Dumitru Roibu: Tentativele de limitare a Autonomiei Găgăuze riscă să provoace noi tensiuni
Modificările operate de guvernarea PAS asupra legislației care vizează Autonomia Găgăuză sînt percepute în regiune drept tentative de limitare treptată a atribuțiilor autonomiei. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Dumitru Roibu, în cadrul emisiunii IMPORTANT de la TVC21.
Comentînd consultările organizate de președinta Maia Sandu și speakerul Parlamentului, Igor Grosu, privind organizarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei, liderul Alianței „MOLDOVENII” a declarat că autoritățile încearcă acum să rezolve prin discuții o problemă apărută chiar după modificările legislative operate anterior de PAS asupra mecanismelor ce țin de Autonomia Găgăuză.
„Guvernarea PAS a modificat anumite prevederi care țin de Comisia Electorală Centrală și de alte mecanisme prevăzute în legea privind statutul special al Găgăuziei. După aceste modificări au apărut blocaje și probleme legate de organizarea alegerilor în autonomie”, a declarat Dumitru Roibu.
Președintele Alianței „MOLDOVENII” declară că principala problemă este faptul că modificările respective afectează indirect legea privind statutul special al Găgăuziei.
„Legea privind statutul special al Găgăuziei a fost adoptată cu 61 de voturi și orice modificare care afectează această lege trebuie făcută tot cu 61 de voturi. În schimb, anumite schimbări au fost operate prin alte acte legislative și prin Codul Electoral. Anume de aici au apărut tensiunile”, a afirmat liderul formațiunii.
Potrivit lui Dumitru Roibu, în autonomie există percepția că prin aceste modificări se încearcă limitarea treptată a atribuțiilor Găgăuziei.
„Foarte mulți în Găgăuzia percep aceste acțiuni drept tentative de limitare a autonomiei și a atribuțiilor sale. Iar atunci cînd dialogul începe abia după apariția conflictelor și blocajelor, oamenii încep să creadă că există anumite intenții ascunse”, a spus acesta.
Liderul Alianței „MOLDOVENII” consideră că Autonomia Găgăuză nu reprezintă o amenințare pentru Republica Moldova, ci un model de compromis politic și conviețuire pașnică.
„Autonomia Găgăuză nu încurcă existența statului moldovenesc. Din contra, este un exemplu de soluționare pașnică a unor probleme care în alte state au dus la conflicte”, a declarat Dumitru Roibu.
Totodată, acesta a atras atenția asupra articolului 1 din legea privind statutul special al Găgăuziei.
„În lege este prevăzut foarte clar că, dacă Republica Moldova își pierde independența sau suveranitatea, Găgăuzia are dreptul să-și decidă singură soarta. Noi nu vedem nimic periculos în asta. Din contra, acest lucru reprezintă o garanție suplimentară pentru păstrarea unui stat moldovenesc independent și suveran”, a afirmat liderul formațiunii.
Totodată, Dumitru Roibu a criticat și modul în care sînt operate unele modificări legislative fără consens larg și fără respectarea strictă a procedurilor legale.
„Noi considerăm că legea trebuie respectată indiferent despre cine este vorba. Dacă astăzi se merge peste anumite proceduri în cazul Găgăuziei, mîine aceeași abordare poate fi aplicată și în alte domenii”, a afirmat acesta.
În final, președintele Alianței „MOLDOVENII” a declarat că soluția pentru evitarea tensiunilor rămîne dialogul dintre Chișinău și Comrat.
„Noi vrem dialog și respectarea legii. Nimic nu trebuie făcut forțat, pentru că asemenea acțiuni creează tensiuni suplimentare într-o societate care și așa are foarte multe probleme”, a conchis Dumitru Roibu.
Liderul formațiunii a amintit că Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” a organizat anterior o masă rotundă la Comrat pe tema Autonomiei Găgăuze și a elaborat o rezoluție transmisă instituțiilor statului, ambasadelor și organizațiilor internaționale, inclusiv Comisiei de la Veneția și Consiliului Europei.