În locul politicienilor vechi vin alții noi. Prin ce l-a uimit Dumitru Roibu pe jurnalistul Gheorghe Gonța

Dumitru Roibu, politolog, vicepreședintele Alianței "MOLDOVENII" a participat recent la emisiunea online «Gonța Media», moderată de jurnalistul Gheorghe Gonța.

Discuția a servit drept o carte de vizită a celui care este Dumitru Roibu – mai întîi, om, cetățean al Republicii Moldova, soț, tată, dar și un tînăr politician, care crede în țara sa și-n potențialul moldovenilor ca popor.

Politicianul a vorbit deschis și sincer despre formarea sa educațională și morală, despre valorile, pe care le crede sfinte: familia, țara, limba, identitatea neamului moldovenilor.

Totodată, a relatat despre obiectivele sale în domeniul politic și și-a argumentat viziunile sale și ale colegilor săi de partid privind dezvoltarea țării și scoaterea acesteia din criză.

Politica ca vocație.

-Dvs dețineți funcția de vicepreședinte al unui partid nou apărut pe arena politică de la noi, Alianța "MOLDOVENII". Funcția sună tare, dar, nu vreau să vă jignesc, deocamdată, notorietatea dvs. nu este chiar atît de mare. Tocmai de aceasta am să vă rog, pentru început, să ne povestiți cîte ceva despre dvs: despre experiența de viață, de politică.

- Nu știu, dacă notorietatea este cuvîntul potrivit. Poate în aspect politic, am fost mai puțin activ, deși eu sînt fost student al facultății Relații Internaționale și Științe Politice și Administrative a Universității de Stat și atunci cînd scriam teza de licență pe subiectul Interesul Național al R. Moldova, eu am fost printre puținii studenți, care mi-am ales singur denumirea subiectului meu de cercetare la temă.

Am urmat masteratul la Institutul de Relații Internaționale din Moldova, unde am avut teza de master despre Problema basarabeană în dreptul internațional. Și, în toată această perioadă, am fost conectat și la procese politice, pentru că mă interesau încă din liceu.

Țin minte bine 7 aprilie 2009, de acasă văzînd o cu totul altă dramă, și nu o zi a libertății, erau acolo și actuali miniștri, care aruncau cu pietre în instituțiile de stat. Pentru mine politica este, într-un anumit fel, o vocație, pentru că am fost dintotdeauna preocupat de acest domeniu. Diriginta mea din liceu, văzînd că eu sînt pasionat de istorie și de geografie, mi-a spus la un moment dat că mi-ar reuși să-mi dezvolt abilitățile de diplomat și chiar să urmez o facultate în domeniu.

Am activat o perioadă scurtă în calitate de consilier local, am lucrat în cadrul unor instituții de stat, am activat o perioadă îndelungată ca asistent al deputatului în parlament. Pe parcurs, am acumulat o anumită experiență, care, da, mă face să cred că acum pot să mă ocup la un alt nivel și cu altă ardoare de politică, care, pînă la urmă, înseamnă treburile statului, or, acest lucru mă reprezintă.

Sînt înconjurat de o echipă de oameni, cu care mă știu de mai mulți ani, care sînt cunoscuți în mai multe domenii și tot acest amalgam îmi inspiră încrederea că sîntem pe drumul drept.

Sînt din municipiul Chișinău, așa că mereu am fost legat și de toate transformările din oraș. Sînt tată a doi copii: unul de două luni, altul de un an și opt luni. Apariția copiilor m-a impulsionat să mă gîndesc mai mult la rolul meu: ca simplu spectator, care privește drama care se întîmplă în țară sau totuși eu pot să-mi asum responsabilitatea nu doar pentru ei, dar și pentru mai mulți oameni.

-Am o curiozitate: ați spus că ați fost asistent de deputat și presupun că ați fost în relații de amiciție cu asistenții altor deputați. Este adevărată legenda că deputații, practic, nu fac nimic în parlament și toată munca o depun, în mare parte, asistenții?

- Trebuie să spun că eu nu i-am cunoscut pe toți asistenții de deputat. Eu pot spune deschis că am fost asistentul lui Andrei Neguța, de la care am învățat foarte mult. Nu este adevărat că deputații nu fac nimic. Eu am fost asistent atunci cînd asistenții în Parlament erau angajați de către Secretariatul Legislativului, după care a fost introdusă noutatea, potrivit căreia deputaților li se achită o indemnizație pentru a plăti serviciile de consultanță.

Așadar, pot spune că deputații lucrează și asistenții în rînd cu ei. Așa cum am văzut eu această funcție: era o platformă bună de a pulveriza noi lideri, noi oameni de stat, noi profesioniști, noi funcționari publici, oameni care au ocazia să înțeleagă cum funcționează sistemul, să ajute oameni din teritoriu, să vină cu propuneri.

Am văzut cazuri cînd nu că deputații erau slabi, dar asistenții erau într-atît de deștepți și capabili încît atunci urma să fie luată o anumită decizie, asistenții îi opreau, pentru că ei erau foarte erudiți în domeniul lor.

Așa că activitatea mea ca asistent de deputat a fost pentru mine una de creștere, ceea ce am reușit să învăț de la Andrei Neguța a fost foarte prețios pentru mine. Noi ținem legătura și-n prezent și-i mulțumesc pentru grija pe care a avut-o ca să cresc în acest sens.

-Ați spus că unii asistenți opreau deputații să adopte anumite decizii, adică noi avem unii asistenți mai deștepti decît deputații?

- Nu. Doar că e foarte greu să posezi toate domeniile, mai ales, cînd unii sînt juriști, alții artiști, economiști. Sînt detalii, pe care poate nu toți le cunosc, poate nu toți au informațiile actualizate la zi. Nu voi da nume, dar asistentul, la care mă refer nemijlocit, era fiul unui avocat renumit din țară, care poseda absolut domeniul lui.

Puterea oricărui partid rezidă nu în viziunile sale, dar în oamenii, care le împărtășesc.

-Opoziția spune că actualul For Legislativ al țării este unul cam slăbuț, dar Dvs. afirmați că, de fapt, deputații nu sînt chiar atît de slabi.

