţi alte persoane. Este un mare păcat să Vă îmbogăţiţi, creîndu-le oamenilor dificultăţi, pentru ca ulterior să le soluţionaţi contra unei remunerări. Parlamentari, funcţionari de stat, judecători, medici, lucrători ai poliţiei şi de alte profesii, care sînteţi în slujba poporului – ţineţi minte, cît de importantă este atitudinea pozitivă față de Dvs. a oamenilor ce depind de voi. Ajutaţi oamenii, fiți onești şi Vă veţi găsi calea în viaţă.
  10. Dăruiţi-le oamenilor atenţia Dvs., dragostea, bunăvoinţa şi posibilităţile Dvs. de a avea o viaţă fericită se vor înmulţi. Fiţi amabili, însă zîmbiţi nu atunci cînd trebuie, ci cînd doriţi să o faceţi.
  11. Fericirea supremă pentru un moldovan – slujirea eficientă întru familie şi Societate. Ajutaţi, în măsura posibilităţilor, toti oamenii care Vă solicită ajutorul, indiferent de naţionalitatea şi statutul lor social. Ţineţi minte: nu sînt mulţi moldoveni pe pămînt, de aceea datoria moldoveanului este să propună ajutor altor moldoveni, chiar dacă cel, care are nevoie de ajutor, nu vi-l cere.
  12. Ţineţi-vă de cuvînt. Gîndiţi-vă, înainte de a promite ceva. Dacă aţi spus Da, atunci trebuie să vă ţineţi promisiunea! Dacă nu sînteţi sigur, trebuie să fiţi în stare să spuneţi Nu – este mai bine, decît, ulterior, să-i dezamăgiţi pe cei, care au contat pe ajutorul Dvs. şi au pierdut timpul.
  13. Un moldovan adevărat nu strigă la fiecare colţ despre ajutorul acordat şi mai ales, despre o binefacere. Noi ajutăm din suflet, dar nu pentru a ne face publicitate. Trebuie să fim recunoscători pentru orice ajutor şi nu face să-i credem pe acei, care se străduie să expună în mass-media orice acţiune de binefacere.
  14. Nu invidiaţi. Ceea ce aveţi – este marea Dvs. bogăţie personală, străduiţi-vă să o descoperiţi în sine. Posibil, că ea constă în cunoştinţele Dvs., pe care mulţi nu le posedă, în talentul de a găti gustos, a relata, a compune, a cînta, a prieteni, în bunătatea şi dragostea faţă de lumea înconjurătoare şi oameni, în calitatea de a crea o armonie şi o viaţă interesantă şi fericită în familie, chiar dacă nivelul de trai mai lasă de dorit. Căutaţi motive pentru a Vă stima pe Dvs. înșivă şi pe cei apropiaţi, le veţi găsi, cu siguranţă, întotdeauna. Ţineţi minte: e absurd să tînjeşti pentru cele nerealizate şi să faci pasiuni pentru cele irealizabile.
  15. Fiţi mărinimoşi. Iertaţi greșelile neînsemnate şi jignirile, în primul rînd, acelor apropiaţi. Întindeţi primul mîna persoanei care v-a jignit, iertaţi-l pe cel, care nu mai prezintă pericol pentru Dvs. şi familia Dvs. Supărarea şi răzbunarea sînt sentimente, care distrug sănătatea şi personalitatea.
  16. Nu iertaţi agresiunea (inclusiv cea informaţională şi psihologică), îndreptată contra apropiaţilor voştri, poporului şi ţării, crimele contra legii, trădarea, hoţia, lipsa dragostei faţă de pămîntul vostru şi memoria strămoşilor. Fiţi gata să ripostaţi, pentru a Vă apăra familia şi ţara prin orice mijloace de orice gen de agresiune.
  17. Mîndriţi-vă de faptul că sînteţi moldoveni. Creaţi-vă stilul Dvs., moldovenesc. Păstraţi tendinţele moldoveneşti în modă, bucătărie, arhitectură etc. Nu căutaţi să imitaţi străinii, convingeţi tineretul să urmeze stilul moldovenesc acasă şi peste hotare.
  18. Păstraţi tradiţiile şi obiceiurile moldoveneşti, răspîndiţi-le, mai ales printre tineri. Marcați sărbătorile tradiţionale moldoveneşti aşa, cum o făceau strămoşii noştri.
  19. Nu condamnaţi istoria voastră. În toate epocile au fost atît momente pozitive, cît şi negative. În aceste perioade au trăit strămoşii noştri – au făurit, au creat, au iubit, s-au bucurat ori s-au mîhnit. Blamînd istoria – blamaţi memoria strămoşilor noştri.
  20. Nu vă ruşinaţi de originea voastră ţărănească. Printre strămoşii fiecăruia dintre noi neapărat sînt ţărani. Va veni timpul, cînd toţi moldovenii vor construi case şi se vor întoarce „la pămînt”. Ţineţi minte, cultura noastră s-a născut şi s-a păstrat la ţară. Un moldovean trebuie să ştie, că în limba noastră s-a păstrat vechiul cuvînt indo-european „ara” − a ara, de la care au provenit cuvintele „arian” şi „aristocrat”. Majoritatea familiilor aristocratice europene au rădăcini ţărănești.
  21. Militaţi pentru păstrarea interdicţiei legale de vînzare a terenurilor agricole străinilor. Pămîntul şi provincia sînt baza culturii noastre, a identităţii naţionale şi sursa lor de dezvoltare. Nu vindeţi pămîntul, dacă intuiţi că se cumpără pentru străini. Dacă, totuşi, trebuie să vindeţi pămîntul, străduiţi-vă să-l vindeţi unui moldovean.
  22. Ţineţi minte, limba, obiceiurile şi cultura moşierului sînt treptat preluate şi de ţărani. Cum e moşierul – aşa-s şi ţăranii. Nu credeţi poveştilor despre investiţiile străine, ca motiv de a vinde pămîntul străinilor. Realizînd chiar o mică parte din ideile Strategie de Dezvoltare 2025-2040, vom putea să ridicăm repede provincia şi agricultura.
  23. Nu plecaţi în străinătate, aplicarea aptitudinilor voastre în Patrie. Dacă aţi fost nevoiţi să plecaţi – creaţi, împreună cu alţi moldoveni, un mic colţişor al Patriei noastre. Poate fi şi un teren în oraş (parc), un club într-o încăpere arendată, un mic restaurant. Întîlniţi-vă regulat cu pămîntenii voştri, glumiţi, cîntaţi cîntece moldoveneşti şi dansaţi dansurile noastre incendiare, scrieţi-ne nouă, aduceţi-vă aminte de Patrie şi visaţi la ziua, cînd vă veţi întoarce pentru totdeauna.
  24. Cu prima ocazie întoarceţi-vă acasă – copiii, părinţii şi prietenii au mare nevoie de Dvs. Ţara are nevoie de voi, iar ţara sîntem noi şi voi, împreună.
  25. Moldoveni, mulţi dintre voi au vizitat ţări străine, inclusiv cele mai civilizate. Aţi acumulat o experienţă nouă, care este importantă pentru voi, pentru familiile voastre şi pentru toată Moldova noastră. Dar principalul, noi am înţeles – moldovenii sînt mai harnici, mai deştepţi şi mai mărinimoşi, decît multe alte popoare, noi ne iubim ţara şi ştim, că şi la noi acasă putem crea condiţii pentru o viaţă demnă copiilor şi părinţilor noştri.
  26. Moldoveni – cetăţeni ai altor state, nu Vă uitaţi Patria, mai des pe acasă, educaţi-vă copiii în spiritul tradiţiilor moldoveneşti şi al dragostei faţă de pămîntul strămoşilor.
  27. Noi, moldovenii, sîntem un popor puternic şi dîrz. Ţara noastră întotdeauna s-a aflat în centrul conflictelor militare, la hotarul confruntării civilizaţiilor. Chiar de sufeream pierderi în războaie, în lupte şi sub dominaţiile străine, întotdeauna ieşeam din ele cu demnitate, păstrînd memoria strămoşilor, limba, cultura şi tradiţiile. Nici un stat străin nu a reuşit să ne şteargă din memorie identitatea noastră naţională şi rădăcinile strămoşilor noştri.
