Într-un dialog cu jurnalistul Gheorghe Gonța, liderul Partidului Politic Alianța ”MOLDOVENII”, Denis Roșca și-a prezentat strategia pe 15 ani pentru Republica Moldova: industrializare etapizată, debirocratizare masivă, credite pe termen lung la 3% și orientarea exporturilor către 100% din piețele globale, nu doar UE sau Est.

El respinge iluzia prosperității „din exterior”, mizează pe resursele interne (de la lanțuri valorice în agroalimentar la rețeaua de irigații), cere un corp diplomatic legat de indicatori de performanță și propune atragerea diasporei calificate în management. Miza: ca Moldova să nu mai fie „cea mai săracă țară din Europa”, ci o economie care își produce singură bunăstarea.

Gheorghe Gonța: Ce-i cu cartea asta?

Denis Roșca: Este strategia Republicii Moldova pentru următorii 15 ani, elaborată de Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII”. Această carte explică întreaga foaie de parcurs – ce trebuie să facă Republica Moldova pentru a se dezvolta. De exemplu, dacă urmezi acest plan, în patru ani ajungem la nivelul Turciei, în nouă ani – la nivelul României, iar în 14 ani – la nivelul Spaniei. Este ceea ce trebuie să se întîmple în Republica Moldova pentru a nu mai fi cea mai săracă țară din Europa și pentru ca **moldovenii să fie fericiți.

Gheorghe Gonța: Eu nu vreau să vă jignesc. Ăsta-i banc? Ceea ce spuneți dumneavoastră? Noi să ajungem la nivelul Turciei, României, Spaniei?

Denis Roșca: Nu, nu sîntem chiar atît de departe de ei. Dacă luăm în calcul o creștere economică de 9% anual, aceasta este realizabilă. La ei, creșterea economică este mult mai mică și e matematică simplă: țările mici au capacitatea de a se dezvolta mai rapid decît țările mari.

Cîndva, prin anii 1991, eram la același nivel de dezvoltare cu România. Acum s-a mărit diferența, dar țările mici cresc întotdeauna mai repede.

Gheorghe Gonța: Și atunci, de ce noi, în ultimii 4-5 ani, nu ne dezvoltăm așa, avînd atîta deschidere din partea partenerilor de dezvoltare?

Denis Roșca: Sînt două răspunsuri: unul economic și unul organizațional. Dacă vii la guvernare fără un plan, nu ai cum să crești economic. Cînd ‘e racul, lebăda și știuca’, nu există creștere economică. Al doilea motiv: cînd banii intră în consum și nu în investiții, e garantată scăderea economică.

Gheorghe Gonța: Încă o dată vreau să precizez: planul este pentru 15 ani?

Denis Roșca: Da, este un plan de dezvoltare pentru următorii 15 ani, care trebuie aplicat în țară indiferent cine este la guvernare. Aici este descrisă, de exemplu, reforma stimulului monetar, adică modul în care Moldova își poate finanța singură investițiile, fără credite externe, pentru că Moldova are acest potențial.

Gheorghe Gonța: Sîntem în 2025. Plus 15 ani înseamnă 2040. Dar nu e mai simplu să așteptăm ceea ce spune Maia Sandu și PAS: că în 2028 țara va fi gata de aderare la UE, aderăm și vom trăi imediat mai bine decît Spania?

Denis Roșca: Nu este așa. Nu există nicio șansă – așa cum niciodată în istorie nu a existat – ca cineva să îți cedeze ceva gratuit. Economiile țărilor funcționează astfel: ori cumperi de la ei, ori le vinzi. Nu există altă opțiune. Care este interesul europenilor să construiască fabrici la tine ca apoi să cumpere de la tine, dacă pot pur și simplu să-ți vîndă ei produse și să cîștige bani pe seama ta? Eu cred că Moldova nu are nici prieteni, nici dușmani – are concurenți economici.

Pensiile nu vor fi mai mari, pentru că pensiile și le fac singuri moldovenii. Salariile nu vor fi mai mari, pentru că salariile și le fac singuri moldovenii. Drumurile nu vor fi mai bune, pentru că drumurile se construiesc din impozitele locale.

Deci nu trebuie să ne facem iluzii. Integrarea în Uniunea Europeană înseamnă altceva decît ni se spune la televizor. Au venit 2,63 miliarde de euro și nu s-au simțit în economie. Vor mai veni alte 1,9 miliarde, din care 1,78 miliarde se vor întoarce pentru rambursarea creditelor vechi și a dobînzilor.

Unde este creșterea economică?

Gheorghe Gonța: „Stați un pic. În această campanie electorală ni se spune că totul va fi foarte bine dacă votăm pentru cursul european.

Vreți să spuneți că sînteți împotriva cursului european?

Denis Roșca: Nu.

Gheorghe Gonța: Căci imediat vor spune alții că sînteți o piesă din tancul rusesc.

Denis Roșca: Nu. Uniunea Europeană este o piață care acoperă 7% din populația globului. Piața rusească acoperă 2% din populația globului.

Noi credem că Moldova trebuie să facă comerț cu 100% din populația globului. 550 de milioane din 8 miliarde este prea puțin. Deci trebuie să fim deschiși pentru toată lumea. Dacă vine Bangladeshul și spune: ‘Noi vă cumpărăm toate merele’, nu trebuie să ne intereseze standardele UE sau ale Rusiei. Le vindem celui care vine cu banii. Dacă mîine vine India și spune: ‘Noi vă cumpărăm tot vinul’, vindem în India, fără să ne preocupe standardele UE sau rusești. Trebuie pur și simplu să lucrăm cu toată lumea.

Gheorghe Gonța: Dar de ce ne autolimităm în gîndire? De ce nu facem asta? Business-ul e business. Caută bani, caută oportunități. De ce guvernările nu oferă oamenilor de afaceri această oportunitate? Dacă rușii vor poama noastră – oricum ar fi rușii – dar vor poama noastră, să le-o vindem. De ce se pun piedicile astea?

Denis Roșca: Pentru că nu există nicio motivație, nici măcar pentru corpul diplomatic. Noi plătim lunar întreținerea unui corp diplomatic cu circa 70–80 de mii de dolari, dar randamentul practic nu există.

Trebuie ca această funcție să fie legată de cîțiva indicatori:

– creșterea exporturilor,

– atragerea de investiții,

– creșterea numărului de turiști.

În plus, trebuie să apară o alternativă: Noi sîntem adepții ideii de a avea încă o mie de consuli onorifici ai Republicii Moldova.

Este o funcție neplătită, dar statutul de consul onorific și cel diplomatic trebuie să fie legat de performanță. De exemplu: dacă un consul onorific ajută la creșterea exporturilor în regiunea sa cu 1 milion de dolari pe an, atunci își păstrează statutul diplomatic. Astfel, consulul intermediază producătorul local cu rețelele de distribuție din regiunea lui.

Noi am putea majora exporturile cu 1 miliard de dolari, folosindu-ne de relațiile personale ale unor oameni pe care nici măcar nu-i cunoaștem.

Gheorghe Gonța: Dar care este țara care va prelua eștafeta respectivă dacă noi nu ne apucăm de lucru de pe acum?

Denis Roșca: România, Polonia, bineînțeles Ungaria, și multe alte țări.

Gheorghe Gonța: Dar sînt țări serioase, iar noi stăm și ne uităm așa…

Denis Roșca: Să ne amintim de momentul cînd se construia orașul Olimpic Soci. Tot cimentul din Moldova pleca acolo. Era insuficiență de materiale, și vorbim doar de un singur oraș. Acum este vorba de zeci de orașe. Toată cererea va fi asimilată. Noi trebuie să avem rezerve de acum.

