Elena Mărgineanu, despre marile provocări ale Moldovei: „Interesul național trebuie să fie pe primul loc”

De la prețul gazelor și criza energetică la situația Nistrului, reforma educației, finanțările externe și primele provocări ale noului Guvern — Republica Moldova se află în fața unor decizii care îi pot influența dezvoltarea pentru mulți ani.

Elena Mărgineanu, conferențiar universitar, doctor în drept și membră a Consiliului Politic Național al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, analizează în cadrul emisiunii „IMPORTANT” unele dintre cele mai controversate subiecte ale momentului și explică unde vede riscurile, ce întrebări consideră că au rămas fără răspuns și ce ar trebui schimbat în politicile statului.

— În ultimele zile, țara noastră se confruntă cu o criză energetică majoră. Scumpirea gazelor naturale și a motorinei, precum și potențiala scumpire a energiei electrice afectează grav economia Republicii Moldova. Guvernul explică această criză energetică prin contextul global și regional. Cum credeți, de ce Guvernul nu poate avea acces la alte surse energetice, mai ieftine decît cele pe care le procură în prezent?

— Republica Moldova a avut acces la alte surse, dar depinde foarte mult și de dorința Republicii Moldova, precum și de condițiile pe care țara noastră le-a acceptat. Pentru că, atunci cînd vorbim despre așa-numiții noștri parteneri externi — și nu îi critic pe toți — există o diferență între a numi pe cineva partener atunci cînd sînteți pe poziții de egalitate și îți poți negocia propriul interes și situația în care intri într-o discuție acceptînd totalmente condițiile care îți sînt impuse din exterior. Asta nu este un parteneriat.

Dacă noi nu ne ghidăm de interesul național și nu alegem resursele energetice care sînt mai ieftine și mai avantajoase pentru noi, dacă acceptăm condiții prin care ni se spune că trebuie să renunțăm la acestea și să cumpărăm mai scump din altă parte, atunci apare întrebarea privind calitatea deciziilor luate pe plan intern.

Dar criza, într-adevăr, este în același timp una globală. Avem aici o suprapunere. Da, recunoaștem că există crize la nivel global, mai ales la nivel regional, în Europa, dar, în același timp, trebuie să recunoaștem că și pe plan intern au fost luate unele dintre cele mai proaste decizii posibile în ceea ce privește energia și resursele energetice.

Aici ne referim și la gaze, și la petrol, și la energia electrică — la toate aceste componente. Ele sînt domenii separate, dar, în același timp, în fiecare dintre ele nu au fost luate cele mai potrivite decizii.

Să luăm, spre exemplu, gazele naturale. Este strigător la cer faptul că acum se dorește majorarea prețului pînă la 21 de lei. Acest lucru nu este normal.

Dacă ne uităm la prețul de achiziție al gazelor naturale în Republica Moldova și la informațiile oficiale prezentate de Eurostat, vedem că prețul este mai mare decît în multe state europene. Pe pagina oficială a Comisiei Europene putem vedea atît prețul de achiziție, cît și prețul final.

Dacă ne uităm la prețul final, datele Eurostat arată că Ungaria, Croația, România, Slovacia, Bulgaria, Lituania, Estonia, Letonia, Slovenia, Luxemburg și Belgia au avut un preț mai mic la gazele naturale în a doua jumătate a anului 2025.

Poate că acum situația este alta, dar de ce Republica Moldova avea un preț la gaze mai mare decît aceste țări ale Uniunii Europene?

Dacă ne uităm la prețul de achiziție, înainte de logistică și valoarea adăugată, constatăm că și la acest capitol, comparativ cu mai multe state, prețul nostru este mai mare.

Și aici apare o întrebare. Observați că, deocamdată, discutăm doar despre orientarea spre Vest. Nu trecem încă la problema strategică — de ce nu cumpărăm din altă parte; vom reveni și la acest aspect. Vorbim strict despre strategia de achiziție a gazelor naturale din Vest.

De ce cumperi la un preț mai mare, în timp ce statele Uniunii Europene cumpără la un preț mai mic? De ce adaugi aproximativ 40% la prețul final pentru distribuție, logistică și așa mai departe? Cum poate logistica să reprezinte 40% din prețul gazelor? Asta nu este normal!

Mai mult decît atît, dacă te uiți la bursa de gaze din România și transporți gazul din România în Republica Moldova, costul este aproape la jumătate față de situația în care îl transporți din Olanda în Moldova. Noi cumpărăm din România, de pe bursa din București. De ce atunci ni se arată prețurile din Olanda? Sînt niște lucruri foarte, foarte stranii.

Iar în Turcia prețul gazului este mult mai mic. Să presupunem că nu poți lua gaz prin conducta care vine din Ucraina, dar din Turcia îl poți cumpăra de două ori sau chiar de mai multe ori mai ieftin.

Deci există întrebări cu privire la modul în care sînt efectuate achizițiile chiar și în condițiile actuale. Unele dintre aceste decizii nu rezistă unui simplu exercițiu de logică.

Și aici trebuie să răspundă cei de la Energocom și cei de la ANRE. Pentru că există niște decizii care nu sînt clare. Și în metodologia privind calcularea tarifului la gazele naturale — nu-mi amintesc exact indicatorul — există niște formule matematice atît de complicate, încît aproape nimeni nu se poate lămuri în ele.

Autoritățile trebuie să vină și să explice cum este calculat tariful. Cîte companii intermediare există? Dacă există atîtea companii intermediare, de ce este nevoie de ele? De ce?

Dacă Energocom efectuează aceste tranzacții, de ce mai trebuie încă o companie, și încă una, și încă una pînă cînd gazul ajunge la consumator? Pentru că fiecare dintre ele adaugă ceva la preț. Deci există multe lucruri incorecte chiar și în condițiile actuale.

— Dacă vorbim despre strategia Republicii Moldova în domeniul gazelor naturale, care este principala problemă pe care o vedeți?

— Aici lucrurile devin și mai interesante, pentru că oamenii trebuie să înțeleagă foarte clar acest lucru.

Noi cumpăram gaze de la Gazprom mai ieftin, mult mai ieftin. S-a constatat că avem o datorie de aproximativ 710 milioane de dolari. Cifrele diferă puțin, dar suma este aproximativ aceasta.

