Victor Marahovschi: „Nu vom permite ca copiii noștri să fie pervertiți sub pretextul „egalității”

Vom continua să luptăm împotriva pervertirii copiilor sub pretextul „egalității” și, în curînd, vom iniția procedura de colectare a semnăturilor pentru o petiție care să interzică la nivel legislativ promovarea și răspîndirea ideologiei LGBT.

Despre acest lucru a declarat secretarul general al partidului Alianța „MOLDOVENII”, Victor Marahovschi, comentînd depunerea la poliție de către organizația „Genderdoc-M”, care reprezintă homosexualii, lesbienele, travestiții și alți reprezentanți ai orientării sexuale netradiționale, a unei plîngeri în care a acuzat partidul Alianța „MOLDOVENII” de „incitare la violență pe motive de prejudecăți, precum și de incitare la discriminare în perioada electorală și (sau) în materialele de agitație electorală”.

Victor Marahovschi a subliniat că nu este prima dată cînd conducerea „Genderdoc-M” se plînge pe partidul Alianța „MOLDOVENII” și pe el, în special.

„Domnilor LGBT, care ne acuzați de incitare la violență, în primul rînd, nimeni nu are de gînd să vă violeze. În al doilea rînd, în materialele noastre electorale și în discursurile noastre, am apărat principiile conform cărora familia trebuie să fie formată dintr-un bărbat și o femeie, dintr-un tată și o mamă”, a declarat secretarul general al partidului Alianța „MOLDOVENII”.

El a reamintit că, potrivit recensămîntului populației din 2024, majoritatea absolută a locuitorilor Moldovei se consideră creștini ortodocși, iar Biblia arată clar că familia nu este doar un contract social, ci o uniune sacră între un bărbat și o femeie, stabilită de Dumnezeu. Acest lucru este clar indicat și în articolul 48 din Constituția Republicii Moldova.

„De aceea, cînd mă acuzați pe mine sau pe întregul nostru partid că nu acceptăm valorile voastre, de fapt acuzați întregul popor al Moldovei. Dar eu nu vorbesc acum despre religie... Vorbesc despre modul în care o minoritate infimă impune principiile și ideile sale întregii națiuni”, a spus Victor Marahovschi.

El a subliniat, de asemenea, că promovarea culturii LGBT (dacă aceasta poate fi numită cultură) este una dintre condițiile pentru obținerea unui credit din partea Uniunii Europene.

„De aceea, vreau să întreb toți acești reprezentanți ai minorităților sexuale, toți acești „martiri” care se plîng de persecuții: oare toate aceste „mișcări” ale voastre nu au cumva vreo legătură cu asta? Nu are cumva legătură cu concursul organizat de o organizație non-comercială străină pentru obținerea de granturi și finanțare pentru promovarea LGBT în Moldova, în care această organizație, „Genderdoc-M”, este menționată ca partener?”, s-a întrebat Victor Marahovschi.

În opinia sa, oricum toată lumea a înțeles totul. Dar problema constă și în altceva.

Pe lîngă promovarea ideii LGBT, nu demult Comisia Europeană a adoptat Strategia pentru egalitatea persoanelor LGBT pentru perioada 2026-2030, în care este scris negru pe alb că „Comisia va facilita schimbul de bune practici între statele membre pentru a sprijini dezvoltarea unor proceduri de recunoaștere legală a genului bazate pe autodeterminare, fără restricții de vârstă”.

Victor Marahovschi a atras atenția asupra faptului că aici, de fapt, se vorbește despre elaborarea unei posibilități juridice de a-ți determina sexul, indiferent de vîrstă.

„Și acum întrebarea: cum credeți, avînd în vedere intensificarea finanțării pentru LGBT în Moldova din partea ONG-urilor străine și faptul că aceasta este una dintre condițiile pentru obținerea unui credit, toate acestea vor influența promovarea ideilor de homosexualitate, travertism și schimbare de sex la noi? Îndrăznesc să presupun că DA și chiar foarte mult...”, a remarcat secretarul general al partidului Alianța „MOLDOVENII”.

El a subliniat că, de aceea, ca soț și ca tată, dorește să le spună tuturor acestor minorități sexuale următoarele: „Puteți face între voi tot ce doriți... dar nu vă amestecați în viața noastră, nu vă amestecați în familiile noastre și în mințile copiilor noștri!...”.

„Copiii noștri merită mai mult!”, a declarat el.

 

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.