Dacă avem, de exemplu, un an de zile rezerve, trebuie să fim pregătiți să avem suficientă faianță – pe care doar la Taraclia o putem produce în cantități nelimitate – să avem stocuri pregătite și să le vindem atunci cînd va fi momentul potrivit.

Gheorghe Gonța: Spuneați și de produse alimentare.

Denis Roșca: Produse alimentare, bineînțeles. Noi exportăm anual aproximativ un milion de tone de grîu, pe care îl vindem, de exemplu, cu 2,80 lei kilogramul. Asta înseamnă în jur de 2,38 miliarde de lei.

Dacă, în loc de grîu brut, am exporta făină, valoarea ar ajunge la 8 miliarde de lei. Dacă am exporta aluat, ar fi deja 18 miliarde de lei, iar în cazul în care am exporta biscuiți, aceeași cantitate ar aduce circa 80 de miliarde de lei.

Același tonaj de un milion de tone îl poți vinde cu 2 miliarde și ceva sau cu 80 de miliarde. Diferența constă în etapele intermediare – fabricile care transformă materia primă în produse finite. Misiunea noastră este să construim aceste etape intermediare.

În prezent, importăm aproximativ 9 milioane de kilograme de paste făinoase. Practic, tot ce producem nu ne este suficient și mai importăm. Avînd în vedere că avem surplus de materie primă, este esențial să industrializăm țara pentru a valorifica acest potențial.

Tot ce ține de industria alimentară va fi extrem de solicitat în contextul procesului de reconstrucție din Ucraina, unde se vor crea milioane de locuri de muncă. Toți acești oameni vor avea nevoie de un surplus de hrană, iar ar fi benefic ca Moldova să participe la acest proces. Pentru milioane de oameni sînt necesare milioane de kilograme de produse alimentare pe zi.

Gheorghe Gonța: Ce înseamnă, de fapt, industrializarea despre care vorbiți? De fiecare dată cînd ne întîlnim la emisiune discutăm acest subiect. Pentru mine, industrializarea înseamnă uzine uriașe, clădiri cu sute de etaje, hale întinse pe hectare întregi. Ce aveți în vedere cînd spuneți industrializarea țării?

Denis Roșca: În limbaj simplu, industrializarea înseamnă producție în serie. Nu este manufactură, ci producție continuă. Fiecare produs finit, pînă ajunge pe raft, trece prin șase etape de industrializare.

Fabricile mari reprezintă abia etapa a treia, care este într-adevăr cea mai complexă. Dar, de exemplu, producerea găleților este tot industrializare – procesul poate avea loc într-un singur spațiu de producție. Cu un utilaj adecvat, poți fabrica, de dimineața pînă seara, mii de găleți, iar peste noapte să ai deja 300 de mii de bucăți. Piața Moldovei le consumă pe toate, iar aceasta este tot industrie.

Fabricile mari reprezintă abia etapa a treia, care este într-adevăr cea mai complexă. Dar, de exemplu, producerea găleților este tot industrializare – procesul poate avea loc într-un singur spațiu de producție. Cu un utilaj adecvat, poți fabrica, de dimineața pînă seara, mii de găleți, iar peste noapte să ai deja 300 de mii de bucăți. Piața Moldovei le consumă pe toate, iar aceasta este tot industrie.

Fiecare etapă de industrializare are propriul proces tehnologic. Nu este ceva complicat. Marea majoritate a produselor pe care le importăm nu presupun procese tehnologice dificile. De exemplu, producția de textile: nu este nimic complicat – un utilaj care ocupă doar șase metri pătrați poate produce, de dimineața pînă seara, mii de metri pătrați de textile. Deci, nu este atît de greu pe cît pare.

Gheorghe Gonța: Cum reacționează oamenii la aceste idei în timpul campaniei electorale?

Denis Roșca: Reacționează pozitiv, pentru că oamenii au înțeles că nu mai trebuie să aștepte salvarea de la România, Rusia, Europa sau America. Ei realizează acum că singura șansă de a supraviețui și a trăi bine este să producem singuri.

În prezent, ascultă cu mai multă atenție soluțiile practice, deși acum patru ani ideile pe care le prezentăm astăzi erau aproape de neînțeles pentru mulți.

Cînd le explicăm oamenilor că Moldova poate produce 11 milioane de kilograme de brînză și cașcaval, ei răspund cu entuziasm: Da, putem reuși și nu trebuie să permitem importurilor să ne domine piața.

La fel, cînd vorbim despre 4 milioane de kilograme de unt, spun că trebuie neapărat să le producem aici, acasă.

Astăzi vorbim despre soluții concrete, iar oamenii sînt pregătiți să muncească pentru un salariu decent. Nu mai așteaptă granturi, bani gratuiti sau salvatori. Nu mai așteaptă banii gratuiți. Sînt gata să pună umărul la dezvoltarea propriei economii.

Gheorghe Gonța: Da, dar noi nu avem oameni și nici resurse energetice ieftine, așa cum ne lăudam cîndva.

Denis Roșca: Nu vă faceți griji în privința resurselor energetice ieftine. În unele cazuri, acestea nici nu ajută.

Uitați-vă la exemplul Venezuelei: cîndva, energia electrică era aproape gratuită, însă acest lucru nu a adus prosperitate. Nu există o legătură directă între resursele energetice și creșterea economică a unei țări. Țările arabe au petrol extrem de ieftin, dar nu toate se bucură de un nivel de trai ridicat.

Trebuie să privim problema tehnic: cum putem noi să compensăm lipsa energiei ieftine? Soluția constă în proiectarea inteligentă a industriilor. De exemplu, importăm roșii din Turcia sau Ucraina pentru că acolo clima este mai caldă, iar la noi, dacă încălzim serele, costul devine mai mare.

În astfel de situații intervine clasterizarea. Există fabrici care generează surplus de căldură – producerea de alcool, de cărămidă, de sticlă, de ciment sau chiar de energie electrică. Această căldură poate fi folosită gratuit pentru serele amplasate în apropiere. Astfel, costurile pentru încălzirea serelor devin nule, iar producătorii devin competitivi pe piață.

În Republica Moldova există cel puțin 22 de tipuri de procese de interconectare care pot fi aplicate, reducînd costurile și făcînd produsele locale competitive la nivel internațional.

În majoritatea cazurilor, energia nu este cea mai mare cheltuială în procesul de producție. Spre exemplu, fabricarea unei perechi de încălțăminte de la zero costă circa 50 de lei, iar dacă prețul energiei electrice s-ar tripla, costul ar crește doar la 53 de lei. Așadar, energia nu influențează decisiv rentabilitatea întreprinderii.”

Gheorghe Gonța: Dar ce facem cu forța de muncă?

Denis Roșca: Forța de muncă trebuie adusă acasă din diaspora. Unul dintre efectele pozitive ale migrației este că Moldova a cîștigat o generație de specialiști calificați, în domenii unde în țară nici nu existau programe universitare.

Acești oameni s-au angajat peste hotare în profesii tehnice și pot reveni dacă le oferim salarii atractive. În industrie, noi am calculat un salariu mediu de aproximativ 33.000 de lei lunar – mai mic decît în Europa, dar suficient pentru a motiva mulți să revină.

De asemenea, pentru fiecare etapă de industrializare sînt necesari diferiți specialiști:

la etapa a III-a – mai mulți ingineri,

la etapa a IV-a – chimiști, designeri, asamblatori.

În plus, există și rezerve interne: în prezent, rata oficială a ocupării în Moldova este de doar 25–26%, deși ar trebui să fie de cel puțin 40%. Avem aproximativ 5.500 de persoane în penitenciare care pot fi integrate în cîmpul muncii.

