Alianța „MOLDOVENII” a prezentat reforma Guvernului: mai puține ministere, mai multă eficiență
Alianța „MOLDOVENII” continuă să-și îndeplinească promisiunea de a prezenta zilnic societății noi inițiative legislative.
Astăzi, la baza Arcului de Triumf, simbol al victoriilor și al memoriei istorice, partidul a prezentat cel de-al patrulea proiect de lege din seria „26 de proiecte de lege de la Alianța „MOLDOVENII””.
Acesta vizează o reformă radicală a structurii Guvernului și are ca scop reducerea birocrației, creșterea eficienței administrației și accelerarea dezvoltării economice a țării.
Sîntem convinși că statul trebuie să fie compact, inteligent și util pentru oameni.
Astăzi, în Moldova, aparatul de stat este umflat, cu zeci de organe și departamente care se dublează. Proiectul nostru de lege propune reducerea numărului de ministere și agenții de stat cu cel puțin 30%. Nu este doar o cifră – este vorba de aproximativ 500 de milioane de lei economisiți anual, care pot fi destinați școlilor, spitalelor, drumurilor și creării de noi locuri de muncă.
„Eliminăm ce e inutil, creăm ce e necesar!” – așa formulăm esența reformei noastre. În locul structurilor ineficiente vor fi create altele noi, responsabile de direcțiile strategice de dezvoltare a țării.
Printre principalele elemente noi se numără:
- Ministerul Administrației Eficiente – un organism care se va ocupa de curățarea radicală a legislației, eliminarea reglementărilor învechite și introducerea principiului „ghilotinei legislative”. Anual vor fi abrogate peste 600 de acte inutile, iar procedurile birocratice vor fi reduse cu mai mult de jumătate.
- Comitetul pentru reabilitarea resurselor acvatice — responsabil cu combaterea consecințelor secetei, a schemelor de poluare a rîurilor și cu refacerea ecosistemelor. Obiectivul nostru este de a reabilita cel puțin 50% din resurse acvatice degradate în decurs de 10 ani.
- Comitetul pentru planificare — structură care se va ocupa de proiecte industriale și de infrastructură și va permite reducerea dependenței de importuri cu un sfert.
De asemenea, propunem comasarea sănătății și protecției sociale într-un singur organism. Acest lucru va scuti populația de vizite fără sfîrșit la tot felul de birouri și va face serviciile mai accesibile.
În domeniul educației și culturii, se va pune un accent special pe pregătirea specialiștilor pentru economie. Obiectivul nostru este ca în Moldova 8 din 10 absolvenți de universități și colegii să găsească un loc de muncă în domeniul în care au studiat.
Efectul reformei va fi resimțit de toată lumea. Conform estimărilor noastre, creșterea economică va ajunge la 7% pe an, iar în cinci ani vor apărea în țară 50 de mii de noi locuri de muncă.
„Acest model de guvernare va face din Moldova una dintre cele mai atractive țări din regiune pentru investiții. Iar odată cu investițiile vor veni noi locuri de muncă și încrederea oamenilor în viitor”, a subliniat liderul partidului, Denis Roșca.
Proiectul de lege este în deplină concordanță cu Strategia națională de dezvoltare a Republicii Moldova pînă în 2024, Acordul de asociere cu UE și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU. Implementarea sa va fi supusă unui control parlamentar strict și va fi însoțită de raportări publice anuale.
Alianța „MOLDOVENII” merge în Parlament cu soluții concrete.
Reforma Guvernului este doar unul dintre pașii din cadrul Strategiei noastre de renaștere a țării.