  28. Unii dintre compatrioţii noştri se ruşinau, în prezenţa ruşilor, de faptul că erau moldoveni, acum se ruşinează de acelaşi lucru în prezenţa românilor. Nu vă ruşinaţi de moldovenismul vostru – spuneţi fără sfială, că sînteţi moldoveni şi vorbiţi moldoveneşte. Doar este adevărat.
  29. Vorbiţi aşa, cum vorbeau strămoşii noştri, pe care-i iubim şi-i stimăm. Nu folosiţi cuvinte împrumutate din alte limbi în cazurile, cînd există echivalente moldoveneşti. Cuvintele noastre nu redau mai rău (deseori chiar şi mai bine) sensul celor spuse. Pe site-ul www.dictionar.md, este plasat dicţionarul rus-moldo/românesc, care conţine cuvintele noastre, moldoveneşti, recomandate de proiect spre a fi folosite în locul celor străine.
  30. Ne adresăm către acei intelectuali din Republica Moldova, ccare se consideră români: stimaţi compatrioţi, în virtutea profesiilor voastre sînteţi apţi să obţineţi cunoştinţe, să le analizaţi şi să le sistematizaţi, să trageţi concluzii. Citiţi atent ”Noi, moldovenii”. Proiectul nostru este rodul muncii unui grup mare de savanţi şi profesionişti în diferite domenii, patrioţi ai ţării, care pe parcursul mai multor ani studiază istoria, prezentul şi elaborează variante de viitor pentru străvechiul nostru stat. Sîntem convinşi, că cei mai demni dintre voi vor cunoaşte istoria veritabilă a poporului moldovenesc şi a ţării. Noi ştim, că sufletele voastre se vor umplea de mîndrie pentru poporul nostru şi cu mare dragoste veţi purta prin viaţă numele de „moldovean de etnie”.
  31. Nu Vă supăraţi pe reprezentanţii acelor naţiuni, care fac glume pe seama noastră. Iertaţi-i şi fiţi îngăduitori – în aşa mod ei îşi realizează propriile complexe. Să sperăm, că odată şi odată se vor maturiza. Nu ne este greu – noi şi singuri putem glumi pe seama noastră.
  32. Pericolul major pentru statul şi naţiunea moldovenească este atitudinea unei părţi a intelectualităţii de creaţie şi pedagogice, la fel ca şi a unor politicieni, care tind să influenţeze formarea conştiinţei etnice a poporului nostru. Majoritatea lor au sufletele curate şi îi doresc sincer acestui popor numai bine, dar nu posedă cunoştinţe suficiente despre istoria şi cultura moldovenilor. Această situaţie este firească – cunoştinţe de acest gen puteau fi obţinute cu greu pe timpurile URSS, dar şi mai dificil – în ultimii 30 ani. O parte mai mică a acestor persoane promovează conştient ideologia statului vecin, posibil realizînd careva beneficii în urma activităţii desfășurate.
  33. Moldoveni (inclusiv savanţi şi savanţi istorici), unii dintre voi, din diferite motive, cel puţin o dată s-au înşelat, afirmînd că noi nu sîntem moldoveni şi limba noastră nu este moldovenească. Nu este vina voastră. Mulţi dintre voi nu cunoşteau adevărul despre istoria noastră. Acest adevăr a fost şi este ascuns. În acelaşi timp sînt promovate, studiate în instituţiile de învăţămînt, popularizate prin alte metode teorii false despre originea şi istoria moldovenilor. Acum întreg poporul moldovenesc are posibilitatea să cunoască adevărul. Cunoaştem că sîntem moldoveni şi limba noastră-i moldovenească. Vorbiţi deschis despre aceasta, nu vă sfiiţi de greşelile voastre anterioare. Noi – moldovenii, sîntem un popor cu o istorie proprie bogată şi ne mîndrim cu acest fapt.
  34. Nu acuzăm marii noştri scriitori şi poieţi, reprezentanţi ai intelectualităţii veacurilor XIX şi XX, care, influenţaţi de elanul unirii cu un popor înrudit, au făcut concesii, acceptînd termenii impuşi „România”, „români”, „limba română”. Înţelegem, că unii dintre moldovenii remarcabili acceptau compromisele, deoarece considerau, că realizează sarcini mai importante. Ei greşeau, dar greşelile acestor personalităţi celebre nici într-un caz nu diminuează contribuţia lor la cultura moldovenească. Ei sînt moldoveni de origine, educaţie, apartenenţa la cultura noastră, în memoria noastră ei întotdeauna vor rămîne moldoveni.
  35. Ne închinăm în faţa marilor noştri compatrioţi, care, indiferent de presiune şi agresiune, nu s-au dezis de denumirea străveche a poporului nostru, de numele limbii noastre, nu s-au încadrat în rîndurile celor, care greşeau, acceptînd teoria romană a originii moldovenilor.
  36. Ne adresăm către pedagogi, inclusiv către cei, care sînt funcţionari de stat: fiţi responsabili faţă de părinţi şi copiii, pe care, în virtutea profesiei, sînteţi datori să-i înzestraţi cu cunoştinţe veridice, să le educaţi dragostea faţă de poporul şi ţara lor. Iniţiaţi modificarea manualelor, oferiţi copiilor cunoştinţe despre istoria, cultura, prezentul şi viitorul statului nostru.
  37. Părinţi – moldoveni, oferiţi-le copiilor voştri cunoştinţe independente despre apartenenţa etnică şi istoria poporului nostru. În cartea ”Noi, moldovenii” o să găsiţi întregul volum de informaţie obiectivă argumentată ştiinţific.
  38. Tineri arheologi, istorici şi lingvişti, studiaţi şi cercetaţi istoria adevărată a ţării voastre, a etniei şi a limbii moldoveneşti, şi Vi se vor deschide perspective enorme. Veţi descoperi, pentru sine şi pentru popor, un strat imens de materie neexplorată, va apărea oportunitatea răsturnării multor dogme şi greşeli, consolidate pe parcursul veacurilor, inclusiv şi referitor la istoria şi limbile indo-europene.
  39. Politicieni, funcţionari de stat şi oameni de afaceri, susţineţi savanţii, intelectualitatea de creaţie şi pedagogii. Soluţionaţi-le problemele materiale. Ţineţi minte: ţara are viitor numai atunci, cînd (,) se va dezvolta ştiinţa, cultura şi arta națională, cînd copiii noştri vor fi instruiţi de cei mai buni oameni ai naţiunii.
  40. Români ai Republicii Moldova, de fapt, sînteţi moldoveni etnici de origine. Studiaţi cartea ”Noi, moldovenii”, încercaţi să analizaţi şi sîntem siguri, că mulţi dintre Dvs.vor intra în rîndurile patrioţilor ţării lor şi a etniei moldoveneşti.
  41. Din păcate, unii dintre reprezentanţii acelor moldoveni, care se identifică drept români (mai ales în mediul intelectualităţii de creaţie şi cel al politicienilor) îşi promovează ideologia destul de agresiv. În acelaşi timp propaganda este bazată, în special, pe negarea şi discreditarea slavilor şi, mai ales, a ruşilor. Moldoveni, nu vă lăsaţi prinşi în această capcană. Naţiunea noastră străveche are două rădăcini etnice: pe de o parte , un popor extrem de viguros – geţii, iar pe de altă parte – sarmaţii vestici, din care mai tîrziu au descins slavii, dintre care o parte au fost asimilaţi de moldoveni. Moldovenii şi slavii au trăit împreună în prietenie şi înţelegere timp de milenii, îmbogăţindu-şi reciproс tradiţiile, cultura şi limbile. Ţineţi minte, că limba cancelariei Moldovei, de la fondarea statului în veacul al XIV-lea pînă în veacul al XVII-lea, a fost slavona şi primul abecedar al scrisului moldovenesc restabilit, la fel, a fost slavon.