- Eu nu am spus nimic despre actuala legislatură. Eu m-am referit la legislatura 2014-2019, după care am activat o perioadă și-n legislatura 2019-2021. Diferența în calitatea deputaților, comportamentul lor, discuțiile și grijile, pe care le aveau unii deputați este diferită. După părerea mea, acum sînt prea mulți deputați rupți de grijile reale ale țării, care sînt preocupați mai mult de imagine decît de rezultat. Sînt prea puțini, care sînt gata să asculte, să meargă în localități, altfel spus anterior ei nu aveau nevoie de promovare pe facebook de sute de mii de euro, pentru că erau pur și simplu plecați prin localități. Și aceste întîlniri cu cetățenii se întîmplau în fiecare lună, nu doar în campanie electorală.

-De ce Alianța "MOLDOVENII"? Ca să precizăm, președintele partidului este Denis Roșca.

- În primul rînd, denumirea partidului mă reprezintă, dar nu acesta a fost punctul de pornire.

Atunci cînd vrei să te lansezi într-un proiect, cînd vrei să-ți asumi anumite responsabilități, să-ți încerci puterile, pentru mine este foarte important cu cine fac acest lucru: cine sînt oamenii din jurul meu, care este notorietatea lor.

Am avut sugestii să mă alătur unei sau altei echipe, dar eu am anumite principii, pe care le urmez și am anumite criterii, după care evaluez liderii, pe care i-aș urma.

Eu, principial, am o singură cetățenie - a Republicii Moldova. Nu am avut niciodată planuri de a pleca din țară, nu mi-am pus speranța într-o viață undeva departe, pentru că mă simt foarte legat de țară, mă simt atașat de familie, de părinți, de casă și de tot ceea fac aici, acasă, unde am foarte mulți prieteni. Pentru mine este foarte important să știu cine sînt coechipierii mei, cu care merg într-un proiect. Am văzut oameni, care au dublă cetățenie, care mai și votează la alegeri prezidențiale din altă țară, România, de exemplu, și eu, nu știu cum se simt bine cu asta, dar pentru mine acest lucru este straniu.

Eu nu aș putea să urmez un asemenea lider. Mai mult, un alt criteriu al meu ar fi faptul, dacă acest lider are copii și dacă aceștia sînt aici, acasă. Mie mi se pare important ca un lider de țară, care vine și povestește că va avea grijă de viitorul țării, cel puțin, singur sau familia lui să consume rezultatele politicilor, pe care le furnizează în țară. Știm lideri ca Filat sau Plahotniuc, care aveau copii în afara țării și pentru care erau bune alte realități, iar pentru noi trebuiau să fie bune alte realități. Mie asemenea lideri nu-mi inspiră încredere.

Un alt criteriu pentru mine este să văd casa părintească, de unde vine liderul respectiv. Eu am avut ocazia să trec pe la Dubăsari și să văd casa părintească a lui Vladimir Voronin și mie mi-a plăcut foarte tare că omul este atașat, devotat și legat de acel loc. Am avut ocazia să văd casa părintească și a lui Igor Dodon. Totodată, am reușit să văd care este atitudinea colegilor mei față de părinți, de satul natal, pentru că majoritatea, de altfel, sînt de la sate.

Așadar, am reușit să văd care este conexiunea lor cu realitatea noastră. În toate aceste aspecte enumerate, Alianța "MOLDOVENII" pe mine m-a reprezentat. Și mai este încă un lucru – psihotipul politicianului.

Rămîn șocat, cînd unii politicieni spun o perioadă îndelungată că noi vorbim limba moldovenească, dar pe urmă spun că vorbim limba română și asta pentru că, nu știu de ce, limba moldovenească ar dezbină ceva. Pentru mine este complicat să înțeleg cum este să-ți schimbi viziunea într-o astfel de măsură. Partidul Alianța "MOLDOVENII" este unul, care pledează pentru identitatea noastră națională nu pentru că pur și simplu ne dorim acest lucru, dar pentru că înțelegem foarte bine că noi avem statul, care se numește Moldova, avem popor, care se numește moldoveni și mai avem limba noastră, care se numește moldovenească. În încercarea aceasta de a fura limba, unul dintre acești trei piloni de bază, atunci începe un proces de eroziune națională identitară, care va culmina cu lichidarea statului nostru. Ceea ce, în primul rînd, nu înseamnă neapărat un proces pașnic, în al doilea rînd, din punct de vedere economic, va fi unul dureros, care va fi resimțit în viitor de generații întregi și, în al treilea rînd, acest proces are menirea de a ne omorî lent ca stat.

Eu conștientizez aceste lucruri și nu m-aș simți bine într-un partid, care promovează limba română și care inventează mecanisme de vot tehnic în parlament, neînțelese total din punct de vedere juridic, dar care modifică textul Constituției.

Limba moldovenească este unul dintre pilonii națiunii noastre.

-Eu am obosit de dispute privind denumirea limbii.

- Nu le ascultați des (rîde).

-Americanii nu au americana, dar engleza...

- Nu este corect să-i tratăm pe ei ca pe noi sau invers. Ei sînt o colonie engleză, ei nu sînt un popor, o etnie, așa cum sîntem noi. Pasiunea mea a fost să cercetez tematica respectivă. Dacă eu am deschis Regulamentul Organic de la Iași din 1832, în care scrie că învățămîntul în școlile publice se va face în limba moldovenească, eu nu am întrebări ce limbă vorbeau strămoșii mei.

Deschid cuvîntarea lui Alexei Mateevici de la Congresul Învățătorilor din 1917 din Chișinău și el spune că limba moldovenească este suficient de bogată încît în ea se pot fi traduse texte din toate limbile. Onisifor Ghibu spunea despre Mateevici: Citește pînă la plictiseală o poezie din creația proprie, care se cheamă Limba Noastră.

