Opinia separată a partidului Alianța „MOLDOVENII”: autocefalia Bisericii Ortodoxe din Moldova prin intermediul Patriarhiei Moscovei
Reprezentanții partidului politic Alianța „MOLDOVENII” au aprobat Rezoluția Conferinței naționale științifico-practice „Garanții juridice ale drepturilor de proprietate ale Ortodoxiei în Republica Moldova și drepturile omului”, care a avut loc la 23 mai 2026, în care au solicitat autorităților Republicii Moldova să respecte legislația în vigoare privind cultele religioase și componentele acestora și, în special, să ceară autorităților superioare ale Republicii Moldova:
1.1. Asigurarea respectării principiului constituțional „cultele religioase beneficiază de sprijinul statului” și acordarea unui sprijin suveran Bisericii Ortodoxe din Moldova, inclusiv în ceea ce privește protecția juridică a Mitropoliei Moldovei – singura cale spre mîntuire și sprijinul moral fundamental al poporului țării noastre.
1.2. Asigurarea aplicării legislației privind cultele religioase, care recunoaște drepturile acestora, utilitatea lor publică și rolul lor spiritual, educațional, caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova ca factor al păcii sociale.
1.3. Încetearea practicii neconstituționale a intervenției statului în activitatea Bisericii și excluderea oricărei intervenții în treburile bisericești, respectînd principiul canonic „nu pot exista două subiecte cu aceeași natură religioasă în cadrul unui singur cult”, a cărui încălcare duce, prin definiție, la încălcarea principiului constituțional al separării Bisericii de stat.
1.4. Restabilirea cooperării și a relațiilor de parteneriat cu Mitropolia Moldovei în ceea ce privește protejarea și exploatarea monumentelor bisericești ale istoriei și culturii naționale.
1.5. Încetarea persecuției slujitorilor Bisericii, renunțarea la aplicarea asupra lor a unor controale de frontieră ilegale, precum și a altor metode de intimidare și presiune psihologică.
1.6. Respectarea contribuției de natură patrimonială a enoriașilor la ortodoxie și a drepturilor de proprietate ale Bisericii Ortodoxe din Moldova asupra bisericilor și mănăstirilor, analizînd posibilitatea restituirii către Mitropolia Moldovei a patrimoniului de cult expropriat anterior.
1.7. Susținerea la nivel normativ a inițiativei de creare a unui grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de lege privind restituirea către Mitropolia Moldovei a bunurilor religioase, expropriate anterior de la Biserica Ortodoxă și aflate în prezent în proprietatea statului, precum și a modificărilor corespunzătoare la legislația în vigoare. Dar este necesar, de asemenea, să se reglementeze la nivel normativ dreptul de a organiza referendumuri locale cu privire la restituirea bunurilor preluate anterior în mod ilegal de reprezentanții Mitropoliei Basarabiei. După finalizarea lucrărilor la proiectul de lege, ar trebui să se ia în considerare posibilitatea inițierii unui referendum legislativ republican în vederea adoptării acestei legi direct de către popor.
Atragerea atenției Curții Supreme și a instanțelor din Republica Moldova asupra obligației de a respecta principiul „res judicata” (principiul cauzei judecate), și anume dispozițiile hotărîrii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza „Mitropolia Basarabiei și alții împotriva Republicii Moldova” din 13 decembrie 2001 (cu hotărîrea definitivă din 27 martie 2002), în urma căreia Republica Moldova a înregistrat organizația „Mitropolia Basarabiei”, iar decizia a fost adoptată de Curtea Europeană, inclusiv pe baza prevederii din preambulul statutului Mitropoliei Basarabiei, care stipulează că „Mitropolia Basarabiei nu are pretenții de natură patrimonială sau de altă natură față de alte biserici sau asociații religioase”. Participanții la conferință fac apel la reprezentanții mass-media să înceteze atacurile la adresa Mitropoliei de Chișinău și a întregii Moldove, declarînd: „Datoria noastră, datoria celor care, reprezentînd aproximativ 95% din populația țării, au fost botezați în Biserica Ortodoxă a Moldovei – singura păstrătoare a credinței străvechi și a tradiției creștine, adevărata școală a moralei creștine – este să o apărăm de orice atacuri și provocări, oferindu-i sprijin și ajutor creștin”.