  42. Negarea rolului componentei slavone a poporului nostru, tendinţa de a lipsi moldovenii de posibilitatea de a cunoaşte limba rusă – este o cale periculoasă, o cale spre degradare, prostire şi mancurtizare a poporului moldovenesc. Aceasta este calea, care duce la dispariţia moldovenilor, la unificarea conştiinţei moldovenilor într-o pseudocultură de masă , la pierderea identităţii noastre.
  43. Trebuie să fim prieteni cu românii – un popor frăţesc, cel mai apropiat nouă din punct de vedere etnic, dar trebuie să fim prieteni şi cu popoarele slave, în primul rînd – cu rușiii şi ucrainenii, subliniindu-ne identitatea.
  44. Români din România, va veni timpul, cînd majoritatea dintre voi va conştientiza adevărata voastră origine şi apartenenţa la un popor mai vechi, decît Roma. Românismul şi-a jucat rolul său în istoria şi consolidarea naţiunii. La o etapă anumită acest rol a fost pozitiv. Pentru dezvoltarea ulterioară a etniei este necesar să ne redobîndim istoria veridică. Cunoaşterea istoriei veridice, a numelui etnic, justificat din punct de vedere istoric şi cultural, permite poporului păstrarea continuităţii şi succesiunii dezvoltării sale, îi clarifică particularităţile, permite păstrarea simbolurilor şi tradiţiilor străvechi, amintirea strămoşilor şi eroilor adevăraţi ai naţiunii. Istoria veritabilă explică izvoarele limbii, culturii şi ale obiceiurilor etniei, formează un fundament puternic, iar bazîndu-se pe ele, naţiunea se poate dezvolta durabil. Cu cît mai adînc sînt studiate rădăcinile naţiunii şi istoria ei, cu atît este mai înţeles prezentul şi mai clar viitorul.
  45. Moldoveni, ţineţi minte, în ţara noastră locuiesс oameni de alte naţionalităţi, care nu s-au declarat moldoveni etnici. Ca reprezentanţi ai naţiunii titulare, creaţi-le acestor oameni condiţii confortabile de viaţă, bazate pe identitatea lor naţională (după limbă şi cultură), fără să-i discriminaţi.
  46. Calitatea etniei depinde de omenia revelată în ea. Iubiţi şi stimaţi reprezentanţii altor naţionalităţi – toţi sîntem copiii lui Dumnezeu, şi toţi sîntem egali. În acelaşi timp, moldovanul trebuie să cunoască diferenţele de alte grupuri etnice şi să conştientizeze misiunea naţiunii sale – uneia dintre moştenitoarele directe ale străvechiului popor indo-european.
  47. Misiunea moldovanului este de a uni, într-un singur popor, calităţile cele mai bune, experienţa şi a realizările civilizaţiei occidentale (romano-anglo-saxone) materiale şi a celei cosmogonice spirituale orientale (slave-indo-iraniene). Misiunea noastră este de a semăna în lume mărinimia, dragostea, înţelepciunea, ospitalitatea, de a crea în ţara noastră un paradis ecologic, de a restitui omenirii spiritualitatea şi mediul, lăsate de Dumnezeu.
  48. Un corp curat, un mediu curat, gînduri curate, un suflet curat – iată idealurile, pe care le promovează moldovenii.
  49. Nu negaţi nimic. Sarcina noastră este de a lua tot ce este mai bun şi din Occident, şi din Orient. Este important pentru noi să soluţionăm problemele materiale ale poporului, dar nu acceptăm ca noi, purtătorii unei culturi străvechi, să devenim o gloată inertă, aflată permanent în căutarea unei bucăţi de pîine, a priveliştilor şi a banilor.
  50. Concepţiile „Numai o dată trăim” şi „După noi – măcar potopul”, la prima vedere sînt destul de atrăgătoare, dar de fapt, duc spre moartea individului concret, reduc durata vieţii lui, îl lipsesc de senzaţia de fericire, îi blochează posibilităţile pozitive ale vieţii de apoi.
  51. Noi sîntem creştini, fiindcă poveţele lui Hristos, date poporului său, erau cunoscute de strămoşii noştri multe milenii în urmă. Ei le respectau întotdeauna, de ele se cuvine să ne conducem şi noi.
  52. Moldoveni, nu uitaţi, interesele de lungă durată ale unui popor ţin de posibilitatea de a participa la realizarea Zămislirii Creatorului.
  53. Adevărata fericire a Omului este de a înţelege Zămislirea Creatorului şi a contribui, pe parcursul vieţii, la realizarea acestei Zămisliri. Fiecare ajunge la înţelegerea Zămislirii pe căi diferite, dar persoana, care a priceput-o, involuntar, se străduie să-şi coreleze acţiunile cu Dumnezeu, creîndu-şi o viaţă fericită în prezent şi pentru viitor.
  54. Se discută mult pe marginea Zămislirii, această chestiune nu este pe deplin studiată de omenire. În acelaşi timp, este simplu să înţelegem, ce anume nu făcea parte din planurile Creatorului. Evident, omenirea nu este creată pentru: a polua cu pesticide şi murdării rîurile şi bazinele de apă; a polua aerul, atmosfera pămîntului şi spaţiul cosmic; a tăia pădurile, fără ca ele să fie restabilite; a nimici oameni; a fi haini, nemulţumiţi şi agresivi, generatori de energie negativă; a ne alimenta cu hrană artificială, plină de suplimente alimentare nocive; a se deda homosexualismului; a-şi consacra viaţa numai îmbogăţirii personale şi distracţiilor.
  55. Numai corectînd greşelile comise faţă de pămînt şi natură, lichidînd mizeria şi sărăcia, revenind la izvoarele proprii, plini de optimism şi energie pozitivă, vom reuşi să fim o naţiune viguroasă şi fericită.
TINERETUL ŞI POLITICA
  1. Nu avem nevoie de staruri TV, produse de fabrici. Cu ajutorul tehnologiilor corespunzătoare este posibilă transformarea oricărui om în vedetă, indiferent de conţinutul lăuntric. Starurile sînt create inclusiv şi din persoane, care nu au vocaţia de a insufla oamenilor tendinţa spre ceva sublim şi frumos. Aceasta este predestinaţia eroilor. Noi avem nevoie de eroi – oameni, care s-au creat pe sine înşişi, care au cucerit respectul societăţii prin faptele lor, care pentru mulţi moldoveni sînt un exemplu de slujire ţării, întru sporirea tezaurului ei spiritual şi material, şi ajutorarea oamenilor.
  2. Remarcaţi talentele adevărate – ele merită susţinere deplină şi adorare. Printre vedetele moldoveneşti, din fericire, sînt mulţi oameni talentaţi.
  3. Vedetelor (dacă puteţi) – fiţi eroi, săvîrşiţi fapte, care pot servi drept exemplu pentru cetăţenii noştri, şi în special, pentru tineret.
  4. Simbolul şi eroul nostru naţional este domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfînt, un domnitor european remarcabil, capabil să făurească lucruri mari cu puteri mici. Ştefan cel Mare este moştenitorul spiritual al strămoşilor noştri antici, unul dintre susţinătorii ortodoxiei greceşti în anii de cumpănă ai agresiunii otomane. Ştefan cel Mare a fost măreţ în toate. Domnitorul nostru cu strămoşii săi – Muşatinii, erau iniţiaţi în destule taine, inclusiv istoria veritabilă a popoarelor indo-europene. Ştefan cel Mare şi strămoşii lui – iată una dintre puţinele dinastii de domnitori din Europa, care au moştenit simbolurile principale ale indo-europenilor antici – culoarea roşie a drapelelor, capul de taur (bour) pe stemă şi oşteanul, învingînd balaurul, ca stemă a ostaşilor.
