Protest în fața ANRE împotriva scumpirii gazelor: Reprezentanții Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII” au cerut respingerea majorării tarifelor

Membrii Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, în frunte cu președintele formațiunii, Dumitru Roibu, au participat la protestul organizat de opoziție în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), unde au cerut respingerea solicitării Energocom privind majorarea tarifului la gazele naturale. Reprezentanții formațiunii au avertizat că scumpirea gazului va afecta grav populația, mediul de afaceri și întreaga economie a Republicii Moldova.

În cadrul manifestației, Dumitru Roibu a declarat că majorarea prețului gazului de la aproximativ 14 lei la 23 de lei pentru un metru cub, ceea ce reprezintă o creștere de circa 45%, este consecința unor decizii greșite ale autorităților, care nu au constituit la timp stocuri de gaze la prețuri mai mici.

„Oamenii responsabili, care trebuiau să facă achiziții de stocuri de gaz atunci cînd acesta era mai ieftin și nu au făcut-o, nu suportă nicio consecință. În schimb, cetățenii, care ar trebui protejați atît de ANRE, cît și de Ministerul Energiei, sînt obligați să plătească prețuri mai mari”, a declarat președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”.

Liderul formațiunii a afirmat că actuala guvernare demonstrează lipsă de responsabilitate și de profesionalism față de cetățeni.

„Aceste fărădelegi denotă lipsa de dragoste, lipsa de grijă și lipsa de profesionalism față de propriul popor. Ei s-au pierdut în funcții, în călătorii, în salarii de milioane, în titluri și medalii pe care și le oferă unii altora”, a spus Dumitru Roibu.

Totodată, Dumitru Roibu a declarat că actuala guvernare și-a pierdut legitimitatea și că Republica Moldova are nevoie de alegeri parlamentare anticipate.

„Scandalul cu Taburceanu și scandalurile care vor urma demonstrează că sînt complet rupți de realitate. Avem nevoie de alegeri parlamentare anticipate pentru a restabili echilibrul în societate și încrederea cetățenilor în stat”, a declarat Dumitru Roibu.

Președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII” a avertizat că eventuala aplicare a TVA la tariful majorat al gazelor naturale va amplifica și mai mult povara asupra populației.

„Asta va lovi dur în fiecare cetățean, în fiecare instituție și în fiecare angajat. Nimeni nu va fi ocolit de aceste creșteri de prețuri”, a subliniat Dumitru Roibu.

În cadrul protestului a luat cuvîntul și Elena Mărgineanu, conferențiar universitar, doctor în drept și membră a Consiliului Politic Național al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, care a contestat argumentele invocate de autorități pentru scumpirea gazelor și a solicitat mai multă transparență privind achizițiile de gaze naturale.

Elena Mărgineanu a remarcat că în state membre ale Uniunii Europene, precum România, Slovacia și Bulgaria, prețul gazelor este mai mic decît în Republica Moldova, ceea ce, în opinia sa, demonstrează că situația geopolitică nu poate justifica actualele majorări.

„Nu putem invoca situația geopolitică și nici prețul independenței, atît timp cît există state-membre ale Uniunii Europene unde gazul este mai ieftin. Republica Moldova se află printre statele cu cel mai scump gaz din lume raportat la venitul mediu al populației, iar aceasta este o situație extrem de gravă”, a declarat Elena Mărgineanu.

Totodată, reprezentanta formațiunii a cerut publicarea tuturor condițiilor împrumuturilor contractate pentru sectorul energetic și prezentarea metodologiei de achiziție a gazelor naturale.

„Cetățenii trebuie să știe care sînt toate condițiile acestui împrumut și de ce ele nu sînt făcute publice. De asemenea, trebuie prezentată metodologia de achiziție a gazului. Vorbim despre bani luați din buzunarele cetățenilor și din bugetul statului, iar oamenii au dreptul să cunoască situația reală și să ceară explicații ANRE și actualei guvernări”, a afirmat Elena Mărgineanu.

La protest a intervenit și Radj Cărbune, membru al Consiliului Politic Național al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, care a criticat situația social-economică din Republica Moldova și efectele majorării continue a prețurilor și tarifelor.

„Am obosit de prețuri peste prețuri, tarife peste tarife. Republica Moldova a intrat într-o perioadă a unor crize enorme, a sărăciei absolute, de la sud la nord și invers. Am obosit de minciuni, am obosit de fărădelegi, am obosit de această situație imposibil de mai răbdat”, a declarat Radj Cărbune.

În încheiere, Radj Cărbune a cerut demisia actualei guvernări.

„Ajunge! Jos guvernarea PAS! O guvernare murdară, mincinoasă și coruptă”, a declarat Radj Cărbune.

 

 

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.