În același timp, partidul Alianța „MOLDOVENII” a prezentat o opinie separată cu privire la această rezoluție. Documentul a fost redactat în cadrul ședinței grupului de lucru pentru definitivarea rezoluției conferinței și semnat de secretarul partidului politic, Victor Marahovschi.
În opinia sa separată, partidul a declarat că, în condițiile unei schisme ortodoxe create artificial în Republica Moldova, este necesar să se urmărească crearea unei Biserici Ortodoxe Moldovenești autocefale unice.
„Partidul politic Alianța «MOLDOVENII» consideră că «A treia cale» — crearea unei Biserici Ortodoxe Moldovenești autocefale unice — reprezintă soluția strategică și cea mai constructivă pentru ieșirea din schisma ortodoxă creată artificial în Republica Moldova. Această decizie va permite depolitizarea definitivă a sferei religioase și va elimina orice acuzații de influență externă”, se menționează în document.
Autorii opiniei separate consideră că autocefalia va permite Moldovei să-și dobîndească propria suveranitate spirituală și să scoată problema bisericească din sfera confruntării geopolitice.
„Autocefalia va oferi Bisericii moldovenești independență administrativă deplină: dreptul de a-și alege de sine stătător conducătorul, de a exercita jurisdicția bisericească și administrația internă, păstrînd în același timp unitatea în rugăciune cu întreaga lume ortodoxă. Moldova trebuie să-și dobîndească suveranitatea spirituală, care va fi la distanță egală de aspirațiile geopolitice atît ale Moscovei, cît și ale Bucureștiului”, se menționează în text.
Partidul a declarat, de asemenea, că actuala schismă bisericească contribuie la divizarea societății pe criteriul geopolitic.
„Spre deosebire de situația actuală, cînd se încearcă divizarea credincioșilor în susținători ai «romînizării» sau ai «influenței ruse», Biserica autocefală va deveni o instituție națională care va uni poporul în jurul unei identități comune și al valorilor tradiționale”, se subliniază în document.
O secțiune distinctă a opiniei separate este dedicată căii canonice de obținere a autocefaliei. În cadrul partidului se consideră că acordarea independenței Bisericii Moldovenești trebuie să se realizeze exclusiv prin intermediul Patriarhiei Moscovei, în calitate de „Biserică-Mamă”.
„Procesul de obținere a independenței depline a Bisericii Moldovenești trebuie să se bazeze pe canoanele și regulile bisericești fundamentale. Conform canoanelor, dreptul de a acorda autocefalia aparține «Bisericii-Mamă» — Patriarhiei Moscovei, care, din punct de vedere istoric, ocrotește teritoriul nostru. Această cale garantează continuitatea harului și exclude complet riscul acuzațiilor de schismă”, se menționează în text.
Ca exemple, autorii documentului au adus experiența altor Biserici ortodoxe care au obținut autocefalia cu participarea Bisericii Ortodoxe Ruse.
„Biserica Georgiană, Biserica Țărilor Cehe și Slovaciei, Biserica Ortodoxă din America, precum și Bisericile Poloneză și Bulgară au obținut legitimitate canonică tocmai prin recunoașterea sau Tomosul din partea Patriarhiei Moscovei”, se menționează în opinia separată.
În opinia partidului Alianța ”MOLDOVENII”, obținerea Tomosului de la Patriarhia Moscovei va crea baza pentru recunoașterea internațională a noii structuri bisericești și va permite stabilirea unui dialog de la egal la egal cu alte patriarhii ortodoxe, inclusiv cea de la Constantinopol.
„Obținerea Tomosului de autocefalie din partea Patriarhiei Moscovei va constitui pentru Biserica Moldovenească o bază solidă de legitimitate și va deschide calea către un dialog diplomatic de egalitate cu alte patriarhii, inclusiv cea de la Constantinopol”, se menționează în document.
În încheiere, partidul a declarat că înființarea unei biserici autocefale proprii poate deveni o etapă importantă în consolidarea statalității și a consensului social în Republica Moldova.
„Obținerea unei Biserici autocefale proprii va permite Republicii Moldova să finalizeze formarea tuturor atributelor unui stat independent, să pună capăt «războiului parohiilor» și să transforme tradiția ortodoxă într-un fundament solid al unității naționale și al păcii civile”, se subliniază în opinia separată a Partidului politic Alianța ”MOLDOVENII”.