Autoritățile noastre au comandat sau au realizat un audit, iar partea rusă nu recunoaște concluziile acestuia. Statul Republica Moldova, la rîndul său, nu recunoaște acea datorie în forma revendicată. Dar acest lucru nu înseamnă că partea rusă nu consideră că există această datorie de aproximativ 700 de milioane de dolari.

Deci aveam o datorie de aproximativ 700 de milioane de dolari față de Gazprom și, în același timp, posibilitatea de a cumpăra gaze ieftine.

Ce a făcut statul Republica Moldova? A lăsat această chestiune deoparte și a luat un credit de 700 de milioane de euro de la BERD.

Au fost 300 de milioane de euro în 2022 și 400 de milioane de euro în 2025. În presă, acest lucru a fost prezentat drept sprijin din partea BERD, dar, de fapt, este un credit de 700 de milioane de euro. În dolari, este vorba de aproximativ 800 de milioane.

Deci, pe de o parte, am avut aproximativ 700 de milioane de dolari datorie față de partea rusă, pentru care se putea obține o eșalonare pe mai mulți ani, plus posibilitatea de a cumpăra gaze mai ieftine. Dar noi am spus: nu, vom lua aproximativ 800 de milioane de dolari credit de la BERD și vom cumpăra gaze mai scumpe.  

Potrivit acestei logici, condițiile finanțării ne-au orientat spre achiziții mai scumpe. Aceasta este strategia adoptată de Republica Moldova și, în opinia mea, nu are logică.

Pentru că și în Uniunea Europeană multe state, în pofida retoricii, atunci cînd este vorba despre diplomație comercială, diplomație energetică și propriul interes, mențin anumite relații și țin cont de interesele lor.

Ai nevoie de resurse energetice ieftine. Îți distrugi întreaga economie și întreaga industrie dacă nu asiguri acest lucru.

Republica Moldova a renunțat la gazul mai ieftin și s-a orientat spre condiții în care ajunge să cumpere gaze mai scumpe.

Cineva poate spune că BERD nu a impus asemenea condiții. Bine, atunci publicați condițiile înaintate de BERD. Dar ele nu sînt publicate. De ce nu sînt publicate?

Iar dacă le publicați, nu publicați doar cîteva anexe. Publicați integral toate documentele. Pentru că au mai existat cazuri în istoria Republicii Moldova cînd au apărut scandaluri, s-a solicitat publicarea condițiilor, iar autoritățile au publicat doar anumite anexe.

Nu. Trebuie publicate toate condițiile, integral.

Sau, dacă BERD nu a impus o asemenea condiție, înseamnă că sîntem liberi, nu avem asemenea constrîngeri și ne putem orienta spre opțiunea care este mai avantajoasă pentru noi.

Numai că aici apare următoarea întrebare: bine, rămînem cu aproximativ 800 de milioane de dolari credit față de BERD și, în același timp, cu datoria revendicată de partea rusă. Și cumva trebuie să acoperim aceste obligații în anii următori.

Acum mergem pe varianta gazului mai scump sau vom merge pe varianta gazului mai ieftin?

Dacă mergem pe varianta gazului mai ieftin, oricum trebuie să restituim creditul de aproximativ 800 de milioane de dolari către BERD.

Să ne amintim și de situația de la Giurgiulești. Noi am ajuns în acea situație după relația financiară cu BERD. Oricum trebuie să rambursăm datoriile.

Există și Strategia de securitate, există relația cu Federația Rusă și întreaga problemă a raporturilor politice. Sînt multe lucruri conexe. Dar dacă nu se înțelege că interesul nostru național este să avem o economie funcțională și dacă nu facem legătura cu celelalte sectoare, ajungem la o situație foarte neplăcută.

Deci există două întrebări majore.

Prima: de ce, la nivel strategic, Republica Moldova se orientează spre prețurile cele mai mari? Dacă avem, am avut și putem avea opțiunea unor gaze mai ieftine pentru economia și industria noastră, de ce nu folosim această opțiune?

Și al doilea aspect: de ce, chiar și în condițiile actuale și în parametrii stabiliți în relația cu Uniunea Europeană, noi oricum plătim mai scump? Cumpărăm mai scump și plătim mai mult inclusiv pentru logistică.

— Nivelul apei în rîul Nistru a scăzut semnificativ din cauza caniculei. Autoritățile au luat măsuri de economisire a apei potabile, iar ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a efectuat o vizită de lucru în Ucraina pentru a evalua situația hidrologică. Unii experți afirmă că și Ucraina are o parte de responsabilitate, deoarece nu ar asigura întotdeauna debitul necesar al apei pe cursul fluviului. Cum comentați această situație?

— Aici există mai multe interpretări și mai multe opinii, în funcție de linia de discuție pe care o abordăm.

Discutăm despre ceea ce putem face noi în condițiile pe care le avem sau vorbim despre ceea ce are într-adevăr impact, dar nu se află sub controlul nostru? Sînt aspecte diferite.

Dacă ne referim la ceea ce are într-adevăr impact, dar nu este sub controlul nostru, atunci, într-adevăr, este vorba și despre partea ucraineană, care nu permite în prezent un debit mai mare al apei în Nistru.

Acum debitul a fost redus la 85 de metri cubi pe secundă. Solicitarea Republicii Moldova a fost de 100 de metri cubi pe secundă, pentru că, altfel, situația de pe Nistru poate deveni catastrofală.

Inițial, partea ucraineană propunea 70 de metri cubi pe secundă, noi am solicitat cel puțin 100 și, în final, s-a convenit asupra valorii de 85 de metri cubi pe secundă.

Dar în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk intră aproximativ 30 de metri cubi pe secundă. Adică în lac intră 30 de metri cubi pe secundă, iar nouă ni se eliberează 85 de metri cubi pe secundă. Problema este capacitatea de reumplere a lacului, care, în momentul de față, este pe minus.

Problema se va aprofunda. Și aceasta nu este din cauza primarului, nu este din cauza ministrului Mediului și, probabil, nici în totalitate din cauza părții ucrainene.

