Dumitru Roibu: "Valorile promovate de Eminescu trebuie transpuse în viața publică și în actul de guvernare"

Partidul Politic Alianța "MOLDOVENII" cinstește memoria clasicilor. Astăzi, președintele formațiunii, Dumitru Roibu, a depus flori la bustul marelui poet moldovean, Mihai Eminescu, în semn de profund respect față de patrimoniul spiritual, cultural și identitar al Moldovei.

Potrivit președintelui partidului, acest gest simbolic reprezintă nu doar o comemorare, ci și o reafirmare a continuității valorilor care definesc poporul moldovenesc.

„În publicistica sa, Mihai Eminescu a formulat idei ferme privind necesitatea ca statul și viața publică să se întemeieze pe temelia proprie a acestui pămînt. El insista asupra elementului dacic al neamului nostru, în sensul întăririi elementului autohton, al respectului față de tradiție, istorie și specific național, ca bază a unei dezvoltări sănătoase și demne. Această concepție reflectă o viziune profundă despre suveranitate culturală, responsabilitate politică și continuitate istorică. Toate acestea, împreună cu ideile conservatoare, reprezintă și identitatea politică a Partidului Alianța "MOLDOVENII", în care rezidă ideile politice despre dezvoltarea Moldovei”, a declarat Dumitru Roibu.

Pentru Partidul Politic Alianța "MOLDOVENII" cinstirea memoriei lui Mihai Eminescu nu este un simplu act festiv, ci o datorie morală. Valorile pe care le-a promovat – adevărul, demnitatea, cultura și responsabilitatea față de neam – rămîn principii care trebuie apărate și transpuse în viața publică și în actul de guvernare.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, în Moldova, într-o familie de moldoveni, fiind una dintre cele mai luminoase expresii ale geniului cultural al acestui spațiu. Opera și gîndirea sa au marcat decisiv dezvoltarea limbii, literaturii și conștiinței naționale, rămînînd pînă astăzi un reper de profunzime morală și responsabilitate civică.

 

 

 

 

 

 

 

 

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.