Elena Mărgineanu: Moldova s-a împrumutat cu 700 de milioane de euro de la BERD în timp ce a renunțat la gazul mai ieftin

Conferențiarul universitar, doctorul în drept, membra Consiliului Politic Național al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Elena Mărgineanu, a vorbit în cadrul emisiunii „Important” despre strategia Republicii Moldova în domeniul gazelor naturale și despre diferența dintre costurile suportate în trecut și cele actuale.

Potrivit ei, Republica Moldova a avut posibilitatea de a procura gaze la un preț mai mic, însă a ales o strategie care implică împrumuturi și costuri mai mari.

„Noi cumpăram gaze de la Gazprom mai ieftin, mult mai ieftin. S-a constatat că avem o datorie de aproximativ 710 milioane de dolari. Cifrele diferă puțin, dar suma este aproximativ aceasta. Autoritățile noastre au comandat sau au realizat un audit, iar partea rusă nu recunoaște concluziile acestuia. Statul Republica Moldova, la rîndul său, nu recunoaște acea datorie în forma revendicată. Dar acest lucru nu înseamnă că partea rusă nu consideră că există această datorie de aproximativ 700 de milioane de dolari”, a declarat Elena Mărgineanu.

Membra Consiliului Politic Național al Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII” a explicat că, în opinia sa, în locul soluționării acestei probleme, autoritățile au optat pentru atragerea unor împrumuturi externe.

„Deci aveam o datorie de aproximativ 700 de milioane de dolari față de Gazprom și, în același timp, posibilitatea de a cumpăra gaze ieftine. Ce a făcut statul Republica Moldova? A lăsat această chestiune deoparte și a luat un credit de 700 de milioane de euro de la BERD. Au fost 300 de milioane de euro în 2022 și 400 de milioane de euro în 2025. În presă, acest lucru a fost prezentat drept sprijin din partea BERD, dar, de fapt, este un credit de 700 de milioane de euro. În dolari, este vorba de aproximativ 800 de milioane”, a spus doctorul în drept.

Elena Mărgineanu consideră că această strategie a contribuit la orientarea Republicii Moldova către achiziții mai scumpe.

„Deci, pe de o parte, am avut aproximativ 700 de milioane de dolari datorie față de partea rusă, pentru care se putea obține o eșalonare pe mai mulți ani, plus posibilitatea de a cumpăra gaze mai ieftine. Dar noi am spus: nu, vom lua aproximativ 800 de milioane de dolari credit de la BERD și vom cumpăra gaze mai scumpe. Potrivit acestei logici, condițiile finanțării ne-au orientat spre achiziții mai scumpe. Aceasta este strategia adoptată de Republica Moldova și, în opinia mea, nu are logică”, a declarat Elena Mărgineanu.

Conferențiarul universitar a subliniat că accesul la resurse energetice la prețuri competitive este esențial pentru funcționarea economiei și a industriei.

„Pentru că și în Uniunea Europeană multe state, în pofida retoricii, atunci cînd este vorba despre diplomație comercială, diplomație energetică și propriul interes, mențin anumite relații și țin cont de interesele lor. Ai nevoie de resurse energetice ieftine. Îți distrugi întreaga economie și întreaga industrie dacă nu asiguri acest lucru”, a afirmat reprezentanta formațiunii.

Elena Mărgineanu a cerut autorităților să facă publice integral condițiile creditelor acordate Republicii Moldova de BERD, în cazul în care acestea au impus anumite obligații privind achiziția gazelor.

„Cineva poate spune că BERD nu a impus asemenea condiții. Bine, atunci publicați condițiile înaintate de BERD. Dar ele nu sînt publicate. De ce nu sînt publicate? Iar dacă le publicați, nu publicați doar cîteva anexe. Publicați integral toate documentele. Pentru că au mai existat cazuri în istoria Republicii Moldova cînd au apărut scandaluri, s-a solicitat publicarea condițiilor, iar autoritățile au publicat doar anumite anexe. Nu. Trebuie publicate toate condițiile, integral”, a declarat doctorul în drept.

Potrivit Elenei Mărgineanu, dacă finanțarea nu impune asemenea condiții, Republica Moldova ar trebui să fie liberă să aleagă sursa de aprovizionare cea mai avantajoasă.

„Sau, dacă BERD nu a impus o asemenea condiție, înseamnă că sîntem liberi, nu avem asemenea constrîngeri și ne putem orienta spre opțiunea care este mai avantajoasă pentru noi”, a spus membra Consiliului Politic Național.

În același timp, Elena Mărgineanu a atras atenția asupra obligațiilor financiare pe care Republica Moldova trebuie să le onoreze în anii următori.

„Numai că aici apare următoarea întrebare: bine, rămînem cu aproximativ 800 de milioane de dolari credit față de BERD și, în același timp, cu datoria revendicată de partea rusă. Și cumva trebuie să acoperim aceste obligații în anii următori. Acum mergem pe varianta gazului mai scump sau vom merge pe varianta gazului mai ieftin? Dacă mergem pe varianta gazului mai ieftin, oricum trebuie să restituim creditul de aproximativ 800 de milioane de dolari către BERD”, a declarat Elena Mărgineanu.

Conferențiarul universitar a formulat două întrebări pe care le consideră esențiale pentru politica energetică a Republicii Moldova.

„Prima: de ce, la nivel strategic, Republica Moldova se orientează spre prețurile cele mai mari? Dacă avem, am avut și putem avea opțiunea unor gaze mai ieftine pentru economia și industria noastră, de ce nu folosim această opțiune? Și al doilea aspect: de ce, chiar și în condițiile actuale și în parametrii stabiliți în relația cu Uniunea Europeană, noi oricum plătim mai scump? Cumpărăm mai scump și plătim mai mult inclusiv pentru logistică”, a conchis Elena Mărgineanu.

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.