Pentru că și ei se confruntă cu seceta. Și în România debitul Dunării a scăzut, iar la Cernavodă s-a discutat inclusiv despre reducerea sau oprirea unor capacități din cauza secetei.

Și partea ucraineană se confruntă cu problema secetei. Dar acest lucru nu înseamnă că nu există întrebări privind exploatarea capacităților și nici nu înseamnă că partea ucraineană s-a comportat întotdeauna corect față de partea moldovenească.

Au existat discuții inclusiv în baza Convenției Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, atunci cînd partea ucraineană a inițiat nu construcția propriu-zisă, ci reconstrucția și extinderea complexului hidroenergetic respectiv.

Da, există o problemă cu debitul apei. Și aceasta nu este o problemă a operatorilor locali de apă, ci a debitului pe care ni-l oferă țara vecină.

Noi avem nevoie de apă, dar nu primim debitul necesar. Aceasta este situația reală.

— În aceste condiții, ce ar putea face Republica Moldova și ce trebuia făcut mai devreme?

— Întotdeauna măsori eficiența și capacitatea autorităților tale în funcție de modul în care acestea reușesc să facă față situației în parametrii pe care îi au la dispoziție.

În ultimele două săptămîni, Primăria a întreprins anumite măsuri și a făcut bine. La momentul actual, în condițiile existente, aceasta este probabil cea mai bună soluție. Ceea ce a făcut Primăria în aceste două săptămîni trebuia însă făcut mai devreme. Trebuie să recunoaștem acest lucru. Dar și mai devreme trebuiau întreprinse alte măsuri.

Voi menționa cel puțin două, ca să simplificăm discuția: lucrările de decolmatare și curățare, precum și plantarea fîșiilor forestiere de protecție.

Dacă nu ai fîșii forestiere de protecție, dacă nu ai păduri, pierzi capacitatea de retenție a apei. Copacii contribuie la menținerea apei și a echilibrului în ecosistemul acvatic.

Dar noi ce am făcut?

Aici apare o întrebare pentru Agenția „Apele Moldovei”: avem echipamente, utilaje, excavatoare de capacitate mare cu care să efectuăm lucrările de decolmatare și curățare în Nistru?

Este o întrebare foarte bună inclusiv pentru o investigație jurnalistică. Are „Apele Moldovei” echipamentul necesar pentru efectuarea lucrărilor de curățare în Nistru? Dacă da, cînd au fost efectuate ultimele lucrări de curățare pe Nistru?

Sau continuăm să apelăm la partea transnistreană, pentru că ei au păstrat echipamentul și efectuează aceste lucrări? Se întîmplă foarte des să apelăm la ei pentru lucrările de curățare a Nistrului.

Dar noi, pe partea noastră, putem face acest lucru?

Aceasta este prima problemă. Nistrul are nevoie de lucrări de curățare. Și, pretutindeni în Republica Moldova, atunci cînd vedem un iaz sau un lac care seacă, prima întrebare este cînd a fost curățat ultima dată. Deci lucrările de decolmatare sînt necesare.

Al doilea punct îl reprezintă fîșiile forestiere de protecție. Dacă nu ai fîșii de protecție, acel corp de apă de suprafață seacă mult mai repede. Iar aceste fîșii sînt obligatorii conform legislației.

În cazul Nistrului există inclusiv cerințe privind zonele de protecție sanitară. Iar fîșia forestieră de protecție trebuie să aibă zeci de metri. În anumite zone poate fi vorba de zeci sau chiar sute de metri în lățime.

Ai nevoie de multe rînduri de copaci. Nu de două rînduri și nu de copaci vechi și uscați. Dar aceste fîșii nu au fost plantate.

Și de aici apare următoarea întrebare: în Programul național de împădurire și reîmpădurire pe care Republica Moldova și l-a asumat pînă în 2032 este prevăzută plantarea fîșiilor forestiere de protecție de-a lungul corpurilor de apă de suprafață? Sau nu?

Pentru că, dacă nu cureți iazurile, rîurile, rîulețele, pîraiele și celelalte corpuri de apă și dacă nu plantezi fîșii forestiere de protecție, astfel încît praful și solul să nu ajungă în apă și să nu contribuie la colmatare, iar soarele să nu favorizeze evaporarea excesivă, atunci nu poți menține acel corp de apă.

Și nu poți menține nici retenția apei în sol și în sistemele subterane, pentru că lipsesc rădăcinile copacilor. Atunci unde să se mențină apa?

Copacul nu doar absoarbe și ridică apa. El contribuie și la menținerea apei în ecosistemul respectiv. Dacă aceste măsuri nu au fost întreprinse, nu este de mirare că acum avem asemenea probleme în întreaga Republică Moldova, dar mai ales în estul țării.

Deci avem aici o suprapunere între ceea ce noi trebuia să facem și nu am făcut. Al doilea aspect este conștientizarea faptului că nu sîntem suficient de pregătiți pentru a răspunde situațiilor de urgență și de criză. Aici, într-o anumită măsură, este de înțeles: nu am avut suficiente simulări și nici nu ne-am mai confruntat cu asemenea situații pentru a ști exact cum trebuie să reacționăm.

Și, evident, există factorul ucrainean, care nu depinde de noi, dar în privința căruia trebuie să negociem și să punem întrebări.

Inclusiv întrebarea fundamentală: de ce partea ucraineană are controlul exclusiv asupra debitului de apă al Nistrului și asupra cantității de apă care ajunge în aval?

— Vitaly Iankovski, pretinsul reprezentant al Osetiei de Sud în regiunea transnistreană, declarat indezirabil în Republica Moldova de la începutul anului 2026, a apărut recent la Tiraspol. Autoritățile susțin că nu știu cum a ajuns acolo. Poliția de Frontieră afirmă că acesta nu a traversat frontiera țării din luna ianuarie, iar ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, spune că nu este vorba despre un subiect de politică externă. Cum comentați această situație și de ce în domeniul securității apar tot mai des asemenea incidente?

— La ultima parte a întrebării nu voi răspunde, dar cea referitoare la această situație este una foarte bună.

Noi am avut vizita talibanilor și vizita reprezentantului Osetiei de Sud. Este oarecum de înțeles de ce aceste două incidente sînt puse împreună, pentru că, în ambele cazuri, este vorba despre reprezentanți ai unor entități pe care Republica Moldova nu le recunoaște oficial.