  5. Moldoveni, străduiţi-vă să nu pierdeţi timpul citind noutăţi, care se repetă – ele nu aduc nimic nou, doar variaţii ale unora şi aceloraşi tipuri de evenimente (reuniuni politice monotipe, omoruri, accidente, imoralitate, violenţă etc.) – informaţie repetată, care ne otrăveşte sufletele cu emoţii negative. Aceste rubrici au umplut mass-media, mai ales publicaţiile aduse de peste hotare sau făcute după modelul lor.
  6. Ţineţi minte, faptul că mass-media difuzează informaţie negativă, zilnic trîmbiţează cazuri criminale tipice, accidente rutiere, de prostituţie şi narcomanie, nu este întîmplător. În spatele vorbelor, precum că informaţia negativă se vinde mai bine, este ascuns un gol spiritual al jurnaliştilor şi al stăpînilor mass-media, sau lipsa dorinţei de a face eforturi pentru a găsi evenimente pozitive, reflectarea cărora, după cum se ştie, este mai complicată pentru jurnalişti. De aceea ne «încarcă» cu negativism. Tot din această cauză multe radiouri și televiziuni pun pe post emisiuni vulgare, lipsite de gust şi tact elementar. Posibil, aceste persoane nu-şi dau seama, că un număr sporit de astfel de emisiuni, ca şi informaţia negativă, repetată de nenumărate ori, involuntar lărgeşte cercul persoanelor amorale, al infractorilor şi ucigaşilor şi, cel mai important – insuflă populaţiei frică, o face pasivă, umple sufletele cu gînduri pesimiste privind viitorul ţării.
  7. Schimbaţi postul de televiziune sau radio, aruncaţi la coş ziarul sau revista, dacă acestea conţin multă informaţie negativă. Străduiţi-vă să nu ascultaţi şi să nu priviţi posturile, care difuzează emisiuni negative, vulgare şi lipsite de spiritualitate.
  8. Ţineţi minte, presă liberă există doar în „poveştile” politicienilor şi ong-iştilor. Mijloacele de informare în masă reflectă nivelul de dezvoltare, punctul de vedere asupra evenimentelor şi preferinţele politice ale proprietarilor lor. Libertatea de a „încărca” poporul cu informaţie negativă monotipică nu reflectă independenţa adevărată a presei, este doar un indice al nivelului scăzut de dezvoltare a sistemului politic al statului. Acest fapt se referă şi la unele aşa−numite ţări civilizate.
  9. Pot fi maximal independente numai mijloacele de informare în masă, care aparţin Societăţii. Noi pledăm pentru restabilirea spaţiului mass-media de stat şi dezvoltarea celui public. Societatea şi Statul trebuie să facă o concurență sănătoasă mijloacelor de informare în masă private . În acelaşi timp, este foarte important să formăm o bază juridică, care ar bloca la maxim folosirea mass-media publice și de stat în favoarea anumitor formaţiuni politice, ceea ce ar crea posibilitatea, ca ele să fie administrate stabil de către persoane de o moralitate înaltă, culte şi independente.
  10. Jurnalişti – moldoveni, ţineţi minte, că adevărul, chiar şi despre evenimentele negative, poate fi prezentat într-o tonalitate liniştită, cu chibzuială, nu pentru a înspăimînta lumea, dar pentru a ajuta la corectarea greşelilor şi la ameliorarea situaţiei în ţară.
  11. Moldoveni, ţineţi minte, pe pămînt există mult rău, deseori el este subtil şi se ascunde în spatele unor feţe drăguţe şi lozinci frumoase. Învăţaţi-vă să deosebiţi răul. Fiţi tari la corp şi suflet, obţineţi cunoştinţe, fiţi întotdeauna gata să învingeţi răul.
  12. Lumea este primordial armonioasă. Bărbatul şi femeia sînt creaţi unul pentru altul, pentru o viaţă armonioasă în familie, pentru a avea urmaşi desăvîrşiţi şi binecrescuţi. Oricare abatere de la această regulă este o patologie. Această maladie, în majoritatea cazurilor, nu este înnăscută, ea este preluată în societate, care, sub aspect de liberalism şi democraţie, cultivă şi propagă abateri de la normele sexuale. E posibil oare să ne închipuim un schilod, care-şi propagă bolile şi afecţiunile, propunîndu-le tuturor să le considere regulă? Este o întrebarea retorică. Anume din acest motiv societatea nu trebuie să încurajeze ridicarea la rangul de normă a tot felul de maladii. Este necesar să acordăm sprijin nelimitat invalizilor, pentru ca ei să se încadreze pe deplin în societate, dar nu putem ajuta cu nimic minorităţile sexuale. O societate sănătoasă se descurcă cu aceste probleme fără multă gălăgie, propagandă, marşuri şi procesiuni.
  13. Cîteva decenii în urmă, la noi nu erau acceptate discuțiile publice despre sex. Mai tîrziu a început a se discuta deschis despre sex şi în şoaptă – despre homosexualism. Astăzi se discută deschis despre homosexualism, l-au legalizat şi i se face publicitate, iar în şoaptă – despre pedofilie şi alte anomalii. Toate acestea sînt prezentate în unele ţări – lideri ai lumii „civilizate” drept exemplu al democraţiei şi respectării drepturilor omului. Ce va fi mîine, unde ne va duce democraţia desfrînată şi permisivitatea totală? Ne aşteaptă doar o îndobitocire totală şi pieirea omenirii. Trebuie să le punem capăt şi, în primul rînd, în ţara noastră.
  14. Fiţi atenţi la politicienii, ong-işti şi alte persoane, care apără o astfel de dobitocie – oare nu sînt ei cumva alde cei, pe care-i apără?
  15. Nu credeţi demagogilor, care se ascund în spatele unor lozinci democratice frumoase. Nu credeţi celor, care vorbesc mult şi des despre libertate, democraţie, egalitatea sexelor şi altele – în spatele acestor cuvinte se poate ascunde orice. Istoria cunoaşte exemple, cînd cu asemenea lozinci au fost nimiciţi zeci de milioane de oameni. Cu aşa lozinci la începutul anilor ‘90 a fost dezbinată Moldova noastră, au murit sute de compatrioţi, a fost distrusă economia, agricultura, sistemul de învăţămînt, au degradat instituţiile publice şi cele de stat. Creaţi-vă opiniile Dvs. despre politicieni şi reprezentanţii aşa-numitei societăţi civile după rodul şi faptele lor – aşa ne învăţa Hristos.
  16. Fiţi atenţi şi critici faţă de tot felul de apărători ai drepturilor omului. Ei sînt deştepţi, lipsiţi de principii, posedă la nivel înalt arta demagogiei, deseori nu percep, că activează contra ţării lor şi lucrează doar pentru cei, care îi plătesc. Şi plătesc, în general, organizaţiile publice străine şi fundaţiile „particulare”. În multe cazuri, în spatele criticii realităţilor existente se ascunde discreditarea statului nostru, se insuflă neîncrederea faţă de viitorul ţării noastre, se abordează probleme secundare, abătînd societatea de la soluţionarea celor mai stringente probleme.
  17. Ţineţi minte, democraţia nu înseamnă paradele „minorităţilor” pe piaţa centrală a capitalei, nici participarea la manifestaţii huliganice în cadrul unei gloate, organizate de cineva împotriva administraţiei alese legitim, nu este posibiltatea copiilor de a petrece pînă în zori în cluburile de noapte, nici devastarea edificiilor organelor puterii de stat, şi nici posibilitatea de a denigra, în presă, pe oricine şi oricînd.
  18. Democraţia – este posibilitatea de a trăi demn, în ţara lor, pentru toţi cetăţenii ei, de a educa şi a da studii calitative copiilor, de a apăra copiii de atacuri informaţionale şi „culturale”, care însămînţează agresie, desfrînare, infantilism şi apatie. Democraţia – este posibilitatea de a trăi într-o ţară curată şi de se alimenta cu produse sănătoase, de a primi informaţie obiectivă despre evenimentele din ţară şi lume, este posibilitatea de a alege cele mai demne persoane în organele puterii de stat. Democraţia este o ideologie pozitivă şi filantropică, la fel – o putere stabilă, bazată pe o astfel de ideologie.