Așadar, noi am avut un proces firesc continuu, vorbeam limba moldovenească la noi acasă. Am introdus limba moldovenească în Constituție, i-am dat grafia latină. Apropo, dacă veți deschide Legea din 1989 că noi doar pe 31 august asta sărbătorim, veți descoperi că acolo lipsește litera  din A, care a fost introdusă abuziv de Corina Fusu ca și literă obligatorie în alfabetul nostru.

Însă în 1989, oamenii vorbeau despre limba moldovenească. Mircea Snegur spunea că aceasta este limba, care a dat denumire țării, Victor Borșevici spunea că noi întrunim o singură coroană lingvistică, coroana limbii moldovenești, în 1994 se introduce acest lucru în Constituție.

Dar, nu știu cum, ne-am trezit că nu avem așa vot în parlament, că nu am dat astfel de competențe Curții Constituționale. Și, dacă stai să privești în perspectivă istorică, pentru mine este absolut clar că aceasta este o acțiune lentă, bine gîndită, o tactică cu un scop bine definit.

Apropo, unii dintre cei mai mari moldoveniști acum în Chișinău sînt oameni, care au trecut prin organizații legionare sau organizațiile românești, care și-au dat seama la o anumită etapă că toată joacă aceasta cu românismul și cu unionismul în Moldova nu este despre nimic altceva decît despre teritoriu.

-Eu înțeleg că istoria nu este matematică, dar ea totuși se bazează pe anumite date, scrise de-a lungul timpului. Dacă aș invita încă un istoric aici, atunci ceea ce va spune el cu privire la limba română va fi radical opus la ceea ce ați spus Dvs. El va veni cu datele și cifrele lui. Și va fi ceartă, nu discuție.

- Este o diferență între mine și ei.

Dacă ați observat, eu niciodată nu interpretez, nu am spus că ei au scris una, dar au avut în vedere altceva. Eu nu operez astfel. Eu v-am dat trimitere la texte exacte. Spre deosebire de acești istorici, care vor spune că, da, se scrie limba moldovenească, dar se are în vedere limba română, eu spun că moldovenii nu și-au schimbat niciodată denumirea limbii, denumirea poporului și nici denumirea țării.

Eu am tot respectul față de poporul român, mai puțin față de unele grupuri sau oameni, care, prin activitatea lor, dăunează relațiilor noastre.Înainte de a se numi România, țara cu capitala la București știți cum se numea în Acordul de la Paris? Valahia. Am văzut Regulamentul Organic de la București, unde este scris că limba este românească, deci acolo s-a schimbat denumirea de cîteva ori.

Noi nu am făcut acest lucru. Și nu avem nevoie s-o facem. Atunci cînd vine momentul de pus problema identității noastre fără să șovăim, nu știu de ce, chipurile, nu ar trebui să vorbim despre aspecte din istorie. Dimpotrivă, trebuie și cît mai des. Trebuie să le spunem copiilor, nepoților despre oamenii de succes din Moldova, despre filele de succes din istoria Moldovei, despre succesele țării noastre. Dar toate discursurile politicienilor, care au mai puțină dragoste față de țară, se încep cu frazele că Moldova este o țară mică și săracă, că nu sîntem puternici. Da da, sîntem! Și avem nevoie de oameni, care să ne inspire mai mult. În viață contează mai mult decît granturile, pe care le aduci de peste hotare, energia cu care tu tratezi țara ta.

Norocul meu este că eu am dat peste oameni, care au stat la baza inclusiv a independenței Republicii Moldova și care mi-au povestit din interior anumite istorii. Și am înțeles că această joacă despre care vă spun, de fapt, este o operațiune de lungă durată împotriva Republicii Moldova, este una non-violentă, care, apropo, în relațiile internaționale, se numește softpower [n.r. putere blîndă]. Ceea înseamnă diferite mecanisme de influență politică a unui stat pentru a-ți înndeplini interesul tău. Hardpower [n.r. puterea dură] este ceea ce face Ucraina în România, cînd deja softpower nu merge și se aplică alte instrumente. Relația noastră cu România conține foarte multe instrumente de softpower din partea românilor în privința noastră. Noi nu avem niciun instrument în direcția lor.

A fost o tentativă în 2007 de a deschide Comunitatea Moldovenilor în România, dar serviciile românești au acționat dur, urît și această comunitate a fost închisă, pentru că ei nu recunosc identitatea moldovenească.

Eu am fost printre reclamanții, care a scris la Departamentul Românilor de Pretutindeni că pe site-ul lor oficial se scrie greșit. Ca să înțelegeți cum ei ne tratează: scriu că în Republica Moldova trăiesc 4,5 milioane de români. În primul rînd, noi de mult nu mai sîntem 4,5 milioane de oameni. În al doilea rînd, nu toți sînt români.

Mulți mă întreabă cum eu am așa fel de viziuni, pentru că cel mai des oamenii ce luptă pentru astfel de idealuri au ieșit dintr-un sistem, care, de regulă, produce cetățeni nu ai Republicii Moldova, fără dorința de a dezvolta această țară, fără dorința de a se regăsi aici, cărora li se spune că tot ceea ce se întîmplă aici este un accident istoric. Dar norocul meu a fost că eu am avut bunei, care s-au născut cu mult înaintea guvernării lui Antonescu și care mi-au povestit așa cum au văzut realitățile zilelor de atunci fără ca să fie manipulați. Și atunci compari cu ceea ce este scris în cărți și vezi că pe noi undeva ne mint.

-Scopul final fiind, dacă ne luăm după teoria Dvs.

- Mai puțini oameni, mai mult teritoriu.

-Dvs îl cunoașteți pe jurnalistul Nicolae Federiuc?

- Nu cred.

-Păcat, bun jurnalist și cumpătat. Aș încerca să fac o emisiune împreună cu voi doi, va fi o emisiune foarte rațională. Nimeni nu va urla, nu va arunca pahare.

- Înțeleg. Am avut o experiență cu alți așa-ziși românofili de la Chișinău, dar, de regulă, după vreo 10-15 minute, ei încep a lovi în personalitate și mai puțin discută argumente.

-Discuțiile despre limbă, identitate nu credeți că este oleacă de benzină turnată în campanie electorală?

