Victor Marahovschi: „Cetățenii Moldovei contribuie anual cu miliarde de euro la economia UE”

Secretarul general al Partidului politic Alianța „MOLDOVENII”, Victor Marahovschi, consideră că autoritățile Republicii Moldova nu vorbesc suficient despre contribuția cetățenilor moldoveni care lucrează în țările Uniunii Europene la dezvoltarea economiei europene.

În cadrul emisiunii „Главное” de la TVC21, Victor Marahovschi a comentat declarațiile autorităților privind ajutorul financiar acordat Republicii Moldova de către Uniunea Europeană.

Potrivit acestuia, oficialii pun adesea accentul pe granturile și creditele europene, dar uită de milioanele de moldoveni care lucrează în străinătate și contribuie anual în mod semnificativ la economia țărilor UE.

„Autoritățile invocă permanent faptul că sîntem datori ajutorului european. Ele spun că au obținut un ajutor în valoare de 1,9 miliarde de euro. Și că ar trebui să fim recunoscători guvernării și Uniunii Europene pentru un astfel de ajutor”, a declarat Victor Marahovschi.

El a menționat că, potrivit datelor oficiale, în țările Uniunii Europene se află între 800 de mii și 1,2 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova.

„Conform datelor oficiale, aproximativ 800 de mii sau 1,2 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova se află în Uniunea Europeană. Acestea sînt datele oficiale. Să luăm (în medie) un milion, care lucrează acolo”, a menționat secretarul general al partidului.

Potrivit lui Victor Marahovschi, dacă se iau în calcul salariile, impozitele și cheltuielile zilnice ale cetățenilor moldoveni din țările UE, este vorba de o contribuție de miliarde de euro la economia europeană.

„Astfel, dacă e să facem un calcul, cetățenii Moldovei plătesc Uniunii Europene aproximativ 14 miliarde de euro anual. Aici nu sînt incluse doar impozitele, dar și cheltuielile pentru transport, alimentație, servicii de uz casnic și așa mai departe. Toate acestea sînt calculate, deoarece există anumiți coeficienți care indică cît cheltuiește fiecare persoană pe lună”, a declarat el.

Victor Marahovschi a atras atenție asupra raportului dintre volumul ajutorului european și contribuția economică a cetățenilor moldoveni din străinătate.

„Gîndiți-vă bine la aceste cifre. De la 14 – acesta este minimul, dar pragul poate fi și mai ridicat – pînă la 17–18 miliarde de euro. În fiecare an, cetățenii Moldovei cheltuiesc acești bani în Europa, îi investesc acolo. Iar autoritățile noastre, la rîndul lor, ne spun: bucurați-vă, noi v-am dat 1,9 miliarde de euro, din care aproximativ 1,5 miliarde sînt împrumuturi pe care va trebui să le rambursați”, a subliniat Victor Marahovschi.

În opinia lui Victor Marahovschi, pe fondul unor astfel de cifre, sună deosebit de straniu declarațiile reprezentanților guvernării cu privire la așa-numitul „plan B” pentru Republica Moldova.

„Cel mai dureros și cel mai neplăcut lucru este că guvernarea obișnuiește încet-încet societatea cu ideea că nu ne putem descurca fără sprijin extern. Că avem neapărat nevoie de cineva. Fie sub forma Uniunii Europene – cine ne va da bani, cine ne va conduce, cine ne va spune ce să facem. Fie sub forma Bucureștiului. Acesta este cel mai periculos lucru. Și acest plan „B” se referă anume la asta”, a subliniat Victor Marahovschi.

Potrivit acestuia, tema așa-numitului „plan B” apare din ce în ce mai des în declarațiile reprezentanților guvernării pe arena internațională.

„Dacă ați observat, prima care a vorbit despre acest lucru a fost președinta. Ea a dat, într-un fel, „undă verde” tuturor celorlalți, care au început să „cînte” în cor după aceea. Dar toate aceste declarații au fost, de regulă, făcute în cadrul unor forumuri europene. Ele nu au fost făcute în interiorul Moldovei. Au fost făcute la forumuri, conferințe, interviuri acordate diferitor publicații europene. Adică toate acestea au fost spuse pentru publicul european”, a declarat secretarul general al partidului. 

În opinia sa, astfel de declarații au apărut pe fondul conștientizării de către autorități a faptului că procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană s-ar putea dovedi mult mai complicat decît se aștepta inițial.

„Autoritățile știu și înțeleg foarte bine acum că, în următorii zece ani, oricîte clustere s-ar deschide acum, nu vom intra în componența Uniunii Europene. Și începe un fel de șantaj”, a declarat el.

În același timp, el a subliniat că astfel de declarații nu mai pot fi considerate doar ca opinii personale ale unor reprezentanți ai guvernării.

„Cînd președinta spune că aceasta este opinia ei personală, este una. Dar cînd se fac deja declarații conform cărora acesta este „planul B”, atunci nu mai poate fi vorba doar despre o părere personală”, a declarat Victor Marahovschi.

În opinia secretarului general al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, autoritățile ar trebui să se concentreze pe crearea condițiilor necesare pentru dezvoltarea economiei interne și întoarcerea cetățenilor, dar nu pe căutarea unor soluții externe la problemele interne și pe încercările de a desființa statul.

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.