  19. Tineri moldoveni, tindeţi să fiţi liberi, dar luaţi aminte, că libertatea se manifestă prin posibilitatea de a alege. Pentru a face alegerea, aveţi nevoie de cunoştinţe. Ţineţi minte, cu cît omul înţelege mai bine lumea înconjurătoare, cu cît mai multe cunoştinţe are, cu atît mai conştientă e alegerea, cu atît mai multă libertate are el.
  20. Ar fi binevenit, ca fiecare tînăr să fie îndrumat de o persoană, care posedă mai multe cunoştinţe, experienţă, înţelepciune etică, cultură şi care-l iubeşte. Astfel de persoane pot fi mai multe, inclusiv şi părinţii. Nu Vă ruşinaţi să ascultaţi sfaturile oamenilor, care Vă iubesc. Nu veţi pierde nimic, dar puteţi beneficia, evitînd greşelile şi obţinînd noi cunoştinţe.
  21. Încadraţi-vă în viaţa obştească, stimîndu-i pe cei vîrstnici şi pe cei, care ne conduc. Societatea poate să se dezvolte fără cataclisme şi revoluţii numai atunci, cînd funcţionează legile (inclusiv şi cele nescrise) şi cînd există un sistem ierarhic de administrare. Respectaţi munca conducătorilor voştri şi îndepliniţi strict sarcinile puse în faţa voastră. Adresaţi-vă către cei vîrstnici după nume şi numele după tată, sau − «Domn (Doamnă)».
  22. Nu participaţi la manifestaţiile organizate de cineva împotriva administraţiei alese legitim. Ţine-ţi minte, că în spatele unor astfel de măsuri adesea se ascunde o anumită ţară, mai apropiată sau mai îndepărtată. Dacă aveţi idei „cum ar putea să se dezvolte mai bine Moldova» şi sînteţi activ politic, încadraţi-vă într-un partid politic, susţineţi politicienii constructivi – patrioţi ai ţării noastre. Ţineţi minte, oricare revoluţie şi venirea nelegitimă la putere a unei forțe, pune la îndoială viitorul statului nostru pentru mulţi ani înainte.
  23. Opuneţi rezistenţă acelor „revoluţionari”, care organizează manifestări contra organelor puterii de stat, alese legitim. În cele mai dese cazuri în fruntea acestor acţiuni stau reprezentanţii aşa-numitei coloane a cincea – persoane afectate de diferite vicii şi maladii psihice, care se lăcomesc la pomana ţărilor străine interesate, precum şi politicienii vanitoşi şi inculţi, pentru care sensul vieţii este de a fi la putere cu orice preţ. Opuneţi-vă acestor acţiuni, nu vă temeţi de nimic – cu noi este dreptatea, interesele ţării şi ale poporului.
  24. Moldoveni, ţineţi minte, că partidele politice, care încalcă Constituţia, legile Republicii Moldova și în mod intenţionat încalcă legislaţia electorală, sînt în afara legii şi merită să fie izgonite de pe arena politică a statului.
  25. Fiţi atenţi la votare. Ţineţi minte, ca în sursele mass-media electronice vedem politicieni, imaginea cărora deseori este creată de aşa-numiţii tehnologi politici. Politicienii întotdeauna sînt artişti excelenţi, de aceea această imagine deseori nu are nimic comun cu esenţa adevărată a persoanei, pe care ni se propune să o votăm. Străduiţi-vă să adunaţi mai multă informaţie despre politicianul, care Vă interesează. Astfel de informaţie este destul de multă pe Internet. Criteriile cruciale, care stau la baza estimării politicienilor, sînt : o moralitate înaltă, dragostea veritabilă faţă de ţară şi cetăţenii ei. Fără aceste calităţi nu este posibilă existenţa unui politician profesionist, de folos ţării. Atrageţi atenţia la studiile şi profesionalismul acestor persoane (ce a creat, ce a construit, ce a dezvoltat etc.). Acest fapt este foarte important, fiindcă fără a crea ceva frumos în viaţa cotidiană, este imposibil a crea a ceva frumos şi în ţară. Citiţi-i articolele şi cărţile, dacă le are. Vedeţi ce fel de familie are, cine îi sînt prietenii.
  26. Străduiţi-vă nu numai să credeţi îndrumătorilor voştri, dar şi să gîndiţi, să cunoaşteţi, să înţelegeţi şi să intuiţi. Pentru asta am fost înzestraţi de Dumnezeu cu raţiune, subconştient şi suflet, la fel şi cu posibilitatea de a citi şi a primi cunoştinţe. Toate acestea ne ajută să ne orientăm bine în viaţă, dar şi să decidem corect, atunci cînd acordăm încredere liderului politic, spiritual sau cultural. Să crezi trebuie numai în Dumnezeu.
  27. Tineri moldoveni, ţineţi minte, o persoană poate exercita o activitate politică eficientă şi de folos ţării sale numai cu condiţia, că are suficiente cunoştinţe, un bagaj spiritual şi experienţă, confirmate de fapte reale. În caz contrar, riscaţi să fiţi subiectul manipulărilor unor unchi străini şi a politicienilor necinstiţi. După cum spun oamenii înţelepţi: „Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune”. Ţineţi minte, că nici o ocupaţie nu cere atîta experienţă şi cunoştinţe, ca guvernarea unui stat. Este important nu numai să-i doreşti bine poporului tău, dar şi să ştii ce să faci, cum să faci, cu ce scop să faci, care sînt pericolele şi interesele (externe şi interne) etc. Pentru aceasta este necesar să ai experienţă în business, în producere, în ştiinţă, în serviciile publice, în agricultură, să acumulezi experienţa comunicării şi formării relaţiilor constructive cu oamenii din jur şi mediul înconjurător. Este necesar să devii matur. Numai după aceasta, dacă ai un asemenea scop, îţi poţi începe cariera într-o formaţiune politică sau alta.
  28. Politicieni moldoveni, ascultaţi sfaturile străinilor „înţelepţi”, care vin pe la noi, doar ei se străduie sincer să ne ajute. Sfaturile bune urmează a fi luate în consideraţie, dar activaţi aşa, cum este mai bine pentru oamenii şi pentru ţara noastră. Nu sîntem mai prost instruiţi decît străinii, avem destui oameni deştepţi şi pricepuţi, iar problemele noastre – le cunoaştem mai bine.
  29. Politicieni – moldoveni, gîndiți-vă la sensul primordial al profesiei voastre: „a îmbunătăţi viaţa alegătorilor, a tinde să-i faceți fericiți pe concetățeni”. Acesta este sensul activității politicianului și întreaga lui activitate trebuie să fie orientată spre realizarea acestui deziderat. Politicienii de altă natură nu pot fi considerați profesioniști în domeniul lor, nu contează cît de profesioniști sînt în aparență, ei merită să fie scoși de pe arena politică.
  30. Problema majoră, pe care trebuie să o soluţioneze ţara noastră la etapa actuală, este reunirea cu Transnistria şi păstrarea integrităţii teritoriale a statului nostru pe viitor. Acest fapt va duce la soluţionarea multor altor probleme şi va da un impuls enorm dezvoltării teritoriilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Politica statului în toate domeniile urmează a fi orientată spre atingerea acestui scop. Nu există nici un lucru mai important în politica externă, decît unirea ţării, de aceea imitarea activităţii în această direcţie este o crimă gravă contra statului şi întregului popor moldovenesc.
FAMILIA
  1. Banii n-aduc fericirea, dar un moldovan este obligat să-şi asigure familia cu locuinţă, cu alimentare corespunzătoare, să organizeze odihna familiei şi să le dea copiilor studii.
  2. Nu este ruşine să ai puţini bani. Este important, ca familia să dispună de un minim, iar cantitatea mică de bani să nu împiedice persoana să devină o personalitate integră şi independentă, utilă societăţii şi familiei.
  3. Nu este ruşine să cîştigi bine, deoarece un moldovan va cheltui banii obținuți nu numai pentru sine, familia sa, ci va putea oferi ajutor societăţii şi altor oameni.