- Să vă dau un exemplu, dacă umblă cineva cu un cuțit în buzunar sau la vedere pe lîngă Dvs. și veți vorbi că nu vă simțiți în siguranță, veți ruga ca să ascundă cuțitul, dar acel cineva, stînd în continuare cu acel cuțit în mînă, vă va întreba, dacă nu ați obosit de atîtea discuții.

Este cam cum înțeleg eu influența unor grupuri de la București asupra Republicii Moldova. Ea, de departe, nu are raționamente identitare, pentru că nimeni nu vrea să ne fure limba s-o vorbească, ea lor tare nu le trebuie acolo, nimeni nu vrea să vină să trăiască aici în Moldova și să devină moldoveni. Toată acțiunea aceasta are raționamente strict economice, de expansiune teritorială.

Dar ce se va întîmpla cu Republica Moldova în cazul în care ea își pierde suveranitatea și independența?

În ultimii 10-15 ani, noi am pierdut în jumătate numărul de studenți. Trebuie să le mulțumim lor, românilor, în ghilimele, că ne-au oferit nouă 5 mii de locuri de bursă. Ar părea un ajutor frățesc pînă în momentul în care vom înțelege că un elev, student, care pleacă la studii în București, pe lîngă faptul că el primește un loc la universitate, bursă, să ne întrebăm cît cheltuiește familia lui ca să-l întrețină la București sau în oricare alt oraș din România. Cheltuielile se ridică la 500-700 de euro. Și atunci înmulțim cu 5 mii de studenți, cu 10-15 ani de cînd durează acest lucru și veți vedea că moldovenii le-au dat cîteva miliarde de euro. Acești studenți nu revin acasă și, ca rezultat, moare sistemul nostru universitar.

-Dvs. știți că emisiunea mea este vizionată și de serviciile de la București?

- Eu le transmit salutări pe această cale.

-Mergeți des în România?

- Cînd am ocazie, mă duc. Cred, o dată pe an.

-Vedeți, data viitoare, la Vamă să nu vă întîmpine... (rîde)

Fricoși sînt cei slabi. Dar moldovenii sînt un popor puternic.

-(rîde) Mi-au spus acest lucru mai mulți oameni, dar nu are de ce să-mi fie frică. Prin tot ce am spus azi nu am prejudiciat cumva România. Nu desfășor acțiuni împotriva României, spre deosebire de unii de acolo, eu nu declar ambiții teritoriale față de România, deși, dacă am vedea cum s-au întîmplat lucrurile că în partea cealaltă de Prut Moldova a dispărut peste noapte, iar domnitorul moldovean a murit printre străini și pe urmă l-au făcut erou și cum s-a întîmplat că Ion Creangă se ascundea prin beciuri de baioneta valahilor la 1866, atunci ar putea apărea întrebări. Dar eu astfel de probleme nu pun, pentru că ele nu reflectă realitatea zilelor de azi.

Apropo de cărțile de Istorie a Românilor din țara noastră, știți de unde s-au luat în țara noastră în 1990-1991?

-De unde?

- Au venit de la București ca și cadouri, pentru că noi am trecut la alfabetul latin și nu aveam manuale.

Pe 31 August 1989, parlamentul a votat 3 Legi: despre trecerea limbii moldovenești la grafie latină (apropo, în Declarația de Independență ei au scris că evenimentul acesta, Marea Adunare Națională, a culminat cu decretarea limbii române ca limbă de stat. Dvs. știți vreun decret, care decretează limba română ca limbă de stat? Nu există); despre introducerea limbii moldovenești în Constituție ca limbă de stat și s-a mai votat un proiect de lege, prin care s-a trasat planul cum limba moldovenească trece pînă în 1995 la grafia latină. Atît.

Cu doi ani mai tîrziu, în Declarația de Independență, care nu proclamă limba, ci doar independența ca efect juridic, s-a făcut un fals. Oricine va citi acolo fraza cu decretarea limbii române va căuta decretul și va descoperi că el pur și simplu nu este. Așadar, Declarația noastră de Independență trebuie modificată.

Am discutat despre anul 2013 și cu unii judecători de la Curtea Constituțională, care au spus că atunci cînd s-a modificat textul Constituției prin Parlament cu 73 de voturi și s-a făcut corp comun între Declarația de Independență și Constituție, s-a argumentat cu faptul că sintagma din Declarația de Independență a apărut mai devreme, ceea din punct de vedere juridic este un argument prostesc, și prevalează asupra sintagmei de limbă moldovenească din Constituție. S-a mai menționat că această hotărîre a Curții Constituționale nu produce efecte juridice, pur și simplu s-a spus că prevalează și gata. Deși, reamintesc, acesta era un fals.

Și iată, ne-am trezit în anul 2023 că Parlamentul a mai inventat încă un mecanism de vot tehnic, dar vă puteți imagina ca prin vot tehnic să renunța la neutralitate? De ce nu? Schimbă textul și gata...

-Referitor la Declarația de Independență, actul oficial a ars, din păcate, după care a fost organizat un eveniment, o ceremonie fictivă la Parlament și s-a semnat încă o dată acea Declarație. Dvs. spuneți că ea conține un fals, oare persoanele semnatare, dacă vor vedea această emisiune, nu vor sări la gîtul Dvs?

- De ce?

-Ei nu știau ce semnează?

- O parte știau foarte bine ce semnează. Doar că în discuțiile lor interne, conflicte, erau frontiștii, care spuneau că ei nu semnează Declarația de Independență, dacă acolo nu este inclus acest text. Acest lucru mi l-a spus un deputat din primul parlament, care a recunoscut și a spus că știe că au votat cu greșeală, dar pentru ei acest lucru atunci nu era important. Era parada Independenței și ei trebuiau să facă ceva. Ați văzut articole din presă, potrivit cărora Declarația de Independență nu a fost scrisă la Chișinău?

-Nu s-a demonstrat nimic, doar s-a speculat...

- Dar nu a ieșit nimeni să nege.

- Regiunea transnistreană a țării noastre este a țării noastre?