O altă rezervă semnificativă este aparatul de stat, unde lucrează circa 172.000 de persoane. Este enorm, 2,8 angajați in sectorul privat întrețin un bugetar. Asta este foarte mult. În momentul industrializării, va fi necesar un proces de transfer controlat din sectorul public în cel privat, pentru a asigura funcționarea noilor fabrici și crearea de locuri de muncă.

Am simțit nu de mult cînd au plecat Fujikura din țară. Deoarece nu era generație educată de manageri moldoveni acolo, fabrica pur și simplu s-a închis. În condițiile în care era generația educată, atunci statul pur și simplu acorda un credit, cineva o răscumpăra și moldovenii în continuare organizau procesul de producere fără să se piardă locurile de muncă. Dar la moment nu ai cine pune în loc, asta e problema.

Provocarea majoră rămîne însă lipsa managerilor. Dacă planificăm construirea a aproximativ 3.000 de fabrici, vom avea nevoie de circa 60.000 de manageri la diferite niveluri – șefi de secții, responsabili de logistică, export, certificări, fiscalitate, contabilitate etc. Lipsa unei generații educate de manageri a fost motivul pentru care multe fabrici au fost închise în trecut.

Aceasta este cea mai mare provocare a industrializării – nu forța de muncă, ci managementul calificat.

Gheorghe Gonța: Cît de mare este problema datoriei interne și externe, care a crescut substanțial în ultimii ani?

Denis Roșca: „Nu trebuie să ne îngrijorăm. Datoria Moldovei reprezintă între 35% și 40% din PIB, comparativ cu 200% în Japonia. Dacă banii împrumutați sînt direcționați spre investiții, aceștia generează bază de rambursare și contribuie la creșterea economică.

Datoria, gestionată corect, poate chiar să ajute populația să aibă mai mulți bani, să consume mai mult, iar acest consum susține dezvoltarea producției. Nu trebuie să ne temem de datorie dacă este folosită în mod eficient.

Gheorghe Gonța: Atunci de ce unii lideri ai opoziției acuză guvernarea că, uite, Andrei și PAS au îndatorat țara pînă peste cap?

Denis Roșca: Ei au dreptatea lor atunci cînd spun că acești bani nu au rămas în țară. Cei 2,63 miliarde de euro nu se regăsesc în producția internă. Au fost luați din Europa sau din alte surse, însă nu au fost investiți în dezvoltarea locală.

Dacă acești bani ar fi fost direcționați către producție, conform calculelor noastre, s-ar fi creat în Moldova aproximativ 175.000 de locuri de muncă. În acest caz, nu ar fi existat nicio problemă, deoarece locurile de muncă ar fi generat venituri pe termen lung și ar fi existat surse sigure pentru rambursarea datoriei.

Însă, la moment, banii au părăsit țara, iar acum trebuie să luăm alți bani pentru a face același lucru. Viitoarea guvernare va trebui să ramburseze sume pe care nu le-a cheltuit. Este o provocare, dar trebuie asumată.

Gheorghe Gonța: Deci, privind din exterior, dumneavoastră chiar credeți că opoziția își dorește cu adevărat să preia puterea în aceste condiții economice dezastruoase? Sau vor doar să obțină cîteva locuri în Parlament ca să se joace de-a politica?

Denis Roșca: Vă spun care este poziția noastră. Noi considerăm că țara nu este bolnavă, ci rănită – abia mai respiră în aceste condiții dramatice. Credem că de reabilitarea țării trebuie să se ocupe alți oameni, nu cei care au adus-o în această stare.

Pentru noi, toți cei care au fost la guvernare – indiferent că sînt de dreapta sau de stînga – sînt responsabili pentru situația actuală. Ei nu trebuie să se ocupe de reabilitarea țării, pentru că nu au reușit să o facă pînă acum.

Este o provocare uriașă pentru viitoarea guvernare să preia conducerea țării, avînd în vedere că există un exces de birocrație și sute de legi inutile care blochează mediul de afaceri. Multe dintre aceste legi sînt aplicabile pentru antreprenorii locali, dar nu îi afectează pe importatori.

Dacă vrem să scoatem țara din criză, trebuie, în mod elementar, să abrogăm cel puțin 600 de legi și amendamente pe an, astfel încît mediul de afaceri să poată respira. În caz contrar, un antreprenor care deschide, de exemplu, o moară, riscă să aibă în patru săptămîni cinci controale de la diverse instituții. Toate aceste controale sînt inutile și au un singur scop: să-l incomodeze și să-i pună piedici.

Importatorul de făină nu are astfel de probleme, dar producătorul local este sufocat de controale. De aceea, trebuie eliminate toate actele permisive inutile și desființate multe dintre instituțiile de control.

Aceste schimbări ar face Moldova cea mai atractivă țară pentru investiții din sud-estul Europei. Trebuie să reducem numărul de taxe și impozite: să nu mai avem 145 de tipuri de venituri la bugetul de stat, ci doar cinci. Fără motive de control excesiv, fără organizații de control inutile, toată lumea ar putea lucra.

Dacă cineva vrea să-și construiască o casă sau o întreprindere, nu trebuie să fie obligat să adune zeci de documente și să treacă prin 22 de proceduri – este suficient să rămînă 9 proceduri esențiale.

În prezent, numărul de autorizații se inventează practic continuu. Dacă vrei să deschizi o agenție imobiliară, trebuie o nouă autorizație – dar pentru ce? Este creată doar cu scopul de a obliga oamenii să plătească anumite cursuri și, în același timp, de a limita concurența.

Vrei să deschizi o agenție turistică? Trebuie să plătești cursuri, deși unul dintre funcționari va pleca curînd din sistem, iar toată procedura rămîne inutilă. Aceste practici au un singur scop: incomodarea mediului de afaceri prin tot felul de certificări inutile.

Trebuie abrogate peste 70% dintre actele permisive, indiferent dacă este vorba despre agricultură, sere sau producție industrială. Doar astfel putem crea un mediu favorabil dezvoltării economice.”

Gheorghe Gonța: Eu nu cred că actualii guvernanți sînt chiar atît de nepăsători sau lipsiți de rațiune încît să nu cunoască aceste lucruri. De ce nu se face nimic la nivel de stat?

Denis Roșca: Multe dintre aceste legi au fost create intenționat de cei care le controlează, pentru că le sînt convenabile.

Noi sîntem pe locul 11 în clasamentul global privind mediul investițional slab, iar aceste legi nu au fost impuse de străini – sînt făcute de moldoveni pentru moldoveni.

Din păcate, propriile noastre legi și practici birocratice îngroapă dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova.

Gheorghe Gonța: De data asta Putin nu are nicio vină?

Denis Roșca: Nu o să credeți, dar intr-adevăr nu are nici o trabă. Săptămîna trecută a apărut un nou raport: Republica Moldova are cel mai mare coeficient al economiei tenebre – 37% din PIB.

Ca să fie mai ușor de înțeles: 31% din PIB reprezintă bugetul de stat. Asta este una dintre cauzele principale – surplusul de documente, de reglementări și de motive birocratice care îi împiedică pe oameni să lucreze legal.

În prezent, cea mai mare resursă a Moldovei este simplificarea condițiilor de activitate economică, astfel încît cei care au acumulat bani în economia tenebră să îi poată investi legal în țară. Este important ca aceste resurse să nu rămînă blocate în conturi din străinătate, ci să lucreze pentru dezvoltarea economiei naționale.

Dacă nu vom simplifica viața antreprenorilor și nu vom oferi un cadru legal clar, acești bani vor continua să plece permanent din țară.”

Gheorghe Gonța: Deci, ceva de tipul legalizării capitalului, cum a fost în anii 2000, dacă îmi amintesc bine?