  4. Naţionalitatea moldovanului se determină după tată. Aceasta înseamnă, că în toate cazurile copilul, tatăl căruia este moldovan etnic, independent de naţionalitatea mamei, la fel este moldovan etnic. Copilul, născut pe teritoriul Republicii Moldova de o mamă – moldovancă etnică sau din părinţi de alte etnii, este moldovan etnic.
  5. Ţineţi minte, în familie trebuie să existe capul – persoana, cuvîntul căreia este hotărîtor în luarea deciziilor. Strămoşii noştri trăiau într-o societate patriarhală, unde bărbatul purta răspunderea pentru securitatea, aprovizionarea materială şi spirituală a familiei. Responsabilitatea este întărită de drepturi, dar pentru fiecare caz aparte, aceste probleme se soluţionează în fiecare familie în mod individual.
  6. Bărbatul şi femeia realizează scopuri diferite, dar la fel de importante pentru familie, societate şi stat. Şi aici rolul fiecăruia dintre ei în nici un caz nu este diminuat. Recunoaşterea acestui postulat stă la baza relaţiilor dintre soţi, ca şi repartizarea obligaţiilor în familie.
  7. Tinere moldovence, ţineţi minte, că menirea unei moldovence este să nască şi să educe moldoveni − cetăţeni demni ai Patriei sale. Fiţi în formă, dar nu luaţi drept exemplu fizicul manechinelor, sleite de puteri din cauza regimului alimentar sever, nu visaţi să vă demonstraţi corpul milioanelor de telespectatori. Corpul vostru este misterul vostru, dăruiţi-l numai viitorului tată al copiilor voştri. Fundamentul fericirii femeii este familia bună şi copiii fericiţi. O femeie, care s-a realizat ca soţie şi mamă, mai lesne reuşeşte în business, serviciul public şi în viaţa obştească. Priviți în jur și veți constata acest adevăr.
  8. Femeile, evident, la fel ca şi bărbaţii pot practica diferite activităţi şi responsabilităţi obşteşti. Femeile pot conduce statul nu mai rău decît bărbaţii, pot face ştiinţă sau business. Dar nici unul din aceste roluri nu poate fi comparat cu cea mai importantă sarcină a omenirii – menținerea lăcaşului familial, prelungirea neamului şi educarea unor copii demni. Acest rol îl poate îndeplini doar femeia.
  9. Moldovencelor, sînteţi baza şi izvorul poporului nostru. Ţineţi minte, că nu este nimic mai important pentru o moldovancă, decît misiunea de mamă şi soţie. Aşa este lăsat de Dumnezeu de cînd lumea, şi abaterea de la această regulă ascunde în sine pericolul degradării şi pierderii naţiunii. Femeile noastre sînt frumoase şi deştepte, deseori mai talentate decît bărbaţii lor, dar este foarte important, ca ele să fie soţii şi mame talentate. Femeile noastre sînt inteligente şi frumoase, ele sînt capabile să facă politică, business, ştiinţă şi multe alte lucruri importante pentru societate nu mai rău, decît bărbaţii. Noi susţinem participarea activă a femeilor în toate domeniile vieţii, dar roagă să conştientizaţi faptul, că nimic nu poate înlocui căldura şi grija mamei, la fel şi hrana pregătită cu căldură şi dragoste.
  10. Bărbaţi moldoveni, iubiţi-vă şi protejaţi-vă femeile, ţineţi minte: în calitate de capi ai familiilor,voi sînteţi responsabili de bunăstarea materială şi spirituală a familiei voastre. Pregătiţi-vă încă din adolescenţă pentru acest rol – deveniţi independenţi de tineri, întăriţi-vă corpul, practicînd sportul şi călirea, obţineţi studii de calitate, străduiţi-vă să obţineţi de sine stătător cunoştinţe diverse, învăţaţi-vă să munciţi, fiţi perseverenţi, puneţi-vă scopuri şi învăţaţi-vă să le realizaţi.
  11. Nu există teme de discuţie interzise între soţ şi soţie, dar – de o manieră liniştită, chibzuită, fără nervozitate şi reproşuri. Ţineţi minte, că majoritatea certurilor în familie au loc nu din cauza celor spuse, ci din cauza felului cum au fost spuse. O discuţie, care îl poate supăra pe celălalt, trebuie chibzuită, pregătită, începută într-o stare liniştită, amiabil şi fără emoţii de prisos. Foarte important: discutînd prezentul, să nu reveniţi la trecut.
  12. Copilul – este proiectul comun a doi oameni care se iubesc. Discutaţi viitorul proiect cu cîteva luni înainte de concepere. Curăţiţi-vă organismul, nu consumaţi alcool şi nu fumaţi, evitaţi stresul şi aflaţi-vă mai des în sînul naturii. Folosiţi (în special viitoarele mame) în această perioadă mai multe fructe proaspete moldoveneşti, legume şi plante leguminoase, verdeaţă şi nuci. Străduiţi-vă să consumaţi, în special, apă pură.
  13. Dacă aţi conceput un copil neplanificat – creaţi-i fătului o atmosferă de dragoste, acest fapt vă va ajuta să corectaţi multe lucruri.
  14. Viitori părinţi, în perioada sarcinii, tindeţi să petreceţi mai mult timp împreună, dedicîndu-vă unul altuia şi viitorului vostru copil. Viitoarea mamă ar fi de dorit să locuiască în sînul naturii, în linişte şi pace, fără stresuri. Vorbiţi cu copilul (fătul), cîntaţi-i melodii şi cîntece liniştite. Viitoarea mamă singură vă simţi dorința să o facă.
  15.  Străduiţi-Vă, în timpul sarcinii, să nu Vă plimbaţi pe străzile zgomotoase şi poluate cu gaze ale oraşului, nu vizitaţi cinematografele, localurile zgomotoase, unde răsună tare muzica (în special rock).
  16.  Nu forţaţi pruncul, învăţaţi să-i ghiciți dorinţele. Pruncul nici odată nu plînge fără motiv. Pentru el, plînsul este unica posibilitate de a exprima o dorinţa, a transmite o informaţie despre disconfort sau durere. Pruncul, înconjurat de dragoste, plînge sau scînceşte dacă-i flămînd, dacă-i este cald (frig), dacă-i ud, dacă nu sînt alături maturii şi-i este urît, dacă nu se simte bine… Nu înfăşaţi copilul şi el va fi mult mai liniştit şi previzibil. Tinere mame , daţi ascultare scîncetului copilului vostru, şi în scurt timp vă veţi învăţa să-l înţelegeţi. Tineri părinţi, dacă Vă enervează copilul vostru, înseamnă că nu aţi învăţat să-l înţelegeţi. Aveţi răbdare şi totul vă va reuşi.
  17.  În primele luni de viaţă, sarcina principală a părinţilor este să supravegheze copilul şi, ghicindu-i dorinţele, să-l ajute la dezvoltarea corpului, a unui sistem nervos stabil, să prindă la puteri şi să cunoască lumea.
  18.  Străduiţi-vă să nu Vă amestecaţi în viaţa lui, supravegheaţi-l şi feriţi-l de pericole, ajutaţi-l să cunoască lumea, răspundeţi-i cu răbdare şi complet la toate întrebările, feriţi-vă să folosiţi metodele de impunere.
  19.  Străduiţi-vă să nu încredinţaţi bonelor educarea copilului. Pînă la 3 (dar mai bine pînă la 5) ani, în preajma copilului întotdeauna trebuie să fie careva dintre părinţi.
  20.  Copilul de vîrstă fragedă – este o personalitate, care nu poate fi asuprită şi înjosită. Nu strigaţi la copil, nu-l bateţi. Încercaţi să-i lămuriţi copilului, cu răbdare şi dragoste, situaţiile create şi de ce anume el nu are dreptate. Căutaţi alte forme de pedeapsă, decît cele corporale. Ţineţi minte : pedeapsa trebuie să fie adecvată greşelii şi nici într-un caz nu trebuie să înjosească copilul. Copilul trebuie să înţeleagă exact pentru ce este pedepsit şi să fie de acord cu aceasta. Acest lucru trebuie explicat cu răbdare.
