Elena Mărgineanu: Noul plan al Comisiei Europene riscă să transforme opiniile critice în „ideologii antisistem”

Conferențiarul universitar, doctor în drept și membru al Consiliului Politic Național al Partidul Alianța Moldovenii, Elena Mărgineanu, a publicat o reacție la noul plan al Comisiei Europene privind prevenirea și combaterea terorismului, exprimîndu-și îngrijorarea față de modul în care sînt definite anumite concepte.

 În postarea sa, Elena Mărgineanu menționează că documentul publicat de Comisia Europeană include, printre elementele asociate prevenirii „terorismului”, respingerea valorilor democratice europene, ura anti-LGBTQ+, misoginismul, ideologiile antisistem și nihilismul ca „gamă tot mai mare de motivații”. Potrivit autoarei, aceste formulări pot fi interpretate extensiv și pot duce la etichetarea unor poziții critice drept extremiste.

„Acum, dacă puneți la îndoială o politică, măsură, recomandare sau acțiune dictată de Bruxelles – sunteți terorist.” scrie Elena Mărgineanu.

Ea afirmă că ar putea fi catalogată drept „teroristă” inclusiv o persoană care consideră că Republica Moldova ar trebui să se concentreze pe propriile probleme, în loc să contracteze împrumuturi externe.

„Foarte posibil să vă clasificați ca terorist dacă afirmați că «Moldova nu trebuie să ia atâtea credite, ci să se axeze asupra problemelor sale, după propriile condiții și cu capacitățile proprii».” notează aceasta.

Totodată, Elena Mărgineanu face referire la noțiunile de misoginism, nihilism și ideologii antisistem, pe care le apreciază drept prea generale.

„Misoginism? Prea vag. Poți acuza orice bărbat de orice. Nihilism? Prea vag. Poți acuza orice femeie de orice. Ideologii antisistem? Prea vag. Poți acuza pe oricine de orice.” scrie ea.

 În continuare, autoarea oferă un exemplu, menționând că inclusiv persoane în vârstă care compară situația actuală cu perioada sovietică ar putea fi încadrate în astfel de categorii.

 „Iar un moșneguț sau bunicuță care se jelui că în Uniunea Sovietică statul i-a dat loc de lucru, loc de trai, foi la sanatoriu și pensionare până la 60 de ani, iar acum iarna nu reușește să se încălzească normal că-i prea scump totul – devine terorist antisistem.” afirmă Elena Mărgineanu. Ea indică drept sursă documentul oficial publicat de Comisia Europeană privind agenda UE pentru prevenirea și combaterea terorismului.

Postarea include și referiri la modul în care, în opinia sa, pot fi interpretate pozițiile legate de politica externă și de conflictul din Orientul Mijlociu.

„Bineînțeles, dacă nu aprobați distrugerea Iranului, și aici UE te taxează. Orice dezacord cu acțiunile Israelului va fi umflat ca antisemitism și vei fi penalizat.” afirmă autoarea.

Elena Mărgineanu citează și un fragment din document, potrivit căruia Comisia va accelera implementarea Strategiei UE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești și va construi o rețea pentru combaterea discursului antisemit instigator la ură online.

În acest context, ea formulează mai multe concluzii. 

„Dacă nu aprobați distrugerea Iranului, sunteți antisemit. Dacă nu sunteți de acord cu venirea imigranților ilegali în Europa, sunteți anti-musulman.
 Dacă nu sunteți de acord cu politicile UE, varianta de a fi anti-musulman și antisemit concomitent – există. Varianta de a fi anti-creștin – nu există. Orice blasfemie este libertatea de exprimare.” scrie Elena Mărgineanu.

 

 

 

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.