Sergiu Balica: „Reciclarea trebuie să devină o prioritate de stat, nu o povară privată”
Directorul companiei ABS Const SRL, Sergiu Balica, a oferit o declarație amplă și incisivă în cadrul celei de-a treia Mese Rotunde Naționale organizate de Alianța „MOLDOVENII”.
El a vorbit despre rolul vital al gestionării corecte a deșeurilor și despre lipsa de sprijin din partea statului pentru acest sector strategic.
„Suntem o companie care activează într-un domeniu mai puțin plăcut, dar cu un impact major. Sănătatea e garantată de Constituție, însă respirăm aer cu impurități, bem apă din fîntîni nepotabile și trăim cu gropi de gunoi la marginea satelor. Rezultatul? O societate bolnavă”, a afirmat Balica.
În opinia lui, responsabilitatea nu aparține doar Ministerului Mediului, ci și Ministerului Educației și Sănătății.
„Singurul care poate face ordine în acest domeniu este Ministerul Educației. Populația trebuie educată – nu Ministerul Mediului trebuie să facă asta. Fără educație, nu vom reuși”, a declarat Balica.
El a explicat că, deși a investit într-un domeniu care, în mod normal, este apanajul statului, compania sa este lăsată fără suport instituțional real.
„În toată lumea, gestionarea deșeurilor e responsabilitatea autorităților. În Moldova, noi, sectorul privat, am intrat într-un domeniu care ar trebui să fie 100% de stat. Am făcut-o pe riscul nostru”, a spus el.
Balica a criticat întîrzierea implementării legii privind regionalizarea managementului deșeurilor, adoptată acum 10 ani: „Republica Moldova a fost împărțită în 8 regiuni pentru gestionarea deșeurilor. Dar după 10 ani, doar o singură zonă funcționează parțial. Tehnologii există, dar lipsa educației populației blochează procesul.”
„Noi transformăm deșeul în valoare. Sortăm deșeurile în 13 fracțiuni, le reciclăm și le reintroducem în economie. Avem peste 2.000 de containere în Chișinău, iar două camioane pleacă săptămînal în Germania și Cehia cu sticle reciclate. Asta înseamnă economie circulară.”
În ciuda succeselor, sprijinul financiar lipsește: „Suntem susținuți doar de bănci comerciale. Statul, în 30 de ani, nu a investit aproape deloc în reciclare. Fondul ecologic a finanțat mai mult gazoducte, apeducte sau pomeni electorale decît reciclarea”, a acuzat el.
Balica a atras atenția asupra incoerenței politicilor publice: „Agricultura e finanțată chiar și cînd se obțin recolte slabe. Dar domeniul reciclării, care aduce valoare directă, nu primește nimic. De ce să producem 3 milioane de tone de porumb, cînd folosim doar 600.000 și nu avem zootehnie?"
Un alt punct criticat de Balica a fost aplicarea responsabilității extinse a producătorului: „Toți producătorii sînt obligați să-și recicleze ambalajele. Este un sistem bun, dar dacă nu este corect implementat, duce la evaziune, cum s-a întîmplat în România. La noi deja începem să vedem aceleași greșeli.”
Finalul intervenției a fost un apel direct: „Dacă nu păstrăm acest pămînt curat, nu avem dreptul să-l transmitem nepoților. Majoritatea depozitelor de deșeuri ard, aerul e toxic, apa e tot mai puțin potabilă. Suntem patrioți ai Republicii Moldova și vom face tot posibilul pentru a păstra curățenia și sănătatea acestei țări.”
Potrivit lui Sergiu Balica, compania sa sortează zilnic aproximativ 500–600 de tone de deșeuri, adică 25% din volumul național, și reintroduce în economie circa 40% din deșeuri.
„Avem tehnologii, avem voință, dar fără sprijinul real al statului, nu putem merge departe. Este timpul ca reciclarea să devină prioritate națională, nu responsabilitate privată”, a conchis el.