Reformă ecologică sau monopol privat? O analiză aprofundată a Sistemului de depozit pentru ambalaje (SDA/DRS) din Moldova
Republica Moldova se află în pragul unei ample transformări economice sub egida „tranziției ecologice”.
Hotărîrea Guvernului nr. 379 din 18 iunie 2025, aprobată de Executiv, dă start implementării Sistemului de garanție-returnare a ambalajelor (SDA/DRS), care poate deveni obligatoriu chiar în cursul acestui an. Totuși, în spatele declarațiilor despre protecția mediului și standardele europene se ascunde un mecanism complex de redistribuire a fluxurilor financiare, care provoacă îngrijorări serioase în rîndul experților și al societății civile.
Arhitectura sistemului: Cine comandă muzica?
Potrivit regulamentului adoptat, administrarea sistemului este transmisă unui singur administrator național — o organizație necomercială învestită cu puteri fără precedent. Principala barieră care elimină concurența este cerința legală potrivit căreia fondatorii administratorului trebuie să acopere cel puțin 3/5 (60%) din piața băuturilor.
În prezent, principalul pretendent este Asociația „Eco-Ret Moldova”. În acest puternic conglomerat au intrat cei mai mari jucători:
- Producători și importatori: Efes Moldova, Carlsberg, Rusnac-MoldAqua, Gelibert, AquaTrade și Coca-Cola.
- Retail: asociația creată de rețeaua Imensitate (brandurile Locals, Bonus, Foxi, Primul) și compania Mezprod SRL.
Situația devine și mai sensibilă din cauza existenței unui „al doilea participant fantomă” la concurs. Ministerul Mediului a confirmat depunerea a două dosare, însă denumirea celei de-a doua asociații și detaliile ofertei sale rămîn netransparente, ceea ce alimentează suspiciunile privind caracterul formal al concursului, menit să legitimeze un favorit ales dinainte.
Economia „nereturnării”: O taxă ascunsă asupra populației
Oficial se declară că garanția de 2 lei pentru fiecare unitate de ambalaj (sticlă, plastic, metal, cu volumul de la 0,1 la 3 litri) este o sumă returnabilă. Dar o analiză detaliată relevă o altă imagine:
1. Profit din uitare. Chiar și în cele mai performante sisteme din Europa, rata de returnare nu atinge 100% — de la cîteva procente pînă la zeci de procente din ambalaje nu sînt returnate, iar acești bani rămîn în sistem. Hotărîrea Guvernului prevede în mod expres că garanțiile nerevendicate rămîn la dispoziția administratorului pentru „susținerea funcționării sistemului”. Aceasta formează anual un flux de milioane de lei, retrași, în fapt, din buzunarele cetățenilor.
2. Tarif de administrare. Producătorii sînt obligați să plătească administratorului o taxă pentru fiecare sticlă introdusă pe piață. Aceste cheltuieli nu rămîn pe seama afacerilor — ele sînt inevitabil incluse în prețul final al produsului, ceea ce duce la scumpirea coșului de consum chiar înainte de aplicarea propriu-zisă a garanției.
3. Capturarea resurselor. Din momentul predării ambalajului, administratorul devine proprietarul juridic deplin al acestuia. Materia primă secundară lichidă și valoroasă (aluminiu, termoplastic PET de înaltă calitate) este centralizată în mîinile unei singure structuri, ceea ce distruge micii colectori și creează o monopolizare a pieței de reciclare.
Nedreptate socială: Orașul împotriva satului
Sistemul SDA, în forma sa actuală, are un caracter pronunțat regresiv.
• Decalaj de infrastructură. În timp ce marile rețele din orașe vor fi dotate cu automate de colectare, locuitorii din mediul rural se vor confrunta cu lipsa punctelor de preluare. Pentru ei, recuperarea garanției se transformă într-o adevărată provocare, în care cheltuielile de transport pot depăși suma returnată.
