Nicolae Pascaru: „Ultimul sunet” în 2026 a devenit pentru multe localități un simbol al sfîrșitului unei întregi epoci

Nicolae Pascaru, membru al Consiliului Politic al partidului Alianța „MOLDOVENII”, consideră că reorganizarea de amploare a școlilor rurale din Republica Moldova prezintă riscuri nu numai pentru sistemul de învățămînt, dar și pentru viitorul satelor în sine.

În comentariul său, Nicolae Pascaru a declarat că „Ultimul sunet” în 2026 a devenit pentru multe localități un simbol al sfîrșitului unei întregi epoci, întrucît zeci de școli rurale își pierd statutul sau sînt supuse reorganizării.

Potrivit acestuia, argumentele oficiale ale autorităților – numărul insuficient de elevi, deficitul de cadre didactice și lipsa infrastructurii moderne – nu țin cont de rolul social al școlii în viața comunităților rurale.

„În oraș, școala este în primul rînd o instituție de învățămînt. La sat, școala este centrul întregii vieți. Sala de sport, sala de festivități, curtea școlii, stadionul – acestea sînt spațiile în care trăiește întreaga comunitate. Cînd școala se închide sau își pierde statutul deplin, nu dispare doar educația. Treptat, dispare însăși țesătura socială a satului”, a remarcat Nicolae Pascaru.

El a subliniat că deosebit de dur ar putea resimți consecințele reformei localitățile în care lipsesc centrele culturale, complexele sportive și alte spații sociale.

Nicolae Pascaru a acordat o atenție specială problemei transportării copiilor în școlile mai mari.

„Pe hîrtie, totul pare rațional: autobuzul duce copilul într-un alt sat sau oraș. Dar viața școlară nu înseamnă doar lecții. Înseamnă cercuri extrașcolare, sport, creativitate, participare la viața colectivului. În practică, copiii din satele mici ajung să fie legați de orarul autobuzului și sînt privați de un mediu școlar complet”, a declarat el.

În opinia reprezentantului partidului Alianța „MOLDOVENII”, reforma se desfășoară pe fondul crizei demografice și al plecării masive a populației din țară, însă, în loc de o strategie de păstrare a satelor, statul mizează pe reducerea cheltuielilor.

„Închiderea școlii devine foarte des primul pas către dispariția localității în sine. Fără școală, satul își pierde atractivitatea pentru familiile tinere, pentru dezvoltare și investiții”, a subliniat Nicolae Pascaru.

El a menționat, de asemenea, că multe sate moldovenești au o istorie de secole și fac parte din patrimoniul național al țării.

„În Moldova există sate cu o vechime de 600-700 de ani. Ele existau încă pe vremea lui Alexandru cel Bun și a lui Ștefan cel Mare. Acestea nu sînt doar unități administrative — ele reprezintă istoria vie a țării. Astfel de localități nu pot fi evaluate doar prin prisma statisticilor și a numărului de elevi”, a declarat el.

Nicolae Pascaru consideră că, în locul politicii de închidere, statul ar trebui să caute forme moderne de păstrare a școlilor rurale.

Printre soluțiile posibile, el a menționat dezvoltarea învățămîntului la distanță, crearea unor rețele educaționale, laboratoare mobile, programe de sprijin pentru tinerii profesori, precum și transformarea școlilor rurale în centre multifuncționale pentru educație, cultură și sport.

„Problema școlilor rurale nu ține doar de buget. Este o problemă ce ține de viitorul țării. Dacă satul își pierde școala, își pierde viitorul. Iar odată cu aceasta, statul își pierde stabilitatea și propriile rădăcini”, a subliniat Nicolae Pascaru.

El a menționat că reformele în sistemul de învățămînt trebuie să vizeze nu doar optimizarea cheltuielilor, dar și păstrarea satelor moldovenești și a viitorului acestora.

„Ultimul sunet răsună astăzi ca un avertisment. Nu mai este vorba doar despre învățămînt, dar despre faptul dacă va rămîne în viață mediul rural moldovenesc”, a declarat Nicolae Pascaru.

Conform tradiției, școala rămîne locul în care absolvenții se întorc pentru a se reîntîlni cu tinerețea, cu profesorii și cu colegii de clasă. Dar unde să revină cei a căror școală a fost închisă? Odată cu clădirea dispare nu doar instituția de învățămînt — se pierde o parte din memoria colectivă, din istorie și din legătura dintre generații.