Dumitru Roibu: Procesul de amalgamare a comunei Tohatin este netransparent și antidemocratic
"Un grup de consilieri din Tohatin, din glumă, probabil, au inițiat procesul de amalgamare cu Stăuceni. De ce cu localitatea Stăuceni? Pentru că se vorbește prin culoare că acest lucru se dorește la inițiativa a unui deputat și a unui ministru PAS, care sînt din această localitate și doresc foarte mult să-și extindă aria de influență și capacitățile primăriei Stăuceni din contul comunei Tohatin".
Declarația a fost făcută de către Președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Dumitru Roibu
"Comuna Tohatin este o comună care are în componența sa trei localități: Tohatin, Cheltuitor și Buneț, care toate împreună, conform datelor recensămîntului, au peste patru mii de locuitori. În timp ce amalgamarea presupune lichidarea primăriilor cu mai puțin de trei mii de locuitori, deci comuna Tohatin este în afara acestei prevederi legale.
Totodată, unii consilieri locali, cu mare insistență, pedalează pe această inițiativă, dorind cu tot dinadinsul să lichideze primăria comunei Tohatin, asta în timp ce locuitorii de acolo spun că Stăuceni este o localitate care se află în vecinătatea comunei Tohatin, dar sînt două localități cu două destine aparte {...}", menționează Dumitru Roibu.
Președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII” a mai precizat că unul dintre consilierii locali, Silviu Răcilă, a inițiat un sondaj de opinie care a fost publicat pe pagina Primăriei, sondaj față de care sînt foarte multe întrebări.
"În primul rînd, sondajul respectiv permitea votul multiplu și nu prevedea că persoana care completează acest sondaj se loghează cu e-mail. Adică, oricine putea vota de cîte ori dorea în acest sondaj, lucru care noi l-am văzut mai tîrziu în rezultate, unde ca și cum ar fi votat 585 de persoane, dintre care 57% și-ar dori amalgamarea cu Stăuceni. Lucru pe care nimeni în comuna Tohatin, nu îl resimte de fapt.
Nimeni în Tohatin nu are niciun fel de afinitate față de Stăuceni, este o localitate care pentru noi se află departe, cu care noi nu avem nimic în comun. La următoarea etapă, deja Primăria Tohatin a publicat un alt chestionar, unde este prevăzută logarea cu e-mail, adică acolo este mai complicat să faci trucări ale rezultatelor, unde se vorbește doar despre amalgamarea cu Stăuceni {...}", mai atenționează Dumitru Roibu.
Potrivit acestuia, o astfel de situație creată se prezintă a fi una ilegală.
"Credem că Procuratura trebuie să investigheze, în măsura competențelor, intenția unora de a manipula cu opinia publică și de a truca procesele democratice din localitate, mai ales, în contextul în care Tohatinul chiar nu are nevoie de amalgamare. Un asemenea demers va fi expediat de către mine în adresa Procuraturii Ciocana pentru că există bănuieli rezonabile privind inducerea în eroare a cetățenilor și trucarea rezultatelor de către autorii așa-numitului sondaj.
Este o sfidare a bunului simț, este o trădare din partea acestor consilieri a interesului comunei Tohatin, o comună care deja are trei localități, care numără suficient din cetățeni și care are perspectivele sale de dezvoltare, perspective bune, apropo.
Noi credem că acest proces de amalgamare cu Stăuceni trebuie încetat, întrucît el s-a făcut într-un mod netransparent, grăbit și antidemocratic, pentru că nimeni nu a consultat opinia publică, nu au fost discuții largi în societate și cu atît mai mult niciunul din consilierii, cei care au inițiat amalgamarea cu Stăuceni, nu a avut mandat din partea alegătorului, din partea locuitorilor comunei Tohatin să se ocupe de acest subiect.
Pentru asta noi credem că acest proces trebuie oprit cît mai rapid și să existe o discuție largă în societate asupra perspectivelor localității, inclusiv prin Adunarea Generală a Satului. Pentru că, de fapt, Tohatin poate să existe și desinestătător fără niciun fel de amalgamare", a punctat Dumitru Roibu.
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” consideră că reforma de rezonanță privind amalgamarea primăriilor este un pas care ar putea schimba radical harta administrativă a Republicii Moldova. În acest sens, formațiuhnea a menționat anterior că Executivul a inițiat consultările fără a furniza materiale analitice de bază care să dezvăluie esența și consecințele modificărilor propuse.
În acest context, conducerea partidului a transmis o solicitare oficială către Cancelaria de Stat. În document, partidul invocă o serie de întrebări critice de ordin tehnic și conceptual și își exprimă poziția fermă: reforma nu trebuie să se transforme într-un „protocol de capitulare” în fața depopulării satelor.