- Dacă i-am trat mai puțin egoist, dacă pe noi ne-ar învăța ceva exemplele din zonă, atunci regiunea transnistreană ar reprezenta prioritatea cu numărul unu, care ne-ar aduce beneficii economice.

-Eu vă întreb din punct de vedere istoric.

- Din punct de vedere istoric, această regiune este făcută de moldoveni de a face parte din hotarele noastre, nu poate fi cedată, nu poate fi separată.

-Istoric cînd a apărut, cine ne-a dat-o și de unde a venit?

- Bună întrebare. Pentru românofilii, care spun că noi sîntem Basarabia, pămînt românesc de la Isus Hristos și pînă în 2025 să știe că Basarabia a fost pămînt românesc doar 22 de ani. Iar în această perioadă de administrarea Basarabiei se ocupa așa-numitul Directorat al românizării, colonizării și inventarului. Mai degrabă, noi am fost parte a așa-numitei Transnistrii, pentru că Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a fost constituită acolo, după Nistru, unde locuiau peste 40 % de moldoveni, care se aflau istoric acolo, sate întregi moldovenești.

Și pentru că chestiunea basarabeană în dreptul internațional a fost cu foarte multe probleme, puțini din istoricii români vor spune că SUA nu au recunoscut niciodată Unirea de la 1918, la fel ca și Japonia. Și Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o. Statele Unite au pus o condiție să fie desfășurat referendum în Basarabia, dar așa ceva nu a fost. În 22 de ani, românii nu au avut cînd să-l organizeze. Dar acest referendum a fost o condiție pentru recunoașterea acestei uniri.

Astfel, din punct de vedere al dreptului internațional, românii le-au dat voie sovieticilor să ocupe din nou acest teritoriu. Pentru că, din punctul meu de vedere, pe noi ne-au ocupat o dată în 1812, atunci rușii ne-au ocupat și au rupt țara în două părți.

Și, în 1918, deja ne-au ocupat românii. Și tot am fost așa ocupați pînă în 1991. Întrebarea este, dacă noi acum sîntem capabili să prețuim libertatea respectivă. În problema basarabeană, românii au pierdut foarte mult pentru că nu și-au onorat obligațiile, pentru că au desfășurat aici orori, lucruri, despre care nu vorbesc deloc și nu le recunosc.

În perioada celui de-al doilea război mondial, la Chișinău, pe strada Columna, la intersecția cu Bodoni, era ghetoul evreiesc. Pe teritoriul nostru, au murit vreo 300 de mii de evrei. O femeie în vîrstă din satul Vorniceni îmi povestea cum în Lozova îi puneau pe evrei să-și sape singur groapa și-i întrebau, dacă să-i împuște primii pe adulți sau pe copii...

-Dar acest lucru nu-l făceau naziștii?

- Acest lucru îl făceau românii. Ei au participat la Holocaust. Și nimeni nu a venit cu scuze pentru acest lucru. Cele mai multe ghetouri au fost făcute în Transnistria. Și cînd în 1989-1991, au apărut fel de fel de cavaleri, care au spus că cine nu va cunoaște limba de stat, își va pierde locul de muncă, evident, în Transnistria, oamenii s-au îngrijorat. Mai ales că se spunea că trebuie să ne unim cu românii, dar ei țin minte cine sînt românii. Nu a trecut așa de mult timp pînă în 1989, pentru că toate aceste evenimente s-au desfășurat în 1945. Așa că cei din Transnistria erau îngrijorați. Ei au fost incluși în componența noastră cu forța și s-au creat hotare noi. Noi am pierdut mult pentru statul Republica Moldova: 170 de km de litoral... Și acum ce, urmăm îndemnul lui Traian Băsescu că trebuie să renunțăm la Transnistria? Acest lucru e lipsă de demnitate.

-La mine la emisiune a fost un istoric, care a spus că moldovenii de pe acest teritoriu, în istoria sa, de două ori s-au manifestat ca fiind foarte demni și mîndri: atunci cînd au făcut Unirile...

- Eu îl voi contrazice și voi spune că moldovenii au dat dovadă că sînt demni și mîndri în fiecare seară cînd se uită la emisiunea «Gonța Media», pentru că așa îi îndemnați Dvs.

Dar dacă e să ne referim la cele două Uniri.. Dacă ați merge acum într-un sat de la noi, unde se înaintează ca și candidat la funcția de primar un om, care a trăit toată viața în satul vecin. Dvs l-ați vota? Nu. Dacă ne ducem la societatea moldovenească din sec. al IX-lea, ea era foarte paternalistă, tradiționalistă, la joc, tinerii din sate diferite se luau la bătaie, dar cînd se întîlneau armate, era și mai sîngeros. Cum vă imaginați dvs. că la București Valahia îl votează pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor? Oare nu aveau vreo candidatură mai potrivită? Totul a fost înțelegere, acolo nu a fost vorba de alegeri libere. Prima dată cînd a fost ales Cuza la Iași, a fost pusă problema Unirii, iar Divanul Țării a respins această propunere, după care s-au organizat alegeri repetate ca să nimerească deja oamenii potriviți, care să voteze că ei sînt de acord cu Unirea.

Am citit și Acordul de la Paris din 1858. Ce scriu ei despre principatele unite ale Valahiei și Moldovei (să mă ierte frații de la București, care nu știu cum se chema țara lor atunci) nimic nu duce acolo spre un stat unitar. Acolo, se menționează că se formează hotare comune, cîteva organe comune, dar că fiecare țară are gospodar din rîndul lor. Pentru Moldova scrie că va fi un gospodar din tată moldovean, ceea ce la noi s-a și întîmplat.

Din punctul meu de vedere, atunci elitele, sub influența Franței, și-au jucat rolul. Apropo, unii de peste Prut, care spun că noi sîntem rusificați sau că nu avem dreptul să ne numim moldoveni, vreau să-i întreb: noi cînd eram ocupați de ruși, cineva a împușcat măcar în aer? Pentru noi s-a bătut cineva? Dar în 1940, cînd românii au plecat în două, zile în loc de trei, cît le-au dat rușii, măcar au împușcat românii în aer măcar vreo dată să arate, cel puțin, că ei, chipurile, sînt cu noi? De fiecare dată, cu prima ocazie, ne-au abandonat, iar cînd noi totuși am răzbătut și sîntem o țară, sîntem recunoscuți internațional, sîntem membru al Organizației Națiunilor Unite, tot ni se spune că nu avem limbă, că nu avem istorie, deși noi ne tragem din rădăcinile vechi ale statului medieval Moldova.