Denis Roșca: Da, aceasta este una dintre opțiuni, dar sînt mai multe soluții. De fiecare dată, orice guvernare are de ales între două variante:

– Fie angajează organele de control, care nu sînt întotdeauna cinstite, să caute acești bani și va cheltui 15 ani încercînd să-i găsească fără succes;

– Fie adoptă o măsură simplificată: ‘Băieți, aduceți banii acasă și investiți’.

Mulți dintre cei plecați peste hotare nu au documente legale pentru sumele acumulate și, din cauza legislației actuale, nu pot cumpăra un apartament în țară. Așa a apărut acea lege absurdă care spune că pînă la 200.000 de lei poți depune banii fără acte justificative, iar pentru orice sumă care depășește acest plafon trebuie să prezinți documente care să demonstreze proveniența banilor – lucru pe care mulți nu îl pot face.

Gheorghe Gonța: Cu 200.000 de lei, abia dacă îți cumperi cinci metri pătrați...

Denis Roșca: „Exact, dar problema este că omul nu poate să-și cumpere un apartament în Moldova și este nevoit să-și cumpere locuință în altă țară, unde nu există o astfel de lege inutilă.

Simplificînd procedurile, am putea permite revenirea banilor în țară.

Gheoghe Gonța: Dar de ce nu am adoptat această lege?

Denis Roșca: Dar de ce sîntem printre cele 14 țări din lume care nu au legalizat criptovaluta? Sîntem în aceeași categorie cu cîteva state africane.

Acestea sînt legi inutile inventate doar pentru moldoveni, care limitează dezvoltarea țării. În loc să permitem economiei să crească prin resurse interne, facem tot posibilul ca singura sursă de finanțare a afacerilor și a statului să rămînă creditele externe.

Aceste legi au fost create de moldoveni care, din păcate, nu înțeleg consecințele pe care le provoacă.

Gheorghe Gonța: Haideți să trecem puțin la chestiunile ordinare. Știți că acum au început unii lideri politici să se retragă, unul după altul, în favoarea PAS-ului. Nu ne anunțați nicio surpriză?

Denis Roșca: Nu. Noi nu. Noi ne poziționăm în zona de centru și credem că cei care au fost la guvernare ar trebui să se automarginalizeze. Atît dreapta, cît și stînga ar trebui să își reducă influența politică în timp, astfel încît, pe viitor, partidele radicale de dreapta sau de stînga să rămînă cu 5–7% susținere, iar centrul politic să se dezvolte, așa cum este normal într-o țară democratică.

Gheorghe Gonța: Cînd discut cu dumneavoastră în cadrul emisiunilor, am o plăcere deosebită, mai ales atunci cînd abordăm subiectele economice. Întotdeauna reușiți să explicați lucrurile limpede, ‘deschideți motorul’. Probabil și în teritoriu oamenii reacționează la fel, iar la întîlnirile cu cetățenii aud în sfîrșit ceva care nu are legătură nici cu Putin, nici cu Trump. De data aceasta e vorba despre lucruri concrete, despre moldoveni și pentru moldoveni. Dar, sincer să fiu, sondajele arată că Alianța ”MOLDOVENII” riscă să rămînă... acasă.”

Denis Roșca: „Timpul a demonstrat că sondajele nu au întotdeauna dreptate. Cel mai recent exemplu: în urmă cu un an, la alegerile din România, candidatul care era cotat pe locul șapte a ajuns lider. Și în Moldova au existat sondaje care s-au înșelat cu peste 20% în privința unor candidați.

Să așteptăm ziua X. Săptămîna trecută, în Moldova, 41% dintre alegători erau indeciși. Este, cred, pentru prima dată în istorie cînd numărul indecișilor este mai mare decît scorul oricărui lider din sondaje.

Acești 41% pot influența decisiv rezultatele și pot aduce surprize majore. Ultima săptămînă de campanie este, pur și simplu, decisivă.

Cel puțin în teritoriu, unde sîntem zilnic printre oameni, vedem că oamenii așteaptă altceva. Simplu spus, acești 41% nu vor să voteze nici dreapta, nici stînga care a guvernat pînă acum. Dacă ar fi dorit, nu ar fi fost indeciși.

De aceea, surprizele sînt posibile, iar noi trebuie să fim prezenți și să le explicăm oamenilor ce vrem să facem cu această țară.

Noi vrem să facem un lucru simplu: Moldova să se finanțeze singură, să-și recapete controlul asupra sectorului bancar, astfel încît să existe credite de 3% pe termen lung. Este un obiectiv mai simplu decît pare și trebuie realizat obligatoriu.

Moldova trebuie să aibă un plan clar de industrializare, iar fiecare raion să știe în ce domeniu poate deveni lider național. Pentru asta trebuie să alocăm infrastructură, resurse financiare, acces la materii prime și, în același timp, să debirocratizăm la maximum ca omul să poată respira ușor.

Dacă nu reușim să facem aceste lucruri, oamenii vor vota cum vor considera. Dar toată lumea a înțeles deja că nu putem dezvolta țara stînd cu mîna întinsă după bani sau gaze ieftine. Această cale a fost testată și a eșuat. Trebuie găsită o altă cale – ‘Calea a treia’.

Gheorghe Gonța: Apropo, chiar fiecare dintre cele 31 de raioane ale țării poate deveni lider național într-un anumit sector?

Denis Roșca: În anumite regiuni, da. Noi am elaborat 44 de profiluri investiționale: pentru cele 32 de raioane, pentru Bălți și Chișinău, pentru 3 raioane din Găgăuzia și pentru 5 raioane din Transnistria – inclusiv Tiraspol și Tighina.

Noi percepem Moldova ca pe un întreg, iar situația în anumite zone este mult mai dramatică. De exemplu, în Moldova deficitul bugetar pe cap de locuitor este de aproximativ 9.000, iar consumul total pe cetățean este de circa 17.000 de lei. În Transnistria, consumul este de doar 4.000 de lei, deci acolo e mult mai greu.

Acolo, ori construiești fabrici pentru ca oamenii să se poată întreține singuri, ori trebuie să transferi bani din bugetul național.

Industrializarea, așa cum o concepem noi, nu poate fi uniformă. Dacă vrei să construiești o fabrică de hîrtie, o poți face doar în Strășeni sau Hîncești, unde există materie primă. Dacă vrei să construiești o fabrică de panouri fotovoltaice, aceasta poate fi amplasată doar în Florești, Anenii Noi sau Ocnița, unde există nisip de calitate, pentru că nisip este mult, dar nisipul potrivit pentru sticlă de calitate este doar aproximativ 9.300 de tone.

Dacă vrei să produci gresie și faianță, singurul loc potrivit este Taraclia. Dacă vrei să faci ciment, acesta poate fi produs doar în Rezina, deoarece doar acolo există materia primă necesară.

Mai există regiuni care au deja infrastructura și resursele umane necesare pentru anumite industrii. De exemplu, pentru repunerea în funcțiune a fabricilor de zahăr, cele mai potrivite sînt Glodeni și Fălești, unde există infrastructură pentru prelucrare și populația este deja specializată.

De aceea vorbim despre regionalizarea industriei. Dacă vrem să dezvoltăm hub-uri logistice, acestea pot fi amplasate în Anenii Noi sau Basarabeasca, pentru că acolo există cale ferată.

Cîndva, din Anenii Noi se exporta, doar din acel punct, o cantitate de marfă mai mare decît transportă astăzi toată Moldova.

Gheorghe Gonța: Serios?

Denis Roșca: În tone, da. Moldova exporta sau transporta 16 milioane de tone, iar acum – între 30 și 34 de milioane de tone. Deci, doar prin Anenii Noi trece o cantitate mai mare decît transportă în prezent întreaga Moldovă. Există anumite avantaje geografice sau resurse naturale care oferă un astfel de potențial. De exemplu, dacă vrei să construiești sere, acestea pot fi amplasate doar pe malul rîurilor Nistru sau Prut, pentru că în alte zone nu există suficientă apă.

