Dumitru Roibu, despre situația agricultorilor: „Nu văd o atitudine reală de susținere din partea guvernării”
Președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Dumitru Roibu, a comentat situația din agricultură și revendicările Asociației „Forța Fermierilor”, care avertizează asupra unor noi proteste.
În cadrul emisiunii „IMPORTANT”, liderul de partid a vorbit despre dificultățile agricultorilor, sprijinul insuficient din partea guvernării și necesitatea de a prioritiza acest sector al economiei.
„Trebuie să recunoaștem că agricultura este un domeniu specific. Pe lângă faptul că este un domeniu specific, el este unul dintre domeniile de bază ale economiei noastre. Eu aș avea unele întrebări față de oricare guvernare, în mod special: ce s-a făcut în ultimii cinci ani? Ni s-a vorbit foarte mult despre faptul că moldovenii trebuie să se întoarcă acasă din diasporă. Pentru ca noi asta ne dorim cu toții, să avem familiile noastre, unite aici, pe loc, și pentru asta noi trebuie să le creăm lor locuri de muncă bine plătite. Noi înțelegem că agricultura este un domeniu de bază care poate crea industrii, care poate crea locuri de muncă, care poate avea multe efecte pozitive, cumulative, pentru economia noastră”, a declarat Dumitru Roibu.
Liderul Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII” a întrebat cât a investit Republica Moldova în procesarea producției agricole și în crearea unor produse cu valoare adăugată.
„Ce s-a făcut ca noi să putem nu doar să dezvoltăm sau să asigurăm domeniul agricol, dar și să scoatem plusvaloare? Cât a investit Republica Moldova în producere, nu doar în a exporta materia primă , dar în a produce, în a prelucra și a exporta produse finite cu valoare adăugată? Și câte locuri de muncă s-au deschis în urma acestui lucru? Și cât a încasat bugetul public național în urma noilor locuri de muncă deschise? Astea sunt niște întrebări serioase. Din păcate, eu nu văd din partea guvernării o atitudine care să spună: noi înțelegem importanța domeniului agricol pentru țara noastră și suntem gata să facem totul ca să vă susținem”, a afirmat politicianul.
Dumitru Roibu a amintit de protestele agricultorilor din anii precedenți și de măsurile de sprijin acordate atunci.
„Trebuie să recunosc că nu am văzut, din partea unora dintre cei care și astăzi sunt în Parlament sau sunt parte a guvernarii, doar o singură dată susținerea necondiționată a agricultorilor, și asta a fost atunci când agricultorii au urcat cu tractoarele pe scările Parlamentului. Mie mi-e interesant ce face astăzi consilierul local dintr-un sat, din Cărpineni, mi se pare, care a arat o brazdă de pământ de lângă Arcul de Triumf. Vai! Pentru un moment a fost ceva spectaculos, să zicem, chiar pentru agricultori. Aceasta era Forța Fermierilor, da? Și trebuie să recunoaștem că guvernarea de atunci, Guvernul Chicu, a oferit subvenții, au fost îndeplinite revendicările agricultorilor. Eu o astfel de susținere, precum am văzut atunci pentru agricultori, nu am mai văzut”, a declarat liderul de partid.
Potrivit lui Dumitru Roibu, în ultimii ani, agricultorii s-au confruntat cu secetă, inflație și costuri ridicate la combustibil, iar unii dintre ei riscă să-și piardă afacerile din cauza datoriilor.
„Și tot ce vedem noi în ultimii ani, pe lângă secete, inflație și costuri exagerate la combustibil, vedem o paralizare lentă a domeniului agricol. Eu am avut ocazia să vorbesc cu agricultori din raioanele din nordul țării, care au împărtășit experiența tristă pe care o trăiesc. Pe lângă faptul că ai o afacere pe care pur și simplu o închizi și gata, asta nu este chiar așa de ușor, pentru că tu acolo ai oameni angajați, ai bani investiți în tehnică, în proprietăți, în pământuri. Și atunci când renunți la o astfel de activitate economică, asta este foarte dureros. Ei nu pot renunța așa de ușor. Știți de ce? Pentru că ei au credite. Credite, și tot ce am spus eu: tractoare, proprietăți, casă, pământuri, toate sunt gajate la bancă. Omul ăsta pur și simplu nu are încotro”, a spus Dumitru Roibu.
Politicianul a invocat și situația agenților economici din agricultură aflați în procedură de insolvabilitate.
„Noi știm că există în țară vreo patru sute de agenți economici din domeniul agriculturii care sunt în proces de insolvabilitate. Ce înseamnă asta? Oamenii nu mai sunt capabili să-și plătească plățile obligatorii. Atunci întrebarea mea este: de ce unii trebuie să facă business-uri profitabile pe comisioane, sau alții trebuie să încaseze bani de la cetățeni pe gaz sau pe altceva și să fie bine-mersi, iar cei care produc pâinea și ne-o pun pe masă, cei pentru care ei se luptau foarte bine în anul două mii douăzeci și unu în fața Parlamentului, nu pot să se bucure de aceeași susținere din partea lor? De ce oamenii ăștia sunt lăsați de izbeliște? Cel mai probabil e vorba de atitudine și de incapacitatea de a înțelege cât de grav este pentru noi să pierdem și ramura asta a economiei”, a afirmat liderul Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”.
Dumitru Roibu consideră că agricultura trebuie să fie un domeniu prioritar pentru guvernare.
„Ramura agriculturii este ramura care aduce totdeauna profit și aduce creștere. Acum, unii vor spune că noi trebuie ori să susținem toți agenții economici, ori să susținem numai pe unii. E vorba de hrană, iar domeniul agriculturii trebuie să fie un domeniu prioritizat. Deci, în opinia mea, Guvernul Republicii Moldova trebuie să aibă o atitudine privilegiată față de agricultori. Pentru că, în cazul în care rămânem, să spunem, fără mașini de lux în țară, noi putem să continuăm să trăim. Dacă rămânem fără producție de asfalt, noi putem să continuăm să trăim, dar dacă rămânem fără pâine pe masă, ne va fi complicat să continuăm să trăim pe acest pământ și eu aș vrea să văd o astefel de atitudine din partea guvernării”, a declarat Dumitru Roibu.
Referindu-se la avertismentele Asociației „Forța Fermierilor” privind organizarea unor noi proteste, politicianul a spus că susține dreptul agricultorilor de a-și exprima nemulțumirea, dar consideră că revendicările trebuie adresate direct autorităților responsabile.
„Din păcate, ultima, a o sută cincizecea avertizare din partea Asociației «Forța Fermierilor» și protestele undeva la o sută douăzeci de kilometri de Chișinău, când, de fapt, tu ai niște revendicări față de unii oameni din Guvern, dar pentru a-i pedepsi te duci și blochezi drumurile unor oameni din sate, care singuri își rezolvă problemele cum pot, mie mi se pare puțin nejust. Nu îi încurcă să vină și să-și arate nemulțumirile direct la Guvern. Adică de ce o dată se poate, o dată nu se poate și de ce este abordarea asta diferențiată?", a conchis Dumitru Roibu.