Totuși, consider că aceste două cazuri trebuie examinate separat. De ce? Pentru că unul dintre ele a presupus o invitație și s-a aflat sub controlul autorităților noastre, iar celălalt nu s-a aflat sub controlul autorităților Republicii Moldova.

Dacă se spune că el nu a intrat printr-un punct oficial de trecere a frontierei controlat de Republica Moldova, cred că aici autoritățile ar putea avea dreptate. Dacă ar fi intrat prin Chișinău sau prin oricare alt punct aflat sub controlul autorităților Republicii Moldova, atunci am fi avut o problemă de securitate, o problemă internă și, într-adevăr, ar fi trebuit să răspundă organele de drept.

Dar dacă el a intrat prin regiunea transnistreană, ceea ce nu este deloc un scenariu exclus, atunci noi nici nu am fi putut face mare lucru. Nici pe plan extern, nici pe plan intern. Aici lucrurile sînt clare.

Și, cel mai probabil, acesta a fost scenariul. A intrat pe acolo pe unde era sigur că poate intra, pentru că aceasta corespundea intereselor sale, iar noi nu avem posibilitatea să intervenim în acest caz.

— Dar în cazul vizitei reprezentanților talibani?

— În cazul talibanilor situația este puțin diferită. Există un aspect care, din păcate, aproape că nu a fost discutat în spațiul public. Noi am conștientizat prea puțin faptul că acești reprezentanți talibani ar putea rămîne impresionați de calitatea solului din Republica Moldova, de faptul că a existat deja un precedent de cooperare și de posibilitatea de a obține anumite beneficii dintr-o asemenea relație.

Din punctul meu de vedere, este mai periculos scenariul în care ei rămîn încîntați de această vizită și de Republica Moldova, în care ei ne descoperă.

Dacă noi rămîneam terra incognita, ceva practic necunoscut pentru talibani, așa cum pentru unii Moldova este mai degrabă numele unei echipe de fotbal decît al unui stat, era minunat, pentru că pur și simplu nu ne cunoșteau.

Mai problematic este dacă ei rămîn impresionați de Republica Moldova, de ceea ce avem noi și nu folosim, inclusiv de solurile și pămînturile noastre.

Pentru că unde au venit? Au fost invitați la Ministerul Agriculturii, nu? Iată, aceasta este o problemă. Mai mult, noi am fost elogiați și în presa lor. Ei au relatat despre Republica Moldova. Și aceasta este o problemă.

— De ce considerați că acest lucru reprezintă o problemă?

— Pentru că data viitoare, cînd vor dori să inițieze o nouă vizită sau o altă formă de cooperare, autoritățile noastre vor trebui să le spună: „Nu, noi nu vă recunoaștem” și așa mai departe.

Din punct de vedere diplomatic, acest lucru nu arată frumos. Poate fi corect, dar nu este frumos.

Faptul că tu i-ai invitat, i-ai primit, după care i-ai trimis înapoi, iar ulterior te comporți de parcă nu-i cunoști, generează o situație foarte neplăcută și creează probabilitatea apariției unor relații proaste.

O relație proastă este mai rea decît lipsa unei relații. Dacă relația există, iar tu ulterior o întrerupi, înseamnă că riști să înrăutățești raporturile. Acestea sînt niște lucruri elementare de logică.

Este un scenariu asemănător cu situația în care invităm migranți din India. Nu am absolut nimic împotriva lor. Pur și simplu, în momentul în care un asemenea proces scapă de sub control, va trebui să spui „nu”. Iar atunci va trebui, într-un fel sau altul, să înrăutățești relațiile. Și nu vrei să ajungi în această situație. De aceea, uneori este mai bine să nu inițiezi asemenea procese.

— A mai existat vreun aspect al vizitei reprezentanților talibani care, în opinia dumneavoastră, nu a primit suficientă atenție?

— Da. Un alt aspect despre care aproape că nu s-a discutat este faptul că Delegația Uniunii Europene și instituțiile europene parcă nici nu au observat că în Republica Moldova au venit reprezentanți ai talibanilor.

Ați văzut vreo reacție din partea instituțiilor Uniunii Europene la faptul că talibanii au venit în Moldova? Nimic.

Dar dacă ar fi avut loc o vizită similară a unor reprezentanți ai Federației Ruse la Ministerul Agriculturii, pentru a-și împărtăși experiența în domeniul fermelor, cum credeți, ar fi existat reacții din partea Delegației Uniunii Europene?

— Sută la sută.

— Vedeți diferența? Instituțiile Uniunii Europene parcă nu au observat că la noi au venit talibanii. Au greșit. Și acesta este un aspect care merită discutat.

— Ministerul Educației promovează reforma „Restart”, care prevede trecerea școlilor în subordinea Ministerului și lichidarea direcțiilor raionale de învățămînt. În paralel, au loc consultări publice privind noile curriculumuri școlare. Credeți că aceste schimbări vor îmbunătăți sistemul educațional?

— Aici sînt, de fapt, două subiecte distincte: reforma „Restart”, care presupune transferarea atribuțiilor din domeniul educației de la consiliile raionale către structuri aflate în subordinea Ministerului Educației, și modificarea curriculumurilor școlare.

În ceea ce privește prima componentă, trebuie să pornim de la o întrebare simplă: dacă direcțiile raionale de învățămînt există deja și îndeplinesc aceste funcții, de ce trebuie lichidate pentru a fi create, în locul lor, alte agenții teritoriale pentru educație?

Dacă în noile structuri vor ajunge aceiași oameni care lucrează acum în direcțiile raionale, atunci apare întrebarea de ce mai este necesară această reorganizare. Dacă, însă, vor fi angajați oameni noi, atunci vor apărea costuri suplimentare pentru selectarea și pregătirea personalului, iar cei care cunosc deja sistemul vor fi înlocuiți.

Așadar, pe de o parte, se vorbește despre optimizare și reducerea cheltuielilor, iar pe de altă parte se creează structuri noi, care presupun costuri suplimentare. Din punctul meu de vedere, există aici o contradicție conceptuală.