De aceea spun că anumite regiuni pot deveni lideri regionali fie datorită poziționării geografice, fie datorită resurselor naturale, fie pentru că sînt mai aproape de consumatori.

Gheorghe Gonța: Apropo, un ambasador american spunea odată că nu înțelege cum Moldova are probleme cu irigarea, deși este situată între două rîuri.

Denis Roșca: O să explic care este situația și care este soluția. În Moldova au existat 78 de stații de pompare a apei pe rîurile Nistru și Prut.

Acestea au falimentat aproape toate, deoarece a existat un conflict de interese: cel care vindea apa era diferit de cel care cumpăra apa.

Cel care vindea apa majora mereu prețurile, iar stațiile aveau surplus de angajați, costuri exagerate, cheltuieli nejustificate pentru reparații și întreținere.

Soluția pe care o propunem este simplă: toate activele stațiilor de pompare, de irigare și de distribuție a apei să fie transmise către cooperativele agricole, astfel încît cel care cumpără și cel care vinde să fie unul și același.

Apa va fi luată din Nistru și Prut și distribuită între membrii cooperativei. Înțelegem că majoritatea acestor stații sînt falimentare și distruse. Au nevoie de un credit de aproximativ 100 de milioane de dolari, bani necesari pentru două componente principale: pentru pompe și pentru conductele de transport al apei.

În cadrul emisiunii monetare despre care vorbim, dacă aceste țevi sînt produse și cumpărate în Moldova, iar pompele la fel, nu se generează inflație, pentru că nu crește cererea de valută pentru import – banii sînt cheltuiți pe producție internă, nu pe marfă de import.

Este nevoie să producem inițial cantități mari de țevi și pompe, după care să începem efectiv procedura de irigare. Aceste 78 de stații de pompare ar putea acoperi aproximativ 450.000 de hectare de teren irigat, așa cum se întîmpla cîndva. Însă, raportat la suprafața totală de 3,8 milioane de hectare a țării, această capacitate este mult prea mică.

Apare întrebarea: cum putem asigura irigarea zonei de centru? În anul 2013 a fost realizat un studiu foarte bun, recomand tuturor să îl citească.

Acesta arată că în zona de nord, în regiunea Soroca, pot fi instalate pompe uriașe, cu țevi avînd diametrul de peste un metru, care să ridice apa din Nistru și Prut și să o pompeze în iazuri. Ulterior, apa este stocată în iazuri, iar de acolo, prin intermediul rîurilor interne, poate fi distribuită către alte rîuri mai mici. Poziționarea geografică a Moldovei este ideală: relieful favorizează scurgerea naturală a apei. Odată pompată, apa ajunge în rîurile interne, precum Răutul, și poate fi utilizată direct de agricultori.

Astfel, apa se deplasează din nord spre sud, iar agricultorii pot extrage apa direct din rîurile interne pentru irigarea terenurilor. Acesta este scenariul ideal pentru a asigura irigarea maximă. Avantajul iazurilor este că ele acumulează apă și, la nevoie, în perioade de secetă, apa poate fi eliberată controlat. Pompele însă trebuie să funcționeze 24 de ore din 24.

Un alt beneficiu al acestui proiect este că, atunci cînd există surplus de energie electrică în țară, de exemplu, produsă din surse regenerabile, pompele pot fi puse în funcțiune pentru a consuma acest surplus de energie. În acest fel, putem regla consumul energetic – de exemplu, în loc să funcționeze două pompe, vor funcționa patru atunci cînd este nevoie de a absorbi energia excedentară.

Moldova are toate resursele necesare pentru a se dezvolta. Infrastructura a existat și a funcționat în trecut, doar că în prezent nu mai vrem să ne ocupăm de reabilitarea țării. Unii nu vor să se implice, dar nu există altă alternativă funcțională. Trebuie să ne hrănim singuri și să ne reabilităm singuri industria.

Gheorghe Gonța: De ce guvernările noastre nu angajează oameni de știință?

Denis Roșca: Pentru că guvernanții au mereu de ales între oameni deștepți și oameni loiali. Și de obicei îi preferă pe cei ascultători. Dar să știți că studiile deja există.

Poate au fost probleme din cauza schimbărilor frecvente de cadre – unii nu au mai apucat să citească rapoartele existente. Dar aceste date sînt publice și pot fi consultate de oricine.

Gheorghe Gonța: „Ei guvernează țara? Ei nu citesc rapoartele publice?

Denis Roșca: Ei stau pe TikTok.

Gheorghe Gonța: Dar noi sîntem totuși țară agrară? Eu nu mai înțeleg.

Denis Roșca: Contribuția agriculturii la Produsul Intern Brut este de aproximativ 14%. Marea majoritate a exporturilor au legătură directă cu agricultura, dar încă sîntem considerați țară agrară.

Această situație se poate schimba în momentul în care țara este industrializată și materia primă nu mai este vîndută în stare brută, ci o treci prin procese tehnologice.

De exemplu, grîul are patru direcții principale de valorificare:

– făină și produse de patiserie;

– amidon, care are o cerere enormă pe piață;

– etanol;

– zootehnie.

În momentul în care îți produci singur hrana pentru animale, rezolvi multe probleme conexe:

– industria ușoară se dezvoltă,

– se reduc costurile pentru îngrășăminte,

– crește producția de lapte natural,

– se creează zeci de mii de locuri de muncă în transport, pentru că hrana pentru animale înseamnă transportul a milioane de tone de marfă în toate direcțiile.

Astfel, ponderea agriculturii în PIB scade, iar sectorul serviciilor și industria cresc. De exemplu, în Marea Britanie, ponderea agriculturii este de doar 0,61%, pe cînd la noi este de 14%. Aceasta se întîmplă din simplul motiv că restul industriilor sînt slab dezvoltate.

Dacă vom permite investițiile în Moldova – prin debirocratizare, prin eliminarea certificatelor inutile – atunci ponderea agriculturii va scădea. Asta chiar dacă randamentul la hectar va crește datorită irigației. Chiar și cu recolte mai mari, nu vom mai fi considerați țară agrară, pentru că restul sectoarelor economice vor crește mai repede. În prezent, dacă vorbim de procesul de industrializare și de autoaprovizionare, de umplerea pieței interne cu producție locală, vom avea nevoie de o cantitate și mai mare de produse agricole.

Dacă deschizi fabrici de conserve, ai nevoie de flux continuu de producție agricolă. Prin urmare, trebuie să creștem producția locală. Există și o metodă foarte importantă pentru ca producția noastră să devină competitivă în raport cu cea a vecinilor. De multe ori auzim: ‘marfa de la vecini este mai ieftină, deci nu vom putea concura’.

Aici intervine procedura simplificată, aplicată cu succes în Italia: se oferă credite investiționale pe 15 ani, cu dobîndă de 3%, iar businessul local umple piața.

Spre exemplu, cineva produce ketchup sau maioneză. Se duce la o rețea de supermarketuri și spune: ‘Îți dau marfa, iar cu mine semnezi contract pe termen lung – ketchup-ul meu stă pe raft cel puțin 18 luni.

Gheorghe Gonța: Așa.

Denis Roșca: Care sînt șansele unui importator să concureze în aceste condiții? Zero. Piața va fi deja plină de marfă locală. Rețeaua de supermarketuri are interesul să lucreze cu producători locali și cu bani locali, pentru că este mai simplu și mai avantajos.

Sau alt exemplu: cineva produce conserve. Spune: ‘Îți dau carnea, îți dau carnea, și îmi dai banii peste șase luni.’ Importatorii nu mai au nicio șansă. Producătorul local umple piața.

