Elena Mărgineanu: Fără salarii decente pentru profesori, sistemul educațional nu poate fi reformat

Conferențiar universitar, doctor în drept și membră a Consiliului Politic Național al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Elena Mărgineanu, consideră că una dintre cele mai grave probleme ale sistemului educațional din Republica Moldova este lipsa salarizării adecvate pentru cadrele didactice și scăderea prestigiului profesiei de pedagog.

În cadrul emisiunii „Important” de la TVC21, Elena Mărgineanu a declarat că fără investiții reale în educație și fără motivarea profesorilor, sistemul nu poate fi reformat.

„O revoluție în sistemul educațional ar însemna să-i dai salarii normale profesorii și la învățători. Dacă faci un recalcul bugetar și începi să le dai salarii normale, adecvate, asta este o revoluție extraordinară. Asta e un plus mare, care nu se face pentru că se găsesc bani pentru fel de fel de chestii, pentru fel de fel de unități militare. Suntem țară neutră. Se găsesc bani pentru careva cursuri de leadership, pentru niște activități care nu sunt atît de prioritare”, a declarat Elena Mărgineanu.

Potrivit acesteia, tinerii evită să intre în sistemul educațional deoarece salariile din domeniu sunt mult sub media pe economie.

„Un tînăr specialist care devine învățător intră în acest sistem, el are salariul cu 40% mai mic decît salariul mediu pe economie. Și care-i motivația tinerilor să vină în acest domeniu? Nu-i în acest sector”, a afirmat ea.

Conferențiarul universitar susține că fără salarizare adecvată și fără ridicarea prestigiului profesorului, sistemul pierde oamenii capabili și motivați. Ea consideră că degradarea sistemului educațional poate avea efecte grave asupra societății

„Fără salarizare în sectorul educației, fără a ridica prestigiul pedagogului, tu nu atragi cadrele care sunt interesate, care pot să gîndească și ar putea să fie un exemplu intelectual. Fără aceasta, tinerii pierd interesul și nu mai văd valoarea în cunoștință. Prin aceasta ulterior, tu creezi posibilitatea ca oamenii care sunt mai mediocri, care sunt mai slăbuți, să creadă despre sine că sunt mai puternici. Și asta este un pericol. Și toți știu, dacă vrei să ridici o țară, investești în educație”, a afirmat aceasta.

Totodată, Elena Mărgineanu a abordat și problema incluziunii sociale în instituțiile de învățămînt, declarînd că actualul model aplicat în școli și grădinițe creează dificultăți atît pentru copiii cu cerințe speciale, cît și pentru ceilalți elevi.

„La noi acum este o problemă masivă cu incluziunea socială. Eu nu sunt de acord cu faptul că ar trebui să fie într-o clasă copii care sunt sănătoși și copii care au cerințe speciale. Noi asta vedem la grădiniță. Acum la grădiniță sunt și din cei cu cerințe speciale și lecția deja nu mai poate să fie efectuată”, a declarat ea.

Potrivit conferențiarului universitar, în asemenea condiții au de suferit ambele categorii de copii.

„Cei care au cerințe speciale, copiii sunt nevinovați de felul lor, sunt într-o situație psihologică mai neplăcută, dar cei care ar dori să învețe, pentru că sunt mulți într-o clasă și sunt și cei cu cerințe speciale care destabilizează câteodată lecția, nu li se permite să asimileze informația și să depună efortul pentru a se concentra”, a afirmat Elena Mărgineanu.

Ea susține că incluziunea trebuie organizată diferit, prin activități separate în cadrul aceleiași instituții.

„Incluziunea poate să fie într-o instituție, dar nu într-o clasă și în timpul orelor. Deci nici la grădiniță, nici la școală, nici la facultate. Cei cu cerințe speciale se lucrează separat și așa tu crești sănătos fiecare, pentru că atunci când el ajunge la maturitate poate să se integreze deja”, a declarat Elena Mărgineanu.

În final, aceasta a afirmat că sistemul educațional din Republica Moldova are nevoie de reforme reale și de prioritizarea investițiilor în profesori și în calitatea procesului educațional.

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.