Radj Cărbune: „Integrarea europeană nu trebuie să se facă pe seama cetățeanului moldovean”
„Integrarea europeană nu trebuie să se facă pe seama cetățeanului moldovean”, susține membrul Consiliului Politic al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Radj Cărbune, care atrage atenția asupra creșterii costului vieții și a dificultăților tot mai mari cu care se confruntă populația.
Potrivit lui Radj Cărbune, autoritățile de la Chișinău pun accentul pe îndeplinirea cerințelor asociate procesului de integrare europeană, fără a ține suficient cont de situația financiară reală a cetățenilor.
„În ultimii ani ai guvernării PAS, poporul moldovenesc devine tot mai sărac și mai sărac. De ce oare? Răspunsul este simplu: guvernarea de la Chișinău îndeplinește toate «mofturile» ce parvin de la Bruxelles, dar mai puțin, sau poate chiar deloc, neauzind care este situația financiară a propriilor cetățeni. PAS(o)europenii de la Chișinău nici nu își pot imagina că, la moment, nu poți pune pe același cântar al stabilității financiare moldovenii cu francezii, belgienii, italienii etc.”, a declarat Radj Cărbune.
Membrul Consiliului Politic al Alianței „MOLDOVENII” afirmă că presiunea financiară asupra populației a devenit tot mai mare, iar cheltuielile curente sunt tot mai greu de acoperit.
„Cetățenii moldoveni nu mai reușesc, de la un timp încoace, să-și acopere cheltuielile zilnice, lunare și anuale. Bineînțeles că toate riscurile unui colaps financiar o să și le asume guvernanții, care au pierdut contactul direct cu propriii cetățeni. Tocmai de aceea riscul este unul destul de mare ca Republica Moldova să rămână fără moldoveni și, într-un asemenea caz, țara va rămâne doar a deputaților și miniștrilor”, a menționat Radj Cărbune.
El a pus în discuție și efectele politicii energetice asupra populației, în special în contextul renunțării la dependența de resursele energetice rusești.
„Nouă ni se spune precum că Republica Moldova a redus semnificativ dependența sa istorică de energia rusă prin diversificarea rutelor de aprovizionare. Oare cetățenii moldoveni și-au dorit gaze naturale mult mai scumpe, energie electrică la prețuri exagerate, combustibil pe care nu și-l permite oricine și, în general, prețuri și tarife dublate sau chiar triplate?” — a declarat membrul Consiliului Politic al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”.
Radj Cărbune consideră că ritmul actual al proceselor de integrare europeană trebuie analizat inclusiv prin prisma capacității economice a populației.
„La moment țara noastră, cetățenii moldoveni, încă nu sunt pregătiți pentru asemenea procese integraționiste cu orice scop și cu punerea la bătaie a populației care este la limita absolută a sărăciei”, a subliniat el.
În opinia sa, accelerarea integrării, în lipsa unor măsuri suficiente de protecție socială și economică, poate genera costuri suplimentare pentru Republica Moldova și cetățenii săi.
„Totodată, această integrare europeană cu orice preț, cu prețul cetățeanului moldovean de rând, o să ne creeze și mai mari probleme — pierderi financiare, datorii externe, inclusiv și amenințări la securitatea națională”, a afirmat Radj Cărbune.
El a făcut referire și la declarațiile potrivit cărora procesul de integrare europeană presupune costuri, dar reprezintă o prioritate pentru autorități.
„Și dacă pentru cei de la guvernare îi aranjează un asemenea proces integraționist, cum spun ei precum că: «Integrarea costă, dar este o prioritate». Atunci costurile sunt puse pe umerii cetățenilor moldoveni care nu mai fac față creșterii tarifelor absolut la tot: produse, servicii”, a declarat membrul Consiliului Politic al Alianței „MOLDOVENII”.
Radj Cărbune critică și alegerea momentului în care Republica Moldova își accelerează parcursul european, susținând că statele europene se confruntă, la rândul lor, cu dificultăți economice și sociale.
„Guvernarea PAS a ales să se integreze în UE intenționat atunci când statele europene trec printr-o criză enormă: deficiențe și insuficiența de apărare, statul de drept care nu mai există, presiune pe bugete, tensiuni interne etc. Oare unde se îndreaptă Republica Moldova? Oare este cea mai bună alegere de moment?” — se întreabă Radj Cărbune.
În același timp, el precizează că nu contestă necesitatea relațiilor externe ale Republicii Moldova, ci consideră că acestea trebuie construite ținând cont de interesele și capacitățile interne ale țării.
„Noi nu spunem că țara noastră nu are nevoie de parteneri externi, de relații bilaterale și multilaterale, de colaborare cu organizațiile internaționale regionale și subregionale, dar nu într-un asemenea context, în plină sărăcie și să profităm de pe seama războiului din Ucraina?” — a spus Radj Cărbune.
Membrul Consiliului Politic al Alianței „MOLDOVENII” a abordat și problema migrației forței de muncă și a integrării unor comunități străine, exprimând îngrijorarea că Republica Moldova ar putea ajunge să se confrunte cu dificultăți similare celor din unele state europene.
„Europa se confruntă cu o presiune migratorie care a schimbat profund societățile occidentale. Franța și Germania au apelat în trecut la forță de muncă din afara Europei pentru a acoperi deficitul pe piața forței de muncă, însă astăzi se confruntă cu probleme serioase de integrare a numeroaselor comunități de imigranți. Exact în asemenea situație se află la moment și Republica Moldova: astăzi îi primim la muncă, mâine nu o să facem față integrării comunităților de indieni, a celor din Bangladesh, Azerbaidjan, Uzbekistan etc.”, a declarat Radj Cărbune.
În final, el a adresat un apel guvernării PAS să acorde o atenție mai mare situației economice a populației și să nu transforme integrarea europeană într-un obiectiv urmărit indiferent de costurile suportate de cetățeni.
„Dragă guvernare PAS, într-un asemenea tempou unde mergem, unde ne grăbim, de ce anume acum integrare cu orice preț? Oare este atât de necesar să ne integrăm într-o comunitate care la moment se confruntă cu multiple probleme? Nu mai bine să acordăm atenție propriilor cetățeni moldoveni, care anume acum au nevoie de susținere și de înțelegere?” — a conchis Radj Cărbune.