Aceeași logică se aplică și pentru exporturi. Banii pe termen lung și cu dobîndă mică îți permit să cîștigi competiția pe piața externă fără să ai probleme legale sau procese internaționale pentru protecționism. Nu trebuie să limităm importurile prin decizii administrative; trebuie să cîștigăm concurența prin avantajele oferite producătorilor locali.

Mai există însă o procedură care ne-ar putea ajuta să majorăm rapid exporturile: în anii ’95 (dacă nu mă înșel) a fost adoptată ‘Legea Compensării Inverse’.

Aceasta prevedea că dacă un producător importă marfă în țara ta de o anumită sumă, este obligat ca de aceeași sumă să exporte produse din țara respectivă. De exemplu, orice rețea de supermarketuri din Moldova care importă marfă de 200 de milioane de dolari, prin această lege ar fi obligată să exporte produse moldovenești în valoare de 200 de milioane de dolari.

Exact cum funcționează în prezent în Maroc sau cum au fost aplicate unele reguli de către Donald Trump.

Vorbim despre mecanisme simple: cel care trebuie să exporte 200 de milioane de dolari va cumpăra în primul rînd tot vinul din Moldova disponibil, apoi va merge la fabricile de conserve, va cumpăra fructe, legume, tot ce poate.

În prezent, deficitul comercial al Moldovei este de aproximativ 5 miliarde de dolari. Dacă aplicăm această lege, deficitul se va reduce semnificativ.

De exemplu, dacă cineva importă mașini de spălat – orice marcă ar fi – și există această lege, statul poate veni în sprijinul lor cu facilități:

– credite investiționale pe 15 ani, la 3%,

– hale industriale deja construite, moștenite din perioada sovietică, cîteva milioane de metri pătrați, care pot fi oferite în arendă la preț zero.

Statul poate spune: ‘Vă dăm spațiul industrial gratuit, vă dăm credit pe termen lung cu dobîndă de 3%, vă dăm sprijin pentru reciclare – produceți aici, pe loc!’

În aceste condiții, importatorul de mașini de spălat își va da seama că îi este mai convenabil să discute cu furnizorul și să deschidă o filială de producție direct în Moldova. Credite ieftine și arendă zero sînt stimulente foarte bune. Statul își va recupera pierderile prin TVA, impozite pe salarii, impozit pe venit și alte taxe. În aceste condiții, multe companii importatoare s-ar transforma în producători, deschizînd filiale în Republica Moldova. Cînd rămîn doar cinci impozite principale și ai acces la aceste facilități, Moldova devine atractivă pentru investiții și producție.”

Gheorghe Gonța: Adică nu să facem mașinile noastre la Aurica, dar aceia – ‘granzii’ – să vină să deschidă aici. Da?

Denis Roșca: Moldoveanul care importă poate să dețină 30% sau 50% din acțiuni și să-i lase pe aceștia să producă. Pe noi nu ne interesează atît de mult cine este proprietarul, ci miile de locuri de muncă care se creează. Important este ca în management să fie moldoveni, astfel încît, dacă apare vreo problemă, compania să continue să funcționeze. Noi nu trebuie să ne cramponăm de ideea că trebuie să producem neapărat ‘la Aurica’ – poate să se numească și Samsung, nu contează brandul.

Statul poate veni cu alte stimulente: de exemplu, să ofere fiecărei familii care se căsătorește în anul respectiv cîte o mașină de spălat. Astfel, cîteva zeci de mii de mașini de spălat s-ar cumpăra suplimentar pe seama statului. Sau, dacă se oferă un apartament social, statul poate spune: ‘Din partea noastră primiți o mașină de spălat moldovenească, un frigider și un televizor moldovenesc.’ Astfel stimulezi cererea internă și nu contează numele brandului, important este să fie produs din Moldova.

Gheorghe Gonța: „Moldovenesc, produs pe teritoriul Republicii Moldova, chiar dacă se numește Samsung. Da?”

Denis Roșca: Da. Asta este ideea: sîntem țara oportunităților. Multe state folosesc aceleași proceduri. Noi, însă, așteptăm tot timpul varianta simplificată: e mai ușor să mergem și să cerem: ‘Dați-ne credite, ajutați-ne să nu murim.’ Dar adevărata cale este să folosim capitalul altor întreprinderi mari și capacitatea moldovenilor de a organiza producția.

Gheorghe Gonța: Dar, pe bune, domnule Roșca, ai noștri mereu se laudă: ‘Uitați-vă la Macron cum ne pupăm!’ Ne îmbătăm la Cricova, la Mileștii Mici, îi impresionăm cu vinurile noastre, dar de ce aceștia nu-și trimit aici Mercedes-ul, Citroën-ul, nu vin să deschidă fabrici? Dacă ne iubesc așa mult, de ce nu investesc?”

Denis Roșca: Repet: sîntem pe locul 11 în lume la IAD fiscal. Investitorii o să se ‘înece’ pînă obțin autorizația de construcție.

O să se înece pînă o să se lămurească cu impozitele și birocrația. Dar haideți să ne uităm la alte țări. De exemplu, Danemarca. Una dintre cele mai mari creșteri economice din acea țară este datorată unei singure companii – Ozenpicul – care produce medicamente. Majoritatea exporturilor Danemarcei sînt realizate de aceeași companie. Dacă această companie ar fi activat în Moldova, probabil ar fi avut minim 200 de controale diferite și ar fi fost considerată ‘coruptă’ doar pentru că are succes.

Însăși procedura în care antreprenorii sînt hărțuiți de instituțiile statului, de funcționarii cu ștampile, este un haos care distruge inițiativa. Dacă simplificăm procedurile, omul nu va mai fi intimidat și Moldova va deveni atractivă pentru investitori. Asta ne dorim și trebuie luată foarte în serios. Imaginați-vă că în Moldova dispar 600 de legi și amendamente inutile. Devine foarte ușor să faci afaceri, iar controlul fiscal are loc o dată la 13 ani, de exemplu. Dacă în Moldova ar rămîne doar cinci impozite și taxe principale, multe companii internaționale și-ar muta sediul fiscal aici, exact cum s-a întîmplat cu sectorul IT, unde există un impozit unic de 7%, iar majoritatea rezidenților sînt străini.

Acolo vorbim doar despre sectorul IT. Dar dacă am aplica un regim fiscal similar pentru toată economia, cu un cadru de afaceri simplificat și avantajos, foarte multe companii internaționale și-ar muta rezidența fiscală în Moldova, pentru că adresa juridică contează mai puțin decît avantajele fiscale. De exemplu, companii media, logistice, de transport sau aviatice – lor puțin le pasă unde au sediul central, important este cadrul fiscal avantajos.”

Gheorghe Gonța: De ce avem noi statul? Ce cîștigă statul din toate acestea?

Denis Roșca: Prin impozitul pe venit și prin sectorul bancar. Băncile trebuie să aibă surplus de bani în circulație, bani care stau pe conturile curente. Banca are dreptul să acorde credite, chiar și cu un procent mic, și oricum rămîne cu profit. Misiunea noastră este să existe foarte mulți bani în circulație în țară. După aceea, economia se va pune în mișcare.

Gheorghe Gonța: Dar sectorul bancar moldovenesc nu stă foarte bine cu investițiile? Am înțeles că băncile au grămezi de bani.

Denis Roșca: Sectorul bancar din Moldova, de fapt, nu mai este moldovenesc, ci străin. Moldova nu mai are control asupra lui. De aceea trebuie să creăm un sistem suplimentar care să poată oferi credite cu dobînzi de 3% atunci cînd este nevoie. În prezent, dacă statul vrea să acorde credite ieftine, cu 3%, sectorul bancar – care nu este moldovenesc – va cere încă 3%, 4%, 5% sau chiar 7% în plus. Banii sînt în lei moldovenești, emiși de Banca Națională a Moldovei, pentru moldoveni, însă procentul suplimentar îl încasează altcineva.

