Dumitru Roibu: „Pentru o guvernare care eșuează, Planul B trebuie să fie demisia, nu lichidarea statului”

Președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”, Dumitru Roibu, a criticat declarațiile unor reprezentanți ai guvernării privind așa-numitul „Plan B” în cazul în care Republica Moldova nu va reuși să adere la Uniunea Europeană.

În cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, liderul formațiunii a declarat că asemenea afirmații sînt incompatibile cu responsabilitatea pe care o au funcționarii de stat față de Republica Moldova.

„Pentru un ministru al Economiei, atunci cînd el spune că unirea cu România este Planul B, de fapt, pentru un funcționar de stat, atunci cînd el eșuează, Planul B trebuie să fie demisia. Iar pentru o guvernare, Planul B trebuie să fie alegerile anticipate”, a declarat Dumitru Roibu.

Potrivit politicianului, tema unirii este promovată artificial în spațiul public și nu reprezintă o soluție pentru problemele Republicii Moldova.

„Subiectul cu unirea este unul artificial indus în agenda publică. Pentru mine, ca cetățean al Republicii Moldova, cu o singură cetățenie, cu un singur jurămînt și cu obligații față de un singur stat, care nu mai am alternative și nici nu vreau să le am, referitor la în ce țară eu vreau să trăiesc, nu mi-am legat viitorul de nicio altă țară, ci doar de Republica Moldova. Aici îmi cresc copiii, aici îmi văd viitorul”, a afirmat liderul Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII”.

Dumitru Roibu consideră că ideea prezentată de unii reprezentanți ai guvernării este lipsită de logică și transmite semnale contradictorii partenerilor externi.

„Ideea că, în caz că nu se va reuși integrarea europeană, ne unim cu România este la fel de absurdă ca și ideea de a coloniza planeta Marte. Pentru că europenii, atunci cînd văd în paralel două mesaje care spun că noi vrem să devenim membri ai Uniunii Europene, iar pe de altă parte că am vota pentru unirea cu România, văd o disonanță serioasă în mesajul și comunicarea publică a guvernanților”, a declarat el.

Potrivit liderului formațiunii, interesul manifestat de presa și oficialii europeni față de asemenea declarații este determinat de lipsa de coerență a mesajelor transmise de autoritățile de la Chișinău.

„Ei nu întreabă pentru că acest subiect ar fi susținut sau apreciat de capitalele europene. Ei întreabă pentru că nu înțeleg. Pur și simplu vor să înțeleagă cum poți conduce un stat și, în același timp, să spui că ai un Plan B care înseamnă, de fapt, lichidarea acelui stat”, a afirmat Dumitru Roibu.

În acest context, președintele Partidului Politic Alianța „MOLDOVENII” a reamintit despre obligația constituțională de fidelitate față de Republica Moldova.

„Eu am să le reamintesc celor din guvernare și domnului Osmochescu că există articolul 56 din Constituție, care spune că «Fidelitatea față de țară este sacră». Eu nu înțeleg ce trebuie să mai adăugăm aici. Dacă dumnealui (n.r. ministrul Economiei) nu reușește în funcție sau dacă colegii dumnealui nu reușesc, atunci există un singur Plan B: demisia”, a declarat Dumitru Roibu.

În opinia sa, responsabilitatea unei guvernări este să găsească soluții pentru dezvoltarea Republicii Moldova, iar în cazul în care nu reușește să își îndeplinească obiectivele asumate, singura alternativă democratică este retragerea de la guvernare.

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.