  21.  Oferiţi-i copilului, simultan, cunoştinţe nu numai despre lucrurile particulare, dar şi despre cele generale. La 3 ani copilul este apt să asimileze,în linii generale, cunoştinţele despre Dumnezeu, structura universului, galaxie, sistemul solar, despre planeta Pămînt, despre faptul, că pe pămînt, în diferite ţări trăiesc oameni de diferite naţionalităţi, şi multe alte lucruri. Cunoştinţele de acest gen îi vor permite copilului să-şi formeze un orizont larg şi să asimileze mai uşor informaţia specializată.
  22.  Moldoveni, ţineţi minte, o mare importanţă în formarea personalităţii o are citirea cărţilor. Din copilărie altoiți-le copiilor voştri dragostea de carte. De la vîrsta de 6 luni neapărat arătaţi-i cărţi copilului, de la 1 an – citiţi-i. Alegeţi o literatură bună, fără grozăvii, împuşcături şi omoruri. Străduiți-vă să-i altoiţi copilului dorința de a citi de sine stătător permanent. Limitaţi, discret, vizionarea televizorului, telefonului și calculatorului.
  23.  Adolescenţi şi tineri, citiţi cărţile recomandate de proiectul nostru. Acest fapt Vă va ajuta să Vă formaţi ca personalitate erudită, Vă va lărgi orizontul, va dezvolta memoria, va forma cunoştinţele de bază şi va pune fundamentul moralităţii în sufletele voastre.
  24.  Părinţi, limitaţi folosirea computerului şi Internetului de către copilul Dvs. Este de dorit, ca micuţul să nu se atingă de computer pînă la 7 ani. Asiguraţi-i copilului Dvs. posibilitatea să citească mult, să iasă la aer curat cu semenii lui.
  25.  Cunoaşteţi-vă şi ţineţi minte strămoşii voştri. Dacă nu aveţi informaţie despre strămoşi – căutaţi. Această informaţie poate fi găsită în arhivele de stat şi cele bisericeşti, la oficiile stării civile, prin intermediul serviciilor consulare ale Republicii Moldova în străinătate, în memoria bunicilor și părinților voştri. Transmiteţi aceste cunoştinţe copiilor voştri. Un moldovan trebuie să-şi cunoască strămoşii săi pînă la a şaptea generaţie.
  26.  Omul moare atunci, cînd se simte uitat şi inutil. Deseori părinţii noştri sînt deprimaţi de lipsa atenţiei din partea copiilor. Moldoveni, aveți grijă de părinţi, străduiţi-vă să fiţi alături de ei. Dacă locuiţi departe de ei, sunaţi-le, acordaţi-le atenţie, vizitați-i mai des. Noi avem nevoie de energia oamenilor care ne iubesc, iar părinţii noştri au nevoie de noi şi mai mult.
  27.  Nu Vă înmormîntaţi apropiaţii în cavouri de beton. Înmormîntaţi-i după vechea tradiţie a strămoşilor noştri, în pămînt. Instalaţi un monument, care poartă memoria simbolică a decedatului, nu mai înalt de un stat de om – la mormînt totul trebuie să fie modest şi frumos. Nu acoperiţi mormintele cu lespezi de beton (sau alte materiale). Sădiţi pe perimetrul mormîntului nişte arbuşti nu prea înalţi şi flori. Dacă este loc de ajuns, sădiţi lîngă mormînt un copac. Nu este obligatoriu să plasaţi o fotografie pe monument, cu mult mai importantă este păstrarea amintirii despre răposat în conştiinţa şi sufletele celor apropiaţi şi a urmaşilor lor. Păstraţi aceste amintiri acasă – în fotografii, documente scrise (povestiri, notiţe despre răposaţi), dar şi galerii ale portretelor strămoşilor.
MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
  1.  Tindeţi să locuiţi în casă particulară, la sol. Nu contează ce suprafaţă are casa, nu are importanţă,unde este ea situată, mult mai importantă este frumuseţea naturală în casă şi în jurul ei, frumuseţe, creată de gîndirea şi munca întregii familii. Străduiţi-vă să folosiţi la construirea casei materiale naturale. Nu acoperiţi casa cu şisturi de ardezie şi ţiglă metalică. Pentru acest scop folosiţi ţiglă de argilă, stuf și şindrilă de lemn.
  2.  Să aveţi neapărat, pe lîngă casă, o grădină mică şi copaci fructiferi, dar este important să nu ocupaţi cu ei tot terenul. Sădiţi în ogradă iarbă (de dorit aşa, încît să nu aveţi nevoie să o cosiţi, sau să o cosiţi rar), sădiţi arbori (tei, mesteacăn, pin, stejar, nuc, salcîm), flori şi arbuşti. Aşa o grădină va crea condiţii bune pentru dezvoltarea copiilor şi odihna deplină a întreagii familii.
  3.  Moldoveni, tindeţi să vă aflaţi mai des în sînul naturii şi să contactaţi cu plantele. Anume plantele au fost gîndite de Creator ca cel mai important mijloc regenerabil, care poate satisface necesităţile omului – pentru hrană, locuinţă, haine. Strămoşii noştri cunoşteau multe despre foloasele plantelor şi a vieţii printre plante. Nu întîmplător moldovenii întotdeauna sădeau pe lîngă casă flori, arbori şi alte plante. Oraşele şi satele noastre nu întîmplător sînt unele dintre cele mai verzi în lume. Plantele sînt izvorul aerului curat, a energiei pozitive şi satisfacţiei estetice. Sădiţi plante, alimentaţi-vă, prioritar cu hrană vegetală, fiţi alături de plante, locuiţi în case din materiale naturale (inclusiv din lemn) şi garantat veţi trăi mai mult.
  4.  Moldoveni, ţineţi minte – omul şi corpul său, este receptor şi sursă a informaţiei universale. Alimentîndu-vă corect, percepînd pozitiv lumea, formaţi-vă un corp sănătos, un suflet receptiv şi vi se vor deschide multe mistere. Să ştiţi, că este preferabilă hrana vegetală proaspătă, neprelucrată. Tindeţi să Vă alimentaţi cu legume şi fructe proaspete, cu nuci, cereale şi leguminoase, crescute în Moldova, din seminţe şi puieţi moldoveneşti. Limitaţi consumarea cărnii şi peştelui. Dacă consideraţi imposibil să renunţaţi la carne şi peşte, consumaţi numai carne proaspătă de origine moldovenească. Animalul, carnea căruia o consumaţi, trebuie să fie „tăiat corect”, iar peştele – prins în rîuri şi lacuri curate. Nu pregătiţi bucatele pentru cîteva zile înainte. Hrana trebuie să fie proaspăt pregătită şi mîncată în decursul zilei, cînd a fost preparată.
  5.  Creatorul a dat fiecărei naţiuni plantele ei. Pămîntul nostru rodeşte nuci, leguminoase, legume şi fructe minunate. Anume ele sînt indicate pentru alimentarea noastră, şi anume ele, crescute în Moldova, sînt deosebit de folositoare pentru noi şi copii noştri. Tindeţi să Vă alimentaţi, în special, cu produse de origine moldovenească şi veţi fi mai sănătoşi.
  6.  Ţineţi minte – în lume practic nu au mai rămas seminţe adevărate (cum le-a făcut Creatorul) de legume, cereale şi leguminoase. Practic, toate legumele, toţi pomii şi arbuştii fructiferi din Europa sînt modificaţi. Legumele şi fructele crescute în Europa nu au gust, şi nici aromă. Au numai aspect comercial şi sînt dăunătoare pentru om. Femeile noastre sînt cele mai frumoase în Europa, fiindcă raţia alimentară, a lor şi a mamelor lor, mai include destulă hrană naturală (cum a fost făcută de Creator).