Gheorghe Gonța: Cum am pierdut noi controlul asupra sistemului bancar?

Denis Roșca: Prin serii de lupte inutile și prin folosirea abuzivă a resurselor administrative: exproprieri, decizii politice și așa mai departe. Sectorul bancar trebuie să includă și bănci de stat, așa cum au păstrat germanii, elvețienii – acolo aproximativ jumătate din bănci sînt de stat – și exact așa cum fac americanii și toate țările dezvoltate. Dacă vrei să implementezi politici investiționale cu bani ieftini, trebuie să ai bănci de stat. Bineînțeles, cu mecanisme de asigurare și control, astfel încît să nu se mai repete ‘furtul miliardului’, dar aceste bănci trebuie să existe.

Gheorghe Gonța: Încă o dată, aproape de concluzie, dar mai discutăm: Toată vorbăria asta cu ‘Occidentul ne ajută’, ‘Estul ne salvează’ – de fapt, nu contează. Așa este? Doar un mit?

Denis Roșca: Da, asta este limbajul simplu și corect. Nu există nicio șansă să te dezvolți dacă lucrezi în monedă străină, nu contează care este acea monedă. Pentru că, în realitate, cu moneda străină poți cumpăra doar mărfuri din țara care emite acea monedă. Dacă vrei să îți dezvolți propria țară, trebuie să folosești resursele și moneda proprie. Pînă în ’91, noi nu am lucrat cu banii noștri. De fapt, mii de ani acest popor nu a cunoscut conceptul de ‘credit’ sau ‘granturi externe’.

Și totuși, și-a construit orașele, apeductele, sistemele de canalizare și electricitatea. În ultimii ani ni s-a indus ideea că dezvoltarea este posibilă doar cu bani străini. De exemplu: Moldova consumă 520.000 de tone de lapte.

Dacă îl produci local, plătești în lei moldovenești producătorilor moldoveni. Dacă îl imporți, trebuie să faci credite în dolari. Prețul laptelui nu se schimbă, dar într-un caz îl plătești localnicilor, în alt caz îl plătești altor țări.

Cu cît înlocuiești mai multe produse de import cu producție locală, cu atît mai mult dezvolți producătorii autohtoni. Un credit în valută străină, folosit pentru import, omoară exact în aceeași măsură producătorul local. De exemplu: dacă umpli piața cu făină de import, producătorul tău nu mai produce acea cantitate. Dacă aduci 900.000 de scaune din import, faci credite pentru asta, dar producătorul local de scaune rămîne fără comenzi.

Același lucru este valabil pentru orice: semințe, produse alimentare, covoare etc. Creditele trebuie folosite doar pentru un singur scop: să cumperi utilaje industriale. Atît.

Pentru că în prezent nu le avem. Dar după ce ai cumpărat utilajele, nu îți mai trebuie credite externe. Investițiile trebuie să fie în mijloace fixe:

– să nu cumperi țevi, ci utilajele care produc țevi;

– să nu cumperi biciclete sau trotinete – din care importăm circa 18.000 pe an – ci să cumperi utilaje care produc bicicletele. Faci o investiție unică în echipamente, apoi creezi locuri de muncă și produci local.

Gheorghe Gonța: Stați un pic… Ca să nu mai muncim noi atît, dar să putem sta liniștiți, vorba poetului anonim, să ne mai permitem să ‘batem o carte’. Poate ne unim cu România și ea ne dă totul, și gata, problema se rezolvă.

Denis Roșca: Dar care ar fi motivația României să ne hrănească pe noi? Și ei au propriile lor probleme și sînt destul de mari. La noi nivelul de trai este mai scăzut, iar asta ar însemna că România ar trebui să plătească pensii unor oameni care nu au contribuit niciodată la fondul de pensii al României.

Astfel, ar trebui să reducă pensiile proprii pentru a le plăti celor din Moldova. România are deja un plan bugetar pentru un anumit număr de drumuri și proiecte, iar dacă ar trebui să întrețină și Moldova, ar trebui să diminueze investițiile pentru a acoperi nevoile noastre. Care ar fi motivația lor?

Gheorghe Gonța: Că sîntem frați?

Denis Roșca: Sîntem frați și cu Transnistria. Cîte drumuri a reconstruit Moldova în Transnistria? Niciunul. Și atunci care ar fi motivația noastră să facem aceste lucruri? Trebuie să ne asumăm realitatea pînă la capăt. Chiar și cu reîntregirea țării, nivelul de trai în Moldova ar scădea temporar, s-ar simți această povară. Dar oricum, trebuie să ne asumăm și să ducem lucrurile pînă la capăt.”

Gheorghe Gonța: Pe bune? Ne referim la reunificarea cu regiunea transnistreană în cadrul țării noastre?

Denis Roșca: Da, bineînțeles. Dar acolo sînt oameni care au contribuit zero lei la fondul de pensii, însă vor pensii din prima lună.

Gheorghe Gonța: Da…

Denis Roșca: De unde să fie banii?

Gheorghe Gonța: De la Chișinău. Dar va trebui, probabil, să aplicăm măsuri de austeritate.

Denis Roșca: Austeritate? Nu, nu trebuie să ne temem. Moldova are destule resurse interne nevalorificate pentru ca acest proces să se întîmple fără dureri majore. Sigur, oamenii de acolo vor cere drumuri, dar cît contribuie ei la bugetul pentru drumuri?

Vor cere reparația școlilor… Dar ei sînt, de fapt, ‘pe minus’. Au acumulat deja aproximativ 10 miliarde de dolari datorii. Ei nu se pot întreține singuri. Însă asta nu înseamnă că situația este catastrofală. Este nevoie doar de un plan clar, pe care noi îl explicăm zilnic, în detaliu. Nu trebuie să avem așteptarea că altcineva ne va salva. Așa ceva nu există.

Dacă ne propunem să creștem exporturile și producția, atunci vom discuta altfel. Dar, dacă începem să muncim cu adevărat, în 10 ani putem depăși România la anumiți indicatori economici. Și atunci vă întreb: o să mai vreți unirea? Pentru că știți bine că, în 20 de ani, am putea concura chiar cu Ungaria. În acel moment, cine va mai dori unirea? Acum, oamenii se gîndesc la unire ca la o soluție pentru a trăi mai bine, dar realitatea este alta.

Luați exemplul Elveției. Credeți că Elveția ar dori să se unească cu altcineva? Nu. Ei spun: ‘Slavă Domnului, lăsați-ne în pace, ne descurcăm singuri!’

În Elveția, de altfel, protecționismul producătorului local este foarte dezvoltat. În supermarketurile lor, produsele străine nu prea au loc. Ei sînt convinși că singurii generatori de calitate sînt elvețienii. Se respectă pe ei înșiși și își sprijină propriul producător.

Gheorghe Gonța: Dar de ce în UE cineva e cineva și altcineva nu are aceiași valoare ca altul?

Denis Roșca: Pentru că unii cred, în mod greșit, că ‘a umbla cu cerutul’ este soluția ideală. Însă, în realitate, 100% dintre țările dezvoltate au reușit nu pentru că au stat cu mîna întinsă, ci pentru că au colaborat cu toată lumea, fără să aștepte pe cineva care să le salveze.

