Alianța MOLDOVENII a inițiat dezbateri publice privind programul de dezvoltare durabilă a Moldovei
Partidul politic Alianța „MOLDOVENII” a inițiat o serie de mese rotunde naționale în scopul organizării unor dezbateri publice privind programul de ieșire a Moldovei din criză și crearea condițiilor pentru dezvoltarea țării, care ar trebui să constituie prima etapă a implementării Strategiei de dezvoltare a Republicii Moldova prezentate în cadrul Summitului „MOLDOVENII”.
Dialogul deschis cu experți din diverse domenii va continua pînă la jumătatea lunii august și va permite includerea opiniilor celor mai importanți specialiști și practicieni în elaborarea versiunii finale a programului de modernizare a Moldovei, cu care Alianța „MOLDOVENII” va candida la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Prima masă rotundă națională, care a avut loc la Chișinău pe 1 august, a fost dedicată temei „Modernizarea sistemului administrației publice pentru dezvoltarea statului de drept”. La aceasta au participat experți de renume în domeniul economiei și dreptului, care au discutat despre posibilitățile de optimizare a administrației publice și politice, de combatere a abuzurilor din partea guvernării și de formare a unei interacțiuni eficiente între stat și societate.
La dezbaterea publică au participat:
• Denis Roșca, economist, lider al partidului Alianța „MOLDOVENII”;
• Dumitru Roibu, lider YMCA Moldova, vicepreședinte al partidului;
• Vasile Chirtoca, antreprenor și filantrop moldovean;
• Dumitru Pulbere, jurist, fost deputat în Parlamentul RM, fost președinte al Curții Constituționale a RM;
• Petru Railean, fost judecător al Curții Constituționale, doctor în drept, profesor;
• Ion Simboteanu, avocat;
• Bogdan Gangan, jurist, avocat;
• Elena Mărgineanu, conferențiar universitar ULIM;
Difuzarea în direct a primei mese rotunde naționale a fost realizată pe paginile oficiale ale partidului pe Facebook și YouTube, precum și pe site-ul rlive.md.
Participanții la dezbaterea publică au ajuns la concluzia că în Parlament trebuie să apară o forță capabilă să asigure transparența puterii, dialogul deschis cu societatea și elaborarea în comun a soluțiilor – condiții esențiale pentru dezvoltarea durabilă și modernizarea țării. Și o astfel de forță a apărut – Alianța „MOLDOVENII”. Anume această forță politică își asumă responsabilitatea de a uni moldovenii pentru construirea unui stat de drept.
În cadrul primei Mese rotunde naționale, participanții au declarat următoarele:
Denis Roșca, economist, lider al partidului Alianța MOLDOVENII, analizînd cauzele celor cinci crize bugetare, a subliniat: „Un funcționar public este întreținut de 2,68 angajați din sectorul privat. Aici nu este vorba de un surplus de profesori sau medici, dimpotrivă, în aceste domenii avem o lipsă; problemele se află în aparatul administrativ”.
Politicianul a propus măsuri de descentralizare a puterii, consolidarea capacităților administrațiilor locale și îmbunătățirea dialogului între stat și mediul de afaceri. „Legile trebuie să fie făcute astfel încît să fie confortabil să trăiești după ele, chiar dacă nu ești la putere”, a adăugat Denis Roșca.
Dumitru Pulbere, ex-președinte al Curții Constituționale a RM: „Data alegerilor, 28 septembrie, nu a fost aleasă întîmplător. Mandatul cîtorva judecători ai Curții Constituționale expiră, creîndu-se astfel condițiile pentru ca actuala putere să numească persoane loiale. În cazul unei înfrîngeri, alegerile ar putea fi chiar declarate nule. Deciziile Curții sînt definitive. Nimeni nu le mai poate contesta”.
Bogdan Gangan, jurist, avocat: „Este regretabil că toate partidele care ajung la putere încep cu reforma sistemului judiciar. Ne aflăm într-o stare de reformă continuă. Toate partidele care vin încearcă să subordoneze sistemul judiciar pentru a adopta legi convenabile și a numi persoane convenabile în diferite instituții”.
Adresa de contact pentru mass-media: aliantamoldovenii@gmail.com



