Elena Mărgineanu: Angajarea fără studii și promovarea ca model pentru tineri au alimentat un sistem de valori greșit
Conferențiar universitar, doctor în drept și membră a Consiliului Politic Național al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Elena Mărgineanu, a comentat informațiile apărute în spațiul public despre vicepreședintele Organizației de Tineret a PAS, Bogdan Zgherea, susținînd că promovarea acestuia drept model pentru tineri, în pofida faptului că ar fi fost angajat la Ministerul Culturii fără a avea studii superioare finalizate, reflectă o problemă de sistem.
Potrivit informațiilor la care face referire Elena Mărgineanu, Bogdan Zgherea a fost angajat la Ministerul Culturii la vîrsta de 18 ani, fără a avea diplomă de licență. Conform datelor publicate, acesta a obținut un venit brut de 7.751,94 lei în anul 2023 (pentru 11 zile lucrate), 160.320,68 lei în anul 2024, 319.513,46 lei în anul 2025, iar pentru anul 2026 venitul anual brut este estimat la 300.000 de lei.
În postarea sa, Elena Mărgineanu a comparat această situație cu nivelul de trai al unei părți importante a populației, inclusiv al persoanelor vîrstnice care, potrivit datelor statistice prezentate, trăiesc în sărăcie absolută și, în multe cazuri, nu își permit medicamentele necesare.
„Cîți din cercul PAS și de la Minister cunoșteau despre această situație? Toți! Și, totuși, îl prezentau ca model! Cam toată echipa de tineret a învățat să admire acest model. Lipsa de bun-simț era promovată sistemic și alimentată constant!”, a declarat Elena Mărgineanu.
În opinia sa, astfel de practici au contribuit la formarea unei generații care pune accent pe imagine și etichete, în detrimentul argumentelor și al meritocrației.
„Acum încearcă să le explici ce înseamnă «cauză-efect»?! Mulți dintre acești tineri deja operează cu etichete, nu cu argumente. Nu cu logica. «Pînă acum asta era corect, dar acum brusc nu? Ne luați dreptul la strălucire și recunoaștere? Putiniștilor!»”, a afirmat Elena Mărgineanu.
Potrivit acesteia, diferența dintre privilegiile de care beneficiază unii reprezentanți ai puterii și dificultățile cu care se confruntă o mare parte a populației demonstrează că sistemul actual promovează valori greșite.
„Problema noastră e că am înlocuit simplitatea și bunul-simț cu admirația față de străini și materialism. Se tolerează chestii care depășesc limitele, crește discrepanța între oameni, sistemul devine disfuncțional”, a conchis Elena Mărgineanu.