Alianța „MOLDOVENII” propune întoarcerea irigațiilor în Moldova: proiect de lege privind transferul sistemelor de irigații către agricultori
Alianța „MOLDOVENII” a prezentat un nou proiect de lege care poate insufla viață agriculturii țării. Este vorba despre transferul fostelor stații de irigații în administrarea cu titlu gratuit de către cooperativele agricole pe o perioadă de 50 de ani și asigurarea fermierilor cu credite accesibile pentru modernizarea infrastructurii.
Proiectul de lege a fost prezentat de președintele partidului, doctorul în economie Denis Roșca, în cadrul unei întîlniri cu colectivul întreprinderii de producție „Agromașina” — un loc simbolic, unde timp de zeci de ani s-au fabricat utilaje pentru agricultorii moldoveni.
Documentul prevede credite cu o dobîndă de 3% pe an pe o perioadă de 15 ani pentru reabilitarea a cel puțin 78 de stații de pompare pe Nistru și Prut. În plus, se propune eliminarea taxei pe apă și a TVA-ului pentru operațiunile din cadrul cooperativelor agricole, precum și simplificarea la maximum a procedurilor pentru instalarea conductelor și stocarea apei în bazine de acumulare și iazuri. Accesul garantat la resursele de apă va deveni o condiție esențială pentru creșterea randamentului și a securității alimentare a țării.
„Redăm sistemele de irigații celor care lucrează cu adevărat pămîntul – fermierilor și cooperativelor. În locul birocrației și al inacțiunii, statul va oferi instrumente reale de dezvoltare. Este un pas strategic în sprijinul regiunilor și al securității alimentare a Moldovei”, a subliniat Denis Roșca.
Adoptarea legii va da un impuls renașterii agriculturii, dezvoltării regiunilor și consolidării independenței economice a țării.
Inițiativa privind irigațiile face parte dintr-un program complex al partidului. În total, Alianța MOLDOVENII” a pregătit 26 de proiecte de lege, care vor sta la baza noului curs de dezvoltare al Moldovei. Acestea acoperă toate domeniile vieții: de la liberalizarea accesului la finanțare (rata de bază a creditelor – 2% pentru întreprinderi și familii) pînă la crearea unui Fond de Dezvoltare Economică, care va asigura investiții pe termen lung în industrie, agricultură și construcția de locuințe.
„Ne respectăm promisiunea: în fiecare zi prezentăm societății noi inițiative legislative. Nu sînt slogane, ci soluții concrete care transformă țara. Sîntem convinși că tocmai această abordare va permite Moldovei să depășească stagnarea, să-și dezvăluie potențialul și să se alinieze la statele de succes din Europa”, au declarat liderii partidului.