Mai mult, eu sînt categoric împotriva concentrării acestor responsabilități în subordinea Ministerului Educației. Rolul principal al unui minister este elaborarea și implementarea politicilor publice. Structurile teritoriale, consiliile raionale și oamenii aflați pe teren cunosc însă mult mai bine situația concretă din școli, problemele de personal, transportul elevilor, infrastructura, finanțarea, necesitățile copiilor cu cerințe educaționale speciale și alte aspecte practice.

Ministerul nu poate gestiona eficient fiecare școală din fiecare localitate a Republicii Moldova. De aceea, în opinia mea, corect ar fi să fie consolidate structurile existente, nu lichidate și înlocuite cu altele care vor îndeplini, în esență, aceleași funcții.

Mai există și un alt risc — cel al centralizării excesive. Atunci cînd toate pîrghiile ajung în mîinile Ministerului, apare inevitabil întrebarea dacă nu va exista și o componentă politică în selectarea directorilor sau a cadrelor de conducere. Cine se aliniază viziunilor promovate de Minister și cine nu? Cine este considerat „potrivit” și cine nu?

Într-un sistem educațional sănătos, asemenea decizii nu trebuie să depindă de afinități politice.

Sper ca, la un moment dat, această abordare să fie revizuită și o parte dintre responsabilități să revină consiliilor raionale.

— A doua parte a reformei vizează noile curriculumuri. Ce vă îngrijorează cel mai mult în acest proces?

— Este un subiect foarte vast și, în opinia mea, mult mai important decît pare la prima vedere. Se intenționează modificarea curriculumurilor pentru toate clasele și integrarea în toate disciplinele a unor concepte precum dezvoltarea durabilă, cetățenia globală, educația financiară, antreprenoriatul și inovarea, competențele digitale și inteligența artificială, educația media, egalitatea și incluziunea, sănătatea și starea de bine, pacea și valorile.

La prima vedere, toate aceste noțiuni sună foarte bine. Problema apare atunci cînd ele trebuie introduse în mod transversal în toate disciplinele — fizică, matematică, biologie, chimie, istorie, geografie și altele.

Asta înseamnă că profesorul trebuie să formuleze exercițiile și sarcinile astfel încît elevul să fie orientat permanent spre anumite teme și anumite tipuri de percepție.

Și aici trebuie să fim foarte atenți. De exemplu, dezvoltarea durabilă și ecologia sînt importante. Eu însămi mă specializez în domeniul ecologiei. Dar există riscul ca, printr-o abordare prea ideologizată, copilului să i se prezinte o singură interpretare a schimbărilor climatice sau a politicilor de mediu.

Am văzut deja situații în care, după anumite seminare de ecologie foarte agresivă, copiii spuneau că, atunci cînd vor crește, vor închide toate fabricile pentru a salva planeta. Asta nu înseamnă educație ecologică echilibrată.

Un alt concept sensibil este cel de „cetățenie globală”. Cetățenia, prin definiție, presupune apartenența la un stat. Atunci ce înseamnă exact „cetățenie globală”? Apartenența la ce?

Există riscul ca elevul să fie învățat să se raporteze mai mult la un spațiu global abstract decît la propria țară, la propria comunitate și la propriul interes național. Noi avem deja numeroase programe extracurriculare despre globalizare și internaționalizare. Din punctul meu de vedere, statul și școala publică trebuie să vorbească în primul rînd despre Republica Moldova, despre identitatea și interesele sale.

— Cum vedeți introducerea competențelor digitale și a inteligenței artificiale?

— Aceste competențe sînt necesare și vor deveni din ce în ce mai importante. Problema este să nu se abuzeze de ele și să nu substituie cunoștințele de bază.

Foarte mult depinde de măiestria profesorului. Tehnologia trebuie utilizată pentru a consolida procesul educațional, nu pentru a înlocui gîndirea, analiza și cunoștințele fundamentale.

— Ați menționat și educația media. Ce riscuri vedeți aici?

— Educația media este importantă, dar numai dacă este predată într-un mod echilibrat. Am predat trei ani disciplina Educație pentru societate la colegiu și am participat la instruiri privind educația media.

La una dintre aceste instruiri ni s-a prezentat un articol slab redactat din Federația Rusă și un articol foarte bine construit din Ucraina, iar exemplul trebuia să demonstreze diferența dintre o sursă „rea” și una „bună”.

Dar problema este că poți face exact invers. Poți lua un articol prost, fără surse, din orice țară și un articol bine documentat din orice altă țară. Dacă alegi exemplele în funcție de simpatii politice, nu mai înveți copilul gîndirea critică, ci îl înveți ce trebuie să creadă. Educația media trebuie să îl învețe pe elev să verifice sursele, să compare informațiile, să caute dovezi și să pună întrebări, nu să îi spună care țară sau care opinie este „corectă”.

— Un alt concept introdus este „egalitate și incluziune”. De ce îl considerați sensibil?

— Pentru că foarte mult contează ce conținut concret va fi introdus sub această denumire.Cum vor fi prezentate anumite subiecte sociale? Cum va fi abordată homosexualitatea? Cum vor fi discutate migrația, diferențele religioase sau etnice?

Nu spun că aceste teme nu trebuie discutate, dar ele nu trebuie prezentate într-o singură cheie ideologică. Părinții au dreptul să știe ce li se predă copiilor și au dreptul să participe la această discuție.

— Ce părere aveți despre modulul „sănătate și stare de bine”?

— Și aici depinde foarte mult de conținut. Copiii trebuie să cunoască principiile unei alimentații sănătoase, să știe despre prevenție, despre stil de viață, despre plante medicinale și despre multe alte lucruri utile.

Dar întrebarea este dacă toate recomandările unor organizații internaționale vor fi prezentate drept adevăruri obligatorii și incontestabile.

Am participat la instruiri pentru potențiali autori de manuale școlare și am văzut exemple în care pozițiile Organizației Mondiale a Sănătății erau prezentate ca reper absolut. Școala trebuie să ofere informație, argumente și context, nu să transforme recomandările unei instituții într-o dogmă.

— În noile curriculumuri apar și noțiunile de „pace” și „valori”. Ce probleme vedeți aici?