  7.  Folosiţi în agricultură numai seminţe şi puieţi moldoveneşti. Este cea mai importantă condiţie a sănătăţii naţiunii, din care fac parte copiii voştri. Proiectul moldovenii.md intenţionează să participe la crearea unei reţele de laboratoare pentru monitorizarea calităţii produselor alimentare, folosite în ţara noastră.
  8.  Nu folosiţi în agricultură şi nu consumaţi organisme modificate genetic (OMG) şi alimente, produse din ele.
  9.  Pledaţi pentru interzicerea importului şi folosirii în producerea alimentelor moldoveneşti a ingredientelor artificiale, deşeurilor în urma prelucrării produselor de origine animală, la fel puieţilor şi seminţelor modificate genetic.
  10.  Fiţi foarte atenţi cu alimentele de import, produse de marile companii internaţionale. Aceste companii produc în toată lumea,în cantităţi enorme, produse cu o componenţă şi calitate unificată şi în orice volum, cerut de piaţă. Sarcina lor principală – de a satisface fiecare cerere, care, la rîndul său, este stimulată de o publicitate puternică. Ţineţi minte, este imposibil de a găsi pentru aceste scopuri suficientă materie primă naturală. Anume de aceea practic toate companiile transnaționale folosesc la producerea alimentelor aromatizatori, stabilizatori, îndulcitori şi multe alte componente, create din petrol sau deşeuri. Multe din ele nu se sfiiesc să folosească şi OMG. Susţineţi companiile moldoveneşti, care nu le urmează exemplul.
  11.  Moldoveni, încetaţi să faceţi un cult din consumarea nelimitată a vinului. Ţineţi minte, vinul este băutura alcoolică, care a distrus şi poate distruge multe destine. Cultul naţional al moldovenilor – nu este vinul ca atare, dar consumarea moderată a vinului sec de calitate şi după ce s-a servit masa − puţin coniac vechi, produs din alcool calitativ moldovenesc.
  12.  În loc de băuturi spirtoase, mai bine serviţi ceai. Procuraţi-vă un ceainic mare (sau samovar), diferite soiuri de ceai (inclusiv şi din plantele locale) şi savuraţi-l împreună cu rudele şi prietenii. Fiți siguri, că plăcerea unei astfel de petreceri nu va fi mai mică, decît la servirea vinului.
  13.  Moldovanul – businessman tinde să cîştige numai din ceea, ce aduce folos tuturor.
  14.  Un moldovan adevărat foloseşte la producerea alimentelor numai materie primă proaspătă de calitate. Businessmani – moldoveni, nu folosiţi la producerea alimentelor deşeurile prelucrării animalelor, păsărilor şi peştelui, coloranţi artificiali, aromatizatori, stabilizatori şi alte suplimente dăunătoare pentru sănătatea şi intelectul omului. Ţineţi minte, oamenii în toată lumea doresc să se alimenteze cu produse de calitatate, prin urmare, respectînd aceste recomandări, veţi descoperi noi posibilităţi în afaceri.
  15.  Moldoveni, pledaţi pentru interzicerea propagării şi publicităţii a tot, ce dăunează direct familiilor şi oamenilor – băuturilor alcoolice, ţigărilor, cluburilor şi discotecilor de noapte, cazinourilor şi altor jocuri de noroc, produselor alimentare, care conţin oricare suplimente artificiale, genetic modificate sau produse din deşeuri.
  16.  Un scriitor remarcabil a spus – frumuseţea va salva lumea. Deseori nu înţelegem sensul acestei fraze. Ce au în comun frumuseţea şi salvarea lumii? Lumea o pot salva tehnologiile agricole eficiente și cele de conservare a energiei, explorarea cosmosului, dezvoltarea Internetului… Dar haideţi să ne gîndim, ce ne face şi ne stimulează să trăim fericit, ne trezeşte optimismul şi încrederea în viitor, ne ajută să creăm şi să zidim spre binele familiei şi al omenirii? Frumuseţea! Frumuseţea mamei (doar mama noastră este cea mai frumoasă) ne umple din firavă copilărie cu dragoste şi admiraţie, care ne îndeamnă să cunoaştem lumea şi să învăţăm. Frumuseţea (corpului și sufletului) persoanelor de gen opus ne umple de dragoste creatoar de viaţă, frumuseţea copilului nostru ne dă un imbold pentru viaţă şi dezvoltare, frumuseţea ţării noastre ne insuflă speranţa într-un viitor mai bun şi ne dă forţe pentru a făuri.
  17.  Moldoveni, tindeţi spre frumos în toate. Nu permiteţi umplerea oraşelor şi satelor noastre cu clădiri sumbre şi obscure, pledaţi pentru interzicerea aşa-numitelor construcţii „temporare”, cereţi interzicerea şi demolarea a tot felul de construcţii nelegitime. Împreună cu vecinii, înverziţi şi amenajaţi cartierele şi satele voastre, nu permiteţi gunoişti, luptaţi cu cei, care poluează izvoarele şi rîurile noastre cu ape reziduale, chemaţi conducătorii aleşi să soluţioneze problemele ecologice şi de amenajare a teritoriului.
  18.  Ţineţi minte, nivelul civilizaţiei este determinat nu de volumul bunurilor materiale folosite. Indicele principal de civilizare al unui popor şi stat este – calitatea apei în bazinele acvatice. Meditaţi şi o să înțelegeți, ca este adevărat.
  19.  Moldoveni, este necesar în cel mai scurt timp să soluţionăm problemele de curăţare a localităţilor, cîmpiilor, pădurilor şi bazinelor de apă, să punem ferm capăt poluării lor ulterioare. Este necesar să stopăm degradarea rîurilor şi a izvoarelor noastre. Şi sarcina principală pentru anii apropiaţi este restabilirea rîurilor importante. Trebuie să restabilim debitul apelor şi să îmbunătăţim calitatea apelor Nistrului, Prutului, Răutului şi Bîcului – arterele acvatice, care din vechime aprovizionau strămoşii noştri cu hrană, apă şi care erau sursa de inspiraţie pentru creaţia populară. Aceasta este una din cele mai importante condiţii pentru dezvoltarea statului nostru.
  20.  Nu este simplu să fii fericit, cînd în jurul nostru sînt mulţi, care o duc rău, cînd localităţile nu sînt îngrijite, cînd este gunoi, iar bazinele de apă sînt pline cu apă poluată. Nu este simplu să fii fericit, cînd sînt copii vagabonzi şi bătrîni amărîţi, cînd pleacă peste hotare copiii şi părinţii noştri. Nu este simplu să fii fericit, cînd pentru satisfacerea intereselor de moment o parte dintre politicieni şi intelectualitate uită de istoria şi strămoşii noştri, fiind preocupaţi de denaţionalizarea poporului.
  21.  Moldova noastră e frumoasă, e cîntată în muzica, poezia şi proza renumiţilor compozitori, scriitori şi poeţi moldoveni. Ţara noastră are totul pentru dezvoltare şi o viaţă fericită – un pămînt roditor, păduri şi cîmpii frumoase, văi şi rîuri, lacuri, livezi, vii, mănăstiri, monumente naturale remarcabile (cascade, peşteri carstice, păduri seculare), o cultură străveche şi oameni minunaţi.
  22.  Ţara noastră-i splendidă. Noi doar vom „curăţa-o” de gunoi, de gînduri urîte, noi vom crede în ea, şi ce e cel mai important – vom crede în noi înșine, şi Moldova noastră va reînvia, devenind un exemplu pentru multe popoare. Şi nu vom avea nevoie de mult timp. Este suficientă viaţa unei generaţii – generaţiei noastre.
  23.  Moldoveni, inclusiv şi reprezentanţii elitei politice, spirituale, intelectuale şi de afaceri, toţi cei, care posedă un potenţial intelectual şi resurse, apţi de a influenţa dezvoltarea satului, oraşului, raionului, statului, includeţi-vă în activitatea de redresare a Republicii Moldova – pentru toţi se va găsi o ocupaţie conform posibilităţilor şi dorinţelor voastre.