Simulare a securității sau curs către militarizare? De ce legea privind „serviciul militar obligatoriu” ar putea provoca o divizare în Moldova
În timp ce pe tribune oficiale și în culisele forumurilor internaționale se discută fără încetare despre „reziliența națională”, integrarea europeană și modernizarea, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a elaborat un proiect de lege controversat, care, în realitate, pare a fi o încălcare flagrantă a libertății personale și a bunăstării economice a celei mai active părți a societății noastre. Sub pretextul pregătirii cetățenilor pentru apărarea statului, ministerul propune introducerea pregătirii militare inițiale obligatorii în timp de pace pentru bărbații cu vîrste cuprinse între 27 și 55 de ani, care anterior nu au avut nicio legătură cu forțele armate și nu au efectuat serviciul militar obligatoriu. Pentru a justifica această măsură, oficialii ne asigură că instruirea de patruzeci și două de zile reprezintă doar o formă minimă de pregătire, menită să le explice cetățenilor noțiunile de bază ale tacticii și disciplinei. Cu toate acestea, în spatele formulărilor evazive se ascunde o realitate dură. Reprezentanții oficiali ai Ministerului Apărării declară în mod direct că actuala parte pasivă a rezervei reprezintă un paradox, întrucît oamenii figurează în ea doar pe hîrtie, iar în cazul unei crize reale, cetățenii neinstruiți se vor dovedi neputincioși.
Dar apare o întrebare rezonabilă și extrem de incomodă: de ce, în cele trei decenii de independență, statul nu a reușit să construiască o armată de contract compactă, complet profesională și dotată cu tehnologie de ultimă generație? În schimb, autoritățile aleg cea mai simplă, dar distructivă cale — aceea de a acoperi lacunele sistemice din planificarea apărării pe seama timpului personal, a sănătății și a resurselor contabililor, specialiștilor IT, fermierilor și antreprenorilor de rînd, smulgîndu-i cu forța din viața lor obișnuită și din procesele economice pentru o lună și jumătate. Încercările autorilor proiectului de lege de a justifica această măsură prin experiența internațională și europeană par, cel puțin, selective. Ni se aduce în mod insistent ca exemplu Lituania și Letonia. Cu toate acestea, se trece în mod conștient sub tăcere experiența altor țări din Uniunea Europeană. În state precum Romînia, Franța sau Germania, în ciuda situației geopolitice extrem de complexe, se mizează pe dezvoltarea formelor voluntare de pregătire, pe crearea unei rezerve profesionale și pe reechiparea tehnologică, și nu pe constrîngerea totală a populației adulte. Mai mult, chiar și acolo unde există elemente de obligativitate, de exemplu în Suedia, sistemul se bazează pe selecție, pe standarde extrem de înalte de protecție socială și pe un consens public transparent. În schimb, Moldova, în ciuda statutului său constituțional de neutralitate permanentă, încearcă să copieze cel mai dur scenariu al economiei de mobilizare. Pentru ce conflict anume ne pregătesc cu atîta înverșunare, încît, de dragul acestuia, legiuitorii sînt gata să ignore dorința firească a cetățenilor de a duce o viață pașnică și de a munci creativ?
Merită o atenție deosebită nihilismul juridic încorporat în pachetul de măsuri privind munca din cadrul acestei reforme. Statul declară cu generozitate că, pe durata celor patruzeci și două de zile, locul de muncă al angajatului convocat la instrucție va fi păstrat în mod formal. Cu toate acestea, această declarație ignoră complet principiile de bază ale economiei de piață și ale Codului Muncii, transferînd de fapt povara financiară și organizațională a reformei de stat pe umerii sectorului privat. Lipsa de o lună și jumătate a unui angajat cheie, a unui inginer principal sau a unui șef de proiect reprezintă o lovitură directă asupra activității operaționale a oricărei întreprinderi. Cine va compensa pierderile reale suferite de întreprinderi, care ar putea pierde contracte și profituri din cauza perioadei de inactivitate? Cine va compensa pierderile financiare suferite de familii, atunci cînd principalul lor întreținător va fi complet exclus din viața economică? Propunerile adresate cetățenilor de către consultanții ministerului, de a-și folosi propriul concediu plătit pentru a urma instrucția militară, reprezintă culmea cinismului și o încălcare directă a dreptului la odihnă. Nu este vorba de grija pentru securitatea națională, ci de o încercare de a ascunde, pe banii contribuabililor obișnuiți, eșecurile planificării de stat.