— Întrebarea este foarte simplă: pace în interpretarea cui și valori în interpretarea cui?

Valorile se formează în mare măsură în familie. Școala are, desigur, și o funcție educativă. Copilul trebuie să învețe să respecte colegii, profesorii, regulile, să se comporte civilizat și să interacționeze corect cu ceilalți.

Acestea sînt lucruri firești. Dar dacă creezi un program separat prin care începi să îi explici copilului ce valori trebuie să aibă și cum trebuie să le interpreteze, intri într-o zonă foarte sensibilă.

Foarte mult depinde de studiile de caz alese. Poți prezenta o situație emoțională foarte puternică și apoi să atașezi de ea o anumită „valoare”, iar copilul să fie orientat spre o concluzie pe care părintele său poate să nu o împărtășească.

De aceea, eu cred că școala trebuie să pună accentul în primul rînd pe cunoștințe și competențe. Percepțiile și valorile se formează după ce ai o bază solidă de informație și cunoștințe.

— Se vorbește tot mai mult și despre educația bazată pe emoții. Este aceasta o direcție corectă?

— Emoțiile fac parte din viață și nu pot fi ignorate. Dar analiza trebuie să fie rațională. Copilul trebuie să învețe factual ce s-a întîmplat, să înțeleagă relațiile cauză–efect, să analizeze și abia apoi să ia o decizie.

Trebuie să îl învățăm să întrebe: ce s-a întîmplat? De ce? Cine? Cînd? Cum? Care au fost cauzele? Care pot fi consecințele? Ce se întîmplă dacă aplicăm o soluție și ce se întîmplă dacă alegem alta?

Asta înseamnă gîndire critică. Nu să îl împingem direct spre o reacție emoțională.

— În documentele reformei apare și conceptul de „sarcină autentică”. Ce presupune și de ce îl criticați?

— Ideea sună foarte frumos. Sarcinile „autentice” ar trebui să ofere elevului mai multă independență, să îl pună în fața unor probleme reale, să îl facă să colaboreze cu persoane din afara școlii și să producă un rezultat aplicabil în viața reală. Eu sînt de acord că asemenea exerciții pot fi foarte utile.

De exemplu, la matematică, elevul poate calcula perimetrul unui acoperiș sau cantitatea de material necesară pentru o construcție. Este un exercițiu practic și, în același timp, respectă cerințele disciplinei. Problema apare atunci cînd sarcina practică înlocuiește cunoștința de bază. Un exemplu oferit pentru Geografie, clasa a VI-a, este foarte relevant. Sarcina clasică ar fi: „Enumeră formele de relief și caracteristicile lor”. Aceasta este prezentată drept o sarcină „neautentică”.

În schimb, elevului i se propune să planifice un mini-traseu ecoturistic pentru colegii săi, să aleagă formele de relief potrivite, regulile de protecție a mediului, riscurile și echipamentele necesare.

Sună interesant. Dar înainte de a planifica traseul, copilul trebuie să știe ce sînt formele de relief și care sînt caracteristicile lor. Dacă înlocuiești complet sarcina clasică, riști să promovezi creativitatea fără fundament. Dacă păstrezi și sarcina clasică, și proiectul complex, atunci încarci și mai mult curriculumul.

Aici apare contradicția. Ori substituim cunoștințele fundamentale și promovăm superficialitatea, ori adăugăm noi sarcini peste cele existente și complicăm excesiv programa. Școala trebuie să ofere mai întîi baza.

Copilul trebuie să cunoască teoria, conceptele și termenii fundamentali. După aceea poate să creeze proiecte, să experimenteze și să aplice ceea ce a învățat. Creativitatea fără cunoaștere nu poate înlocui educația. Iar tolerarea lipsei de cunoștințe fundamentale nu poate conduce la dezvoltarea unei societăți.

— Ați menționat că noile curriculumuri ar putea avea legătură și cu finanțarea externă. La ce vă referiți mai exact?

— Dacă îmi permiteți, aș vrea să închei subiectul privind „noile educații” din curriculum cu un aspect foarte important. Din informațiile pe care le-am analizat, această componentă este, cel mai probabil, legată de condițiile finanțării de 1,5 miliarde de euro oferite Republicii Moldova.

Este o informație despre care, din cîte știu, nu s-a discutat suficient în spațiul public.

Am consultat pagina Comisiei Europene referitoare la această finanțare de 1,5 miliarde de euro. În prezentarea publicată sînt indicate 153 de puncte sau obiective aferente acestui pachet. Eu am selectat doar cîteva care țin de educație, deși sînt mai multe.

Unul dintre acestea prevede 15,48 milioane de euro pentru revizuirea și aprobarea tuturor programelor școlare obligatorii pentru învățămîntul secundar inferior și liceal. Totodată, profesorilor urmează să li se ofere sprijin pedagogic pentru implementarea programelor revizuite, iar 25% dintre profesorii din învățămîntul secundar inferior și liceal trebuie să fie instruiți pentru a preda conform noilor programe.

Deci vorbim despre aproximativ 15 milioane de euro pentru implementarea exact a schimbărilor despre care discutam mai devreme.

Mai există o componentă de 3,86 milioane de euro pentru avansarea reformei curriculare prin operaționalizarea unui sistem de monitorizare și evaluare bazat pe dovezi, destinat măsurării progresului și performanței elevilor, inclusiv prin evaluări standardizate.

Aproape patru milioane de euro pentru evaluări standardizate.

Și atunci apare întrebarea: dacă există deja asemenea angajamente și asemenea sume prevăzute pentru implementare, cît de reale mai sînt consultările publice? Cît de mult mai poate fi schimbată reforma în urma acestor consultări?

Mai există și o finanțare de 7,47 milioane de euro pentru ca cel puțin 50% dintre cadrele din învățămîntul profesional-tehnic să participe la cursuri de formare continuă și să utilizeze materiale didactice și de învățare sensibile la aspectele de gen și dizabilitate.

Aici eu pun o întrebare foarte simplă: șapte milioane de euro pentru această componentă?

În sistemul nostru de învățămînt, majoritatea angajaților sînt femei. Și atunci trebuie să înțelegem foarte clar de ce este necesară o asemenea sumă și ce anume urmează să fie finanțat.

