Dumitru Roibu: "Moldova are nevoie de unitate, nu de conflicte religioase"
Președintele Alianței „MOLDOVENII”, Dumitru Roibu, condamnă intervenția organelor de forță în conflictul legat de biserica din localitatea Dereneu, raionul Călărași, și acuză autoritățile de implicare în treburile religioase ale comunității.
Într-o postare publică, liderul formațiunii a calificat drept inacceptabilă intervenția forțelor de ordine în ceea ce el consideră a fi o problemă ce ține de voința localnicilor.
„Condamn ingerința violentă a organelor de forță în treburile religioase a comunității creștine din Dereneu, Călărași”, a declarat Dumitru Roibu.
Potrivit acestuia, biserica din sat a fost construită de către locuitorii comunității, iar apartenența confesională nu ar trebui decisă prin hotărâri impuse din exterior.
„Biserica din sat a fost construită de către locuitorii acestui sat și ea nu poate fi oferită arbitrar de nicio instanță a justiției unei sau altei mitropolii. Oamenii din sat au făcut alegerea singuri de a fi parte a Mitropoliei Moldovei”, a menționat președintele Alianței „MOLDOVENII”.
Roibu susține că primarul, liderii locali și credincioșii din localitate au făcut apel către autorități să fie lăsați să decidă singuri asupra lăcașului de cult.
„Primarul localității, liderii locali, creștinii din localitate, toți fac apel către autorități să fie lăsați în legea lor. Este dreptul lor pentru că ei au construit acest edificiu religios”, a subliniat el.
În opinia formațiunii, conflictul ar fi alimentat de factorul politic și ar contribui la divizarea societății.
„Partidul Alianța "MOLDOVENII" consideră că această dezbinare produsă de către factorul politic, nu aduce niciun beneficiu țării. Moldova are nevoie de unitate și pace, or aceste acțiuni sunt în contradicție cu ceea de ce are nevoie poporul”, se arată în mesaj.
Totodată, Dumitru Roibu a făcut apel către autorități să înceteze acțiunile pe care le consideră drept presiuni asupra clericilor și enoriașilor.
„Totodată, facem apel către autorități să înceteze persecutarea preoților și localnicilor care au intrat ieri în biserica lor. Statul și organele de drept au acum probleme, mai serioase, de rezolvat, decît lupta cu creștinii și acapararea bisericilor din sate”, a conchis președintele Alianței „MOLDOVENII”.