• Lovitură pentru grupurile vulnerabile. Persoanele în vîrstă, cetățenii cu mobilitate redusă și familiile fără transport personal devin „sponsorii” sistemului, deoarece tocmai pentru ei este cel mai dificil să asigure păstrarea și transportarea ambalajelor goale către punctele de colectare.
Micul business sub presiunea giganților
Regulamentul creează condiții dure pentru micile puncte comerciale (cu suprafața de pînă la 150 mp). În timp ce marile rețele — fondatoarele sistemului — vor atrage fluxuri de clienți prin automatele de colectare, magazinele mici vor fi obligate să primească ambalajele manual. Aceasta le impune costuri suplimentare pentru personal, logistică și depozitare, în condițiile spațiului limitat și ale riscurilor sanitare, împingînd, de fapt, mica retailerie în afara pieței.
Impans managerial și conflict de interese
În pofida existenței unui Consiliu de supraveghere cu reprezentanți ai ministerelor, administrarea reală a resurselor rămîne în mîinile administratorului creat de businessul privat. Apare un conflict clasic de interese: structurile care generează deșeuri stabilesc ele însele regulile de colectare a acestora și tot ele gestionează sancțiunile financiare pentru neatingerea țintelor.
Mai mult, sistemul este conceput ca fiind „irevocabil”. După lansarea infrastructurii IT de amploare (Registrul ambalajelor SG) și a centrelor logistice, finanțate din banii populației, modificarea sau demontarea acestui monopol va deveni practic imposibilă.
Riscuri potențiale ascunse
Mai sus a fost indicată doar o parte din „întrebările” aflate la suprafață. Există și alte riscuri ascunse:
1. Formarea unui monopol. Centralizarea întregului sistem în mîinile unui singur operator creează o dependență de lungă durată și reduce posibilitățile concurenței.
2. Iritare socială și scăderea încrederii în instituții. Introducerea unui sistem obligatoriu poate genera nemulțumirea cetățenilor și politizarea subiectului, ceea ce va slăbi încrederea în stat.
3. Povară administrativă pentru micul business. Sporirea controlului și a cerințelor față de micii producători și retaileri poate duce la creșterea poverii birocratice.
4. Povară logistică. Sistemul presupune colectarea regulată, sortarea și stocarea ambalajelor, ceea ce creează procese operaționale complexe.
5. Efect limitat. Sistemul acoperă doar băuturile, în timp ce cea mai mare parte a deșeurilor rămîne în afara controlului său.
6. Risc de simulare a reciclării. Fără transparență și raportare strictă, nu se știe cît va fi reciclat în realitate; sînt posibile manipulări, în care „reforma verde” se va dovedi una formală și nu va produce un efect real.
Ecologie sau monopol?
Sistemul SDA/DRS în Moldova nu este doar o măsură ecologică, ci, în esență, constituie crearea unei verticale economice paralele. Sub lozincile „tranziției verzi” se construiește un mecanism în care profiturile sînt privatizate de un grup restrîns de corporații prin controlul asupra garanțiilor nerevendicate și asupra materiei prime, iar costurile sînt naționalizate prin scumpirea produselor pentru consumatori și prin presiune administrativă asupra micului business. Fără transparență deplină a concursului, fără dezvăluirea „celui de-al doilea participant”, fără o revizuire radicală a regulilor jocului și fără asigurarea unui control civic strict, am putea deveni martorii nu ai unei reforme ecologice, ci ai unui act cinic de jaf legalizat. În locul unei ecologii curate, Moldova riscă să obțină un sistem financiar exploatator sofisticat, în care, sub masca „agendei verzi”, milioane de lei din buzunarele populației vor fi transferate nestingherit în gestiunea unui club închis de corporații monopoliste, care, potrivit literei legii, își vor păstra toate garanțiile nerevendicate și vor privatiza dreptul de a colecta o rentă pe viață din fiecare înghițitură de apă făcută de cetățean.
Victor Marahovschi