Cînd s-au negociat aceste priorități, de ce nu s-au cerut șapte milioane de euro pentru ca toate școlile să aibă grupuri sanitare în interior? De ce nu s-au cerut acești bani pentru cantine școlare?

De ce nu s-au cerut șapte milioane de euro pentru laboratoare de fizică și chimie, astfel încît elevii să poată vedea în practică fenomene precum gravitația, optica, refracția, reflexia luminii și să poată face experimente?

Poate astfel un copil ar descoperi un interes pentru inginerie, fizică sau alte științe exacte, domenii de care Republica Moldova are nevoie.

Dar nu despre laboratoare vorbim aici, ci despre alte componente.

Și trebuie să subliniez din nou: toate acestea fac parte dintr-un pachet de finanțare de 1,5 miliarde de euro. Este foarte important ca oamenii să cunoască aceste lucruri și să înțeleagă pentru ce sînt asumate aceste angajamente.

— Să trecem la un alt subiect legat de cooperarea externă. Recent, agenți ai FBI și ai Serviciului de Securitate Diplomatică al Statelor Unite s-au întîlnit cu reprezentanți ai instituțiilor de drept din Republica Moldova pentru a consolida cooperarea în combaterea centrelor de apeluri frauduloase transnaționale. Unele surse sugerează că vizita ar putea avea legătură și cu verificarea modului în care au fost utilizați banii acordați de Statele Unite Republicii Moldova în diferite domenii. Cum apreciați această vizită și credeți că această cooperare poate contribui la combaterea fraudelor?

— Dacă ar exista suficientă voință și suficient efort, evident că s-ar putea lucra mai eficient în acest domeniu. Dar trebuie să recunoaștem că, atunci cînd vorbim despre rețele mari, coordonate din afara țării, este mult mai dificil să le destructurezi.

De ce spun acest lucru?

Pentru că, dacă aceste centre ar fi coordonate din interiorul Republicii Moldova, ar fi greu de înțeles cum autoritățile noastre nu ar reuși să le identifice și să le închidă.

Noi trebuie să pornim de la prezumția că autoritățile acționează corect și că, atunci cînd avem o activitate ilegală, instituțiile statului fac tot posibilul pentru a o combate, nu pentru a o menține.

Avem Agenția pentru Securitate Cibernetică, avem structuri specializate în domeniul cibernetic în sistemul de apărare, în Poliție, în inspectorate și în Procuratură.

Dacă asemenea activități s-ar desfășura exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, în mod normal ele ar trebui să fie depistate și eliminate.

Sigur, putem construi și alte ipoteze, dar prefer să nu merg în direcția speculațiilor. Este mai corect să pornim de la ideea că avem de-a face cu o operațiune transnațională, coordonată din afara Republicii Moldova, iar autoritățile noastre încearcă să răspundă acestei amenințări.

Dacă aceste structuri operează din afara țării, atunci vorbim despre o operațiune foarte vastă. Este firesc ca aici să fie interesate Interpolul, FBI și alte servicii internaționale.

Eu înțeleg foarte bine și interesul FBI.

Din ceea ce am auzit și din ceea ce putem deduce din amploarea acestor centre, ele au acumulat cantități foarte mari de informații despre cetățenii Republicii Moldova: informații despre rude, vacanțe, conturi, situație financiară și multe alte date personale.

Și nu este vorba doar despre cetățenii Republicii Moldova.

Orice serviciu de securitate ar fi interesat să afle ce baze de date au fost create, ce informații conțin acestea, cum au fost colectate și în ce scop pot fi utilizate.

Și instituțiile noastre ar trebui să fie interesate să obțină aceste informații.

De aceea, combaterea acestor call-centre și identificarea informațiilor cu care operează mi se pare un obiectiv absolut firesc al acestei cooperări.

În ceea ce privește ipoteza că ar putea fi verificat și modul în care au fost utilizați banii americani, nu pot afirma că acesta este scopul vizitei, pentru că nu dețin asemenea informații. Dar nici nu pot exclude complet această posibilitate.

Orice finanțator important este interesat să știe cine a primit bani, ce sume a primit, cum au fost utilizate resursele, dacă proiectele au fost implementate conform destinației și dacă au existat eventuale abateri.

Dacă descoperi că cineva a utilizat resursele într-un mod necorespunzător, ilegal sau contrar condițiilor stabilite, evident că apar întrebări și consecințe.

Pentru orice stat care oferă finanțări externe, este important să știe cine administrează corect aceste resurse și cu cine poate continua colaborarea.

De aceea, această vizită poate avea mai multe avantaje pentru partea americană: pe de o parte, identificarea modului în care au fost utilizate anumite finanțări și stabilirea viitorilor parteneri de cooperare, iar pe de altă parte, destructurarea centrelor de apeluri frauduloase și înțelegerea tipului de informații pe care acestea le-au acumulat.

Din acest punct de vedere, cooperarea este una logică și poate fi utilă și pentru Republica Moldova.

— Noul prim-ministru, Vasile Tofan, a preluat conducerea Guvernului într-o perioadă foarte dificilă pentru Republica Moldova, marcată de crize energetice, economice și sociale. Ce i-ați recomanda pentru a depăși cel puțin o parte dintre aceste probleme și care ar fi, în opinia dumneavoastră, trei priorități majore pentru țară?

— Aș încerca să formulez niște recomandări realiste pentru domnul Tofan, fără a avea pretenția că dumnealui va urmări neapărat ceea ce spun eu sau că va considera necesar să procedeze anume în acest fel.

Aș începe mai diplomatic și mai politicos. Nu am, deocamdată, pretenții față de actualul prim-ministru, pentru că nici nu ar fi corect să formulezi un verdict categoric atunci cînd o persoană abia a venit în funcție și încă nu a avut suficient timp să demonstreze ce poate.

Este corect să oferim o evaluare preliminară după o anumită perioadă. Bineînțeles, atunci cînd apar anumite decizii și intervenții, putem să le apreciem punctual, dar nu să punem deja o etichetă generală asupra întregii activități.

Mi-aș dori foarte mult ca noul prim-ministru al Republicii Moldova să aibă, în primul rînd, mai multă capacitate de a lua decizii în mod independent și, în al doilea rînd, să ia aceste decizii în interesul Republicii Moldova.

