Dumitru Roibu: „Încercarea actualei guvernări de a prezenta Indexul libertății presei drept un succes este o tentativă eșuată din start"
Președintele Partidului Politic Alianța „Moldovenii", Dumitru Roibu, a reacționat la declarația președintei Maia Sandu, care a anunțat urcarea Moldovei cu 4 poziții în Indexul Libertății Presei 2026, ajungînd pe locul 31. Dumitru Roibu a respins această interpretare, numind-o o tentativă eșuată din start.
„Intențiile lui Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, de a prezenta Indexul libertății presei în 2026 drept un succes al guvernării în Republica Moldova reprezintă o tentativă eșuată din start", a declarat Roibu.
Liderul formațiunii politice atrage atenția că, în realitate, situația presei din Moldova în ultimii ani este una extrem de gravă, iar cifrele din index nu reflectă ceea ce se întîmplă efectiv în țară. El a enumerat o serie de acțiuni concrete ale autorităților care, în opinia sa, demonstrează tocmai contrariul.
„Din păcate, ultimele luni au arătat o situație foarte tristă și dramatică pentru presă și pentru libertatea de exprimare, dar și de gîndire în Republica Moldova. Au fost închise, fără judecată, fără niciun drept de apel, televiziuni și portale media. Au fost reținute persoane publice care exprimau mesaje de interes public pentru cetățeni. Au fost închise canale de YouTube. A fost instituit un mecanism absurd care, în mod unilateral, determină ce este adevărat și ce nu și care elimină postări și conținut media de pe rețelele de socializare, totul fiind finanțat din granturi ale Uniunii Europene", a declarat acesta.
Președintele Alianței „Moldovenii" a vorbit și despre comportamentul jurnaliștilor de la televiziunile apropiate partidului PAS. În opinia sa, aceștia evită în mod deliberat subiectele incomode pentru guvernare, alegînd tăcerea în loc să informeze cetățenii.
„Din păcate, atestăm și o tendință periculoasă în rîndul jurnaliștilor din televiziunile acolite ale guvernării, sau din așa-numitele televiziuni afiliate Partidului PAS, care, atunci cînd este vorba despre subiecte de interes public, cum ar fi traficul de arme, traficul de droguri, crimele, derapajele serioase ale guvernării, delapidările, investițiile dubioase sau privatizările suspecte, preferă să ia o poziție de tăcere strategică. Noi credem că această tăcere strategică nu înseamnă nimic altceva decît acceptul tăcut al tranziției de la o democrație fragilă către un regim hibrid", a menționat Roibu.
În încheiere, liderul formațiunii a tras o concluzie dură despre situația reală din țară, arătînd că încercările președintei de a prezenta succese nu fac decît să ascundă eșecurile majore ale guvernării.
„Din păcate, încercările președintei de a prezenta succese în fața publicului, în fața cetățenilor, nu înseamnă nimic altceva decit o recunoaștere indirectă a insucceselor pe alte fronturi ale guvernării. Sărăcia, corupția, cumătrismul și lipsa transparenței în actul guvernării denotă un singur fapt. Republica Moldova nu se îndreaptă spre Uniunea Europeană, ci se adîncește atît în groapa datoriilor, cît și în groapa sărăciei, cît și în groapa plecărilor masive ale cetățenilor din țară. Iar asta înseamnă un singur lucru — guvernarea a eșuat", a concluzionat președintele Partidului Politic Alianța „Moldovenii", Dumitru Roibu.