Ideea românofililor este foarte scurtă, pentru că, dacă ne ducem mai jos de 1859, atunci observăm că există două țări, două interese diferite, există războaie, mai dădeau foc capitalelor din ambele țări. Era vorba totuși despre două popoare diferite. Pe 11 mai 1861, Alexandru Ioan Cuza, care era domnitor într-o parte și-n alta, și care călătorea foarte des în virtutea funcției pe care o avea, de domnitor al Valahiei, pe rîul Milcov, care era hotarul dintre Moldova și Valahia, a chemat vameșul valah și cel moldovean și le-a spus: «Dați-vă mîna că de azi voi sunteți frați». Și atunci eu mă întreb, da ieri cine au fost ei?

În anii 1917-1918, a fost un alt proces, cînd moldovenii, într-adevăr, au început să lupte pentru suveranitate, pentru statalitatea lor. Noi 500 de ani am fost o țară de la munte pînă la mare, eram vecini cu polonezii, cu ungurii, luptam cu tătarii, cu turcii. Această ide comună că noi sîntem moldoveni, chiar dacă statul dispărea pentru o anumită perioadă, mereu îi dădea posibilitate să renască statului.

În 1917, cînd cădea Imperiu Rus, moldovenii s-au întrebat, dar noi ce facem în această perioadă cînd toți din jur îți declară independența? Și atunci au pornit procesul de renaștere a statului moldovenesc. Au convocat Sfatul Țării, caruia i-au dat cîteva sarcini: să pregătească alegeri democratice în Basarabia, să pună bazele Constituției, să formeze armata, dar, nu știu de ce, toate acestea s-au terminat cu ...Unirea. Unii vorbesc că s-a terminat cu Unirea, după ce pe teritoriul nostru au intrat peste o sută de mii de soldați români. Și au fost lupte între soldații noștri și cei români. Cine va dori să ridice arhivele, va descoperi că ministrul nostru al Apărării a dat ordin soldaților noștri să iasă și să întîlnească dușmanul, să-l oprească cu arma.

Dacă e să luăm Declarația de Unire din 1918, pe verso, Sfatul Țării, dacă chiar se unea silit cu români, a pus 11 condiții, printre care se număra numirea a doi membri permanenți în Guvern din partea Basarabiei, cota de deputat în Parlamentul României, moldovenii își doreau să facă singuri reforma agrară, reforma administrativă. Totodată, Sfatul Țării și-a rezervat dreptul în așa-numita România Mare să numească singur conducătorii unităților administrativ-teritoriale, zemstvelor, orașelor. Și cum credeți, a fost îndeplinită vreuna din aceste condiții spuse în martie?

În noiembrie, Sfatul Țării a luat o decizie «miraculoasă» de a se autolichida, la insistența regelui. Constantin Stere, devenit deputat în Sfatul Țării la 27 martie 1918, a votat pentru Unire. Dacă cineva ar deveni astăzi deputat și ar vota pentru unirea cu Rusia v-ar aranja? El singur îi scria regelui că așa cum își bat joc jandarmii români de poporul acesta, nu și-a bătut joc Imperiul Țarist timp de 100 de ani.

Istoria nu este una pentru toți? Dar care este prețul?

-În pofida planurilor, pe care credeți că le au frații de la București, ei au fost primii, care ne-au recunoscut independența.

- Dar dvs știți cum?

-Cum?

- S-a adunat prezidiumul la Camera Deputaților și a Senatului și a scris o Declarație. În recunoașterea independenței Republicii Moldova, se scrie că România salută apariția oricăror forme statale pe teritoriile anexate de către Uniunea Sovietică în urma Pactului Ribbentrop-Molotov ca o condiție obligatorie pentru înlăturarea consecințelor acestuia. Ce înțelegem? Să apară orice stat, principalul că el va dispărea pe urmă. Iată ce au spus ei. Ei nu ne-au recunoscut pe noi, dacă ne recunoșteau, ne recunoșteau atunci și frontiera, și etnia, și limba, nu aveau ambiții teritoriale sau pretenții identitare față de noi.

De ce trebuie să vină un prim-ministru român să ne spună că limba noastră a fost inventată de Stalin? Eu am tot dreptul să-l consider agramat. Pentru că vorbește despre ceea ce nu știe, dar nici obraz nu prea are.

- Cînd vorbim despre frații de la București, haideți să vorbim un pic și despre frații de la Moscova. Ce e cu alipirea noastră la Uniunea Sovietică?

- A fost aceeași ocupație. Partidul Comuniștilor spunea întotdeauna că «Советский Союз - это справедливый мир» [n.r. – Uniunea Sovietică este o lume echitabilă], în unele părți se poate contesta, dar felul cum am intrat noi în Uniunea Sovietică, prin dictat la Moscova este unul incorect din punct de vedere al dreptului internațional. Pe de altă parte, vă reamintesc, dacă românii desfășurau aici referendumul în 1917-1918 ca populația noastră să se expună, dacă vrea să fie parte a României sau num întrebarea era închisă. În 1812, noi am fost ocupați de ruși și acest lucru a însemnat o tragedie pentru poporul nostru, pe care noi o resimțim și astăzi.

Poporul moldovenesc nu este un "accident istoric".

-De atîta de 35 de ani sîntem cea mai săracă țară din Europa?

- Deja nu mai sîntem, pentru că este o țară mai săracă.

-Cine ne-a întrecut? Cine «a îndrăznit»?

- Ucraina.

-Ei, probabil, din cauza războiului.