Spun acest lucru pentru că am anumite dubii dacă toate deciziile care se iau pornesc într-adevăr din inițiativa proprie a celor care le promovează. Programul îl cunoaștem, echipa o cunoaștem și există mai multe elemente care ridică întrebări.

În același timp, observ că noul prim-ministru încearcă destul de activ, inclusiv în cadrul conferințelor de presă, să explice situația. Chiar încearcă să explice ceea ce descoperă în Republica Moldova. Mi-aș dori ca dumnealui să înțeleagă foarte clar faptul că resursele energetice sînt esențiale pentru Republica Moldova și că, fără o componentă energetică solidă și accesibilă, noi nu putem avea o economie și o industrie funcționale.

Am discutat deja despre energie. Aici sînt mai multe aspecte care trebuie examinate: inclusiv verificarea deciziilor luate pînă acum și, eventual, orientarea spre alte surse energetice mai avantajoase.

Nu mă refer neapărat la energia regenerabilă. Mă refer, în primul rînd, la acele surse reale de energie care sînt mai ieftine și care pot asigura competitivitatea economiei.

Dacă există astfel de surse mai ieftine, atunci apar inevitabil și întrebări legate de relațiile cu statele care le pot furniza. Asta înseamnă că trebuie să faci diplomație, să construiești relații și să negociezi.

Mi-aș dori ca această componentă energetică să fie analizată în mod realist, din perspectiva interesului nostru național, și nu doar în funcție de ceea ce ni se recomandă sau ni se dictează din exterior. Aceasta ar fi prima prioritate.

— Care ar fi a doua?

— A doua ține de reforma administrației publice locale. Mi-aș dori ca prim-ministrul să aibă curajul să se opună actualei formule de reformă și amalgamare. În opinia mea, aceste amalgamări nu sînt potrivite în forma în care sînt promovate acum. Prim-ministrul încă are posibilitatea să oprească procesul și să lase amalgamarea obligatorie doar pentru localitățile care au sub 1.500 de locuitori.

Legislația noastră prevede un anumit prag pentru clasificarea unei unități administrativ-teritoriale, iar atunci cînd în documentele de politici apare plafonul de 3.000 de locuitori, apar întrebări privind concordanța cu legislația existentă.

Dacă premierul ar reveni asupra acestei abordări și ar spune: „Localitățile foarte mici pot fi amalgamate, iar celelalte pot decide singure dacă doresc acest lucru sau nu”, ar fi, din punctul meu de vedere, o soluție mult mai echilibrată.

Recunosc că nu știu cît de realist este un asemenea scenariu, dar mi-aș dori să-l văd. Tot aici aș include și reforma fiscal-bugetară.

Mi-aș dori ca prim-ministrul să revadă încă o dată modificările propuse. Nu mi se pare logic să nu plafonezi anumite salarii din sectorul public, să lași remunerații foarte mari, să nu faci o inventariere serioasă a modului în care sînt cheltuiți banii publici, dar, în același timp, să majorezi taxele pentru oamenii cu venituri mici, pentru alimente, gaze și alte necesități de bază.

La conferința de presă de aseară s-a vorbit despre anumite modificări, dar documentul integral încă trebuie analizat.

De exemplu, s-a spus că pentru produsele moldovenești ar urma să rămînă cota precedentă de TVA, iar pentru anumite produse de import cota ar urma să crească pînă la 20%.

La prima vedere, pare că astfel este susținut producătorul autohton. Dar trebuie să analizăm efectele în lanț. A fost dat exemplul potrivit căruia brînza moldovenească ar rămîne cu o cotă de TVA de 8%, în timp ce mozzarella importată ar putea ajunge la 20%.

Bineînțeles, producătorul local de brînzeturi poate spune că este avantajat și că va vinde mai mult. Dar restaurantele și sectorul HoReCa, care utilizează astfel de produse de import, nu vor fi la fel de încîntate. Costurile lor vor crește, iar asta poate afecta întregul sector.

Deci poți susține un segment și, în același timp, să lovești într-un altul. La fel, s-a vorbit despre uniformizarea TVA, argumentîndu-se că actualul sistem ar fi prea complicat pentru contabilitate și evidență.

Dar dacă acesta este argumentul, atunci de ce introducem din nou praguri și coeficienți diferiți?

De exemplu, se vorbește despre un anumit plafon pentru consumul de gaze sau energie electrică, iar peste acel plafon se aplică o cotă de TVA de 20%.

Atunci nu mai putem vorbi despre o simplificare reală. Mai mult, întreprinderile industriale nu pot avea un consum mic. Fabricile, producătorii și întreaga industrie au, în mod firesc, un consum energetic ridicat. Prin urmare, în această formulă, gospodăriile cu un consum redus pot rămîne la o cotă mai mică, dar întreprinderile și producătorii ajung automat la cota maximă.

Asta înseamnă costuri suplimentare pentru producție, iar aceste costuri se vor regăsi ulterior în prețurile finale.

De aceea, mi-aș dori foarte mult ca prim-ministrul să revizuiască atît reforma administrației publice locale, cît și reforma fiscal-bugetară.

— Și care ar fi a treia prioritate?

— A treia prioritate ține de cultura și identitatea noastră. Republica Moldova este o țară în care o mare parte a populației se identifică cu tradiția creștin-ortodoxă. Mi-aș dori ca Guvernul să țină cont de cultura moldovenilor, de specificul nostru și de faptul că această cultură trebuie protejată.

Indiferent de politicile sau recomandările care vin din exterior — fie că vorbim despre migrație, programe școlare, economie, investiții sau orice alt domeniu — componenta culturală trebuie să fie prezentă în toate politicile publice.

Interesul național nu este doar unul economic. Este și cultural, social și identitar. Mi-aș dori să văd acest lucru nu doar declarat, ci și aplicat în practică și explicat clar de prim-ministru.

La momentul actual, acest prim-ministru este domnul Vasile Tofan, iar eu cred că una dintre responsabilitățile sale importante este să demonstreze că politicile statului pornesc, în primul rînd, de la interesele cetățenilor Republicii Moldova.