Dumitru Roibu: „Nimeni nu a acordat autorităților un mandat pentru reforma fiscală, închiderea școlilor și creșterea datoriei publice”
Președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Dumitru Roibu, consideră că actuala guvernare pune în aplicare decizii pentru care, în opinia sa, nu a primit un mandat din partea cetățenilor. El a declarat acest lucru în cadrul emisiunii „Без цензуры” de la „ФЁДОРОВА TIME”.
Potrivit politicianului, poporul este singurul deținător al puterii în stat, iar partidele politice au obligația de a apăra interesele cetățenilor.
„Recent a fost Ziua Suveranității Republicii Moldova. Poporul este suveran, numai el deține puterea deplină, pe care o deleagă partidelor politice aflate în guvern, în parlament și așa mai departe. Acestea iau decizii în numele poporului. Adică pun în aplicare interesele poporului prin intermediul puterii care le-a fost conferită”, a declarat Dumitru Roibu.
Președintele Partidului Politic „Alianța Moldovenilor” a subliniat că, în opinia sa, autoritățile au depășit limitele încrederii acordate.
„Nimeni nu le-a acordat mandatul pentru reforma administrației publice. Nimeni nu le-a acordat mandatul, cu atît mai puțin, pentru un referendum privind integrarea europeană. Nimeni nu le-a acordat mandatul pentru închiderea școlilor. Nimeni nu le-a dat mandat pentru reforma fiscală. Nimeni nu le-a dat mandat pentru amnistie. Nimeni nu le-a dat mandat pentru decizii în toate instituțiile. Nimeni nu le-a dat mandat ca datoria publică a Moldovei să crească de aproape trei ori. Iar dacă ar fi vorbit deschis despre asta, oamenii nu i-ar fi susținut niciodată”, a declarat politicianul.
Potrivit acestuia, principala obligație a oricărei guvernări ar trebui să fie creșterea nivelului de bunăstare a populației.
„Cînd oamenii noștri îi privesc și spun: «Păi, sînt guvernarea noastră». Nu. Din păcate, nu. Pentru că ei nu apără interesele cetățenilor. Iar primul interes este bunăstarea cetățenilor”, a subliniat Dumitru Roibu.
Referindu-se la modificările propuse în politica fiscală, liderul partidului a avertizat asupra posibilelor consecințe negative.
„Uneori, cînd fondurile publice sînt cheltuite în mod neprofesionist și nu în interesul creșterii bunăstării cetățenilor, statul întreprinde anumite reforme fiscale. În cazul nostru, din păcate, acest lucru va avea consecințe enorme. În primul rînd, va avea loc un exod al populației, deoarece nimeni nu va dori să rămînă aici, în acest «iad fiscal», cum îl numesc eu. Cu atît mai puțin să plătească impozite, cu atît mai puțin să lucreze legal”, a declarat președintele partidului.
În opinia politicianului, noua politică fiscală poate duce și la alte fenomene negative.
„În al doilea rînd, economia tenebră va crește. Oamenii vor începe să lucreze ilegal. Oamenii nu vor mai solicita bonuri fiscale. În al treilea rînd, autoritățile de stat vor începe să efectueze controale mai stricte. În acest context, corupția din rîndul autorităților de control va crește. Adică va fi un haos imens”, a spus Dumitru Roibu.
El consideră, de asemenea, că urmările economice pot afecta situația demografică și mediul de afaceri.
„Rata natalității va scădea tot mai mult. Din cauza creșterii prețurilor la electricitate, combustibil și multe altele, există riscul ca firmele locale care își desfășoară activitatea la noi să plece. Le va fi mai ușor să plece undeva. De altfel, ele pleacă deja”, a remarcat politicianul.
Dumitru Roibu a declarat că efectele politicii actuale pot influența grav situația politică din țară.
„Lista problemelor va deveni atît de lungă, încît există riscul ca următorul partid după PAS să ajungă, la rîndul său, la putere cu 73 de mandate. Acesta este prețul pe care îl plătim pentru lipsa de profesionalism și pentru orbirea cu care am acordat încredere acestei puteri. Dar nu totul este pierdut. Trebuie să recunoaștem acest lucru”, a concluzionat președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”.