Noi nu trebuie să depunem efort ca să devenim mai bogați, pur și simplu Ucraina a devenit mai săracă. Realitățile ne spun că liderii care au condus țara noastră, nu toți, nu și-au asumat rolul să intre în istorie. Ei văd aceste funcții poate ca pentru o ocazie de a intra în istoria familiei. Dar puțini sînt din cei, care își pot asuma acest rol greu ca Ștefan cel Mare sau ca Dimitrie Cantemir de a face ceva bun pentru țară.

Nouă ni s-a spus mai devreme că sîntem un accident istoric, că la noi nu sînt bune universitățile, că nu avem intelectuali și iată nea-m trezit în anul 1998 în dezbatere largă în societate cu un program, care se numea «Pămînt». Oamenii au fost îmbolnăviți, la insistența experților din exterior, de ideea că noi trebuie să avem pămînt și că el trebuie să fie distribuit echitabil. Li s-au dat la oameni terenuri în părți diferite ale satului și, în cîțiva ani, în această țară, care se ocupa de industria cosmică, care producea calculatoarea, peste 700 de mii de oameni erau cu sapa în spate pe deal.

Acest lucru s-a făcut pe bani externi, pe banii USAID, pe bani americani. În discuții cu Emil Ciobu, care era șeful administrației prezidențiale pe timpul lui Petru Lucinschi, el spunea că oamenii erau înnebuniți de această idee că ei vor primi pămînt, deși li se spunea că este o catastrofă pentru agricultură. Ca și acum, cu integrarea europeană, care trebuie făcută altfel decît cum se face.

Integrarea europeană este un proces al ciocnirii violente a intereselor.

-Și ce credeți despre această integrare europeană? Nu mă refer la felul cum ne-o bagă pe gît PAS, mă refer în general la proces.

- În primul an de universitate, nouă ni se explica foarte bine că relațiile internaționale este sfera ciocnirii violente a intereselor. Atunci cînd apar subiecte între două țări, aceasta înseamnă că un stat manifestă ambiții de promovare a intereselor sale (de regulă, sînt de ordin comercial) în statul vecin. Procesul de integrare europeană este, la fel, unul de ciocnire violentă de interese.

Din punctul meu de vedere, Republica Moldova desfășoară o integrare europeană, care nu tocmai este pentru interesul nostru. Noi singuri ne-am obligat să îndeplinim aquis-ul comunitar fără ca măcar să fim membri. Pentru comparație, ar fi ca și cum eu aș plăti benzina pentru mașina dvs, dar eu nu aș urca în ea.

Din punctul meu de vedere, este un absurd. Acest proces de integrare europeană a căpătat unele stranietăți, dacă ne referim la modul în care a avut loc referendumul. Mulți juriști cunosc că există buchia legii, care înseamnă exact textul legii, dar există și spiritul legii, de exemplu legalitatea și legitimitatea. Dacă noi vom scrie, de exemplu, în lege că îi este interzis lui Gheorghe Gonța să respire, aceast lucru va fi legal, dar nu legitim, pentru că spiritul legii spune că alegerile de diferit tip, precum ar fi referendumuri locale, prezidențiale, parlamentare nu pot fi desfășurate într-o zi.

Deoarece, ca natură, ca esență, ele sînt diferite, iar cînd le pui într-o zi, ele se influențează unele pe altele și acest fapt nu este democratic. Iar noi ne-am trezit cu declarația președintelui că referendumul va fi în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, peste cîteva ore președintele Comisiei Electorale Centrale spune că aceasta nu se poate întîmpla, pentru că legea interzice acest lucru, iar peste ceva timp noi avem modificată legea. Și, după toate acestea, nouă ni se spune că facem parte dintr-un stat de drept, care se integrează în Uniunea Europeană. Așadar, procesul acesta de integrare europeană, în care noi sîntem antrenați acum este făcut necalitativ.

Interesele Rusiei în legătură cu teritoriul țării noastre.

-Rușii au nevoie de teritoriul nostru?

- În relațiile internaționale, există un astfel de aspect ca acela în ce măsură coincid anumite interese. Bunăoară, este în interesul României ca Republica Moldova să fie membru NATO (și ne abstractizăm acum de la faptul că există Transnistria – un conflict neînchis)? Mie mi se pare că da, pentru că astfel hotarul extern al NATO se va extinde cu vreo 150-200 de km și nu ei vor trebuie să răspundă pentru asta. Dar oare aceasta este în interesul nostru?

Eu cred că nu și majoritatea populației așa crede. Este în interesul României ca noi să rezolvăm conflictul transnistrean? Da, și este și în interesul nostru. Problema politicienilor de la Chișinău este că ei nu vor să se ocupe de studierea care este interesul comun al nostru cu Federația Rusă, or, noi numaidecît avem interese comune. Noi avem și interese, și disensiuni. Avem disensiuni cu Federația Rusă privind păstrarea limbii ruse, despre care s-ar dori, în genere, să fie a doua limbă de stat. Nu neapărat aceasta ar fi o dispoziție oficială, dar de multe ori s-a vociferat acest lucru în societate. Pentru ei este important, pentru noi - nu știu.

Și atunci, în relațiile internaționale, diplomația se ocupă cu acest aspect - cu tîrguiala intereselor, să se vadă cine este mai principial, cine mai puțin, ce ne dorim în schimb etc. Însă pe acest segment nu se lucrează deloc. Noi avem interese în Federația Rusă: față de resursele acesteia, față de piața de acolo.

Da, noi avem interese și nu ne putem abstractiza de la ele, pentru că să cumperi gazul cu 30 de lei sau cu 4 lei este o diferență foarte mare. Apropo, în acest sens, pentru mine a fost straniu cum la o emisiune televizată un candidat la președinție spune că Igor Dodon controlează și Guvernul, și Parlamentul, are toate instrumentele concentrate în mîinile sale și nu trebuie să se plîngă că nu-i ajunge ceva, pentru că, citatul ei: «Noi nu l-am votat pentru ochi frumoși că nici ochi frumoși nu are și îl putem schimba...».

