Dumitru Roibu: „Memoria Victoriei ne unește dincolo de timp și generații”
Dragi veterani, dragi cetățeni,
9 Mai nu este doar o dată din calendar. Este ziua în care ne amintim de lacrimile mamelor care și-au petrecut fiii la război fără să știe dacă îi vor mai vedea vreodată. Este ziua scrisorilor netrimise, a copilăriilor furate, a satelor distruse și a milioanelor de vieți frînte de una dintre cele mai mari tragedii ale omenirii.
Astăzi, privind chipurile veteranilor rămași printre noi, trebuie să înțelegem că Victoria nu a fost cîștigată prin cuvinte, ci prin sînge, suferință și sacrificiu. În spatele fiecărei medalii se ascunde o durere pe care nici timpul nu a putut-o șterge.
Noi avem datoria să păstrăm vie memoria celor care nu s-au mai întors acasă. Să nu permitem ca eroismul lor să fie uitat, iar istoria să fie rescrisă în funcție de interese politice sau vremuri trecătoare. Atunci cînd uităm trecutul, riscăm să pierdem viitorul.
Astăzi nu trebuie să ne despartă opiniile, limba sau viziunile politice. În fața memoriei celor căzuți, trebuie să fim uniți. Pentru că pacea, liniștea și dreptul de a trăi sub un cer senin au fost plătite cu prețul vieții.
Să-i prețuim pe veteranii care încă sînt alături de noi. Să-i ascultăm, să-i respectăm și să le mulțumim pentru faptul că generațiile de astăzi au avut șansa să trăiască fără ororile războiului.
În această zi a memoriei și a Victoriei, mă înclin cu profund respect în fața tuturor eroilor și transmit fiecărei familii gînduri de pace, sănătate și speranță.
Veșnică memorie celor căzuți. Onoare veteranilor. Pace tuturor!
Cu profund respect,
Dumitru Roibu,
Președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”