Radj Cărbune avertizează că optimismul guvernanților nu reflectă dificultățile reale ale cetățenilor

Diferența mare dintre declarațiile optimiste ale autorităților și realitatea de zi cu zi a oamenilor din Republica Moldova devine tot mai evidentă, iar acest lucru necesită o schimbare urgentă de direcție, de la promisiuni la acțiuni concrete. Despre acest contrast vorbește Radj Cărbune, politolog, membru al Consiliului Politic al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, care atrage atenția asupra problemelor reale cu care se confruntă cetățenii.

Într-o postare cu titlul „Și dacă…", politologul analizează în detaliu situația actuală a țării, evidențiind o contradicție mare între imaginea pe care guvernarea o afișează și condițiile reale de viață ale oamenilor.

„Și dacă ordinea de zi a guvernării e plină de pozitivism, realitatea zilnică ne prezintă o imagine cu totul de altă natură, în culori sumbre, condiții de viață aproape de inumane și fără careva condiții de dezvoltare măcar pentru viitorul apropiat", a declarat Radj Cărbune.

Politologul pune sub semnul întrebării și beneficiile reale ale apropierii de Uniunea Europeană, constatînd că sărăcia nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, inegalitățile sociale s-au adîncit.

„Și dacă tot mai mult ne apropiem de Uniunea Europeană avem și mai multă sărăcie. Și oare de ce? Și dacă sîntem atît de bogați, precum obișnuim să auzim de la reprezentanții guvernării, de ce sîntem atît de săraci? Și dacă ar fi să vorbim de bogăția țării, am putea menționa doar și doar despre bogăția sufletească, mărinimia, bunătatea, generozitatea cetățenilor Republicii Moldova, care mai mult de treizeci de ani de la independență ascultă, privesc și chiar respiră cu multiplele și zilnicile declarații și aprecieri guvernamentale. Și dacă sărăcia s-a înrădăcinat atît de mult în Republica Moldova, cred că a sosit momentul să o dezrădăcinăm. Dar cum oare?", a afirmat Radj Cărbune.

Referindu-se la consecințele sărăciei cronice, politologul atrage atenția că aceasta a generat un val de migrație externă definitivă, care golește țara de forță de muncă, de tineri și de capacitate intelectuală. Moldova se află în topul celor mai sărace țări din Europa neîntrerupt din 2009 pînă în prezent, mai săracă chiar și decît Uzbekistanul, după cum menționează Radj Cărbune.

„Moldova fără sărăcie ar însemna în primul rînd Moldova fără oameni, fiindcă în asemenea condiții de viață, precum sînt la noi, exodul moldovenilor din țară este inevitabil", a subliniat Radj Cărbune.

Totodată, politologul atrage atenția că sărăcia are un cost uman direct, resimțit în primul rînd de cei mai vulnerabili.

„Și tot sărăcia i-a lipsit pe mulți copii din Republica Moldova de dragostea părinților. Și dacă se vorbește despre ajutorarea săracilor, tot săracii vin primii în ajutor prin colectarea resurselor financiare", a menționat Radj Cărbune.

Un alt subiect al analizei îl reprezintă sistemul educațional. Cărbune susține că, în pofida strategiilor anunțate — precum „Educația 2030", școala moldovenească se află pe marginea prăpastiei, iar politica de optimizare a rețelei școlare adîncește regresul în loc să îl stopeze. Politologul evidențiază că rezultatele sistemului de învățămînt sînt sub orice așteptări, nu din lipsa potențialului uman, ci din cauza modului defectuos în care este organizat procesul didactic.

„Înainte de a optimiza, ar trebui să creăm, să construim, să îndrumăm și doar apoi din ceea ce nu merge, nu se reușește, se taie. În aceasta și constă logica optimizărilor. Nu poți din nimic să faci nimic. Educația țării noastre este fruntașă la cheltuieli și codașă la rezultate, nu de aceea că nu avem minți lucide, dar pentru că nu știm să organizăm procesul didactic per ansamblu", a afirmat Radj Cărbune.

El semnalează că în multe școli din țară nu există nici măcar săli de sport funcționale, punînd sub semnul întrebării perspectivele unor generații sănătoase și bine pregătite.

Referindu-se la fenomenul corupției, politologul îl descrie drept un factor structural care blochează finanțarea publică și perpetuează sărăcia.

„Și dacă tot stă corupția la masă cu puterea, nici bani nu mai ajung. Nenorocirile noastre sînt tăierile bugetare anuale și declinele economice periodice", a declarat Radj Cărbune.

Politologul critică totodată faptul că cetățenii continuă să accepte promisiunile guvernanților, avertizînd că tocmai această naivitate alimentează cercul vicios al sărăciei și dependenței.

„Și chiar sîntem așa de naivi crezîndu-i pe guvernanți și oligarhi că țara noastră merge pe un curs intern și extern corect? Pînă la urmă naivitatea noastră și ne duce în ispită și sărăcie", a spus Radj Cărbune.

În ceea ce privește relația cu partenerii externi, politologul avertizează că atît Estul, cît și Vestul profită de slăbiciunile și incompetența autorităților moldovenești, transformîndu-se în profitori în momentele de criză.

„Cel mai important pentru noi, la moment, e să înțelegem că problemele pe care le avem, în primul rînd trebuiesc soluționate aici, acasă și nu la Strasbourg, Washington sau Moscova. Și dacă peste treizeci de ani trăim doar cu speranțe și năzuințe, cu încrederea în ziua de mîine, încrederea în viitorul copiilor și nepoților, ar trebui să ne reorientăm de la speranțe la progres și evoluție. În acest context e de menționat și faptul că dacă nu am reușit să-i convingem pe cei ce au plecat din țară, mai avem șansa, și cred că deja ultima, să le oferim măcar celor rămași acasă condiții de viață și trai omenesc. De altfel în RM vor rămîne doar deputați și miniștri…", a menționat Radj Cărbune.

În concluzie, politologul pledează pentru o reorientare urgentă, de la declarații și speranțe, la progres real și condiții concrete de viață pentru cetățeni.

„Viitorul țării noastre nu este în Uniunea Europeană și nu în Uniunea Euroasiatică, viitorul Republicii Moldova este aici, acasă. Anume de la aceasta ar trebui să începem și să le oferim cetățenilor noi condiții, oportunități reale și nu virtuale. Și dacă lucrurile stau chiar așa de rău în Republica Moldova, rămîne să căutăm în continuare răspunsul la cea mai stringentă întrebare: ȘI DACĂ-I AȘA, DE CE???", a conchis Radj Cărbune.

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.