Al doilea număr al ziarului nostru este deja distribuit cetățenilor din Moldova!

La începutul campaniei, am promis că vom dialoga cu oamenii nu prin slogane, ci prin soluții concrete. Și continuăm să ne ținem de cuvînt.

Primul număr al ziarului Alianța „MOLDOVENII” a avut un tiraj de 160.000 de exemplare, ajungînd în mîinile locuitorilor din toate regiunile țării. Mii de moldoveni au putut să cunoască strategia noastră, convingîndu-se că oferim un plan real de dezvoltare.

Acum mergem mai departe – prezentăm proiecte de lege concrete, care vor asigura condițiile pentru realizarea acestui plan.

Începînd din această săptămînă, în toate regiunile Moldovei a început distribuirea celui de-al doilea număr al ziarului nostru, de data aceasta preelectoral.

Ce conține al doilea număr?

• a fost făcut public Manifestul partidului Alianța „MOLDOVENII”;

• sînt prezentați primii zece candidați ai formațiunii și motivația lor de a se lansa în politica moldovenescă;

• sînt descrise rezultatele celor opt mese rotunde naționale organizate;

• este prezentată o scurtă descriere a celor 26 de proiecte de lege pe care partidul le va supune votului în parlament;

• s-a oferit un răspuns la întrebarea principală: cum se va schimba viața în Moldova după introducerea acestor legi;

• a fost publicat un interviu amplu cu președintele partidului, Denis Roșca;

• au fost prezentate rezultatele unui sondaj realizat în rîndul audienței unuia dintre cele mai populare site-uri de știri din Moldova, care demonstrează potențialul partidului Alianța „MOLDOVENII”;

• în plus, fiecare număr al ziarului conține un plan de investiții pentru dezvoltarea unui raion din Moldova, fiecare raion avînd propriul plan. Astfel, pentru cele 44 de raioane ale țării au fost elaborate 44 de planuri de dezvoltare unice.

Anume în aceste planuri sînt publicate ideile de investiții și calculele pentru realizarea lor, pe care niciun alt partid nu le are: cum se poate îmbunătăți viața în fiecare regiune, folosind resursele naturale, potențialul uman și particularitățile locale.

Acesta este un produs intelectual unic, la care echipa partidului a lucrat timp de mai multe luni. Niciunul dintre celelalte partide nu a desfășurat o muncă atît de complexă și de minuțioasă.

Dacă alți concurenți declară „sloganuri” goale și prezintă „programe” nefondate, noi propunem mecanisme concrete, consfințite în proiecte de lege, precum și planuri de investiții care pot fi puse în aplicare, avînd influență asupra formării următorului guvern.

În timp ce unii fac promisiuni goale de „dublare a pensiilor”, „acordare de alocații copiilor în valoare de XXX lei” și altele de acest gen, noi propunem mecanisme bine gîndite de implementare a programului. Am prezentat o strategie care dezvăluie modul în care se va dezvolta Moldova în viitor și ce va aduce aceasta cetățenilor obișnuiți.

Și, cel mai important, explicăm de unde se vor lua banii din buget pentru realizarea tuturor inițiativelor!

Partidul de guvernămînt, la fel ca predecesorii săi, a ales calea cea mai simplă: a contractat împrumuturi pentru a acoperi deficitul bugetar. În cei patru ani de guvernare ai actualului guvern, datoria externă a crescut de două ori, iar deficitul bugetar este de 30%. Și aceste probleme se vor agrava după alegeri, devenind o povară grea pentru următorul guvern și pentru întreg poporul.

Alianța „MOLDOVENII” are o abordare diferită. Sîntem convinși că, pentru a asigura garanții sociale, trebuie mai întîi să relansăm economia, să creăm locuri de muncă și să asigurăm creșterea salariilor. Exact asta vom face în parlament, cînd vom influența componența următorului guvern.

În fiecare zi, echipa Alianța „MOLDOVENII” vine în orașe și sate, se întîlnește cu oamenii, le ascultă problemele și trăirile și vorbește sincer despre ce și cum se poate schimba.

Împărțim nu numai ziarul, ci și cărți care reflectă viziunea noastră asupra soluționării problemelor:

„Strategia de dezvoltare a Republicii Moldova”,

„Crezul moldovenilor”,

„Noi sîntem moldoveni”,

Sîntem ascultați cu interes chiar și acolo unde înainte erau susținuți doar „cei de stînga” sau „cei de dreapta”.

Oamenii simt că noi nu împărțim țara pentru a obține sprijin, luptînd cu cealaltă jumătate a societății. Noi unim moldovenii pentru a le rezolva problemele!

Da, satele se pustiesc, bătrînii așteaptă telefoane de la copii, speranța este tot mai mică. Dar noi avem o înțelegere clară a modului în care putem ieși din situația actuală.

Alianța „MOLDOVENII” este o forță politică pro-moldovenească nouă, în rapidă creștere, care ascultă cetățenii, le înțelege problemele și este gata să lucreze conștiincios împreună cu poporul pentru a le rezolva și a readuce speranța într-un viitor luminos al țării.

Noi sîntem moldoveni. Sîntem alături de voi. Asumîndu-ne responsabilitatea, vom deveni instrumentul vostru pentru a readuce prosperitatea economică în Moldova.

Am creat un partid pe care vă puteți baza nu doar astăzi. Acest partid va deveni un sprijin pentru îmbunătățirea bunăstării cetățenilor pentru multe decenii!

Versiunea completă a celui de-al doilea număr al ziarului poate fi citită la rubrica „DOCUMENTE” de pe site-ul Alianța „MOLDOVENII” sau poate fi obținută de la reprezentanții echipei noastre în orice regiune a Moldovei.

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.