Dumitru Roibu: „Guvernarea PAS a distrus iluzia că democrația și statul de drept se apără singure”

Președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Dumitru Roibu, consideră că unul dintre cele mai grave efecte ale guvernării PAS este degradarea principiilor democratice și restrîngerea libertății de exprimare.

În cadrul emisiunii „Important” de la TVC21, politicianul a declarat că promisiunile privind transparența și consolidarea statului de drept au fost înlocuite de cenzură, control politic și extinderea aparatului administrativ în interesul partidului aflat la guvernare.

Potrivit lui Dumitru Roibu, societatea nu s-a confruntat doar cu lipsa transparenței, ci și cu limitarea libertății presei.

„Nimeni nu s-a așteptat că noi ne vom ciocni și de alte probleme, ca atunci cînd s-a vorbit despre transparență, noi ne vom ciocni de cenzură. Nu doar de lipsa transparenței, ci de cenzură în general. Și de închiderea televiziunilor. Să ne aducem aminte despre un post de televiziune care a pus o întrebare incomodă pentru președinte și peste două ore canalul a fost închis”, a declarat Dumitru Roibu.

În opinia președintelui Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, aceste acțiuni au afectat funcționarea mecanismelor democratice ale statului.

„Democrația a fost grav afectată de către un grup care s-a aflat întîmplător la guvernare, atunci cînd a beneficiat de această oportunitate”, a afirmat Dumitru Roibu.

Referindu-se la modul în care s-a dezvoltat aparatul administrativ în ultimii ani, liderul formațiunii a făcut trimitere la date prezentate în spațiul public privind creșterea numărului de angajați din administrația centrală.

„Ați văzut probabil materialul domnului Gheorghe Gonța, pentru care trebuie să fim recunoscători că a făcut un material bun. Aparatul central de stat în 2020 funcționa cu 30 de mii de oameni, iar în 2025–2026 funcționează cu 45 de mii de oameni. Dați-vă seama că sînt 15 mii de oameni care știu istoria din interior, cum au fost angajați și promovați în acele funcții. În mare parte, sînt 15 mii de paraziți care au un singur scop, aflîndu-se în funcțiile respective: să facă agitație și partizanat politic pentru partidul de guvernare”, a declarat Dumitru Roibu.

În același timp, liderul formațiunii consideră că actuala guvernare a produs și un efect neașteptat, determinînd cetățenii să înțeleagă că democrația și statul de drept nu pot exista fără implicarea societății.

„S-a întîmplat și ceva bine pe timpul guvernării PAS. V-au distrus iluzia că statul de drept este ceva ce cade din pod și noi nu trebuie să luptăm singuri să-l apărăm. V-au distrus iluzia că noi trebuie să ne disociem de cineva cu prima ocazie. V-au distrus iluzia că democrația este ceva ce este apărată de partidele care sînt pro-europene. V-au distrus iluzia că guvernarea noastră luptă pentru bunăstarea cetățeanului. De fapt, nu este așa”, a declarat Dumitru Roibu.

Politicianul și-a exprimat rezervele și față de politicile economice promovate de actuala majoritate parlamentară, afirmînd că persoanele responsabile de domeniul economic nu au experiența necesară.

„Acum, pentru domeniul economic din țară, eu fac o adresare pentru cei care conduc companii mari, care dezvoltă o afacere, care angajează oameni și le cunosc istoriile de viață. Cît de reprezentativ este Radu Marian, care nu a condus nicio companie și nu a făcut nimic pentru economia Republicii Moldova? Am auzit o singură inițiativă plauzibilă – etichetarea produselor autohtone cu țara de origine. Asta este impactul politicilor economice ale PAS”, a declarat Dumitru Roibu.

În încheiere, președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII” a afirmat că experiența ultimilor ani ar trebui să îi determine pe cetățeni să fie mai implicați în apărarea drepturilor și instituțiilor democratice.

„Un efect advers al guvernării PAS a fost că nouă ne-au reamintit, în felul acesta obraznic și antidemocratic, despre rolul nostru de cetățean. Cine a spus că noi trebuie să ne relaxăm? Cine a spus că trebuie să credem cu ochii închiși? Nu avem instituții democratice și funcționale, nu avem libertate de exprimare, libertate de gîndire și respect pentru drepturile omului. Nu avem o economie funcțională, pentru că am ajuns ca unii să creadă că unica modalitate de a spori veniturile la buget este doar să mărească TVA-ul”, a conchis Dumitru Roibu.

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.