În acest context, se ridică în mod logic principala întrebare juridică, pe care autorii reformei o evită cu sîrguință: cum anume intenționează ministerul să-i sancționeze pe cei care vor refuza să participe la experimentele dubioase din domeniul apărării? Pînă la urmă, declararea noii forme de serviciu ca fiind „obligatorie” declanșează automat mecanismele sancționatorii prevăzute de legislația în vigoare a Republicii Moldova. Își dă seama guvernarea că orice încercare de constrîngere se va lovi inevitabil de normele stricte ale legii? Își dau seama autorii proiectului de lege că refuzurile în masă ale cetățenilor de a-și părăsi familiile și afacerile pentru a merge în cazarmă vor atrage după sine aplicarea în serie a articolului 3733 din Codul contravențional, cu amenzi administrative impresionante pentru evaziune de la serviciul militar? Este guvernul pregătit să meargă și mai departe și să interpreteze refuzurile sistematice de a îndeplini „obligația” pașnică prin prisma Codului penal, transformînd cetățenii activi din punct de vedere economic, care respectă legea și plătesc impozite, în potențiali infractori? Cum ar putea presiunea totală, amenzile și perspectiva urmăririi penale să stimuleze dragostea de patrie, și nu se teme oare guvernarea că rezultatul unor astfel de măsuri nu va fi consolidarea apărării, ci trecerea definitivă a afacerilor în economia informală și închiderea în masă a întreprinderilor?
Acest absurd juridic devine și mai evident dacă privim inițiativa prin prisma societății noastre profund divizate și a diasporei colosale din străinătate. Conaționalii noștri din străinătate au o influență decisivă asupra politicii interne a Moldovei, votează activ la alegeri, determinînd în mare măsură cursul geopolitic al țării și formînd puterea centrală. În același timp, autorii proiectului de lege recunosc că înregistrarea și convocarea la instrucție vor fi gestionate de unsprezece centre militare teritoriale, situate exclusiv pe teritoriul țării. Va veni măcar un singur migrant economic din Italia, Germania sau Marea Britanie pentru a petrece patruzeci și două de zile în cazarmă? Răspunsul este evident – NU! În consecință, toată povara aplicării acestei legi va cădea exclusiv pe umerii celor care au rămas în țară. Aceasta creează o inegalitate civică flagrantă: o parte a societății se va bucura de toate drepturile politice și va decide soarta statului, aflîndu-se în deplină siguranță în străinătate, în timp ce cealaltă parte – cei care, prin munca și impozitele lor, țin economia Moldovei zilnic departe de colaps – va fi obligată să urmeze instrucția militară sub amenințarea unor sancțiuni legislative severe.
În contextul unei crize demografice profunde, al îmbătrînirii catastrofale a populației și al exodului continuu de cadre, Ministerul Apărării și Guvernul sînt obligate să răspundă societății la cîteva întrebări directe și dure. În primul rînd, care sînt calculele financiare reale ale acestei reforme, cît va costa bugetul întreținerea, alimentația, asistența medicală, echipamentul și logistica a mii de bărbați cu vîrsta de pînă la cincizeci și cinci de ani, și nu vor depăși oare aceste cheltuieli costul întreținerii unei armate profesionale de contract? În al doilea rînd, cum se corelează această inițiativă cu climatul investițional și ce investitor străin sau local lucid va dori să deschidă o unitate de producție într-o țară în care orice specialist cheie sau manager de vîrf poate fi luat cu forța în cazarmă pentru șase săptămîni? În al treilea rînd, nu se teme oare ministerul că această lege va deveni un catalizator extrem de puternic al unui nou val ireversibil de emigrație, împingînd pur și simplu restul bărbaților activi din punct de vedere economic în străinătate, doar pentru a-și salva familiile de la recrutarea forțată? Și, în sfîrșit, cea mai importantă și fundamentală întrebare, la care cetățenii au dreptul să primească un răspuns extrem de sincer: pentru ce scenariu anume al viitorului autoritățile pregătesc atît de urgent și agresiv populația civilă? De ce, în condițiile unei neutralități declarate oficial, se desfășoară un sistem atît de amplu de instruire militară totală a bărbaților adulți și nu înseamnă oare această pregătire de mobilizare de urgență că, în spatele ușilor închise ale ministerelor, țara și poporul sînt pregătiți în secret pentru o intervenție directă sau o participare imediată la un conflict armat? Sub incitarea activă a unor „parteneri” occidentali, sîntem pregătiți pentru un război în care țara ar putea fi tîrîtă exclusiv în interesul forțelor externe și, în consecință, din cauza retoricii nechibzuite a actualilor conducători ai statului și a renunțării de facto la neutralitate, cu încălcarea Constituției? Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a recunoscut într-un interviu că războiul din Ucraina reprezintă o confruntare între cele mai mari puteri nucleare, iar Ucraina este o forță „proxy” în acest război. Vor conducătorii noștri să ne transforme și pe noi în încă o „forță proxy”? Nu trebuie să permitem acest lucru!
Patriotismul și devotamentul față de stat nu se nasc sub amenințarea bastonului la vîrsta de patruzeci sau cincizeci de ani. Adevărata securitate a Moldovei nu trebuie să se bazeze pe frică, pe amenzi și pe transformarea cetățenilor într-o resursă de mobilizare fără chip pentru rapoarte, ci pe o politică externă bine gîndită, pe apărarea intereselor țării pe scena internațională, pe un dialog onest despre neutralitatea autentică, pe dezvoltarea unei armate profesionale cu tehnologie avansată și pe crearea condițiilor în care cetățenii vor avea ce apăra în interiorul propriei țări!
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII”