Și iată, acum, peste cîțiva ani, descoperim că președintele țării, în genere, nu răspunde de gaz, deși în campania electorală vorbea mult despre gaz că este scump cu 4 lei. Iar cînd doamna președintă la întîlnirile cu cetățenii aude întrebări despre gaz îi amenință că îi dă în judecată. Pentru mine, acesta este un comportament straniu, mai ales, de la un șef de stat, care, chipurile, și-a asumat răspundere.

-Întrebarea mea era un pic despre altceva. Dorin Recean, dar și Maia Sandu tot ne spun că rușii vor să ne vină să ne ia. Și ei ne apără împreună cu Igor Grosu în centru ca în filmul acela sovietic «Кавказская пленница». Așadar, în opinia Dvs. rușii vor sau nu acest teritoriu?

- Eu nu cred că lor le trebuie exact teritoriul. Eu pot doar să presupun, care ar fi interesul federației Ruse față de Republica Moldova și anume că ar vrea ca Moldova să fie un stat neutru, care nu se militarizează și care nu poate fi folosită ca o provocare împotriva Federației Ruse. Altceva eu nu aș vedea. Mai mult, noi cu ei avem interese comune de a rezolva problema transnistreană nu pe condițiile, pe care s-a încercat în 2003, dar nici pe modul în care a procedat atunci Vladimir Voronin tot nu se poate de mers.

Și, eu cred că din acest punct de vedere noi am putea îmbina aceste interese și am putea scoate foloase pentru Republica Moldova. Noi avem acolo Молдавская ГРЭС, care este un obiect strategic pentru țara noastră, dar care acum aduce venituri doar pentru administrația de la Tiraspol și pentru anumiți oameni de acolo, dar care trebuie să fie valorificat din punctul de vedere al securității energetice a statului nostru. Pentru aceasta se merită de luptat, în sensul bun al cuvîntului.

De ce Alianța "MOLDOVENII".

-Și la final. Marea miză pentru Alianța "MOLDOVENII" sînt alegerile parlamentare din 28 septembrie. Dacă e să fiți realist, ce pronosticuri sînt?

- Noi avem sondaje interne, realizate de companii solide din Chișinău, care ne indică faptul că, într-un comportament, pe care-l avem în campania electorală și cu tempoul respectiv, noi avem șanse să trecem pragul electoral. Ideea este că noi ne-am asumat anumite obiective și noi, la moment, sîntem unicul partid, care o Startegie amplă de ieșire a țării din criză.

Acolo, nu se vorbește despre faptul că integrarea europeană este panaceea, care ne va soluționa toate problemele, noi privim în complex.

Noi vom lansa unele mecanisme pentru societatea noastră, care înseamnă desemnarea populară a membrilor Guvernului, vom propune candidaturi nu din partid, pe noi nu ne interesează acest lucru.

Pe noi ne interesează să existe o forță PRO-moldovenească pe centru, care să se preocupe de integrarea europeană în interesele Republicii Moldova, și nu pentru a servi total, o forța ce va asigura faptul că noi la Chișinău nu vom avea o guvernare, care va sta în poziția de drepți față de interesele de la Moscova, o forță, care se va ocupa de promovarea producătorilor noștri, de apărarea identității noastre.

Și, în genere, eu cred că politica moldovenească de mult nu a existat un asemenea partid pe centru, care să mențină, în primul rînd, interesele noastre și să fie mai puțin aservit. Samantha Power, fosta șefă de la Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), spunea că ei au pompat foarte mulți bani în Republica Moldova pentru a asigura securitatea Ucrainei (nu știu de), iar președintele SUA, Donald Trump, spunea că USAID a pompat 22 de milioane de dolari pentru consolidarea unui proiect politic de stînga, pentru noi el este de dreapta, avîndu-se în vedere Maia Sandu. Ei se acuză reciproc de fel de fel de influențe.

Dar Alianța "MOLDOVENII" are ca obiectiv să lupte pentru interesele noastre.

28 septembrie: pronosticuri și rolul diasporei.

-Și dacă Alianța "MOLDOVENII" nu accede în Parlament după 28 septembrie?

- Eu am 33 de ani, am motivația cuvenită de a mă ocupa de politică mulți ani înainte. Procesul politic este unul interesant, anevoios, pe alocuri, dar mereu, practic, alegerile vin și cu surprize, așa că și aceste alegeri vor aduce surprize...

-PAS poate lua majoritatea?

- De sine stătător, nu. Lipsa de eficiență și de profesionalism în guvernarea țării nu pot nicidecum în cazul unor alegeri măcar imitate ca și corecte și libere, să le aducă lor majoritatea. Se zvonește despre o posibilă alianță între Renato Usatîi și Maia Sandu. Eu bănuiesc că ei vor accepta orice tip de configurație politică doar ca să se mențină la guvernare. Pentru că acolo s-au făcut multe lucruri, despre care Veronica Dragalin, spune că merită a fi investigate.

-Dar scumpa noastră diasporă nu ar putea salva iar PAS-ul?

- Scumpa noastră diaspora nu salvează PAS-ul. Ea are grijă să trimită remitențe acasă și, într-un fel, să asigure o anumită bunăstare pentru țară.

Din punctul meu de vedere, acest vot dar orbesc pentru PAS, atunci cînd tu nu ai trăit măcar vreo 2 ani continuu aici este o lipsă de bun-simț față de cei care trăiesc în țară. Pentru că diaspora nu consumă politicile PAS-ului de aici. Da, ei au dreptul să voteze, îi îndemn să iasă la vot, dar, cu părere de rău, consecințele le simțim doar noi, or, acest lucru nu este bun. Exact așa cum aceștia de aici de la noi au votat pentru Nicușor Dan la București și acum românilor li se măresc impozite, iar ai noștri nu suportă nicio consecință. Cît este de corect acest lucru?

În general, poziția noastră este că noi trebuie să facem tot posibilul ca moldovenii să revină acasă. Există puțini oameni, care să înțeleagă procesele economice și noi ne-am asumat un plan frumos și greu de industrializare a țării.

-Pînă se întîmplă aceste lucruri, vă mulțumesc că ați venit la emisiune, vă doresc mult succes în tot ceea ce faceți și ne revedem neapărat.

- Mulțumesc.