Uitați-vă la Coreea de Sud. Ei au construit relații comerciale cu oricine, oriunde, și guvernul lor a fost chiar ‘obraznic’ la început, în sensul bun, pentru că a creditat masiv companiile care exportau. Dacă voiai să exporți, să zicem, mașini, guvernul îți dădea creditele de care aveai nevoie, oricît de mari. Știau că mașinile puteau fi vîndute chiar și la prețul de cost, pentru că adevăratul profit venea din piese. Piesele de schimb le aduceau un venit mult mai mare decît mașina propriu-zisă.

Astfel, guvernul înțelegea cum funcționează economia și nu se autolimita gîndindu-se că trebuie să lucreze doar cu o anumită piață sau alta. Uitați-vă și la China. Par să crediteze Africa – construiesc căi ferate, porturi, sisteme electrice – dar 100% din materialele de construcție sînt chinezești, firmele care execută lucrările sînt chinezești, managementul proiectelor rămîne la chinezi. În final, China obține dividende uriașe din economiile altor țări.

Asta ar trebui să facă și Moldova: guvernul să lucreze împreună cu businessul la export. Nu e nicio problemă. De exemplu, Moldova ar putea folosi emisia monetară pentru a construi drumuri în Ucraina – n-ar fi nicio problemă, pentru că surplusul de produse poate fi scos la export, cu amînarea plății.

Problema apare dacă aceste resurse sînt folosite pentru consum intern, dar la export poți livra cînd vrei. Așa funcționează economia – și este aceeași oriunde. De exemplu, cum lucrează Statele Unite cu exportul dolarului: emit monedă, dar exportă bunuri și servicii în schimb. Noi însă avem altă problemă: ascultăm orbește consultanții externi vrem să facem exact ce ne spun ei dar nu facem așa cum fac ei.

De pildă, ne spun: ‘Trebuie să cedați sectorul bancar’. Dar de ce nu îl cedează și ei? Ne spun: ‘Nu faceți emisii monetare, ca să nu aveți inflație’. Și apoi tot ei zic: ‘Veniți la noi, luați credite și vă dăm și marfă’. La ei nu apare inflația, dar dacă emitem noi – apare. Aceeași procedură, doar că pentru ei e ‘în regulă’, iar pentru noi – nu. Economia este unică peste tot.

Gheorghe Gonța: Dar piața rusească mai este interesantă pentru noi?

Denis Roșca: Eu cred că trebuie să avem relații comerciale cu toată lumea și să nu ne autolimităm. Dacă putem produce ceva ce este cerut pe piața rusească, nu există niciun motiv să nu vindem acolo. Țările, în general, au capacitatea de a se împăca și de a colabora economic. Amintiți-vă că Germania a început două războaie mondiale, iar astăzi toată lumea face comerț cu Germania. Sau Marea Britanie: a publicat cu mîndrie o carte în care spunea că, de-a lungul istoriei, au atacat toate țările lumii, mai puțin 22. Și totuși, toată lumea face comerț cu britanicii. Japonia și Statele Unite au avut un conflict militar devastator, cu Hiroshima și Nagasaki, iar astăzi sînt cei mai buni parteneri.

Care este rostul ca Moldova să se implice în conflicte străine, iar apoi să umble rugîndu-se de ceilalți să devină din nou prieteni?

Faptul că două țări se ceartă sau chiar se află în război nu este logic și nu este drept să afecteze relațiile comerciale. Moldova nu ar trebui să se implice în conflicte care nu îi aparțin. Sigur, vina pentru război aparține celor care l-au declanșat, dar asta nu înseamnă că războiul nu poate fi încheiat.

Gheorghe Gonța: Totuși, de ce au loc războaie? Doar nu se îmbată ei acolo și, dintr-odată, decid: ‘Hai să atacăm alte țări.’

Denis Roșca: Războaiele sînt, din păcate, cel mai puternic stimulent pentru economie. De exemplu, cînd anumite întreprinderi ajung la limita capacității de producție – să zicem în sectorul materialelor de construcție – apare un blocaj: nu mai există cerere, nu se mai vinde. Dar dacă izbucnește un război și sînt distruse cîteva zeci de orașe, cererea pentru materiale de construcție crește brusc. Crește cererea și pentru armament, pentru servicii de transport, pentru multe alte produse.

Războaiele, din punct de vedere economic, sînt adesea un stimulent al industrializării. De altfel, multe inovații tehnologice au apărut în timpul conflictelor militare:

- margarina a fost inventată în timpul războaielor,

- măștile antigaz,

- și multe alte descoperiri științifice și tehnico-industriale.

Deși sună cinic și aproape sarcastic, războaiele au impulsionat revoluțiile tehnico-științifice și au servit drept explicație pentru pierderile financiare uriașe ale statelor: ‘Banii s-au dus la război.’ În timpul conflictelor, economia se reactivează, producția merge la maximum.”

Gheorghe Gonța: Cinic, dar ăsta e adevărul, nu-i așa?

Denis Roșca: Da. Cu părere de rău, e nevoie de un stimulent. Cînd izbucnește un conflict armat, există țări care exportă mult mai mult, în special echipamente și tehnică militară. Dacă, în mod normal, producția de armament era la un anumit nivel, în timp de război poate crește de zece ori, iar cererea rămîne ridicată. La fel se întîmplă și cu autoturismele militare, dronele și alte produse similare.

Gheorghe Gonța: Cazul Vladimir Plahotniuc. Se comentează că tot vine, ba săptămîna asta, ba joi. Vine sau nu vine?

Denis Roșca: Noi ne-am exprimat poziția clară: nu vedem nicio problemă. Dacă anumiți politicieni vor ajunge la închisoare, nu este un capăt de țară. Uitați-vă la Coreea de Sud: din 14 foști președinți, 11 au ajuns la închisoare, iar țara s-a dezvoltat foarte bine. Nu trebuie să intervenim în justiție și nici politicienii, jurnaliștii sau bloggerii nu ar trebui să o facă. Justiția trebuie să funcționeze, iar asta ar reprezenta o lecție pentru viitoarea clasă politică: ‘Nu încercați să fiți mai presus decît legea.’ Dacă va veni, va veni. Important este să existe o justiție corectă. Atunci lucrurile vor merge bine în țară și nu trebuie să plîngem pe nimeni.

Gheorghe Gonța: Domnule Roșca, sînteți om de cifre, de matematică, un realist. Ce credeți că vom avea în noaptea de 28 spre 29?

Denis Roșca: Va fi o luptă între emoție și logică. Există o categorie de oameni care cedează ușor emoțiilor – aceștia sînt cei care s-au speriat cel mai tare în timpul pandemiei de COVID-19.

În mare parte, aceeași categorie de persoane este și cea care votează ‘contra invaziei ruse’. Cu cei care analizează pragmatic: ‘Se trăiește bine în Moldova sau nu?’ Reacția oamenilor la frică durează, de regulă, aproximativ trei luni. După trei luni, oamenii nu se mai tem nici de război, nici de soldați.

Trebuie să vedem dacă, pînă pe 28 septembrie, populația a ajuns la punctul critic în care nu se mai lasă influențată de frică, iar mesajele alarmiste nu mai au efect. Cu siguranță, va exista un vot antisistem. Întrebarea este dacă acest vot va merge către foștii guvernanți sau către un grup de oameni noi, care nu au mai fost niciodată la guvernare și propun o ‘a treia cale’.

Acești 41% de indeciși vor decide, practic, viitoarea coaliție. Noi credem că poporul moldovean a ajuns la înțelepciunea de a renunța la vechiul stil de guvernare, indiferent cine l-a reprezentat. Oamenii așteaptă ceva nou și sperăm să se întîmple asta. Dacă nu, vom mai aștepta o perioadă, pînă la următoarele alegeri anticipate, cînd tot acolo vom ajunge: Moldova trebuie să-și schimbe calea, modul de a gîndi și să-și umple singură piața cu produse moldovenești.